Marti cu Morrie

Autor: Mitch Albom
Nationalitate: american
Titlu original: Tuesdays with Morrie
Anul aparitiei: 1997
Nr.pagini: 208
Premii: nu
Ecranizare: Tuesdays with Morrie
Nota mea: 5/5

Alte romane de acelasi autor: Cei cinci oameni pe care ii intalnesti in rai

În mod normal, public recenziile duminica, da’ în weekendul asta am fost ocupată cu alte activităţi, aşa că am decis să-l amân pe marţi, ca să se potrivească şi cu titlul. Marţi cu Morrie este o recomandare pe care am primit-o pe blog după ce am citit Cei cinci oameni pe care îi întâlneşti în rai, şi pentru că mi-a plăcut Mitch Albom, nu am stat pe gânduri când am comandat cartea. Nu aveam de unde să ştiu că a doua zi după ce am primit-o aveam să o şi citesc, da’ mă bucur că s-a întâmplat pentru că rareori am ocazia să citesc o carte “dintr-un foc”. Drumul de la Bucureşti la Timişoara a durat exact atât cât mi-a trebuit mie să termin romanul. În engleză, să specific de la început, pentru că trebuie să îl citiţi în original pentru a-l îndrăgi aşa cum merită. Având în minte experienţa cu Cei cinci oameni, mi-am propmis că următoarea carte a lui Albom să fie în engleză, să văd dacă îmi place mai mult decât în română. Şi evident, aşa a fost.

Dar să n-o mai lungesc cu introducerea. Marţi cu Morrie este o carte motivaţională. E vorba despre un profesor care moare încet şi care îi ţine predici despre viaţă unui fost student pe care l-a îndrăgit. Ar putea să nu vi se pară prea motivaţional un subiect ca ăsta, da’ citiţi numai cartea şi o să vedeţi cu ce ochi noi o să vedeţi lucrurile. Cartea este autobiografică, deci lucrurile s-au întâmplat cu adevărat. Mitch Albom era pe la începuturile carierei sale un jurnalist ce scria despre evenimente sportive, care trăia aşa cum vedem în filme că trăiesc americanii – pe fast-forward, fără să îi pese de altceva în viaţă. Nici măcar de logodnica lui, cu care o lungea de 7 ani şi cu care nu se mai căsătorea că n-avea timp, nu că n-o iubea. Într-una dintre călătoriile sale, butonând telecomanda, dă peste o emisiune din care află că fostul lui profesor, mentor chiar, este grav bolnav şi urmează să moară. Bătrânelul Morrie Schwartz, păstrându-si zâmbetul, voia bună şi umorul trece prin această experienţă poate cu totul altfel decât o fac mulţi sau decât am face-o mulţi. Îi spune mereu lui Mitch că este norocos că moare lent, pentru că asta îi da ocazia să îşi ia rămas bun de la toate persoanele dragi. Îşi organizează chiar şi o îmormântare, când este viu, pentru ca oamenii dragi să apuce să îi spuna în faţă tot ce simt pentru el. Pentru că ştim toţii, că după ce închizi ochii definitiv, nimic din ce vor spune ceilalţi nu mai contează. El a vrut să ştie şi a vrut să le dea ocazia tuturor să îşi exprime dragostea pentru el. Ceea ce mi se pare foarte tare.

Mitch îl vizitează, şi, deşi este stingher la început, îşi face un obicei din a-l vizita în fiecare marţi, chiar dacă stau la cateva sute sau chiar mii de km distanţa, iar scriitorul trebuie să zboare cu avionul pentru a-l vedea. Încet încet, Mitch învaţă din nou să îşi deschidă sufletul în faţa fostului lui profesor, un om pe care l-a apreciat şi atunci şi pe care îl apreciază acum şi mai mult. În fiecare marţi au alt subiect şi în fiecare marţi Mitch pleacă acasă cu o lecţie învăţată. Vorbesc despre toate lucrurile de care se tem tinerii de vârsta lui: despre moarte, despre căsnicie, despre comunicare, acceptare, dragoste şi alte valori.

Pentru a-i păstra amintirea Mitch îl înregistrează şi ulterior scrie o carte despre el. Această carte. Mi-a placut Marţi cu Morrie şi o recomand din tot sufletul. Sunt foarte multe de spus, dar mai ales foarte multe de învăţat din cartea asta. Mi-ar fi plăcut să o citească şi tatăl meu. Sau măcar să vadă filmul. Pe care l-am văzut şi pe care vă încurajez să-l vedeţi şi voi, evident după ce citiţi cartea. E o ecranizare foarte bună şi foarte exactă, iar Jack Lemmon e chiar aşa cum mi l-am imaginat pe profesor.

Citiţi-o. E o carte frumoasă.