Să ucizi o pasăre cântătoare

Autor: Harper Lee
Nationalitate: american
Titlu original: To Kill a Mockingbird
Anul aparitiei: 1960
Premii: Pulitzer 1961, Brotherhood Award of the National Conference of Christians and Jews (1961)
Ecranizare: To Kill a Mockingbird (1962)
Nota mea: 10/10
Alte recenzii de acelasi autor: Go set a watchman

Am terminat cartea acum o saptamana, insa mi-am luat timp pana sa scriu despre ea pentru ca e o carte care iti ramane in suflet destul timp dupa ce o citesti. Ma bucur ca am citit inca un roman care a reusit sa ma faca sa ma transpun in lumea lui, sa traiesc odata cu personajele si sa le inteleg dramele. La inceputul lecturii am avut senzatia ca sunt in romanul lui Capote, Cu sange rece, dar am inteles ca doar datorita faptului ca stiam ca Harper Lee si el fusesera amici foarte buni. Cred ca ceea ce au in comun cele doua romane sunt gingasia, umanizarea personajelor si capacitatea autorilor de a ne face sa ii indragim. In cazul lui Harper Lee nici nu a fost asa de greu avand in vedere ca personajul central e o fetita ce numai a inceput scoala si sensibilizeaza cititorul prin inocenta si inteligenta ei.

Romanul are forma lineara, intersectandu-se din cand in cand cu flashbackuri din trecut prin care Scout, povestitoarea, explica intamplarile din prezent. Actiunea prezinta perioada dintre clasa I si clasa a III-a a fetitei, cu anotimpurile ce se succeda si cu intamplarile aferente. Una singura insa isi pune amprenta asupra intregului roman, si devine tema principala: procesul unui tanar de culoare acuzat de violarea unei tinere albe.
Ceea ce incepe cu inocenta copilariei, cu jocurile si cu nazbatiile unor frati se termina cu oroarea crimelor albilor impotriva negrilor, cu ura ce o au unii impotriva altora.

Fac o paranteza aici, pentru a vorbi putin despre rasism, pentru ca pana acum am evitat subiectul. Daca e ceva ce urasc pe lumea asta, mai mult decat orice, acel lucru e discriminarea si crima din nici un motiv, doar de placere sau din superioritate. N-am reusit niciodata sa inteleg, si nici nu voi reusi vreodata, cum si-au permis unii sa ii omoare pe altii doar pentru culoarea pielii. Cu ce le-au fost inferiori negrii albilor? Cum si-au permis sa ii asupreasca asa cum au facut-o atata amar de vreme? Ce autoritate le-a dat pigmentul lor mai deschis?

Cand am ajuns in carte la pasajul cu procesul negrului primul gand care mi-a venit in minte a fost „procesul” lui Iisus (de fapt n-a avut nici unul). Cand juratii s-au intors in sala si au dat verdictul „vinovat”, cand judecatorul n-a facut nimic pentru a combate decizia lor, l-am vazut cu ochii mintii pe Pillat din Pont care pentru ca asa cerea poporul, li l-a dat pe Iisus, constient fiind de crima lui Barabas. Indraznesc sa fac asemenea comparatie pentru ca inca de la inceputul istoriei gloata infometata de sange a avut o putere de neimaginat asupra aceluia care are dreptul si puterea sa ia hotararea finala. Nedreptatea a facut poate mai multe crime decat a reusit dreptatea sa rezolve. Dar deja sunt prea multe idei care mi se invalmasesc in cap si ideea era alta, sa va vorbesc despre carte.

Unul dintre personajele mele favorite este Atticus Finch, tatal lui Scout si Jem, si avocatul negrului. Un lucru care mi-a placut in mod deosebit a fost faptul ca a stiut sa le fie un model celor doi strengari, ca tot ce a facut atat acasa, cat si la tribunal, a stat sub semnul moralitatii si nu s-a abatut de la drumul lui drept si cinstit nici cat negru sub unghie, tocmai din dorinta de a le da un exemplu bun copiilor lui care ramasesera demult fara mama.
Sunt mult mai multe lucruri care se pot spune despre carte, insa e mai bine sa le descoperiti voi. Eu recomand cartea asta oricui, si la Schimb de carti, de unde am luat-o, sper sa nu plece fara ca toti sa o fi citit.