Despre ruşi, coperţi şi semne de carte

În ultimul timp am citit atâtea cărţi care nu mi-au plăcut încât am simţit nevoia să scriu un post despre asta. Mă simt vinovată într-un fel ca nu le duc la bun sfârşit. Dar chiar timpul e prea scurt să îl pierd cu romane care nu-mi aduc nici o satisfacţie.
De fapt nu numai despre cărţile astea vreau să vorbesc ci despre cărţi în general.

Ruşii

Am tot comentat pe alte bloguri sau am menţionat când am raspuns la comentariile celorlalte recenzii: în afară de Tolstoi cu Karenina şi de Dostoievsky cu Crimă şi pedeapsă nu mi-a prea plăcut nimic din ce-am citit. Atât Suflete moarte a lui Gogol cât şi Doctor Jivago a lui Pasternak mi-au smuls oftaturi de plictiseală şi m-au făcut să amân terminarea cărţii prea mult. Si cu Maestrul si Margareta m-am chinuit cam mult, dar la fel, fara rezultat. La Doctor Jivago am renunţat de tot mai ales că mă mai lăsasem de ea încă o dată şi  după ce am citit alte trei cărticele între, mi-am făcut curaj şi am luat-o din nou din bibliotecă. Nu merge. Nu pătrunde deloc unde patrund celelalte, aşa că nu are rost să pierd timpul cu ea. Cred ca îi fac ei o defavoare dacă mă las chinuită de ea. Nu ăsta e scopul carţilor. Şi asta nu înseamnă n-o să mai pun mâna pe alţi ruşi.

Coperţile

Niciodată nu îmi aleg cărtile după copertă. Am făcut o singură excepţie la Rashomon pentru că avea o geisha fotografiată din spate şi am crezut că e despre geishe. Nu era. Mi se pare că a-ţi alege cartea după copertă şi mai ales a nu citi o carte din cauza coperţii e o mare greşeală. Tot ce contează e conţinutul ei. Recunosc că de multe ori mai aleg cărţile după “marcă”, adică după scriitori. Dar asta nu mi se pare atât de greşit ca şi a judeca o carte după copertă.

Semnele de carte

Mulţi au un fetiş pentru ele. Să aibă cât mai multe, cât mai colorate, cât mai diversificate. Eu nu. Am unul la care într-adevăr ţin un pic mai mult. E de la Vodafone şi l-am primit cadou de la Cotidianul. Are aşa o bilă roşie în vârf, un smiley de fapt si pe trunchiul lui scrie: “Fă pe cineva fericit”. Ăsta îmi imaginez că e rostul cărţii, să mă facă fericită. Ce mesaj mai bun decât ăsta poate avea un semn de carte. Cu toate astea nu îl folosesc întotdeauna. Dacă unul dintre romane vine cu semn de carte propriu, n-are bai, îl folosesc pe ăla.

Presupun că iaraşi am uitat să zic ceva despre ele, ceva esenţial, dar nu-i panică, oricând pot scrie un alt post.