Fetiţa de la magazinul de rochii de mireasă
Joi seara m-am dus să-mi probez din nou rochia aproape gata. După o serie de emoţii si puţini nervişori, m-am liniştit văzând-o aici şi ştiind că nu se mai întoarce la Bucureşti, deşi mai trebuie ajustată o idee. Când am ajuns am fost întâmpinată de fetele de la magazin şi de o altă mireasă. Dar şi de o fetiţa, care iniţial am crezut că e cu mireasa. Pentru că nu avusesem timp să scot bani de pe card în drum spre magazin, am zis că folosesc timpul de aşteptare pentru asta. Când m-am întors, fetele de la magazin şi fetiţa mă aşteptau. În timp ce mă dezbrăcam, fetiţa mi-a desfăcut cutia cu pantofi, i-a scos cu grijă şi mi i-a aşezat frumos să mă pot încălţa uşor.
După ce m-am îmbrăcat cu rochia, am rămas câteva minute singură cu ea. Avea în jur de 10 ani. Se uita la mine cu o admiraţie pe care n-am surprins-o decât câteva secunde pentru că eram prea absorbită de imaginea mea din oglindă. Era numai zâmbete şi avea o sclipire în ochi pe care n-am înţeles-o decât acasă. Să ai vârsta ei şi să fii oricând în prezenţa atâtor prinţese, să ai în jurul tău atâtea rochii frumoase, ca în poveşti… ah, cred că e visul oricărei fetiţe. Nu contenea cu aranjatul voalurilor rochiei mele. La un moment dat m-am aşezat pe canapeaua din cameră pentru a testa rochia şi din şezând. A pus încet mâna pe ea, a mângâiat-o puţin şi zâmbea întruna.
Acasă, când m-am gândit ce frumos trebuie să fie să ai o mamă care lucrează la un magazin de rochii de mireasă, să vezi zilnic, când ai chef, o prezentare de rochii şi să o alegi pe cea care-ţi place, mi-a părut puţin rău că nu i-am acordat fetiţei mai multă atenţie şi mai multă importanţă. Cred că s-ar fi simţit şi mai fericită. Şi spun asta pentru că îmi aduc aminte perfect când o mireasă pe care n-o cunoşteam m-a rugat să-i iau o frunză de pe rochie. Parcă mi-ar fi vorbit însăşi Zâna Zânelor şi eram roşie ca para focului de emoţie. Şi mă gândesc că poate şi fetiţa din magazinul de rochii de mireasă s-ar fi simţit la fel dacă aş fi fost mai atentă la ea.
24 Comments
Bia
Ce drăguț!! M-am topit citind despre fetița asta! Daaa, e o fascinație, Doamne cum îmi amintesc și eu de toate miresele pe care le-am vâzut în copilăria mea, mi se păreau prințese din povești… ei, de asta noi visăm să fim mirese cu așa o ardoare și băieții nu prea înțeleg ce se petrece cu noi :))
lala
nu fii necajita, cand o sa mergi dupa rochie o sa-i acorzi mai multa atentie.
cand eram mica abia astepta sa merg la nunti sa admir mireasa, stateam numai in preajma ei, de mire nici nu ma interesa 🙂
Tomata
nu stiu daca va mai fi acolo. ca aseara a fost prima oara cand am vazut-o.
Alice wonders
Asta dovedeste ca feminitatea si admiratia pentru rochii (si lucruri frumoase in general) este una cu care ne nastem, nu e o slabiciune superficiala. Fetita asta are norocul sa si-o cultive intr-un mediu frumos, sa vada zilnic femei fericite de ce vad in oglinda. E mare lucru, mai ales in lumea in care traim.
Tomata
da, sa stii. sa vezi zilnic fericirea pe chipul oamenilor e mare lucru. te modeleaza cumva 🙂
Irina Radu
Cred ca orice fetita isi doreste sa fie printesa cand e mica. Mama ii citeste sera povesti cu printi si printese, iar cand vezi o printesa in realitate parca lumea si timpul se opresc in loc. Cred ca micuta s-a simtit ca in poveste 🙂
Mihaela Dămăceanu
Mie mi-a plăcut gestul ei de a-ţi scoate pantofii din cutie şi de a-i aşeza cu grijă. Parcă ar fi o scenă între două prinţese. Este foarte frumos ca un copil să asiste cu atâta încântare şi chiar să participe la munca mamei ei. Sunt multe şanse ca şi ea mai târziu, să îşi aleagă o meserie în domeniu. Poate devine creator de modă.
În altă ordine de idei, eu tot aştept să văd rochia. Şi nu ştiu cum, dar după postarea despre cununia civilă, rămăsesem cu impresia că marele eveniment-cea religioasă, ar fi trebuit să fie sâmbăta trecută. M-am încurcat în date?
Tomata
da, am incurcat putin lumea. 😛
pe 31 august a fost civila, iar nunta va fi saptamana viitoare 🙂
oricum o sa scriu pe blog dupa eveniment. stii cum e: nu-i oficial pana nu-i pe Facebook si pe blog :))
Andreea D.
Ce mai sorbeam şi eu din ochi miresicile din copilăria mea, cât de mult mă fascinau voalul alb, rochiile mari ca de prinţese şi diademele.
Monica
La fel zic și eu: atenție mai mare decât fapătul că săa ocupat ea de tine nu-i puteai da. Ai fost păpușa ei prințesă în format 1:1! Ce-și poate dori mai mult? Cred că e tristă doar când nu e sezonul nunților.
Tomata
:)) ce mi-a placut asta cu papusa 🙂
Mirela
Eu nu am trecut niciodată, copilă fiind, prin astfel de fantezii legate de rochia de mireasă, nunta mea. Nu trec nici acum şi nici nu mă văd în poziţie asta! Singura diferenţă acum e că am început să admir miresele de vârsta mea şi să mă bucur pentru ele şi să îmi placă să merg la nunţile altora! :))
Ah, da, după ce am citit postarea asta de aici, azi-dimineaţă, m-am trezit uitându-mă pe Pinterest la poze cu o astfel de tematică, which I never did so far. De abia acum am realizat ce m-a influenţat şi am revenit ca să comentez aici! :))
alina
cred ca nu o sa mai ceara desene animate cu printese, pentru ca vede toata ziua.
e frumos sa lucrezi cu oameni care se afla in momente fericite ale vietii lor
mmartipan
nu vreau sa fiu rea, dar.. http://dexonline.ro/definitie/%C3%AEntruna
Tomata
multumesc 🙂 l-am scris pe fuga si mi-a scapat. am corectat.
Pingback:
adelinailiescu
Norocoasa fetita! Ce se facea daca mama ei era ginecolog?…:)
Sa ai o nunta ca-n povesti si ca in visele tale cele mai frumoase!Si nu uita sa-l calci pe ginerica zdrava pe picior!:)
Tomata
:)) buna intrebare.
multumesc de urari 🙂
CristinaMM
ce dragut…
madlen
Copilaria mea s-a petrecut in anii ’80. Nunta, dar in mod deosebit mireasa era mai degraba tabu in ochii nostri de copii. Mireasa devenea mireasa in urma unui ceremonial atat de straniu si patrunzator incat noi, toate fetitele din jurul ei eram transpuse si evident ne doream asa ceva. Impreuna cu celelalte vecine ne jucam in scara blocului de-a mireasa, punctul culminant fiind asezarea voalului pe cap, voalul fiind de fapt orice carpa / prosop / perdea gasita (faceam un nod din laturi si acel coc ciudat devenea emblema miresei). Doar in acea perioada m-am gandit la ideea de mireasa (se vede ca si dupa n ani tot doar civil am ramas). Pustoaica din povestea ta are vacante faine 🙂
Pingback:
Mari
Fetita din povestea ta,este fetita mea! Daca din sutele de mirese pe care le-am ajutat faci parte si tu atunci sunt tare bucuroasa!
Tomata
aaa, ce dragut. pai daca lucrezi la Amour Couture in Timisoara, inseamna ca intr-adevar despre fiica ta e vorba 🙂
Ioana
Si fetița mea sta mult in salonul nostru cu rochii de mireasa si e atât de luminoasa la fata când privește miresele! La un moment dat a întrebat-o o miresică dacă arată ca o prințesa in rochia de pe ea, iar Olivia cu o imensa bucurie a spus ca Da! Atunci aceasta este rochia! a spus domnișoara tare happy 🙂