Mananca, roaga-te, iubeste

Posted by On 06.06.2010 18 Comments

elizabeth gilbertmananca, roaga-te, iubesteAutor: Elisabeth Gilbert
Nationalitate: americanca
Titlu original: Eat, Pray, Love
Anul aparitiei: 2006
Nr.pagini: 348
Premii: nu
Ecranizare: Eat Pray Love
Nota mea: 10/10
Alte romane de acelasi autor: nu

Ştiu că este pe buzele tuturor, ştiu că statutul de best-seller, în loc să îi asigure succesul, pentru mulţi devine un impediment şi în loc de dorinţa de a o citi îi atrage respingerea. Aşa mi s-a întâmplat şi mie, recunosc. E una din cărţile la modă, suficient de controversată încât să îmi incetinească dorinţa de a o citi.
Şi of! cum greşesc uneori. Mulţi mi-au recomandanta Mănăncă, roagă-te, iubeşte (mai bine zis „multe”), iar la mine, încercarea de a mă convinge funcţionează fix invers. Şi totuşi am comandat-o pentru că deveneam curioasă by my self.

Mănăncă, roagă-te, iubeşte este o carte pe care aş aşeza-o pe acelaşi piedestal cu Memoriile unei gheise, cu Oscar şi Tanti Roz şi cu Extrem de tare şi incredibil de aproape. Adică pe piedestalul cărţilor frumoase, bijuterii, care nu mă interesează cum au fost primite de critici şi cât de mult corespund regulilor literare. Sunt pur şi simplu cărţi frumoase care au trezit în mine trăiri şi sentimente. Şi eu mă mulţumesc cu asta!

Despre Mănăncă, roagă-te, iubeşte, pe scurt nu prea se poate povesti, şi mi-ar plăcea să notez toate întâmplarile prin care a trecut Liz Gilbert să nu le uit şi să am unde să le recitesc peste ceva vreme când se aşterne uitarea.

O să încerc să sumarizez impresiile celor 108 capitole, adunate în 3 părţi denumite: Italia, India şi Indonezia (poate pentru cititorul român, coincidenţa sau metafora nu e destul de clară – nici mie nu mi-ar fi fost dacă n-aş fi citit ce scria autoarea despre I-ul cu care incep denumirile acestor 3 ţări: I e „eu”-ul atât de grăitor pentru călătoria pe care o face Liz Gilbert în jurul lumii.

În Italia îşi redescoperă plăcerea – acesta e capitolul care mi-a plăcut cel mai mult pentru că am regăsit tipărită o idee şi un sentiment care mă încearcă şi pe mine, doar că eu nu ştiu să-l exprim atât de bine şi de frumos. Dragostea pentru o limbă, italiana în cazul ei, o face să meargă puţin mai departe de o sală a unor cursuri de limbă. Puţin mai departe, adică vreo câteva mii bune de kilometri, tocmai în Italia. Iubirea, curiozitatea şi plăcerea pe care i le oferă cunoaşterea limbii italiene le-am înţeles atât de bine , pentru că la fel simt şi eu pentru limba franceză şi pentru Franţa. Tânjesc să o aud vorbită de francezi şi să vorbesc şi eu la fel de fluent ca ei, dar asta nu s-ar putea întâmpla decât dacă aş pleca acolo.

Apoi, Italia e descoperirea purei plăceri de a trăi, de a nu face nimic, de a sărbători orice – de la victoria echipei de fotbal până la celebrarea unei pizze.

Italia a primit în titlu verbul „mănâncă”, deşi conform unui italian, cuvântul care defineşte Roma e SEX. Însă Liz Gilbert a făcut un pact de abstinenţă sexuală şi singura plăcere pe care o savurează e mâncatul. Încearcă orice fel de mâncare şi cred că despre fiecare spune că e cea mai bună.

În capitolul ăsta ne povesteşte despre divorţul urât prin care a trecut, despre relaţia cu sora ei, cu mama ei, cu fostul soţ, cu actualul iubit, despre pasiunile ei – un fel de introducere lungă de vreo 36 de capitole.

În India se roagă. D’ooh, doar aşa zice titlul. Partea pe care n-o zice e că Liz se iniţiază în Yoga, învaţă să mediteze şi nu de fiecare dată se bucură de experienţă. Ăsta e unul dintre lucrurile care mi-au plăcut mult la Mănăncă, roagă-te, iubeşte – stilul atât de sincer şi abordarea atât de simplă, comună, fără aere de atoateştiutoare. Nu reuşeşte în toate din prima, dar recunoaşte când e bună la ceva, ba mai mult, face mişto de lucrurile pentru care e lăudată – şi autoironia e ceva ce mie îmi place foarte mult.

Partea cu India nu mi-a plăcut la fel de mult ca şi Italia, însă cu sigurantă mi-a stârnit curiozitatea pentru Yoga şi mă tentează mult, măcar să văd dacă e adevărat şi dacă funcţionează şi la mine.

Indonezia m-a readus la fascinaţia pe care a început-o primul capitol. Acum, Liz este deja o persoana împăcată cu tot. Cu ea însăşi şi cu viaţa ei, cu oamenii din jur. Îi mai rămâne doar să se îndrăgostească din nou, un sentiment la care nici ea nu ştia prea bine dacă a renunţat sau dacă doar îl refuză. Deşi în capitolul ăsta ne-ar putea tenta să punem accentul pe relaţia în care se implica, totuşi accentul se pune pe echilibru şi pe menţinerea binelui şi a fericirii în cele mai simple forme ale lor.

Nu ştiu daca Mănăncă, roagă-te, iubeşte va fi citită de bărbaţi. În fond, nici nu le este destinată şi nici nu m-aş stresa prea tare să le-o recomand. În schimb, sunt sigură că o femeie o s-o simtă altfel. Pentru că este o carte care se simte, înainte de a oferi pura plăcere a lecturii.

* Cartea este autobiografică, iar personajele sunt reale. Dacă vă macină curiozitatea să vedeti cum arată Felipe, aşa arată. 🙂

Articole asemănatoare

TOPICS