Vârsta inocenţei

Autor: Edith Wharton
Nationalitate: americana
Titlu original: The age of innocence
Anul aparitiei: 1920
Premii: Pulitzer
Ecranizare: The Age of Innocence
Nota mea: 8.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Am auzit prima oară de Vârsta inocenţei când cineva mi-a spus că mi-ar face-o cadou pentru că mi s-ar potrivi. A fost destul pentru a-mi dezmorţi curiozitatea. Zilele au trecut, lecturile s-au învălmăşit şi eu am uitat de recomandare. Noroc că a apărut în colecţia de la Cotidianul şi mi-a adus aminte astfel încât n-am mai amânat.

Edith Wharton nu-mi era cunoscută absolut deloc, deşi ar fi trebuit pentru că e prima femeie care a câştigat premiul Pulitzer şi vâlva din jurul acestui lucru ar fi trebuit să ajungă şi la urechile mele.

În primul rând, din punctul meu de vedere, Vârsta inocenţei este un titlu care induce în eroare. Primul lucru pe care l-am bănuit a fost că în carte există vreo ingenua de care cineva urma să profite; apoi m-am gândit că poate evenimentele se petrec în timpul adolescenţei cuiva. Când am terminat cartea şi n-am putut-o categorisi nici măcar pe May ca fiind ingenua, mi-am spus că trebuie să găsesc răspunsul în alte surse. Astfel, Wikipedia m-a dumirit, aducând în lumina reflectoarelor un alt suspect: New Yorkul. Asta avea mai mult sens, dat fiind că Edith Wharton alocă destul de mult timp şi spaţiu în cartea sa oraşului anilor 1880. Întotdeauna am crezut despre New York că e un oraş care pare să aibă propria lui personalitate, parcă există independent de oameni şi împreună cu Parisul sunt doua locaţii ce există per se. La fel ca şi în Sex and the City, şi în Vârsta inocenţei, New Yorkul este un personaj despre care Edith Wharton scrie mult, îl analizează din toate unghiurile, ba îl şi introspectează. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru a-l caracteriza, acela ar fi snobismul. Dacă ar fi să aleg mai multe, as adăuga: reguli, prejudecăţi, norme, limite, acceptare şi în acelaşi timp respingere.

În peisajul acestui New York, tânărul Archer Newland o cunoaşte pe contesa Ellen Olenska, verişoara logodnicei lui, May Welland. Aceasta Ellen Olenska, venită din Europa, este o prezenţă tulburătoare atât datorită frumuseţii ei exotice, a comportamentului european, dar mai ales datorită trecutului ei cu care se pare că întreaga societate e la curent. Previzibil, între cei doi, Newland şi Ellen, se naşte o dragoste ce nu se consumă, dar e recunoscută de amândoi. Pe scurt, despre asta e vorba în carte. Pe lung, vă las să descoperiţi singuri.

Însă a spune despre Vârsta inocenţei că este o simplă poveste de dragoste neîmplinita ar fi o nedreptate. Pentru că ar însemna să neglijam cele 3 personaje principale, încărcate cu atâta semnificaţie, nişte tipologii emblematice pentru epoca respectivă.

Cea care mi-a atras atenţia în mod deosebit a fost tânăra şi inocenta May Welland, în primul rând pentru că am presupus că titlul ii este dedicat ei. May este exact genul de femeie supusă, ascultătoare, al cărei cel mai mare defect este că nu gândeşte cu capul ei. Supusă familiei în primul rând, când vorbeşte e că şi când pe fundal s-ar auzi mama sau tatăl ei şi buzele s-ar mişca pentru a executa un playback reuşit. Una dintre dezamăgirile cele mai mari ale lui Archer, dacă nu cea mai mare, este că May n-are propriile sale păreri, nu e emancipată şi în afara de frumuseţe şi educaţie nu are nimic. Ar vrea s-o provoace să îşi iasă din tipare, să o vadă că are iniţiative, să-l surprindă, să-l mire, dar din păcate nu-i reuşeşte decât o dată.

Ellen Olenska e la polul opus: exuberantă, liberă, dezbrăcată de regulile stupide ale societăţii, ea este femeia care vrea să divorţeze de soţul său şi să fie liberă să îşi trăiască viaţa cum vrea. Divorţul însă este unul dintre păcatele pe care societatea new-yorkeză nu le tolerează, nu le acceptă şi pentru care o femeie este blamată şi respinsă. Este femeia care acceptă flirtul, căreia nu-i pasă de ce impune societatea, dar cu toate acestea rămâne protejată de familia ei respectabilă.

Archer Newland e unul dintre puţinele personaje masculine care trăieşte destinul unei femei. Viaţa se ordonează, mai bine zis este ordonată de cineva în aşa fel încât visele lui se sting şi viata pe care o trăieşte îl nemulţumeşte. Aproape mereu în rolul unei marionete, Archer nu ia nici o decizie favorabilă lui. În cazul în care nu ii dictează alţii mersul vieţii, viaţa însăşi îl face să meargă pe un drum stabilit dinainte. Mi-a părut rău de el, că a fost atât de slab, dar dacă n-ar fi fost, cartea n-ar fi avut atâtea de oferit.

Vârsta inocenţei vorbeşte despre societatea aflată în pragul schimbării când lumea nu ştie ce să accepte şi ce nu, ce să blameze şi ce să aplaude. Nu ştiu de ce, dar mi-am amintit de Concertul Hortensiei Papadat-Bengescu. Nu mai ţin minte chiar nimic din ea, dar atmosfera de snobism pe care o respiră cartea lui Wharton mi-a amintit de ea.

14 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge