Top 5 domnitori romani
Sâmbătă seara am văzut pe un Discovery, sau poate pe National Geographic, un documentar despre Vlad Ţepeş, Dracula, castelul Bran şi ce se ştie în lume despre aceste simboluri ale României. Deşi nu-s iubitoare de istorie, şi pot să zic că aproape toată istoria pe care o ştiu am învăţat-o din romanele pe care le-am citit, totuşi m-am gândit să fac un top al domnitorilor, că unii dintre ei mi-au fost tare dragi când i-am învăţat la şcoală.
5. Iancu de Hunedoara
Faţă de Iancu am sentimente aproape neutre. În sensul că, la momentul în care am făcut cunoştinţă, nu m-a impresionat cu nimic. Da’ cu timpul, nu mai ştiu din ce cauză, am început să îl îndrăgesc.
4. Al. I. Cuza
De Cuza m-am îndrăgostit din două motive. O dată pentru faza cu ocaua, ceea ce m-a făcut să îl găsesc cel mai cinstit domnitor, şi a doua oară pentru că a fost primul care a înfăptuit o unire între cele trei principate Valahia si Moldova, fiind primul domnitor al statului national Romania.
3. Mircea cel Bâtrân
Mi-a câştigat respectul prin gura lui Eminescu. Sau prin mintea lui, sau prin peniţa lui. Cum o fi, bătrânul umil care l-a înfrânt pe Baiazid prin isteţimea lui, prin vorba şi prin faptă merita şi locul 1, dacă nu ar fi existat ceilalţi doi.
2. Ştefan cel Mare
De unde să încep? De la cea mai lungă domnie din toate timpurile? De la numeroasele mănăstiri construite din ordinul lui? De la victoriile pe care le-a obţinut? Sau de la Muma lui Ştefan cel Mare – poezia pe care am învăţat-o din prima, deşi avea nişte versuri prea lungi?…
1. Vlad Ţepeş
Nu pentru că e un simbol şi aduce ţării un renume de care nu toţi suntem mândri, nu pentru că e cool să-ţi placă Ţepeş, ci pentru că încă dinainte să ni se predea lecţia despre el în clasa a IV-a, abia aşteptam să ajungem la ea. Îmi plăcea poza, mă atrăgea ceva? Habar n-am. Pur şi simplu mă fascina. Şi când am mai aflat şi ce năzdrăvănii făcea cu hoţii, tâlharii, duşmanii şi alţi nelegiuiţi, l-am iubit de-a dreptul. Îmi plac oamenii cinstiţi şi Ţepeş pentru mine este simbolul corectitudinii depline.
Dacă vă întrebaţi de ce-s numai 5 în topul meu, ei bine, de restul nu-mi aduc aminte deloc. În sensul că degeaba mi-i menţionează wikipedia şi numele lor îmi “sună un clopoţel” da’ chiar n-avea rost să fac pe deşteapta şi să înşir aici 10 nume doar ca să fie un top ten. Da’ dacă vă încălzeşte cu ceva, am citit câte un pic despre fiecare nume care îmi era mai familiar. 😀 Si dacă va miraţi de ce Mihai Viteazul nu e în top, deşi a fost aşa un mare domnitor, ei bine, de el nu mi-a plăcut niciodată. Nu ştiu de ce, pur şi simplu mi-a fost antipatic.
28 Comments
Sirg
Stai ca n-am inteles, topul tau e pe simpatii, ca la vedete?
Iancu de Hunedoara nu prea poate fi bagat la domnitori romani, desi romanii ar dori sa se mandreasca cu un asemenea mare general si domnitor (de talia caruia am avut foarte putini).
Tepes nu merita locul 1 nici pe departe, pentru ca realizarile lui sunt practic nule, el a fost un fel de Ivan cel Groaznic, care avea pica pe turci (desi el a stat destul de mult pe la turci sau poate tocmai de aia). Era un om deosebit de crud, sadic, probabil era bolnav psihic, ca si Ivan… Noi il iubim pe Tepes pentru ca romanilor le plac tepele.. sincer acuma.
Iar Mihai Viteazul nu merita locul 1, dar macar locul 2, pentru ca a fost un mare general si pt realizarile sale au condus in timp la unirea principatelor (in timpul lui Mihai nu exista o constiinta nationala). Daca Mihai ar fi fost catolic, probabil ar fi fost la fel de celebru ca Eugene De Savoy sau Ian Sobieski.
Parerea mea e ca cel care merita locul I in topul asta e Carol I, care ne-a adus independenta si a pus bazele Romaniei moderne. Sigur, pe acelasi loc il putem pune si pe Ferdinand… contributiile lor sunt mai mari decat a intregii liste de mai sus la un loc.
Law
cateva adaugari:
– Nu Cuza a fost cel ce a unit pentru prima data principatele ci Mihai Viteazul prin 1600.
– de acord cu Sarg…in top trebuie sa apara Carol pentru independenta oferita.
PS: De Decebal nimic!?
Sirg
@Law — unirea lui Mihai Viteazu a fost de facto, dar ea nu s-a consimtit printr-un act, Mihai a cucerit punctual principatele, dar fiecare era sub o alta sfera de influenta (Transilvania la unguri, Valahia la turci si Moldova la polonezi/turci) asa ca unirea a fost de moment. Marile puteri doreau o zona de tampon intre crestinatate si turci, iar noi am fost tamponul perfect 🙂 de aia nu si-au dorit un stat puternic la nord de Dunare.
Tomata
dAImon
Iancu ftw.
anatati
Eu preiau topul ca leapşă:D
PS: în sfârşit s-a sesizat şi protecţia ta anti-spam de a trebuit să calculez numai 2+3 😀
Sirg
@tomata – corect, dar Transilvania era provincie ungara in perioada respectiva, iar Iancu de Hunedoara era un vasal maghiar, nu un rege roman. Noi l-am adoptat ca e “de-al nostru”, ca si pe Matei Corvin, dar ei practic au fost domnitori maghiari si au luptat pentru Imperiul Ungar.
Parintii lui erau tot maghiari. Ca o curiozitate, el l-a ucis pe tatal lui Vlad Tepes.
Iancu de Hunedoara a fost foarte apreciat in occident inclusiv de papa, ca un mare aparator al crestinatatii (adica a catolicismului). Din pacate tarile Romane erau sub influenta slava si turca, si de asta la noi catolicismul a fost eliminat. Pana in secolul 19 in tarile Romane slujbele se tineau in slavona (deci plebea nu intelegea nimic) si nici popa nu intelegea ce citea, de unde verbul a boscorodi.
Scuze pt paranteze, dar pe mine ma pasioneaza istoria si sper sa nu iei remarcile mele drept critici.
Pingback:
Daniel
era un pic mai plinut Mihai Viteazul.. nu se epila.. :))
Law
@tomata: corect. Nu a fost parafata unirea lui Mihai prin nici un act. N-a avut timp…ca l-au omorat inainte de termen.
Ai dreptate ca primul conducator al Romaniei mari este Cuza.
Aplauze pentru @sarg. Omu chiar e pasionat de istorie.
Man vs Woman
nu stiu de ce dar imi place Tepes.Probabil pentru ca era un adevarat roman si tragea lumea in teapa:)
crinutza
In poza asta, Tepes pare suferind cu tiroida :).
Asta vroiam sa zic si azidimineata :P.
Cat despre Stefan… mai un prunc din flori, mai un boier ciuntit… si uite de unde vine moda asta cu biserici la toate colturile 🙂
In rest sunt baieti de treaba, imi plac si mie.
montecore
uite un post care chiar mi-a placut, cu comentariile aferente.
Mi-e dor de vremurile cand nu imi placea istoria, dar as fi citit sau invatat orice pt ca ma fascina. Eram mica si..nu stiam nimica.
Dan Selaru
Carol I a domnit mai mult decat Stafan.
hot - tequila
Intr-adevar, avem tot dreptul sa avem sau nu “simpatii” pentru un domnitor sau altul; mi-au placut “criteriile” tale : foarte personale si…la obiect 😉
Tomata
DUHUL
Eu as incepe cu Decebal sau de ce nu cu Zamolxe, dar era vorba de domnitori romani si nu se pune, asa-i? 🙂
p.s. doamne-ajuta cu antispamu ala ciudat ca l-ai scos.. ca am incercat toate cifrele de la 1 la 20 si tot nu mergea indiferent cat era adunarea =))
Tomata
Tomata
DUHUL
N-ai scos antispamul? Clar..apare numa in anumite situatii si e fara iesire.. ca nu exista raspuns corect acceptat de scriptul ala :)) De acasa de exemplu nu pot sa dau nici un reply ca apare chestia aia.
anatati
Oho, anti-spam cu cuvinte …. păi asta merită un comentariu 😀
Victor
Pacat ca topul nu cuprinde conducatori precum Carol I, Ferdinand sau Antonescu dar 5 locuri sunt prea putine pentru toti care-mi plac 🙂
Tomata
ADELA
MAI EU CRED K VLAD TEPES TREBUIE SA APARA IN TOP NU NEAPARAT PRIMUL DAR TREBUIE DEOARECE EL A INTRAT LA CONDUCEREA TARII INTR-UN MOMENT DE GRAVA CRIZA SI DE DECADEREA STATULUI MUNTEAN PE PLAN INTERNATIONAL. SI ERA SI UN OM FOARTE CORECT NU TOLERA MINCIUNA, FURTUL ETC… CHIAR DC PEDEPSEA LUMEA CU CRUZIME… SI TOTUSI ATUNCI CAND ERA EL LA CONDUCERE CELELALTE TARII NU PRIVEA ROMANIA ASA DE URAT K IN ZILELE DE ASTAZI SI ROMANIA ERA UN POPOR MARE SI PUTERNIC. SI IN LOC SAL CRITICATI PE VLAD TEPES AR TREBUII SAI MULTUMITI PENTRU TOT CE A FACUT PENTRU TARA NOASTRA SI PENTRU K S-A LUPTAT CU TARILE ROMANE ATAT TIMP CU TARILE VECINE
Alex
Carol era un retardat care a vandut tara cum a apucat..nici nu merita mentionat.Ni Eminescu nu l-a placut…din cauza lui Carol am luptat degeaba intr-un razboi in care respectivele teritorii le luam oricum inapoi fiindca imperiul otomanilor oricum cadea.In primul rand ne-a vandut rusilor cand idiotul putea sa negocieze cu turcii sa mearga impotriva rusilor ca sa ieie inapoi teritoriile alea din Moldova..a avut optiunea.
george
Hei, nu cred ca ar trebui sa facem un clasament cu ei ci ar trebui sa ne mandrim cu ei pentru ca au realizat mai mult sau mai putin datorita conjuncturilor, sa nu uitam totusi ca deseori s-au confruntat cu acte de tradare iar armata nu a fost prea numeroasa insa totusi au reusit sa-si castige un respect in istorie si inca cum, in timpuri tulburi. As fi curios sa vad daca va sti cineva peste 200 de ani de Iliescu, Constantinescu sau Basescu, tinand cont ca ne aflam pe timp de pace in epoca computerelor, a specialistilor in economie, a democratiei, n-au fost in stare nici macar sa-si iubeasca propiul popor ci l-au vandut dupa propiile interese.
Eu l-as aminti si pe Constantin Brancoveanul!
@Sirg
“corect, dar Transilvania era provincie ungara in perioada respectiva” – prietene, singura data in istorie cand Transilvania a fost “provincie ungara” a fost intre ’40 si ’44 si atunci doar o parte. Intre 1526 si 1920 Ungaria nu a existat ca stat independent si inainte de 1526 Transilvania a fost intotdeauna un principat independent dar vasal ungariei. In 1526 Ungaria a disparut, dar Transilvania a continuat sa existe.
Mai multe despre istoria ungurilor (cea adevarata, nu aia fantasmagorica inventata dupa Trianon) gasesti pe canalul de youtube “numacalca dotro” sau “NuMaiVremPamant”.
Baty
Am vrut sa ii spun si eu asta dar am vazut ca e prea vechi postul lui:))