Lisabona, Barcelona, Malaezia, Singapore și Indonezia la Povești de pe Mapamond 3

A treia ediție a Poveștilor de pe Mapamond a trezit în mine o grămadă de sentimente. A intețit dorința de a vedea Lisabona, mi-a făcut dor de Barcelona și mi-a trezit interesul pentru tări din Asia, unde nu plănuiam să ajung prea repede.

Despre Lisabona și împrejurimile ei ne-a povestit Alex, care a ajuns acolo datorită unui internship la o firmă portugheză. A stat două săptămâni, timp în care a și lucrat, a și învățat, dar a și vizitat o grămadă de locuri. Nu mi-e jenă s-o spun: eu chiar sunt invidioasă pe oamenii care au ocazia să meargă prin țări străine trimiși în scop de serviciu. Nu mi s-a arătat niciodată să călătoresc trimisă de șef, nici măcar în România, dar asta-i altă poveste, să revenim la Lisabona. Ca și la prima ediție, m-am dus cu carnețelul la mine și-am luat toate notițele care mi s-au părut interesante.  Având la dispoziție doar jumătăți de zile și 2 weekenduri, Alex a văzut în fiecare zi câte un loc sau un cartier nou:

– Bairo Alto în prima seară, Baixa Chiado, în a doua  – un bulevard la fel de celebru ca și 5th Avenue din New York,  Expo Zone cu podul Vasco da Gama și Oceanariumul în a treia, Cabo da Roca în weekend – locul cel mai vestic al Europei, Belem (fosta poartă de intrare în oraș) într-o altă seară din a doua săptămână, Alfama – cel mai vechi cartier al Lisabonei și palatul Sao Jorje, iar ultima seara i-a dedicat-o celui mai de lux club, căruia așa îi și spune Club Lux și care e al lui John Malcovich. Ne-a mai povestit și ne-a arătat poze de la Sintra, care pe mine m-a cucerit și care e un must see când voi ajunge prin Portugalia, e la 25 de km de Lisabona și punctele de atracție sunt Castelul Maurilor și Palatul Pena. O altă excursie a făcut-o la Cristo de Rei, care e o statuie copie a celei din Rio, doar că mai mică și urcată pe-un piedestal de 80 de metri, nu pe un munte. Am aflat că apa oceanului e destul de rece, chiar și în lunile de vară cele mai calde, nu depășeste 8-9 grade. Plajele din Cascais (care se pronunța Cașcais nu „casqué” cum citeam eu, pe franceză ;)) ). Alex a mai amintit și de zona religioasă Fatima, la care n-a mai ajuns, dar e destul de renumită.  Cum spuneam… Lisabona e una dintre destinațiile din topul listei mele. De fapt nu doar Lisabona, ci Portugalia toată pentru că sunt câteva destinații care mă fac să sufăr că Wizz-ul ăsta nu are rută directă Timișoara-Lisabona. Algarve, de exemplu, e un must-must-must see, și cât mai repede cu putință.

Oana a întors puțin cuțitul dorului în rănile deschise cu pozele pe care ni le-a arătat. Am retrăit toate plimbările și durerile de picioare din cele 7 zile pe care le-am petrecut la Barcelona în 2009, am revăzut locuri atât de dragi care mi-au rămas întipărite în memorie și pe care le revăd în minte atât de limpezi ca și când ieri m-aș fi întors de-acolo. Am simțit chiar și aerul umed și greu, primul contact cu Barcelona, am revăzut palmierii de la ieșirea din gară, taxiurile negre, mașini de lux, am rememorat dialoguri cu localnici, mi-am plimbat chiar și tălpile prin nisipul plajei Barceloneta. N-am luat notițe de la prezentarea Oanei, pentru că eram prea prinsă de propriile amintiri. E prima oară la Povești de pe mapamond când se vorbește despre o destinație pe care o cunosc și știind despre ce vorbește Oana, n-am mai notat nimic.

În schimb am umplut 4 pagini de carnețel cu tot ce-am învățat nou despre Malaezia, Singapore și Indonezia din poveștile și fotografiile Zorei (ce-mi place numele ei 🙂 ).  Niciuna dintre țările astea nu s-au aflat pe lista mea, pentru simplul motiv că mi se par atât de departe și de inaccesbile. Știu că nu sunt inaccesbile, m-am convins de asta după ce-am auzit aseară, dar eu încă n-am ieșit din perimetrul Europei, deci până nu fac primul pas, tot ceva de neatins mi se pare. Unora le e greu să meargă până la unguri sau până la bulgari, darămite să iasă de pe teritoriul bătrânului continent. Așa că… până să mă aventurez atât de departe, prefer să bifez ce n-am văzut încă aici, mai în bătătură…

Biletul dus-întors Budapesta – Kuala Lumpur a costat 470 de euro, care mi se pare un chilipir pentru distanța pe care o străbați și pentru timpul în care ajungi acolo: 20 de ore cu 2 escale: Cairo și Bangkok (sper să fi reținut corect). Cazările din toate țările au fost alese de pe booking.com și pentru Zora e al doilea an la rând când merge în Asia, în țările astea, și vrea să mai meargă. Din capitala Malaeziei, a văzut Turnurile Petronas, cele mai înalte turnuri gemene din lume (acum că cele din NY nu mai există), KL Tower, care e al 5-lea cel mai înalt turn din lume, Moscheea Naționala, care poate găzdui 15,000 de oameni, Lake Gardens care se întind pe 90 de hectare și ne-a povestit și despre un parc de păsări acoperit cu o plasă transparentă, unde însă n-a ajuns. A mai văzut Bukit Bintang, o zonă pestriță și plină de restaurante mai mult sau mai puțin salubre și Berjaya Shopping Center care are 48 de etaje, dar nu-i un mall de lux. Ne-a spus că taxiul e super ieftin și că fructul cel mai iubit e Durianul, care „miroase a ceapă stricată, lăsată la soare”. :)) Iar dacă mergeți acolo să nu cumva să comandați salata de fructe exotice că veți primi mere, pere și struguri. :)) Pe lângă Kuala Lumpur, au mai vizitat Batu Caves, cel mai mare centru hindu, unde e casa maimuțelor. Pe Insulele Perenthian (la granița cu Thailanda) nu există șosea, electricitate sau cadre medicale, deci dacă te duci acolo, ești on your own. Și grijă la varani, care se pare că-s veninoși.

Până în Singapore sunt cam 350 de km și nu recomandă trenul pentru că-i foarte frig în el. De la aerul condiționat. Cu autobuzul e ieftin și mai bine. Despre Singapore ați mai putut citi la mine pe blog datorită scrisorii pe care mi-a trimis-o Flavia de acolo. De la Zora am aflat chestii noi, cum ar fi că Merlion este simbolul țării – un leu cu corp de pește. Art Musem colectează apa de ploaie care este folosită pentru a produce energie. Marina Bay e cea mai înaltă piscină din lume, dar turiștii nu au voie să se scalde în ea dacă nu sunt cazați la hotelul aparținător. Priveliștea și senzația (cred) sunt uimitoare. Grădina botanică experimentală a fost înființată pe la 1800 și ceva și a fost deschisă doar câțiva ani. A fost redeschisă după 30 de ani pentru că plantele sădite experimental au prins, s-au dezvoltat și acum locul poate fi vizitat. Tot la Singapore, grădina zoologică n-are garduri, pentru că animalele sunt despărțite de vizitatori prin șanturi adânci. Pe Insula Sentosa – insulă artificială construită cu reziduurile unor alte construcții – găzduiește cel mai mare parc acvatic din lume: Marine Life Park.

În Bali poți închiria un scooter cu 5 dolari pe zi. Un litru de benzină costă echivalentul a 1,5 lei, iar orezul se vinde la sac. În toate țările astea Zora recomandă să mergeți cu dolari, nu cu euro sau, și mai bine, cu bani pe card și să scoateți bani de la ATM-uri. Sezonul secetos – din mai până în octombrie e cel mai indicat pentru că plouă doar o dată pe zi, în timp ce în timpul iernii noastre, la ei bate musonul.

Ui, cât am scris 😛 Dar la atâtea chestii interesante, n-aș fi vrut să uit ceva. și poate vă tentează vreuna dintre  destinațiile astea. 🙂 Eu am rămas tot cu sufletul în Lisabona…