Ghinioane de weekend
Azi e una din acele zile în care mi-e foarte dor de tati. 🙁 Am avut o perioadă, cam de la Crăciun şi până acuma, în care m-am gândit la el mai puţin, în care mi-am acceptat mai uşor toate îndatoririle. Însă weekendul ăsta mi-a servit câteva fail-uri şi azi, după ce de dimineaţă am râs cu colegii de ele, mi-au adus şi câteva lacrimi în ochi.
Distracţia a început de sâmbătă după-amiaza când am reuşit să îmi stric maşina de spălat. Sau s-a stricat singură, naiba ştie, că nu mai scotea apa. Şi după ce am rezolvat oarecum problema prin asistenţă telefonică, am scos toată apa aia cu castronele şi cu găleţi. Buuun, răscolim agenda cu numere de telefon şi cărţi de vizită, pentru că ştiam eu sigur că pe-acolo tre’ să fie un nene care repară maşini de spălat. Şi era. Am vorbit cu el, i-am zis că mi s-a îmbolnăvit maşina şi că trebuie să vină degrabă să o facă bine. “Sunaţi marţi, că până atunci îs ocupat.” Bun, sunăm marţi.
Duminica nu putea trece fără puţină bălăceală, că doar aveam antrenament din ziua precedentă. Aşa că, după ce mi s-a revărsat musacaua în cuptor şi am umplut toată casă de fum, scurgerea de la chiuveta din bucătărie s-a răzvratit şi ea. Nu mai voia nici aia să înghită apă. Auzi tu, una nu o mai scoate afară, alta dă pe de lături. Mă rog, ia-o de la capat cu mopuri şi cârpe şi Dumnezei şi bagat de picioare. Pus bilete pe robinet de “Spală la baie, nu da drumul la apă” şi sunat azi să vină cineva să repare. A venit, a reparat, putem folosi din nou.
Azi, de dimineaţă, după ce am stat un minut să împing uşa de la garaj că ingheţase, mă sui în maşină, pornesc şi începe să clipocească un beculeţ pe bord. Super, îmi spun. Diferenţa e că mă apucă râsul. Mă uit repede repede pe lista cu becuri de pe bord şi văd că-i ceva legat de lichidul de răcire. Avem experienţă că doar săptămâna trecută şi Iubi s-a speriat de acelaşi bec. N-are bai, mergem la lucru. Când plecăm de la lucru, trecem pe la service să întrebăm dacă lichidul G12 îi bun şi pentru Hapciu că soru-sa nu-l băuse pe tot. Îi bun, da’ nu se mai aprinde becul pe bord. Ce facem? O îmbătăm sau nu? Dacă vă întrebaţi cine e soru-sa, e maşina lui Iubi, care e tot din aceeaşi specie, da’ îi muuult mai mare şi încă n-are nume, tre’ să o botezăm în viitorul apropiat.
Şi chiar dacă postul ăsta începe trist şi continuă comic, se va termina tot trist. Pentru că azi aş fi vrut să-l chem pe tati afară şi să îi arăt becul ăla, aş fi vrut să repare tati scurgerea că doar era instalator şi aş fi vrut ca maşina de spălat să nu fie grija mea. Nu că mi-e greu, că nu îmi e, mai ales că două dintre probleme deja s-au rezolvat. Doar că aş vrea să fiu încă fata lu’ tati, aş vrea să fie el cel care rezolvă lucruri, pentru că aşa îi stă bine unui tată.
27 Comments
bianca
Frumos post…mi-a placut sfarsitul , si totul.Dar mai ales sfarsitul .Cam toti care trecem singuri prin greutati ne vrem parintii langa noi , nu toti avem puterea sa recunoastem asta, insa unii inca ne mai avem parintii cu noi.Si poate nu-i apreciem, macar prezenta sa le-o apreciem.Te admir pentru sinceritate , iti doresc putere in continuare, si as putea spune acum un cliseu de genul “fii sigura ca tatal tau, de acolo de sus, e mandru ca fiica lui trece cu curaj peste greutati si e mereu alaturi de tine oricum” dar lucrurile astea le-ai mai auzit probabil .,Adevarul e nimeni nu stie cat de greu sau cat de usor iti e tie, pt ca oricum, nu suntem in situatia ta , nu avem temperamentul si amintirile, experientele tale.Putem doar , ca oameni,sa ne sustinem in momentele grele ale vietii.
p.s. e prima oara cand comentez pe aici, si nu urmaresc de mult blogul ,asa ca imi cer scuze daca nu am scris in ton cu ce se “obisnuieste” pe aici sau am jignit cu ceva.
Tomata
@ bianca – draga mea, nu trebuie sa te scuzi. 🙂 Ma bucur tare mult ca ai comentat si sper s-o mai faci. M-au induiosat cuvintele tale si din cand in cand e nevoie sa mi se reaminteasca ca poate tatal meu ma vede de-acolo de sus… Multumesc ca mi-ai reamintit tu. 🙂
Pisica Roz
Masina de spalat e cosmarul meu, demonul meu personal. N-a existat masina de spalat cu care sa n-am meciuri. Acum unde stam, suntem la a 3-a dixtractie, si deja am oroare de orice zgomot ciudat, iesit din parametri. Am inundat si prin casa fiindca uitasem sa pun scurgerea pe cada dupa ce-am spalat-o, i-am schimbat niste piese si au pus cuva prost, asa ca absorbea sosetele care au stricat o pompa de evacuare… Chestii minore.
Ca sa nu mai spun ca un alt cosmar de-al meu sunt țevile. Nu stiu daca exista țevofobia, dar ori de câte ori mă duc pe undeva ma uit bine inainte sa pun mana pe robineti.
Si ca sa inchei in aceeasi nota vesela, masina noastra a inceput sa scoata un zgomot ciudat la pornire de vreo luna. Numai ca n-avem banuti acum s-o ducem la medic. Asa ca stai linistita, se intampla si la case mai mici. 😀
Gerhald
Exista o regula nescrisa: daca ziua incepe prost, atunci sigur finalul va fi si mai prost. Toti muritorii simtim asta macar o data si doare…
Tomata
eh… n-a fost mai prost, doar ieri s-au rezolvat niste chestii. 🙂
Pingback:
Keke Margeluta
Si eu am avut un week-end infernal pentru ca ne-am mutat…iaaaar….Deh, avantajele locuitului cu chirie… :))))) In final, totul e bine …pentru ca esti o femeie puternica! 😉
cristina kitty
Te inteleg perfect… Si eu imi doresc sa il pot chema pe tata sa imi repare apa la bucatarie, robinetu’ la baie, sa imi monteze biroul si sa instaleze masina de spalat… Da’ nu mai vine. 🙁 Trebuie sa ma descurc singura. Si sa invat sa fac toate astea, ca el, de acolo de sus sa fie mandru de mine ca sunt descurcareata, doar sunt fata lui ! 🙂
Grapefruits
Hai tomato, nu fi legumă!
Te vitaminizez
cristishady
A fost si randul meu weekendul acesta, mai ales ca s-a implinit un an de cand a murit, si sunt de acord cu Bianca.. Iar despre cliseul ca el de sus e mandru de tine e o palida consolare ca nu ii mai avem langa noi..
Tomata
>:D<
Oana
Hai Tomata, e acolo o raza de veselie, poate primavara o sa te convinga sa “iesi din carapace” :).
lala
mi au dat lacrimile la final. si eu il iubesc enorm pe tatal meu si nu stiu ce m-as face daca s-ar intampla ceva cu el! si sa ti mai zic ceva : asa mi ai intrat tu la suflet: in urma cu aproape un an am citit pentru prima data pe blogul tau postul “A murit omul pe care l am iubit cel mai mult” si imi amintesc ca atunci am plans ff mult si parca am intrat in pielea ta, asa mult am suferit parca eu eram in locul tau… si de atunci iti citesc blogul zilnic chiar daca a trecut ceva timp pana sa am curaj sa comentez! Dumnezeu sa te ajute sa treci peste toate iar pe tatal tau sa l odihneasca in pace!
Tomata
Iti doresc ca tatal tau sa fie langa tine cel putin atat de mult cat a fost bunicul meu langa tatal meu, adica foarte mult. 🙂
Iti multumesc pentru gandurile bune si ma bucur sa te vad zilnic in comentarii 🙂
Pingback:
scorpio
Andreea,eu sunt sigura ca tati tau te priveste si e mandru de tine,vazand ca incepi sa te descurci si singura.Capul sus si nu te lasa ,,infranta” de o masina de spalat si un beculet clipocit…
ady
of, cand iti citesc randurile de genul asta, ma doare. tati meu, e bine merci la el acasa si tot imi lipseste. fratelo e in bucuresti si tot la o mie de ani ma vad cu el. am si eu nevoie de cineva care sa-mi monteze politele in camara, care sa se prinda care-i treaba cu prizele-de ce se ard intr-o veselie adaptoarele pt stechere cu 3 brate, ca sa-mi repare interfonul si soneria, care sa-mi cumpere pamant de flori si alte chestii mai grele, sa nu ma car eu cu carucioru’ la serviciu, care sa-mi instaleze ceva torente si ceva pt tras muzica, sau care macar sa-mi intinda un numar de telefon, “uite suna aici pt electrician”. (mi-a lipsit teribil cineva pe care sa-l trimit sa cumpere brad; 🙂 )
te doare si iti lipseste, dar cu astea practice de descurci tu/descurcam noi pana la urma. cu sentimentul de siguranta si singuratate/de a apartine cuiva care e intre noi si lumea mare si rea e mai greu.
cand am facut petrecerea de casa noua au venit ai mei si au inceput sa scoata cadouri: ba o vaza mare, ba carut de cumparaturi, ba aia, ba ailalta, nu mai terminau de numarat. plus ce au mai luat atunci, ca imi lipseau diverse (necesare, dar se mai putea trai fara ele 1-2-3 luni). am avut asa un sentiment de bine, ca-s iar copil mic si nu mai am nicio grija.
Devoratoarea de muzica
Nu pot sa citesc posturile astea fara sa am servetelul la indemana.Si tare as vrea sa nu am doar brate virtuale,sa spun ceva care sa iti alunge tristetea si sa-ti lase doar dorul,sa-ti arat partea buna a ceea ce s-a intamplat,sa nu scriu doar un comentariu…dar si incercarea asta as vrea sa fie buna la ceva,pana ii aflu utilitatea hai cu mine la un ceai si daca vrei sa taci nu-i nimic,eu raman pregatita pentru tot ce trebuie sa ascult!
Baby R.
mereu o sa fim “fetele lu’ tati”, doar stii asta. >:D<
motanica
stiu exact ce simti…asa simt si eu in legatura cu mama…
mama era artist plastic si ma ajuta cu tot felul de idei si sugestii cand venea vorba de proiectele de la scoala (studiez regia de film)..
saptamana trecuta am avut examen la scenografie…era materia la care lucram noi doua,cu ideile mele si metodele ei,cu ideile ei si metodele mele…era …proiectul nostru la care lucram cu mult mult drag..
e drept ca anul asta m-a ajutat tata,cu partea tehnica a proiectului,dar amandoi am fi vrut un sfat de la mama,despre cum e mai bine…..l-am facut impreuna si am plans impreuna in timp ce-l faceam. am zambit si ne-am zis…mami e mandra de noi..chiar daca suntem neindemanatici si coasem aiurea materialele…cred ca de sus de acolo….s-a uitat la noi si-a zis “Uite-i pe tontii mei,se descurca”.
uneori am senzatia ca merg pe strada si-mi lipseste un picior…asa ma simt fara ea
am sa-ti mai scriu,simt ca pot sa vorbesc deschis cu tine.
te imbratisez cu drag
Tomata
@ motanica – chiar ii scriam pe blog lui Karmen… e incredibil cat de multe povesti asemanatoare cu a mea am intalnit de cand a murit tatal meu… imi pare foarte rau sa aud de mama ta.
poti sa-mi scrii oricand simti nevoia, chiar poti vorbi cu mine.
>:D<
dojo
E tare greu cand trebuie sa te transformi tu in mama, tata, instalator, mecanic etc.
Bine ca s-au rezolvat toate sau macar is pe cale sa … Vor mai fi zile din astea din pacate, din fericire insa te vei descurca mereu de minune 😉
Karmen
te inteleg mai mult decat crezi am simtit si scris si eu despre asta(http://lumeasufletuluimeu.blogspot.com/2010/12/daddys-little-girl.html).
absolut nimic din ce ti-as putea spune nu va putea face mai mult decat sa iti aduca un zambet in coltul gurii.citisem undeva ca durerea e ca un rau, trebuie sa inveti sa nu te ineci,pentru ca orice altceva ai face tot va exista. asa ca inoata!
Evergreen
Dar pun pariu ca e mandru de tine!
Te pup fata draga
eleny
io il am pe tata dar tot singura trebuie sa fac chestiile astea. si le fac de la 7 ani!!!
asa ca stiu cum e sentimentul, chiar daca nu e exact acelasi lucru. poate e aiurea sa spun asta, dar cel mai mult simti lipsa cuiva atunci cand iti e greu sau trebuie sa ai grija de lucruri care nu te privesc in mod direct.
carmen
oh dear, eu chiar m-am mirat ca erai la meet duminica.
ce zici tu ca ai patit zilele astea la noi se intampal de obicei de Craciun, schimbat yala, ars sigurante la curent, spart naiba stie ce. your dad era there intr-un fel si tu stii asta, cred ca doar cu gandul asta o vei putea scoate la capat de cate ori va fi tot asa. eu o scot sa-i arat lui mum ca I can do it, mereu merge
Molecula
Tomato, mereu ma bufneste plansul cand vorbesti de tatal tau, cand povestesti lucruri frumoase…eu mereu am facut totul singura, de la betisoarele din caietul de ortografie la platit facturi si chemat mesteru’ sa repare ceva, as vrea sa imi pot aprecia parintii asa cum o faci tu, si sa am amintiri frumoase… in timp am invatat ca totul se rezolva, am invatat sa rad, mult, poate chiar si atunci cand imi vine sa plang in hohote, am invatat sa ma bucur de putin, ca familia ti-o poti alege iar acum ma mandresc cu cativa prieteni si o privire mult prea calma pentru zilele in care eu sunt ca o furtuna. :*