Mananca, roaga-te, iubeste

elizabeth gilbertmananca, roaga-te, iubesteAutor: Elisabeth Gilbert
Nationalitate: americanca
Titlu original: Eat, Pray, Love
Anul aparitiei: 2006
Nr.pagini: 348
Premii: nu
Ecranizare: Eat Pray Love
Nota mea: 10/10
Alte romane de acelasi autor: nu

Ştiu că este pe buzele tuturor, ştiu că statutul de best-seller, în loc să îi asigure succesul, pentru mulţi devine un impediment şi în loc de dorinţa de a o citi îi atrage respingerea. Aşa mi s-a întâmplat şi mie, recunosc. E una din cărţile la modă, suficient de controversată încât să îmi incetinească dorinţa de a o citi.
Şi of! cum greşesc uneori. Mulţi mi-au recomandanta Mănăncă, roagă-te, iubeşte (mai bine zis „multe”), iar la mine, încercarea de a mă convinge funcţionează fix invers. Şi totuşi am comandat-o pentru că deveneam curioasă by my self.

Mănăncă, roagă-te, iubeşte este o carte pe care aş aşeza-o pe acelaşi piedestal cu Memoriile unei gheise, cu Oscar şi Tanti Roz şi cu Extrem de tare şi incredibil de aproape. Adică pe piedestalul cărţilor frumoase, bijuterii, care nu mă interesează cum au fost primite de critici şi cât de mult corespund regulilor literare. Sunt pur şi simplu cărţi frumoase care au trezit în mine trăiri şi sentimente. Şi eu mă mulţumesc cu asta!

Despre Mănăncă, roagă-te, iubeşte, pe scurt nu prea se poate povesti, şi mi-ar plăcea să notez toate întâmplarile prin care a trecut Liz Gilbert să nu le uit şi să am unde să le recitesc peste ceva vreme când se aşterne uitarea.

O să încerc să sumarizez impresiile celor 108 capitole, adunate în 3 părţi denumite: Italia, India şi Indonezia (poate pentru cititorul român, coincidenţa sau metafora nu e destul de clară – nici mie nu mi-ar fi fost dacă n-aş fi citit ce scria autoarea despre I-ul cu care incep denumirile acestor 3 ţări: I e „eu”-ul atât de grăitor pentru călătoria pe care o face Liz Gilbert în jurul lumii.

În Italia îşi redescoperă plăcerea – acesta e capitolul care mi-a plăcut cel mai mult pentru că am regăsit tipărită o idee şi un sentiment care mă încearcă şi pe mine, doar că eu nu ştiu să-l exprim atât de bine şi de frumos. Dragostea pentru o limbă, italiana în cazul ei, o face să meargă puţin mai departe de o sală a unor cursuri de limbă. Puţin mai departe, adică vreo câteva mii bune de kilometri, tocmai în Italia. Iubirea, curiozitatea şi plăcerea pe care i le oferă cunoaşterea limbii italiene le-am înţeles atât de bine , pentru că la fel simt şi eu pentru limba franceză şi pentru Franţa. Tânjesc să o aud vorbită de francezi şi să vorbesc şi eu la fel de fluent ca ei, dar asta nu s-ar putea întâmpla decât dacă aş pleca acolo.

Apoi, Italia e descoperirea purei plăceri de a trăi, de a nu face nimic, de a sărbători orice – de la victoria echipei de fotbal până la celebrarea unei pizze.

Italia a primit în titlu verbul „mănâncă”, deşi conform unui italian, cuvântul care defineşte Roma e SEX. Însă Liz Gilbert a făcut un pact de abstinenţă sexuală şi singura plăcere pe care o savurează e mâncatul. Încearcă orice fel de mâncare şi cred că despre fiecare spune că e cea mai bună.

În capitolul ăsta ne povesteşte despre divorţul urât prin care a trecut, despre relaţia cu sora ei, cu mama ei, cu fostul soţ, cu actualul iubit, despre pasiunile ei – un fel de introducere lungă de vreo 36 de capitole.

În India se roagă. D’ooh, doar aşa zice titlul. Partea pe care n-o zice e că Liz se iniţiază în Yoga, învaţă să mediteze şi nu de fiecare dată se bucură de experienţă. Ăsta e unul dintre lucrurile care mi-au plăcut mult la Mănăncă, roagă-te, iubeşte – stilul atât de sincer şi abordarea atât de simplă, comună, fără aere de atoateştiutoare. Nu reuşeşte în toate din prima, dar recunoaşte când e bună la ceva, ba mai mult, face mişto de lucrurile pentru care e lăudată – şi autoironia e ceva ce mie îmi place foarte mult.

Partea cu India nu mi-a plăcut la fel de mult ca şi Italia, însă cu sigurantă mi-a stârnit curiozitatea pentru Yoga şi mă tentează mult, măcar să văd dacă e adevărat şi dacă funcţionează şi la mine.

Indonezia m-a readus la fascinaţia pe care a început-o primul capitol. Acum, Liz este deja o persoana împăcată cu tot. Cu ea însăşi şi cu viaţa ei, cu oamenii din jur. Îi mai rămâne doar să se îndrăgostească din nou, un sentiment la care nici ea nu ştia prea bine dacă a renunţat sau dacă doar îl refuză. Deşi în capitolul ăsta ne-ar putea tenta să punem accentul pe relaţia în care se implica, totuşi accentul se pune pe echilibru şi pe menţinerea binelui şi a fericirii în cele mai simple forme ale lor.

Nu ştiu daca Mănăncă, roagă-te, iubeşte va fi citită de bărbaţi. În fond, nici nu le este destinată şi nici nu m-aş stresa prea tare să le-o recomand. În schimb, sunt sigură că o femeie o s-o simtă altfel. Pentru că este o carte care se simte, înainte de a oferi pura plăcere a lecturii.

* Cartea este autobiografică, iar personajele sunt reale. Dacă vă macină curiozitatea să vedeti cum arată Felipe, aşa arată. 🙂

18 Comments

  • Criss

    Mi-a placut cartea asta foarte mult, cred ca am mai zis. Cand am ajuns la pagina 50, mi-am sunat prietena sa plecam in lume :))

    La fel de tare mi-a placut si “Extrem de tare si incredibil de aproape”.

    Felipe arata cam bine 🙂

  • Ciupercutza

    Iti dai seama ca eu am citit cartea asta fix inainte sa implinesc 35 de ani? 😉 Mi-a picat la fix. Ti-am zis ca o sa-ti placa 😉
    Nici eu n-am “digerat” prea bine partea a 2-a, dar per ansamblu cartea m-a captivat.
    Abia astept sa vad filmul!

  • black

    Si eu am citit cartea anul trecut, am primit-o chiar de ziua mea 😀 ( apropo de cadouri ) si mi-a placut. Nu a fost “cartea vietii mele”, dar cred ca orice femeie s-ar putea bucura de ea. Am vrut sa zic si eu ca se va face un film dupa ea, dar mi-a luat-o Gabriela inainte 😀

  • 3fmi

    Si eu am privit cartea asta cu prejudecata (bine, si mandrie si prejudecata :d). Mi-a recomandat-o cineva intr-un moment greu (al meu) si a fost plasturele de care aveam nevoie. Cred ca marele atu al romanului e stilul jurnalistic al scriitoarei care te prinde si te tine lipit de carte (poate din cauza asta mie nu mi s-a parut ca existau fragmentari de ritm chiar daca trecerea de la experienta italiana la cea indiana e destul de… abrupta). Pe de alta parte e si o imbinare fericita de fictiune si pagina de jurnal. Din prima parte m-au fascinat reflectiile lingvistice desprinse din convingerea ca odata cu invatarea unei limbi straine adopti si filosofia tarii respective, iar partea a 2-a chiar m-a transpus in linistea si serenitatea ascezei.
    Mi-a placut ideea ta cu cei trei “I” (la asta nu ma gandisem) si pana la urma e perfect valabila de vreme ce, asa cum autoarea a si marturisit, cartea e o marturie uneori socant de personala.

  • Ina

    Am avut norocul sa citesc cartea acum mai bine de doi ani, cand la noi inca nu se prea auzise de ea si n-a avut cine sa ma influenteze, nici pozitiv, nici negativ. 🙂

    Si stiu perfect ce spune 3fmi, si eu am citit-o intr-un moment dificil si m-am identificat foarte bine cu unele dintre starile lui Liz. E genul de carte la care conteaza foarte mult etapa din viata si starea in care esti atunci cand o citesti. Am recomandat-o si unei cunostinte si mi-a spus ca e cea mai plictisitoare carte pe care a citit-o vreodata. :))

    Mie in schimb mi-a placut atat de mult (mai ales prima parte), incat dupa ce am terminat-o mi-am planificat o vacanta la Roma. 😀

    Cat despre film, il astept cu mult interes. Julia Roberts e una dintre actritele mele preferate (imediat dupa Meryl Streep), Javier Bardem e rrrrrr, iar faptul ca pe coloana sonora e Dog Days de la Florence + The Machine ii confera extra points. 🙂

    PS: Mi-ar fi placut doar sa nu-l fi vazut pe adevaratul Felipe. Cel din imaginatia mea era mult mai hot. 😀

  • Tomata

    @ Criss –> Eu mi l-am imaginat altfel pe Felipe, nu chiar as scund, mult mai macho. 😛

    @ CamiB –> Merita. 🙂

    @ Ciupercutza –> Daaa, si eu. M-am uitat la trailer si pare foarte fain. Cica in octombrie vine la noi…

    @ Gabriela –> Nu stiu ce sa zic, eu am vazut si ecranizari foarte bune. Sper sa nu ne dezamageasca asta, dar trailerul promite.

    @ black –> Exact, nu poti spune ca e o carte de referinta, dar e o carte extreme de frumoasa.

    @ 3fmi –> Da, si eu cred ca stilul face cartea. Ca intamplarile nu sunt iesite din comun, dar felul in care povesteste e simpatico foc. Ideea cu “I” nu e a mea, explica Liz Gilbert in prefata 🙂 Si atunci am zis si eu: “da, ma, chiar” :))

    @ Ina –> First, scuze ca a trebuit sa pui comentul de nu stiu cate ori 🙁 Apoi: nu stiu daca din fericire sau nefericire, dar pe mine nu m-a ajutat. In sensul ca n-a avut la ce, ca nu trec printr-o perioada nasoala, dar sunt sigura ca daca as fi trecut mi-ar fi ridicat mult moralul. Roma a devenit si pentru mine o curiozitate acuma, da’ sa nu-ti povestesc cat de intrigata sunt de India. 😀 Ca la Bali nu indraznesc sa visez. :))
    Si Felipe din capul meu era mai viril, mai macho, chiar ca Javier Bardem asa. 😛

  • 3fmi

    Uite ca eu am inteles ca a fost descoperirea ta :)) (caldura mare, monser!) Chiar nu imi mai aminteam deloc prefata (e foarte ciudat ca am cumparat cartea aia de vreo 4 ori si am facut-o cadou de fiecare data persoanelor care pareau a avea nevoie 🙂 si eu nu o mai am in biblioteca)

  • Bia

    Un 10 și de la mine pentru această carte care m-a aprins pur și simplu. Mă bucur că ți-a plăcut, de fapt eram “precisă”… că îți va plăcea.

    Vreau să văd și filmul, e cu Julia Roberts din câte știu. O fi apărut deja?

  • John Constantine

    imi place cartea, e una din favoritele mele. imi place f mult ptr ca atins ideea de spiritualitate, ca e un exercitiu a iesiri din “intuneric”, a descoperirii de sine, imi place pentru felul cum e spusa si pentru “personajele” sale. imi place ca a venit in momentul cand aveam nevoie de o carte ca asta.

    mi-a placut cel mai mult India, cum am mai zis ptr partea spirituala si ptr experienta prin care l-a gasit pe Dumnezeu (nu in modul crestin)

    mi-a placut ideea ca (,) cartea e o “japa mala” (sirag de margele, asemanatoare cu rozaliul catolic sau cu mataniile ortodoxe) cu 108 capitole/margele (cum zice si ea 108 e un numar special in religia hindusa si budista, banuiesc cum e la noi 7). 108 (3×36) e multiplu de 3 (de ex trei tari, trei cuvinte, trei “I” (eu) – corp/Italia, spirit/India, minte/Indonezia). si ea trece prin fiecare margea pana la capat ca si cum ar zice o rugaciune sau poate ca sa faca un cerc complet (pleaca dintr-o relatie, ajunge intr-o alta relatie, pleca de acasa si ajunge din nou acolo dar cu o altfel de relatie si o altfel de viata)

    nu am sa ma uit la film, pentru ca imi place prea mult cartea ca sa o stric cu un film (imaginile pe care mi le-am facut in minte).

    am citit-o acum 2 ani . am citit-o de 2 ori (in fiecare an) si sper ca anul asta sa o citesc din nou. si nu mi-a recomandat-o nimeni (am auzit de ea la Oprah cand am vazut-o pe Elizabeth Gilbert acolo)

  • Tomata

    @ evergreen –> Daaaa, apare anul asta si abia astept sa-l vad. 🙂

    @ Bia –> In august apare la americani si in octombrie la noi ;))

    @ John Constantine –> Eu nu prea imi stric imaginea cartilor cu filmul. Adica pastrez ambele povesti in minte. Asa cum mi-am imaginat-o eu si asa cum si-au imaginat-o altii. 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge