Prima ședință cu părinții

Hai că încet-încet îmi primesc un pic din timpul liber înapoi. De când cu dormitul la grădiniță, copilul pică de somn în jur de 19:30, dar ca să fim siguri că nu ne dă scularea la ora 6 dimineața, îl culcăm la 20:00. Timp berechet să mă spăl pe cap fără martori, să-mi tai unghiile de la picioare fără să mut ustensilele din stânga în dreapta, să mânc o ciocolată fără să mă ascund prin baie sau prin bucătărie… de-astea. Ah, și să scriu mai des pe blog. Sunt optimistă, ha!

Deci ieri am fost la prima mea ședință cu părinții… în calitate de părinte. Nu prea-mi vine să cred, de-asta specific. Am și întârziat 15 minute că n-am înțeles că-i de la 16:30, ci de la 17. Așa-i dacă nu știi bine limba și nici cu auzul nu stai excelent. Și pentru că mă chinuiam să înțeleg ce zic cele trei educatoare, aveam impresia că nu pot reține nimic. Dar când am ajuns acasă, după o oră și jumătate de germană la foc continuu pe care trebuia s-o pricep, am reușit totuși să îi redau Sotzului mare parte din ce-am aflat.

Am aflat care sunt activitățile pe care le fac copiii și ce trebuie să învețe din ele sau cum îi ajută să se dezvolte. Am aflat ce urmează să învețe și cum îi vor ajuta acele jocuri și jucării noi. Ni s-a spus să nu le dăm haine bune, pentru că micuții merg la grădiniță pentru a se juca și joaca înseamnă uneori noroi, mâncare  împrăștiată pe haine, pete de acuarelă și alte lichide și substanțe care-i învață să descopere lumea și să perceapă lucrurile. Să nu îi lăsăm cu jucării de acasă pentru că doar așa poate începe scandalul cât mai repede. Să nu le dăm haine cu șnururi că se pot spânzura când se cațără sau când se joacă unul cu altul. Să nu aducem fetițele cu cercei la grădiniță pentru că alți copii pot trage de ei și se poate lăsa cu sânge (of, i-am scos pe ai Adei și după doar o săptămână, la urechea stângă i s-a și închis gaura). Să nu le dăm pantofi care necesită trei adulți pentru a încălța copilul.

Apoi ni s-a spus că putem dona orice jucărie de care nu mai avem nevoie, iar cele de la IKEA sunt bune toate. Numai bine scap de un cub gigantic cu care Ada nu se mai joacă. Putem să ducem și recipiente de plastic cu care se pot juca cei mici, sticle (de plastic) de iaurt sau alte forme interesante cu care nu se pot răni. Au mai cerut nu știu ce plante, dar deja mă depășea subiectul, așa că o să o întreb pe directoare în privat, să mă lămurească. La fel și cu munca voluntară a părinților în grădina de legume a grădiniței. Că totuși sunt liberă miercurea și aș putea ajuta un pic.

După care una dintre educatoare mi-a dat numărul ei de telefon și mi-a spus că pot să-i scriu și pe whatsapp ce am de comunicat. Educatoare care e cheală pe jumătea de jos a capului și pe cealaltă e roz fosforescent. 🙂

De asemenea grădinița are o aplicație proprie în care putem vedea pozele pe care le fac educatoarele la activitățile zilnice, putem vedea evoluția copiilor și a noilor aptitudini, rezultatele jocurilor. Cred totuși că nu putem vedea decât ceea ce ține de copilul propriu pentru că nici pozele nu e permis să le downloadăm sau să facem poze la poze, sunt foarte stricți în privința asta. Eu încă n-am cont pentru aplicație, urmează să primesc un link și să-mi fac.

Cam așa decurg lucrurile aici și, deși nu prea știu cum e la grădinițe în România, am vaga impresie că nu la fel.

Cât despre Ada acolo… well, asta-i altă poveste. În primul rând, ieri a fost prima zi în care n-a plâns după mine. Contextul însă a fost favorabil cred. Când e frumos afară îi scot în curte de cum ajung toți. Am dus-o eu acolo și pentru că a văzut un copil cu o minge, s-a dus după ea și a uitat de mine. Eu am profitat de moment și am tulit-o, dar tot nu m-am putut abține și m-am dus după gard să văd dacă și-a dat seama că am plecat. Nu părea prea afectată. Totuși, în fiecare zi aflu o chestie nouă: într-o zi a mușcat un băiețel de deget (bănuiesc că a încercat el să i-l bage în gură, altfel nu cred că i-a luat ea degetul și l-a dus singură la gură să-l muște; în altă zi a împins alt copil și l-a lovit cu palma în cap pe altul. Știam de multă vreme că-i cam bully, dar din păcate acuma mi se confirmă. Educatoarele spun că-i doar o fază și eu sper din suflet să fie așa pentru că mor de dragul celorlați copii când îi văd cât de afectuoși si altruiști sunt. Sper să devină și ea așa, că prea pare Regele Junglei, fidelă zodiei. Dacă nu, Mahmut e acolo, gata să-i instruiască pe ceilalți copii mai mici decât el.

Am emoții în fiecare zi când o duc și când mă duc după ea, oare ce mai face, oare ce mai aflu. Abia aștept ziua în care mi-o laudă sau îmi spune de bine. Dar fiecare zi, când mă duc după ea e minunată când plânge de bucurie că mă vede, dar și de reproș că am lăsat-o acolo.

sursă foto > copii la gradinita > Shutterstock