Cum găsești loc la grădiniță în Berlin

Speram, dar nu eram sigură că articolele mele despre acomodarea în Berlin vor ajuta pe cineva, dar le-am scris oricum pentru a nu uita prin ce-am trecut și cum am făcut. Chestia e că de-a lungul timpului am primit suficiente mesaje și întrebări ca să-mi dau seama că articolele astea chiar ajută și pe alții. Așa că acuma că am mai trecut printr-o etapă de acomodare, să vă povestesc cum am reușit să înscriu copila la grădiniță după multe, foarte multe griji.

Ca pentru orice, și la grădiniță se dă un fel de interviu. Dacă sunteți obișnuiți doar cu interviurile pentru joburi, ei, dacă vă mutați în Germania, pregătiți-vă să mergeți la interviuri pentru obținerea unei chirii și a unui loc la grădiniță pentru copilul sau copiii din dotare.

Totul începe cu căutarea TUTUROR grădinițelor din cartierul în care stai. Există mai multe site-uri unde sunt listate cu adrese de mail, profil, numere de telefon etc. Se pot sorta după cartier și e mai simplu. Eu am folosit doar două, dar cam pe toate sunt aceleași grădinițe: Kitanetz.de, Kita.de. De ce e necesar să cautați doar în cartierul în care stați? Pentru că are ceva de-a face cu voucherul pe care îl dă Jugendamt-ul (autoritatea care se ocupă cu tot ce ține de copii și tineret). N-am înțeles exact ce, că eu am primit un loc în alt cartier, dar alte grădinițe mi-au spus că nu-mi pot da loc, chiar de ar avea, pentru că nu am domiciliul în cartier cu grădinița.

Bun, după ce aveți o listă cu toate grădinițele, compuneți un mail frumos în care vă prezentați (nume, țară de origine, meserie, statut social, statut profesional etc), eventual laudați toate beneficiile pe care le aduce Berlinul familiilor și vă declarați norocoși că locuiți într-un oraș atât de „family oriented”. După care, ar ajuta să vorbiți despre copil, să-l „vindeți”, cum ar veni. Eu am scris, de exemplu, că motivele pentru care vreau ca Ada să înceapă grădinița sunt două mari și late: 1. Are nevoie de interacțiune cu copiii, pentru că stând cu mine acasă și intâlnindu-ne foarte rar cu alți copii (ceea ce nu-i chiar adevărat, dar na… ei nu știu asta), nu apucă să-și dezvolte latura socială și să-și consume energia. 2. Suntem nevorbitori de limbă germană și pentru noi e foarte important ca Ada să evolueze într-un mediu în care să învețe limba de la vorbitori nativi. Am adăugat și că lucrez part time și nu prea pot să o duc cu mine la lucru la nesfârșit, deci chiar am nevoie de un loc pentru ea. Și cât de repede se poate. Toate astea, evident, în germană, că de scrieți în engleză sunt șanse colosale să nu vă fie citit mailul.

După vreo 50 de mailuri, dintre care jumătate au fost refuzuri și cealaltă jumătate n-au răspuns, am cam început să mă panichez. Într-o zi însă am primit un telefon de la o grădiniță că au un loc pentru Ada din august 2017. Când am ajuns acasă și-am căutat să văd care-i grădinița… well, era una dintre acelea din alt cartier cărora le-am scris din disperare. Făceam o oră cu busul până acolo. Ideea era că nu prea aveam chef să fac zilnic 4 ore cu busul să o duc și să o aduc de la grădiniță, și oricum eram pe lista de așteptare a altora mai apropiate. Totuși am stabilit o întâlnire, dar nu aveam de gând să accept locul. Îmi era mai comod să o car cu mine la lucru.

Norocul însă ne-a surâs cu trei-patru zile înainte de această întâlnire și ni s-a oferit un loc la o grădiniță foarte aproape de noi și nu din august, ci chiar din februarie.  Îmi venea să plâng de fericire. Doar că fericirea asta a fost sever umbrită de nenorocitul ăla de voucher pe care l-am pomenit mai sus.

Cel mai important factor în obținerea unui loc la grădiniță e acest voucher, căruia pe germană îi spune Kita gutschein. Voucherul ăsta, pe baza unui formular pe care îl completează părinții cu informații referitoare la veniturile familiei, ale fiecărui membru, referitoare la joburi și la timpul petrecut la muncă, hotărăște cât trebuie să platească părinții și cât statul german. Și câte ore stă copilul la grădiniță. Bun. Am completat formularul și l-am dus la Jugendamt. Aveam deja locul primit, deci trebuia să primim gutscheinul imediat sau foarte repede. Dar pentru că Jugendamt-ul de care aparținem nu avea program cu publicul, am făcut ping-pong cu scrisori și acte lăsate la recepție, meci care s-a întins cam pe 10 zile. S-a finalizat abia după ce m-am dus peste funcționara care s-a ocupat de dosarul nostru și i-am spus că pierdem locul dacă nu se grăbește cu actele alea. „Păi că vă mai lipsește ceva.” Ce naiba ne mai lipsește după ce am trimis tot ce-ați cerut în prima scrisoare? Niște declarații și un act de la casa de asigurări. Le-am dobândit pe toate în aceeași zi, dar ziua era vineri, deci până lunea sau marțea următoare nu era chip să primim gutschein-ul. Bine măcar că am trecut de la scrisori la email.

Într-un final l-am primit și am văzut că trebuie să plătim pe cele 4-5 ore primite 49 de euro pe lună. Doar că după ce-am dus gutscheinul la grădiniță s-au mai adăugat încă 23 de euro pentru mâncare, 17 euro pentru mic dejun și cină și 10 euro pentru materiale didactice. Suta de euro gata. În fine, eram dispusă să plătesc oricât numai să o ia pe Ada la grădiniță. Partea bună e că din septembrie, când Ada are deja 2 ani, nu mai plătim decât masa de prânz, adică 23 de euro.

Pot aplica pentru mai multe ore, 5-7 sau 7-9, dar o să fac asta din aprilie. Ca să nu pierdem locul, pentru că grădinița pierde bani dacă nu-l ocupă, au luat-o pe Ada cu contract de „copil în vizită” (Gastkind vertrag), adică plăteam 8 euro pe o oră cât a stat timp de o săptămână. Cum am zis, aș fi plătit oricât să nu pierd mana asta cerească. A venit și gutschein-ul, am primit 5 ore, dar drama acomodării era doar la început.

Am rezolvat totul cu actele, cu banii, cu contractul, a rămas să integrăm fata în sistem și în colectivitate. Pentru asta, am mers timp de vreo două săptămâni cu ea la grădiniță și-am stat împreună câte o oră, ea nedezlipindu-se de mine nici măcar două minute. A plâns cum n-am văzut-o niciodată plângând, se agăța de mine ca un scai, mă iubea maxim și când ceilalți copii veneau să mi se pună și ei în brațe, îi împingea și se urca peste ei să ajungă la mine. Mi se rupea sufletul pentru că era vizibil cât de supărată era și cât suferea din cauza noii situații. Grădinița era un chin, eu eram frustrată la maxim, copilul la fel, mai venea și-un blestemat de canin care-o supăra de numa’, deci nervii au fost întinși, nu glumă. Spre sfârșitul celor două săptămâni, m-au scos afară o jumătate de oră, împotriva plânsetelor ei. Am așteptat cuminte să mă cheme, iar în ziua următoare m-au trimis acasă o oră. După astea două săptămâni, pentru a nu-mi pierde jobul, le-am spus că nu mai pot continua așa și că trebuie să grăbim un pic procesul, că n-am o lună la dispoziție să integrăm copilul lent (toată lumea procedează așa, chiar și cel mai neplângăcios copil trebuie însoțit de un părinte în prima lună). Le-am spus că în cea de-a treia săptămână stau o oră cu ea, a doua zi două, a treia zi trei și în a patra zi mă duc la lucru. Ceea ce am și făcut, iar Ada a început din ziua aia să și doarmă acolo. A mai plâns după mine, doar la plecare, fix trei zile, după care a uitat complet de existența mea de când a intrat în clasă. O duc, o dezbrac de hainele groase, o încalț cu cipicii și deschid ușa. Fuge prin clasă de parcă perioada aia nasoală nici n-ar fi existat. Nici nu se mai uită după mine.

În sfârșit lucrurile s-au așezat și toată lumea e calmă. Și toată chestia asta cu grădinița mai are un beneficiu: la ora 20 pică de oboseală, plânge de somn, dacă cumva n-o ducem să se culce. Ceea ce înseamnă puțin timp liber și pentru noi. Iar miercurea, care îmi e liberă, e cea mai așteptată zi din săptămână, deși încă nu m-am apucat de cusut, dar măcar am timp să spăl câinele, să mă duc la doctor, să fac curat în casă, chestii care cu Ada de față au devenit imposibile.

Să mai vină și vara să stăm mai mult pe afară și totul o să fie excelent.

LATER EDIT: Acum îmi dau seama că nu am spus ce-i mai important. De ce e așa greu să găsești loc. Deși sunt foarte multe grădinițe peste tot, nu există destul personal pentru câți copii sunt. Așa că nemțoaicele încep să caute un loc de când sunt gravide și nu glumesc. Toate vor să se întoarcă la serviciu după un an, așa că bătaia pe locuri e acerbă. Și locurile puține.

sursa foto > la gradinita > Shutterstock