Andreea despre Tomata cu scufita
Se prea poate ca acesta să fie unul dintre cele mai personale posturi pe care le public, dacă nu cel mai. Nu este o explicaţie, nici măcar o justificare, este mai mult o confesiune pe care v-o fac vouă şi pe care mi-o povestesc mie să nu care cumva să cred peste ani şi ani că memoria mă înşală şi realitatea îmi apare distorsionată (ca în cazul ăla în care le-am spus părinţilor că am luat 9 la restanţă şi eu de fapt luasem 7 – până la sfârşitul facultăţii am continuat să cred că 9 a fost nota pe care am primit-o la fonetică engleză).
Pentru că pentru a doua oară am fost caracterizată ca fiind mereu veselă şi plină de viaţa (lucru care de fapt mă bucură tare de tot) simt nevoia să vă spun că nu e chiar aşa. Nu, blogul nu minte, eu nu mint când vă vorbesc despre banalităţile pe care le înşir zilnic aici. Pur şi simplu o fac într-un mod amuzant uneori pentru că toţi suntem scârbiţi până peste măsură de toată mizeria din societatea în care trăim. Ce rost mai are să deschizi calculatorul, apoi browserul, apoi un blog pentru a da de aceeaşi înverşunare, de aceeaşi mizerie de pe străzi şi acolo? Nu suntem oare sătui să ne lamentăm, să ne plângem de traiul nostru mizer, de comportamentul celor din jurul nostru? Nu obosim oare să tot înjurăm şi să tot blestemăm autorităţile pentru mersul prost al lucrurilor? Eu una am obosit, m-am resemnat, dar asta nu înseamnă că tac sau că las o nedreptate să treacă agale pe lângă mine. Fac scandal şi comentez cu orice ocazie când cineva mă nedreptăţeşte pentru că, să nu uităm, pe de o parte debordez de sinceritate, pe de alta, am gura mare. Singurele dăţi când vorbesc despre nesimţire, despre aroganţă sau prostie e când pot să fac mişto, când la sfârşitul zilei pot râde de ce s-a întâmplat.
Tomata cu scufiţă este un fel de alter ego mereu vesel, mereu optimist, întotdeauna îngăduitor, bun şi cinstit. Pentru că aşa sunt eu în lumea mea ideală, în universul meu în care lucrurile se întâmplă fără să se supere nimeni. Încerc să nu vă spun prea mult despre cât de bolnavi sunt părinţi mei, despre căţelul meu bătrân care acuş acuş se duce, despre faptul că muncesc 8h ca să ajung acasă lată de oboseală, despre toate gândurile negre care îmi cutremură nopţile şi uneori şi zilele, despre moartea pe care o văd peste tot şi despre optimismul care totuşi se strecoară printre ele.
Nu sunt fericită, în caz că aşa vi s-a părut, nu sunt privilegiată în nici un fel, nu sunt bogată (dimpotrivă încă mai am datorii şi mă aşteaptă altele), nu sunt altfel decât voi. Tomata cu scufiţă încearcă uneori să vă ia gândul de la zilele xeroxate, încearcă să vă facă să râdeţi, să citiţi o carte sau să vă ia de martori la desfăşurarea vieţii mele.
Asta e şi asta face Tomata cu scufiţă. De-asta mi-e aşa drag de ea pentru că e oaza mea de linişte, unul dintre puţinele lucruri care mă mai bucură şi îmi fac ziua mai frumoasă.
24 Comments
jane
nu trebuie sa mearga totul perfect pentru a fi fericita. sunt de acord cu ce-ai scris, tomata draga, insa nu mai spune ca nu esti fericita! ai facut lista cu lucruri urate, insa cea cu lucrurile frumoase din viata ta cand o faci?
sa ai o zi tare frumoasa! :*
Zany
stim scumpo!
:*
camytzi
Dacă am fi doar fericiţi, poate definiţia vieţii nu ar mai fi ce este acum. Cu bune, cu rele, cu datorii, cu toate cele, tot tomata o să rămâi, pe care o citim cu drag, că aşa ne place nouă să o ştim… pe tomata :))
No, şi-amu gata, la lucru, că datoriile trebe plătite :))
carlitos
De aia mi-esti draga si mie! 😉
>>>:d<<<
crisss
un lucru stiu sigur: esti o persoana care are un cuvant bun de spus intotdeauna si cu un suflet mare!si asta este foarte important! cu totii avem lucruri naspa in viata, dar cum spuneau si altii, nu ar mai fi viata – ar fi ceva…utopic?? ! asta e, mergem inainte ca sigur mai sunt lucruri bune pe traseul vietii pe care trebuie sa le descoperim;) doamne ce ‘filisoafa” am devenit, tre sa trec la treaba:)))
Alina
Andreea, iti trimit un sac de ganduri pozitive si o imbratisare mare!!!
Alina
ramo
Eu una iti multumesc ca ne lasi sa tragem cu ochiul in sufletelul unui om fain.Si apoi, chiar daca este un alter-ego Tomata nu ar fi asa cum este daca Andreea nu ar fi asa cum este. Ma alatur si eu cu o imbratisare.
LiaLia
Draga mea dragă, parcă ai scris cu cuvintele mele textul ăsta 🙂 Nu e Tomata un alter-ego, e pur şi simplu o parte din tine, că doar putem să parafrazăm celebra replică din Filantropica: Andreea este complexă şi prezintă multe aspecte 🙂 Cei care te citim nu o facem doar că ne faci să râdem, ci pentru că (eu cel puţin) ne-am legat de tine, ne eşti dragă. Aşa că scrie şi de momente mai triste, de supărări, că nu se va speria nimeni, ba din contră, ne vei fi şi mai aproape, că eşti ca şi noi, cu bucurii, cu tristeţi, cu iubiri, cu dezamăgiri, cu umor, cu lacrimi. Te pupez şi te îmbrăţişez tare tare! Ca de la Vulpe la Tomată, de la Lie la Andree 🙂
evergreen
Pe Andreea n-am cunoscut-o, dar daca vine la Capitala poa’ iesim la o cafea. Scufita mi-e tare draga 🙂
Lup Alb
Lia a scris si pentru mine. Are dreptate. Poti lasa garda un pic si va apare umanul din fiecare.
Chiar daca are ca pseudonim cine stie ce fiara. 🙂
Fie vorba intre noi, ma simt mult mai la largul meu cand stiu ca reprezint doar o insiruire de litere pe screen. Oarecum la adapost de conditionarile sociale.
Si asa cred ca se simt toti.
Sa nu uit: o imbratisare lupeasca pentru catelul tau.
macanta
daca poti sa ii faci pe ceilalti sa uite de grijile lor,se cheama ca esti om cu adevarat.imi place blogul tau,il urmaresc,mi-e bine cand mai citesc ceva de aici,iar numele face toti banii :).felicitari!
lollitta
🙂 e de la rosul scufitei, produce stare de bine! sa ai grija de acest alter-ego, daca are puterea sa te insenineze pe tine si pe noi
Tomata
LeneBarbie
Eu am avut placerea sa le cunosc si pe Andreea, si pe Tomata. Si pana la urma e firesc ca’n viata sa nu fie ca pe blog, in viata nu exista delete si nici refresh, pe cand aici ai tot timpul din lume sa’ti aranjezi gandurile, sa rescrii frazele…
De’asta cred ca se simt diferentele dintre om si blogger, la fiecare dintre noi, chiar daca scriem cu toata sinceritatea.
INTJ
http://www.youtube.com/watch?v=rP_tBj2dCYg
… textul poate parea ciudat in acceptiunea obisnuita despre viata si moarte … da’ io cred ca cu fiecare clipa care trece “murim” cate putin si deci: every day is (or can be) a beautiful day.
INTJ
si fiindca deja ai experienta cu literatura orientala (vezi “Rashomon”), un supliment:
One day the Master announced that a young monk had reached an advanced state of enlightment. The news caused some stir. Some of the monks went to see the young monk.
– “We heard you are enlightened. Is that true?” they asked.
– “It is,” he replied.
– “And how do you feel?”
– “As miserable as ever,” said the monk.
🙂
Minxieee
Articolul asta merge la suflet. Dar cred ca e firesc ca fiecare blogger sa scoata la iveala numai o parte din viata lui. Sau sa puna accentul pe ceva anume. Daca ai scrie despre lucruri triste tot timpul ne-ai deprima pe toti. Iar daca toti am scrie despre lucruri triste, s-ar interzice bloggingul, ca s-ar sinucide lumea in masa.
Miss Rouge
hmm..Eu ti-am spus cum imi pari si nu am vrut sa o iei ca pe-o reclamatie Doamne fereste.
E bine ca faci lumea sa se simta fericita. multumita , ca le oferi acea clipa de respiro dupa o zi obositoare si incarcata .
Te-am mai felicitat 1 data , dar as putea sa o fac de nenumarate ori . pentru ca ce ti-ai propus ti-a reusit!
Tomata
TheCreatrix
Deci bravo ţie.
Deşi blogul tău nu este tocmai pe stilul meu, că deh, mie imi plac alte chestii, mă bucur că scrii chestii deştepte şi amuzante.
Şi eu cred că ne plângem destul si că nu râdem destul, in viaţă.
Ţi-am urmărit concursul acela cu “Sâni” de la cititoare şi a fost o idee prea tare.
Sănătate.
Zany
concurs cu SANI?! unde mah?!.. 😀
StrongIndependentWoman
Uhm… Incerc sa formulez aceasta cerere fara sa incerc sa par morbida. Imi poti spune detalii despre “Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei” – editura, autor, an aparitie? 🙂 Mult’mesc.
Tomata
Zany
am cautat :D. Felicitari fetelor! 🙂 si felicitari si tie pt initiativa! :*