Andreea despre Tomata cu scufita

Posted by On 27.08.2009 24 Comments

Se prea poate ca acesta să fie unul dintre cele mai personale posturi pe care le public, dacă nu cel mai. Nu este o explicaţie, nici măcar o justificare, este mai mult o confesiune pe care v-o fac vouă şi pe care mi-o povestesc mie să nu care cumva să cred peste ani şi ani că memoria mă înşală şi realitatea îmi apare distorsionată (ca în cazul ăla în care le-am spus părinţilor că am luat 9 la restanţă şi eu de fapt luasem 7 – până la sfârşitul facultăţii am continuat să cred că 9 a fost nota pe care am primit-o la fonetică engleză).

Pentru că pentru a doua oară am fost caracterizată ca fiind mereu veselă şi plină de viaţa (lucru care de fapt mă bucură tare de tot) simt nevoia să vă spun că nu e chiar aşa. Nu, blogul nu minte, eu nu mint când vă vorbesc despre banalităţile pe care le înşir zilnic aici. Pur şi simplu o fac într-un mod amuzant uneori pentru că toţi suntem scârbiţi până peste măsură de toată mizeria din societatea în care trăim. Ce rost mai are să deschizi calculatorul, apoi browserul, apoi un blog pentru a da de aceeaşi înverşunare, de aceeaşi mizerie de pe străzi şi acolo? Nu suntem oare sătui să ne lamentăm, să ne plângem de traiul nostru mizer, de comportamentul celor din jurul nostru? Nu obosim oare să tot înjurăm şi să tot blestemăm autorităţile pentru mersul prost al lucrurilor? Eu una am obosit, m-am resemnat, dar asta nu înseamnă că tac sau că las o nedreptate să treacă agale pe lângă mine. Fac scandal şi comentez cu orice ocazie când cineva mă nedreptăţeşte pentru că, să nu uităm, pe de o parte debordez de sinceritate, pe de alta, am gura mare. Singurele dăţi când vorbesc despre nesimţire, despre aroganţă sau prostie e când pot să fac mişto, când la sfârşitul zilei pot râde de ce s-a întâmplat.

Tomata cu scufiţă este un fel de alter ego mereu vesel, mereu optimist, întotdeauna îngăduitor, bun şi cinstit. Pentru că aşa sunt eu în lumea mea ideală, în universul meu în care lucrurile se întâmplă fără să se supere nimeni. Încerc să nu vă spun prea mult despre cât de bolnavi sunt părinţi mei, despre căţelul meu bătrân care acuş acuş se duce, despre faptul că muncesc 8h ca să ajung acasă lată de oboseală, despre toate gândurile negre care îmi cutremură nopţile şi uneori şi zilele, despre moartea pe care o văd peste tot şi despre optimismul care totuşi se strecoară printre ele.

Nu sunt fericită, în caz că aşa vi s-a părut, nu sunt privilegiată în nici un fel, nu sunt bogată (dimpotrivă încă mai am datorii şi mă aşteaptă altele), nu sunt altfel decât voi. Tomata cu scufiţă încearcă uneori să vă ia gândul de la zilele xeroxate, încearcă să vă facă să râdeţi, să citiţi o carte sau să vă ia de martori la desfăşurarea vieţii mele.

Asta e şi asta face Tomata cu scufiţă. De-asta mi-e aşa drag de ea pentru că e oaza mea de linişte, unul dintre puţinele lucruri care mă mai bucură şi îmi fac ziua mai frumoasă.

Articole asemănatoare

TOPICS