Daisy Miller

Autor: Henry James
Nationalitate: american
Titlu original: Daisy Miller
Anul aparitiei: 1878
Nr.pagini: 66
Premii: nu
Ecranizare: Daisy Miller
Nota mea: 8/10
Alte romane de acelasi autor: nu

Despre Daisy Miller am auzit în facultate când ni s-a predat Ambasadorii de Henry James. Întotdeauna mi-am dorit să citesc Ambasadorii, dar lucrurile au stat în aşa fel încat n-am apucat până acum. Dar Henry James îmi place. ştiam că o să-mi placă pentru că seminariile şi cursurile despre opera lui mi-au plăcut. Am pus mâna pe Daisy Miller pentru că mi-o oferise Cotidianul şi pentru că Citind Lolita în Teheran m-a făcut şi mai curioasă.

Când am văzut că nuvela are doar 66 de pagini, am zis că o dau gata într-o zi, însă aveam să o lungesc mai mult pentru că n-am avut vreme destulă să citesc neîntrerupt.

Am pornit la drum cu ideea că Daisy e o femeie superficială, genul de cochetă despre care am mai citit. Plus că mai văzusem pe undeva o paralelă între ea şi o altă Daisy, aceea a lui F.Scott-Fitzgerald, care nu era nici ea mai brează. Într-adevăr Daisy Miller nu este un personaj prea original, având în vedere că pe tot parcursul lecturii am avut impresia că recitesc Vârsta inocenţei şi că tânără lui James e aceeaşi cu contesa Ellen Olenska lui Edith Warton. Cu toate astea e adorabilă. E un personaj cu care m-am identificat nespus de mult, dacă nu din toate punctele de vedere, măcar din acela al vorbăriei ei neîntrerupte, a nonşalanţei cu care povestea orice despre ea şi familia ei fără să fie întrebată. Din cauza asta am îndrăgit-o mult pe Daisy Miller, atât de neînţeleasă şi atât de condamnată de societatea americană din Europa.

Apropos de America şi Europa, comparaţia e nelipsită din nuvelă şi opiniile vis-a-vis de americani şi europeni, de conduita pe care ar trebui să o ai în conservatoarea Europă, despre comportamentul mult prea diferit al americanilor, sunt oferite cu generozitate de autor. Geneva şi Roma sunt celelalte două personaje mute, cadrele în care Daisy Miller şi Winterbourne interacţionează. Oricum ştiam deja ca lui James îi place batranul continent pentru că şi în Ambasadorii descrie viaţa unui tânăr plecat în Franţa să studieze (pare-mi-se).

Încercând să sintetizez într-un paragraf toată esenţa personajului, o să vă dau un citat, cuvintele autorului despre ea, puse în gândurile lui Winterbourne. Oricât aş încerca eu să vă spun cât era de frumoasă, de lipsită de discreţie, de libertină sau de necioplită, n-o să reuşesc s-o fac mai bine decât James:

“Îşi spunea în sinea lui că ea era prea uşuratică şi copilăroasă, prea necioplită şi lipsită de judecată, prea provincială ca să reflecteze la toată ostilitatea faţă de ea sau ca s-o perceapă măcar. Alteori, însă, se gândea că în trupul ei elegant şi iresponsabil purta conştiinţa sfidatoare, pasionată, perfect lucidă, a tuturor impresiilor pe care le producea. Se întreba dacă toată sfidarea lui Daisy era generată de conştiinţa inocenţei ei sau de faptul că era o tânără de nestăpânit.”

Cam astea sunt impresiile pe care le lasă şi adjectivele cu care atât Winterbourne cât şi ceilalţi încearcă să o caracterizeze pe Daisy Miller.

Să vă povestesc pe scurt despre ce e vorba. Daisy călătoreşte cu mama şi cu fratele ei mai întâi la Geneva, apoi la Roma. Oriunde se duce, se comportă cam cum ne comportăm noi, fetele din ziua de azi. Adică iese singură la plimbare, sau, şi mai scandalos, însoţită de un bărbat, vorbeşte cu oricine se întâlneşte, deşi regulile nescrise de conduită din Geneva interzic vehement discuţia unei femei singure cu un bărbat; într-un cuvânt, mult prea sociabilă şi pentru Elveţia şi pentru Italia, chiar şi pentru America de unde plecase. Impresia generală este că e o necioplită şi o needucată pentru că se afisează în halul ăla cu oameni pe care nici măcar nu îi cunoaşte bine. La capitolul educaţie, mama lui Daisy care ar trebui să o povăţuiască asupra comportamentului ei, să-i indice ce e bine şi ce nu e, îi încurajează metehnele lăsând-o de capul ei şi părându-i-se normal ce face fiica ei. Blamată atât de Winterbourne, cât şi de alţii din societatea în care se învârt, mama lui Daisy e genul de mamă pe care o tânăra a secolului 21 şi-ar dori-o.

Nonconformistă, Daisy se bucură de compania multor domni, fără însă a cădea în sfera vulgarităţii, dar pentru perioada aceea, ieşirile ei sunt de neiertat pentru societate. Dar ei nu-i pasă, contează doar să se simtă bine, să trăiască aşa cum îi place: plimbându-se şi conversându-se cu oricine era dispus să o asculte.
Deşi o fi un personaj adesea criticat, Daisy Miller ar fi o femeie pe gustul meu.