Viața cu un cățel
Înainte de premiera filmul Domestic, Nebuloasa mă provoca să scriu despre Ricky. Aș putea scrie o grămdă de chestii despre prostioarele lui, despre cum împrăștie în toată sufrageria conținutul coșului de hârtie, dacă simte că acolo e și vreun ambalaj de ciocolată sau despre cum fură ciocolata sau biscuiții de pe birou, despre cum ne „face” patul că noi nu știm să-l facem ca el, despre cum mototolește cuverturile de pe fotolii și covorașul din baie, despre cum doarme sub plapuma mea și despre cum iese cu jucăria în gură de fiecare dată când plecăm la plimbare. Sau despre cum se manifestă cu aceeași bucurie de fiecare dată când intru în casă, chiar dacă s-a mai bucurat și cu 5 minute în urmă. Despre cum mă trezește dimineața urcându-mi-se efectiv pe cap și lingându-mă pe frunte. Despre cum mă mârâie dacă-l deranjez când doarme sau despre cum nu mă bagă în seamă când îl chem la mine.
Da, aș putea scrie pagini întregi despre viața mea cu Ricky. Dar pe lângă toate chestiile astea drăguțe, super amuzante și heartmelting, că n-am cuvânt mai potrivit în română, mai sunt și lucruri mai puțin plăcute. Să ai un animal de companie e o responsabilitate destul de mare și n-ar trebui să-ți cumperi sau să adopți unul, dacă nu ești sigur, 100% sigur că poți avea grija de el așa cum merită.
* A avea un câine presupune trezitul de dimineață și plimbatul la prima oră. Ok, depinde de cum îl educi, dar dacă-l scoți de 2 ori pe zi afară, aș putea spune că animalul ala cam suferă. Chiar dacă nu mă plimb mai mult de 5 minute cu el, să-și facă nevoile, îl scot afara de cel puțin 3 ori pe zi.
* Câinele trebuie plimbat indiferent de vreme. Că ninge, că plouă, că te topești de cald, musai să-l duci la plimbare. Asta dacă nu vrei să-ți facă în casă, caz în care te vei enerva și-l vei certa sau bate. De parcă e vina lui că nu se poate ține până binevoiești tu să-l scoți afară.
* Câinele trebuie plimbat indiferent de starea ta. Ești bolnav, ești adormit, te doare la doi metri în fața ta? Asta e. Pune-i lesa și plimbă-l. Desigur, dacă n-ai pe cine să trimiți în locul tău. Săptămâna trecută, după cum v-am mai povestit, am fost foarte bolnavă. Iubi a rămas la lucru, în fiecare zi, mai mult. Am chinuit un pic câinele și l-am ținut neplimbat până pe la 7, numai că vineri a întârziat și mai mult, așa că n-am avut de ales, m-am ridicat din pat, m-am înfofolit și l-am dus să-și facă nevoile. Mi se rupea sufletul de cât mă ruga, așa că nu mi-a mai păsat că-s bolnavă și l-am scos afară. În alte seri, de obicei vinerea, m-aș pune și eu în pat mai devreme, că-s ruptă după o săptămână de lucru. N-o pot face, că la 9:30 tre’ să ies cu el, altfel mă scoate noaptea la plimbare.
* Câinele trebuie dus la veterinar. Poate n-o să mă credeți, dar unii oameni și-ar abandona câinii la primul semn de boală. Am avut în bloc o vecină care avea o cățelușă de vreo 12 ani careia i-a crescut o tumoră pe burtă. A vrut s-o dea la cineva la sat, nu s-o opereze. Până i-am spus destul de tranșant că nu se face așa ceva, că n-a crescut-o 12 ani ca s-o abandoneze când s-a „defectat”. A operat-o până la urmă și-acum cățelușa e bine merci, la fel de jucăușă ca înainte de operație. „Vai, Andreea, nu știam dacă s-o operez sau nu, da’ bine că te-am ascultat”. /:) Am băgat vreo 1500 de lei în operații pentru câinii mei, și mai câteva sute în consultații și controale și ecografii și radiografii și analize de sânge și urină. Și-o să continui să o fac pentru că sunt la fel de importanți pentru mine ca și un om. Sunt suflete care nu pot avea grija de ele și care fară ajutorul nostru nu ar putea duce o viață lungă.
* Câinele te poate împiedica să mergi în concediu. Da, am început s-o simt pe propria-mi piele anul trecut. Nu mi s-a mai îtâmplat să n-am cu cine să-i las și să-mi condiționeze plecarea în concediu. Am găsit pensiunea de câini și de atunci, plec liniștită în vacanță pentru că știu că oamenii de acolo au grijă de animale. Mi se rupe inima, evident, că îi văd ochișorii și mă gândesc că se simte singur, dar asta e… nu pățește nimic fără mine o săptămână.
Cam așa-i viața cu un animal, așa că-i bine să vă gândiți de două ori înainte să faceți pasul ăsta. Pentru că e singura ființă de pe lumea asta care te iubește necondiționat. Dar vă pot asigura că merită orice efort. 🙂
Viata cu un catel e minunata, si presupune si asumarea unor responsabilitati fata de cel ce te iubeste neconditionat.
Goldenul meu, chiar daca are curte mare, in weekend se cere la plimbare in parc, unde alearga o ora, sau chiar mai mult, pana se oboseste.
E asa de haios si de iubitor, eu zic ca e un escroc sentimental :))
Sa ai grija la ciocolata. Vetul nostru imi povestea acum ceva vreme ca o tableta de ciocolata poate omori un caine de talie mica.
Niciodata nu mi-am dorit un animal de companie, in special un caine. Consider ca daca stai la bloc, nu e ok sa detii animale de companie. Nu se preteaza pentru asa ceva. Prefer sa am grija de mine, decat de un animal de companie, fie el si cel mai bun amigos al omului.
Da, asa e, e destul de solicitant sa ai grija de un caine, dar merita fiecare efort si sacrificiu. Tod a mea a trait pana la 16 ani, cred ca cei mai fericiti ani din viata mea. Imi aduc aminte cu drag cum ieseam din casa dimineata alergand ca facea Tod pe ea si ne intorceam tot in fuga dar de data asta din cauza mea, pt ca nu stateam sa ma ocup de mine dimineata cand vedeam ca nevoia ei e mai urgenta 😀
Dimineata o plimbam o ora chiar daca asta insemna sa ma trezesc eu cu o ora mai dev. La pranz o scotea mama vreo 15-20 de min afara si seara cand ma intorceam, plimbarea de seara de cel putin doua ore era nelipsita si joaca cu ceilalati caini in parc. Din fericire pt noi, pe Tod o iubea foarte mult o vecina la care o puteam lasa cand plecam in concediu. Nu stiu daca o sa mai iubesc alt caine asa cum am iubit-o pe ea
M-a incantat articolul pana la partea cu concediul. In timp ce citeam ma asteptam ca problemele de care vorbesti se refera la gasirea unor hoteluri/pensiuni care sa accepte animale, nicidecum ca o sa-l lasi la o pensiune pentru animale. Cu asta nu sunt de acord. E prietenul tau cel mai bun pana la capat, nu pana la concediu.
eu nu pot sa-l iau pe Ricky cu mine pentru ca e foarte agitat. L-am luat la Straja si mi-a scos peri albi, i-a deranjat pe toti din pensiune si pe masina facea ca toti dracii. nu e obisnuit cu plecarile de acasa si, in afara de vacantele de la sat, nu il luam cu noi pentru ca e mai rau decat un copil mic. din pacate nu l-am educat in privinta asta, pana anul trecut nu a fost nevoie de pensiuni si alte chestii de-astea, pentru ca avea cu cine sa stea. de anul trecut nu mai are. asa ca situatia de compromis a ramas pensiunea. crede-ma, nu-mi face placere, dar alta solutie n-am.
De aproape 3 luni sunt mandra conlocuitoare cu 5, un maidanez teribil de alintat. 🙂
A venit la usa mea (de ziua mea!) si n-am putut rata momentul. 🙂
Am mai avut un catel, Cookie – o corcitura de teckel cu pechinez, destept si energic, care nu a rontait nimic toata viata lui, in afara de un colt de gresie. 🙂 Din pacate, bunica-mea l-a dat la tara, cand am plecat la facultate. Pana sa-l am pe 5 (io-l mai alint Cinciulache 😀 si tot vine dand din coada), toti cainii erau Cookie pentru mine.
Eu si 5 suntem foarte buni prieteni, cand vin seara acasa, stam cel putin 30 minute, ne mangaiem reciproc, apoi pe la 10 seara il scot (nu prea ii place afara, s-o fi saturat in aia 2 ani cat a stat pe strada). Dimineata e atat de lenes, ca dupa 10-15 min se cere singur in casa, ca deh… Acolo poate dormi linistit. 😀
In rest, e ca o pisica, doarme prin colturi, covrigit, si nu iese decat foarte rar. E puiutul meu 🙂
Il am pe Max al meu de 5 ani, un labrador jucaus si iubitor si nu a fost zi in care sa nu ma bucur ca am reusit pe ai mei sa ii conving ca la 15 ani pot sa am grija de un animal. Imi aduc aminte razand acum cat de tare a plans in prima noapte cand a stat la noi si cum am adormit pe gresia din bucatarie incercand sa il linistesc si cum urmatoarea zi am intors internetul cu susul in jos cautand tips&tricks cum sa il fac sa nu mai planga dupa mama si fratii lui.Am trecut prin multe impreuna si a devenit din prima clipa un membru al familiei! Cum ai zis si tu, planurile de vacanta sunt planificate in functie de el.IUBESTE sa mearga cu masina, e primul care sare:)) si tot drumul sta lipit de geam asa ca daca mergem la ceva rude prin tara care stau la casa, deobicei ne insoteste, daca mergem undeva unde nu putem sa il luam il lasam la sat unde am 5 verisorii care il iubesc, il rasfata si se bucura cand il vad pe el mai mult decat cand ma vad pe mine:)) Si nu o data m-au rugat sa il las acolo sa il aiba ei.Spatiul e singurul inconvenient cand stai la bloc, dar daca il plimbi suficient nu mi se pare ca se pune problema de ‘animal chinuit’ si chiar daca stai la casa, e foarte indicat sa il scoti la plimbare macar o data pe zi dar multi nu o fac. Noi ne plimbam destul de mult, mai ales dimineata si seara mai alergam ca are prea multa energie daca nu si acum ca a mai venit vremea frumoasa o sa mergem in weekend la padure in Dumbravita cateva ore si e bun si pentru noi si pentru el. Max mi-a schimbat viata in bine si fiecare zi e din start mai buna pentru ca stiu ca e cineva acasa care ma asteapta si se bucura chiar daca am lipsit 5 minute sau 5 ore.
si eu zic ca viata cu un catel e minunata.nu toata lumea agreeaza ideea de a tine un caine in casa.
noi suntem mari iubitori de animale si de multa vreme am ajuns la concluzia ca ele ne fac viata mai frumoasa.
unde locuiesc acum nu avem caine si sufar pentru asta, dar deocamdata nu am ce face.imi incarc bateriile cand merg la ai mei, ei au vreo 5 pechinezi (au avut mai multi) pe care ii iubim foarte mult si ei pe noi.
Eu nu am catel, are fratele meu, Luna ii zice. I-a dat-o un nene care se saturase de ea si cine stie prin cate a trecut saraca. Era foarte agresiva si parca ii era frica de fiecare alintare, supun ca de la ultimul stapan nu primise prea multe mangaieri.
Statea la picioarele mele cand invatam noaptea tarziu si cerea doar sa o mangai. Si acum ca fratele meu si eu ne-am mutat in alt oras Luna a ramas cu ai mei acasa. Mai mult de 5 minute nu vrea afara, taaare lenesa e 🙂 Dar e perfect pentru la bloc, nu face traznai.
Cu masina aici nu poate merge, te amendeaza inmediat daca nu merge in “cusca”, la veterinar orice vizita e minim 40€ si cand iesi la plimbare, au “buletin” si daca nu aduni ce a facut catelul, ai amenda 300€. Foarte multa responsabilitate si foarte multe cheltuieli, parerea mea.
Amenda pt mizeria nestransa dupa catel mi se pare foarte buna, nu te supara! Si la noi exista, insa din pacate e mai mult in teorie. Daca ai un animal, esti responsabil de el! Tie iti place sa vezi excremente de caine in parcuri sau sa te trezesti cu surprize pe pantofi?
Am avut un căţel sau doi de când mă ştiu dar am stat la casa. Acum mă gândesc serios dacă sa îmi iau căţel şi când mă voi muta, mi se pare nepotrivit pentru el, nu mi-i pot imagina pe Zoe şi Sasha în apartament , unde să alerge pe acolo? Cum să mai organizeze lupte greco romane? Bine, ei clar rămân la mama pentru că nu pot nici să îi iau pe amândoi, nici să-i despart, dar chiar dacă aş culege alt căţel de pe stradă să-l cresc în apartament să nu aibă nostalgia curţii sau a prietenului cu care a crescut cum să-l ţin în ăia 60 de metri?
Eu nu am avut catel acasa, dar nici nu mi-as lua tocmai pentru ca nu as avea timp suficient pentru el. De bani nici nu mai zic. Chiar nu mi l-as permite. Mi se pare totusi absurd sa-ti cumperi un catel si sa nu ai grija de el asa cum merita.
La curte e maxim la bloc e un chin !
Eu am avut un catel, dar a murit acum vreo 5 ani de batranete…
De atunci curtea mea e goala 🙁
ricky este un norocos
imi doresc de ceva timp un labrador dar pe langa costul initial, cand as cumpara catelul, se adauga intretinerea…dar cel mai important: mi-ar fi mila de el sa-l tin inchis intr-o camera si pe langa asta: mai stau si cu chirie
Chestia cu chiria depinde de cum vorbesti cu proprietarul, unii sunt de acord. Eu aveam o pisica, o gasise catelusa fratelui meu pe strada, am luat-o acasa si am vorbit cu proprietarul. Cum platisem dublu chiria prima luna, daca matza ar fi stricat ceva prin casa, el ar fi ramas cu o plata in plus. Cum nu a stricat nimic (nici matza nici noi) cand am plecat din acel apartament, mi-a dat banii inapoi. Adevarul este ca am luat-o de foarte micuta deci am putut sa o educam cat de cat si cateii sunt mult mai cuminti si usor de educat in acest aspect.
Din punctul meu de vedere problema nu ar fi apartamentul sau casa, ci responsabilitatea si chetuielile, pe lunga durata.
2 lucruri am de zis:
1. Am vazut filmul “domestic” si mi s-a parut o gura de aer proaspat printre toate dramele filmate in ultima vreme
2. Am avut si eu un catel si inca mai sufar dupa el, dar nu mi-am luat altul pentru ca tin minte cat de multa atentie ii trebuia, in special in primul an si nu stiu daca mai am rabdare sa trec din nou prin asta.
Si cu concediile era o problema ca nu aveai unde sa il lasi. 😀
Toate ca toate, dar asta cu iesitul afara fie soare, fie ploaie, ma cam face sa ma indoiesc daca sa imi iau sau nu caine 🙁 Macar un copil construieste, coloreaza, picteaza etc. in caz de vreme rea…Zic.. 🙂
Da, din motivele insirate de tine mai sus nu ne-am luat caine. Avem insa o pisica, un motan mai bine zis. Avantajul e ca sa plimba singur. 🙂 La pensiune il lasam si noi dar numai iarna, ca e mai greu atunci sa aiba vecinii grija de el. Altfel vara, ramane acasa, in grija vecinilor. Ii dau drumul afara dimineata dupa ce i-au dat de mancare, sta afara pana seara cand primeste mancare iar si daca vrea in casa ramane in casa, dar de multe ori vrea sa ramana afara si peste noapte. Dar iarna sta mai mult in casa, de asta e greu de lasat acasa. Pensiunea nu ne place nici noua, dar e singura solutie. A fost mereu bine ingrijit, dar nu e lasat afara si sufera. 🙁
Hmm… tare mi-ai facut “pofta” sa imi iau un catel. Poate cand om locui intr-un spatiu mai mare, ca in garsoniera nu am face decat sa ne chinuim reciproc. Asta cu scosul afara imi suna tare bine, asa m-as mobiliza sa fac si eu miscare dis de dimineata, ca in rest imi gasesc o multime de scuze.
Si eu am o catelusa de 4 ani si o iubesc enorm.Doar ca nu sunt in totalitate de acord cu ce scrii.Nu e chiar asa cu scosul afara.,depinde mult cum il educi.Nu e obligatoriu sa-l scoti chiar la 8 dimineata.Eu de exemplu o scot afara de 2 ori pe zi, prima data in zi cam la 10,11 nu da semne ca vrea,nu o chinui deloc nu stiu poate e mai ciudatica ea si seara pe la 8,9.Important e sa nu fie foarte multe ore distanta de cand a fost ultima oara afara,depinde mult cum il educi si dupa programul care il ai zilnic,iar cu concediile catelusa mea a fost peste tot cu mine si sotul meu:la munte ,la mare ,la tara ,peste tot.cautam pensiuni unde sa ne cazam care primesc animalute.Noi plecam pe unde vroiam si ea ramanea in pensiune.,e foarte cuminte si nu zicea nimic,ne vedea pe noi ca am fost acolo apoi statea cuminte.asa face peste tot.
Ceea ce multa lume tb.sa inteleaga este ca un catel este dupa cum il educi.Aud multa lume care sa plange ca i-a ros papucii,ca face prin casa.. pai normal ca face pt.ca nu stiu sa-l educe.Rosul papucilor tb.inlocuit cu rosul jucariilor lui iar facutul prin casa e din cauza ca nu l-au aducat sa faca afara.Sunt atatea articole pe net si carti de unde oamenii sa invete cum sa-si educe cateii dar multi sunt foarte ignoranti.Si pt.cei care considera ca un caine se tine doar la curte sa se informeze putin daca un chihuahua sau un bichon ar rezista la o viata la curte.
Un catel este o mare bucurie in viata unui om pacat ca putini stiu asta.Eu consider ca familiile care nu au un catel sau pisicuta in casa sunt foarte triste,nici nu stiu cata bucurie rateaza.Un catel este exact ca si un copil si trebuie ingrijit ca atare.Este foarte frumos