Un noroc moștenit

Nu știu dacă norocul se moștenește, da’ cel puțin în cazul despre care o să vă povestesc azi, cu siguranță-i moștenit. Știu asta pentru că îmi amintesc că și tatăl meu avea noroc cu carul când venea vorba de parcare. Și de fiecare dată ținea să sublineze faptul ăsta.

Sunt genul de șofer care ar intra cu mașina în scara blocului numai ca să nu-și miște fizicul prea mult. Sunt comodă și nu mi-e rușine s-o spun. (Cu toate astea de joia trecută am mers cu mașina doar vineri, la mama mea, și ieri până la medic că nu aveam cum să ajung în timp util dacă mergeam pe jos. Și am de gând s-o țin așa, că v-am spus: se întâmplă chestii când mergi pe jos.) Așadar, e firesc să caut cel mai apropiat loc de parcare de intrarea în vreo clădire. Nu, nu-s chiar nesimțită să parchez pe trotuar sau să încalec bordurile cum fac bizonii de la mall cu mașinile lor de teren. Deci nu am norocul ăla pentru că mi-l prilejuiesc singură, îl am pur și simplu.

De fiecare dată (cu foarte puține excepții) când am nevoie de-un loc de parcare aproape de locul în care trebuie sa intru, mă duc aproape la sigur. De cele mai multe ori e chiar în față, dar se mai întâmplă să fie și cu vreo 10m mai departe. Sau pe o stradă paralelă. Și de fiecare dată îmi spun: „Hai că de data asta chiar nu cred că mai pup eu loc în primul rând”. Ba da, și de data aia prind. Și mă amuz și nu trece nici o ocazie de genul ăsta fără să-l aud pe tatăl meu spunându-mi: „Eu întotdeauna am noroc la parcare”. Și când am cui să o spun și eu, mă umflu-n pene și încep să râd, că nici mie nu-mi vine să cred că s-a mai întâmplat încă o dată. Numai că așa am impresia că macaroana asta se va tăia, încât nici nu-mi vine să mă mai bucur așa tare când găsesc un loc de parcare bun și aproape de intrare.

Și totuși, examenul suprem l-am picat

Găsesc loc în parcare la mall, și în cea subterană și în cea de la suprafață, găsesc loc în fața cabinetului medical, în fața clădirii în care lucrez, la piață, în fața blocurilor în care locuiesc prietenii mei… oriunde unde merg cu mașina. Doar că testul ăl mai greu, testul suprem al norocului, cum l-am botezat, l-am picat. Testul ăsta s-a dat în parcarea de la Parndorf din Austria. Cine a fost acolo știe despre ce vorbesc. Nu ai loc să arunci un ac, atât de multe mașini sunt în parcarea aia. Când am fost la Munchen, ne-am oprit ca să-mi iau ceva ciubote de vreme rea, sperând să găsesc ceva la reducere. Ne-am învârtit cu mașina mai mult de jumătate de oră și mie îmi venea să plâng. Nu-mi venea să cred că mi s-a scurs norocul și că fix atunci când aveam mai mare nevoie de el, nu aveam parte. După ce m-am săturat să dau târcoale intrărilor, m-am declarat înfrântă și am parcat departe, pe marginea drumului. Deci… nu-i tot timpul roz, da’ bine că nu mă duc așa des la Parndorf. ;))