1 Iunie cu medalie

În toți anii până acum, 1 iunie a fost despre mama mea. Probabil și anul asta aș fi scris tot despre ziua ei, eternul copil, dacă focusul nu ar fi fost pe copilul meu. S-a supărat puțin pe noi că nu i-am cumpărat nimic de Ziua Copilului, însă am avut o săptămână atât de plină amândoi că eu nu mai știam pe ce lume sunt. Am uitat și eu și Sotzu’ și mă credeți sau nu, nici nu am avut remușcări pentru asta. Pentru că mereu primește ceva cu sau fară ocazii speciale și nu mai prețuiește nimic, așa ca toți copiii din zilele noastre, îndrăznesc să generalizez.

Va ține totuși minte această zi de 1 Iunie și pentru alt motiv decât ăsta. Pentru prima oară a participat la o alergare împreună cu tatăl ei și încă o colegă de clasa care a participat cu toată familia. Eu am fost, ca de obicei fotografa, susținătoarea și fana numărul 1 al amândurora. În mod normal m-aș fi băgat la 5km amărâți, dar sufeream de o febră musculară medie pentru că pedalasem vineri 14km pe viteza a 4-a (dar despre asta vă povestesc cu altă ocazie).

Acest eveniment e unul anual din câte am înțeles de la părinții colegei Adei și ei participă cu regularitate. De fapt, cred că factorul decisiv a fost participarea colegei ei cu care e prietenă bună și nicidecum faptul că ar fi împărțit experiența cu tatăl ei. Bine, e drept că nu împreună cu el a alergat.

Sâmbăta dimineața, pe o vreme superbă, ne-am întâlnit toți cu mic cu mare, pe marginea lacului să încurajam alergătorii. Sotzu’ și prietenul nostru, Tim, s-au înscris la semi-maraton, Ada și colega ei la 2km, iar părinții fetei la 10km. Mi-a plăcut că, pentru copii au fost și trasee de 200m pentru cei mici de tot, iar pentru copii de vârsta Adei a fost și posibilitatea de a alerga doar 1km.

Primii care au pornit au fost cei mici de tot, apoi cei cu 1km, apoi grupa Adei. Am înțeles că pe parcurs erau puncte unde li se dădeau indicații pe unde să continue. Pentru o primă competiție și cu doar 3 antrenamente pe care le-a alergat cu multe opriri, s-a descurcat mai mult decât onorabil. S-a distrat, n-a participat să câștige, iar faptul că toți au primit medalii a fost o bucurie. Prima ei medalie.

Grupa de semi-maraton a pornit înaintea celor cu 10km, iar Sotzu și Tim erau cam vai și amar de capul lor :)) Cuvintele lor, nu ale mele. De când am plecat de acasă au tot făcut mișto unul de altul și se întreceau în care e mai nepregătit și că vor ajunge pe ultimele locuri. N-a fost chiar așa, că timpii lor au fost destul de OK – din nou cuvintele lor, nu ale mele, că nu mă pricep să evaluez, având în vedere că eu (încă) nu alerg în competiții.

Aș vrea să scriu câteva cuvinte și despre locul unde s-a desfășurat alergarea, că tare mi-a plăcut. E destul de aproape de noi, doar 4km, dacă trecem direct prin pădure de la noi de acasă până pe malul lacului. Însă dacă mergem cu mașina sau cu mijloacele de transport în comun ne ia ceva pentru că trebuie să ocolim. Și, am descoperit sâmbăta că traseul tramvaiului e superb, prin pădure și cred că data viitoare când mai mergem la lac vom merge cu el sau cu bicicletele pe traseul lui, că nu prea am apucat să savurez tot. Avem norocul că zona în care locuim să aibă multe lacuri, chiar și pe cel mai mare din Berlin, și multă multă pădure. Malurile lacurilor sunt amenajate cu nisip, șezlonguri, terenuri de volei, tobogane pentru copii. Cu toate astea, nu am fost niciodată pe plaja lacului “nostru” și nici baie în el nu am făcut încă :)) Poate vara asta…

Dar să ne întoarcem la cursa de sâmbăta și să lăsăm pozele să vorbească.

După care ne-am dus la Sosire să îi așteptam pe alergători, ne-am mai dus cateva minute la apă ca să le dam timp să își revină și apoi am mâncat puțin, fetele s-au zbenguit puțin pe un castel gonflabil și apoi am luat-o agale spre casă unde a făcut un grătar și ne-am întins și cu vecinii la masă. Am creat o amintire plăcută 🙂