Unde sunt matinalurile de altădată?

Articolul de ieri mi-a adus aminte că acum câțiva ani am mai scris despre subiectul ăsta pentru un site cu care colaboram, dar pentru că poate nu ați citit articolul și oricum nu scrie nicăieri că-i scris de mine, (ba da, scrie) îl readuc în atenția voastră. Poate nu-s singura care simte lipsa unui matinal de calitate, așa că putem plânge împreună de dorul celor de altădată.

Mă enervează foarte tare că dimineață televiziunile ne încep ziua cu crime, accidente, copii bolnavi, părăsiți sau maltratați, cu violuri, sinucigași și alte lucruri monstruoase care nici nu ne mai sensibilizează, doar ne scârbesc. Era o vreme în care pe canalul 1 al televizorului era ProTV-ul, așa că în fiecare dimineață, la ora 7 sau 8, când mă trezeam, primele lucruri pe care le auzeam erau atrocitățile de la știrile de dimineață. N-a durat mult și-am preferat să mă trezesc cu povești despre animale sau diverse documentare. N-a fost zi în care să nu regret emisiunile pe care le făcea Florin Călinescu acum mai bine de 10 ani în fiecare dimineață împreună cu Andi Moisescu, Andreea Raicu și Neti Sandu. Și-acum le mai regret, drept pentru care am notat câteva lucruri pe care aș vrea să le aud și văd când îmi încep ziua.

Muzică

– mi-ar plăcea să aud melodia zilei, fie ea românească sau de peste hotare.
– mi-ar plăcea să văd un interviu cu o formație, un cântăreț sau o cântăreață, chiar dacă-s de-ăștia care nu ne plac când îi auzim pe la radio – orice-i mai bun decât o știre tristă și deprimantă
– mi-ar plăcea să aflu despre concerte de prin țară
– mi-ar plăcea să urmăresc un buletin de știri din lumea muzicală: ce albume s-au mai lansat, ce turnee mai fac formațiile cunoscute etc

Film

– un trailer al celui mai nou film
– o recenzie de film
– o prezentare a filmului de la ora 20 de pe canalul respectiv
– știri din lumea cinemaului, curiozități, nu can can-uri

Carte

– prezentarea unei cărți – știu că pe Pro Tv e emisiunea „Omul care aduce cartea”, parcă așa îi spune celei prezentate de Dan C. Mihăilescu
– recomandări de lectură
– știri despre noi apariții, de cărțile în pregătire
– știri despre ecranizarea vreunei cărți
– etc, subiectul mi se pare inepuizabil

Teatru

– un program al spectacolelor din țară
– prezentarea unei piese de teatru
– interviuri cu actori

Sport

– interviuri cu sportivi, nu doar cu fotbaliști
– știri din sporturi care nu se practică la noi
– știri din sporturi locale, despre echipele de juniori, despre cluburile de amatori

Pe lângă toate astea, ar fi drăgut un buletin de știri comice, de curiozități sau chestii vesele, un horoscop pozitiv (care chiar dacă ne minte, măcar plecăm cumva binedispuși la muncă), o rețetă simplă, o idee de proiect DIY, activități pentru timpul liber, desene animate pentru cei mici, sfatul medicului, 5 minute de fitness, prezentarea unei destinații de călătorie, Doamne, cate chestii pozitive ar putea intra într-un matinal de două ore. În fiecare zi. Dar cine să-și dea interesul, când probabil niciunul dintre aceste subiecte n-ar face atâta rating ca accidentele, crimele, violurile și moartea. Pe bune că mi-e dor de un matinal de calitate care să mă ajute să-mi încep ziua mai frumos.

Și să nu-mi spuneți de Răzvan și Dani că emisiunea aia mi se pare o glumă proastă.