Un pic de atentie la ce au sa ne invete cainii

Daca ar fi sa aleg o singura chestie pe care am observat-o (dar inca n-am invatat-o) de la Ricky aceea e bucuria sincera. De fiecare data cand intru in casa, chiar daca ies doar sa duc gunoiul, el ma intampina cu coada vajaind din stanga in dreapta si cu gura pana la urechi. Sa nu mai zic cand ma vede dimineata ca ma ridic din pat sau cand ma intorc de la lucru. Trebuie sa stam 5 minute sa ne dragalim, sa-l las sa-mi “roada” mana, sa ma linga pe fata si sa sara incontinuu pe langa mine. Isteria cea mai mare se declanseaza inainte sa mergem la plimbare. Parca-i electrocutat, asa sare prin casa, alearga dintr-o camera in alta, se joaca cu jucaria, sare pe noi… e destul de enervant in a sweet kind of way. 🙂 As vrea sa ma pot bucura si eu cu atata sinceritate de anumite lucruri, as vrea sa ma pot manifesta din inima fara sa-mi pese ca-s ridicola sau comica. Am pierdut undeva pe drum bucuria asta, cred ca am uitat-o in copilarie.

Dar bucuria sincera nu e singurul lucru pe care il avem de invatat de la caini. Am gasit ieri un filmulet cu mai multe lectii pe care ni le dau:

Food for thought, asa-i?

11 Comments

  • Gossip Girl

    asa este si Tenshi a noastra, nu am cuvinte sa descriu bucuria pe care o simte cand ne vedem…ador cainii!!!

  • Mirela

    Chiar ieri seară m-am gândit la bucuria sinceră a copiilor (şi iubirea necondiţionată) atunci când îşi întâmpină părinţii şi asta după ce am petrecut o seară alături de câţiva vecini care au un bebe de un an şi câteva luni. Mi-am amintit că aşa făceam şi eu cu sora mea atunci când venea tatăl de la lucru când eram mici. Ieşeam în faţa casei să-l aşteptăm, cunoşteam până şi sunetul maşinii lui…Cred că undeva pe la 8, 9 ani au murit aşteptările astea minunate…şi nici nu au mai revenit de atunci.

    Pe de altă parte, când eram studentă şi veneam în vacanţe acasă, cei mai sinceri şi cei mai fericiţi de revenirea mea erau, de fiecare dată, (în exact ordinea intensităţii sentimentelor lor) câinele familiei şi bunica mea. Din păcate, au plecat spre o altă zare amândoi şi astăzi nu mai sunt cu mine…

  • Teodora Elena

    Aveam și eu un cățel, dar a murit acum vreo 6 ani. Era o corcitură între un pudel și pechinez, tare simpatic. De fiecare dată când veneam acasă parcă exploda de bucurie 🙂 De când a murit, nu mi-am mai luat câine, din simplul motiv că ar fi aproape toată ziua singur 🙁

  • dojo

    Ca orice stapan de caine, aprob 100% ce scrii. Junior e atat de fericit, cand ma vede, de zici ca ne-a despartit viata macar 50 de ani 😀

  • Irina Radu

    Senzational filmuletul. Scena in care dalmatianu pune botu la fetita in brate in timp ce ea citeste, cand salveaza un alt catel din apa, cand il asteapta pe ala mic sa sara in baltoaca….Avem multe lucruri de invatat de la animalute 🙂

  • Lavinia

    N-am câine şi nici nu cred că o să am curând, nu mă simt încă în stare să am grijă de o vieţuitoare. Dar îmi place să mă joc cu ei, îmi dau o stare frumoasă, pozitivă.

  • lala

    o sa pun acest filmulet la bookmarks.
    cand am invatat pentru bacalareat, catelusa mea de la vremea aceea, a stat cu mine non-stop.era tare dulce cum statea ea langa mine si dormea pe masa, langa cartile mele.

  • Zina

    Ca mamă de băiat și de… căței, pot să spun că multă educație a primit copilul de la câini și direct, și indirect ! Mare greșeală fac acelea și aceia care își feresc copiii de câini. Sunt tovarăși ideali și pentru adulți, dar și pentru copii.

  • CristinaMM

    foarte dragut filmuletul…imi doresc un catel dar parca nu as vrea sa stea singur toata ziua…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge