Geniul şi zeiţa
Autor: Aldous Huxley
Nationalitate: englez
Titlu original: The Genius and the Goddess
Anul aparitiei: 1955
Nr. de pagini: 203 (Polirom)
Premii: nu
Ecranizare: Das Genie und die Göttin (1959)
Nota mea: 3/5
Alte romane de acelasi autor: Minunata Lume Noua
Nu m-aş fi gândit că primul contact cu Aldous Huxley va fi altă carte decât Minunata lume nouă. Ei, dar Geniul şi zeiţa mi-a făcut cu ochiul după ce am întâlnit-o pe blogul Cristinei V şi când a apărut pe masă la schimb de cărţi, n-am mai stat să mă gândesc dacă o iau acasă sau nu. Şi, noroc cu primele zile libere din 2011, că altfel…
E ceva la cartea asta care nu-mi place. Ok, poate e nedrept să încep aşa, având în vedere că Geniul şi zeiţa chiar m-a ţinut cu ochii în ea. Pentru un englez, cartea mi s-a părut mult prea hollywoodiană. Dar, din nou, e nedrept să spun şi asta, ţinând cont că a fost scrisă în 1955. Subiectul însă e atât de des întâlnit în filme, în seriale şi probabil şi în alte cărţi, încât nu mi s-a mai părut atât de originală. Desi, repet, la vremea ei o fi fost.
Pe scurt, aşa stă treaba: John Rivers, fizician entuziast, ajunge în casa unui geniu pe care îl divinizează pentru mintea lui, şi acolo o întâlneşte pe soţia mult mai tânără a acestuia. Fiind o femeie cu F, frumoasă, deşteaptă, cultă, plină de viaţă, nu îi ia mult să se îndrăgostească de ea. Până la un moment dat, e o dragoste platonică, admirativă, pură şi secretă. Însă când geniul Henry Maartens cade bolnav la pat (asemeni unei demoazele în lipsa cavalerului ei), Katy e nevoită să se întoarcă degrabă acasă, pentru a-l întoarce de la poarta morţii. Şi pentru că nu-i reuşeste din prima, are nevoie să-şi adune forţele pentru a-şi salva soţul. Şi se culcă cu Rivers. Asta îi redă vlaga şi-l întoarce din morţi pe geniu. Adulterul continuă până când lucrurile se sfârşesc prost, ca de obicei.
Mi-a plăcut naraţiunea în naraţiune, mi-a plăcut felul în care Rivers îşi aminteşte şi povesteşte despre frumoasa Katy, despre nebunul geniu şi despre timpul petrecut în preajma lor. Când am citit în scurta prezentare că Rivers istoriseşte viaţa acestei familii, m-am gândit la Fred din Mic dejun la Tiffany şi mă aşteptam să fie şi el un spectator mai puţin implicat în acţiune. Însă nu e cazul lui Rivers pentru că e un personaj activ în povestea lui, nu un observator.
Desigur în carte veţi mai găsi şi alte personaje şi alte întâmplări, dar vă las vouă plăcerea de a le descoperi. Mi-a plăcut Geniul şi zeiţa şi o recomand, e simpluţă, rapidă şi captivantă.
Am citit şi eu recent Geniul şi zeiţa şi am povestit despre ea…unele idei au fost interesante, dar, într-adevăr, nu mi-a produs vreo revelaţie, nu se numără printre cărţile impresionante. E în plan Minunata lume nouă, sper să reuşesc s-o citesc cât de curând 🙂
Eu am citit de la el numai Minunata lume nouă, prin 2003-2004, dar nu am fost impresionată. În schimb Clau, mare fan 1984 (ca tine de fapt) s-a declarat și fan al Minunatei lumi noi, deci s-ar putea să-ți placă mai mult aceea 🙂
nu am citit-o dar am auzit de ea!pare interesanta, sper sa mi fac timp sa o citesc desi acum am alte prioritati in ceea ce priveste lectura.
cand am citit-o mie mi-a lasat impresia de piesa de teatru. probabil din cauza timpului si a spatiului limitat
io am citi doar minunata… care e minunata, indeed. mi-ajunge.
caci e ceva care nu-mi place la unii autori englezi, poate pt. ca scriu prea mult si deseori prost – ceea ce postul tau imi confirma.
3 din 5 e o nota bunicica pentru un autor cu o notarietate nu foarte mare. O citesc cu prima ocazie
E o nota… medie. Merita chiar mai mult. Am citit-o si mi-a placut.
Huxley e unul dintre scriitorii mei preferați…
Mi-a plăcut recenzia. La obiect.
Dacă nu ați citit până acum, recomand și “Frunze uscate”.