Blogul meu în clasa I
Dacă ar fi om, blogul meu ar fi în clasa I. Sau 0? Nu mai știu la ce vârstă încep copiii școala în zilele noastre, cert e că tomatacuscufita.com împlinește azi 7 ani. Și eu era cât pe ce să uit, dar noroc cu ziua lui Adele că mi-am adus aminte.
2007 a fost anul în care i-am cerut Sotzului-pe-atunci-iubit să-mi facă un site, să scriu. În speranța că-mi va trece repede, m-a pus prima dată să încerc să scriu pe o platformă gratuită. Și-am început plină de entuziasm. Când mă uit acum la textele pe care le-am scris în prima lună și jumătate, îmi vine să mă iau cu mâinile de cap. N-aș mai scrie unele dintre ele nici să mă picuri cu ceară, dar le las acolo pentru a-mi aduce aminte de unde am plecat. Când deja lucrurile începeau să devină serioase, am participat la un concurs unde am câștigat domeniul pe care scriu și azi. Atunci am simțit, cu adevărat, că bloggingul ăsta nu-i chiar pierdere de vreme, deși tatăl meu așa îl vedea. M-am dedicat scrisului atât de mult, încât orice vers auzeam, orice mi se întâmpla pe stradă, orice discuție aveam sau orice oameni cunoșteam, toate erau o sursă de inspirație. Păream de neoprit și ideile curgeau una după alta.
Am ajuns la doi ani, timp în care începusem să mă implic în chestii mai serioase: mai o pisică salvată și măritată pe blog, mai o apariție la radio, în reviste sau pe alte bloguri. Continuam să scriu cu pasiune și cu sete, alimentată fiind de comunitatea ce începea să se formeze în jurul blogului.
La 3 ani deja cunoscusem câțiva oameni prin intermediul blogului și începusem să câștig și ceva bănuți din advertoriale. Au apărut și colaborările cu tabu.ro, books-express.ro și tamada.ro. Am luat parte în diverse campanii umanitare, iar tomata începea să iasă din anonimat.
Aniversarea celor 4 ani a adus primele controverse, dar și o grămadă de lucruri frumoase. Am cunoscut și mai mulți oameni, am început să merg pe la evenimente, conferințe și în excursii cu bloggeri din toată țara.
La 5 ani, eram prea obosită să trec în revistă chestiile faine care se întâmplasera în ultimul an, dar eram tot mândră de el și tot dornică de scris și cu capul plin de idei.
Aniversarea de 6 ani m-a prins la Baia Mare, așa că am trecut foarte repede prin arhiva și-am notat doar câteva impresii generale și statisticile anuale.
Acum că s-a scurs și-al 7-lea an, eu mă găsesc într-un impas. Ideile nu-mi mai vin, timpul îl dedic altor activități. Sunt zile în care îmi storc creierii pentru un subiect și orice îmi vine în minte mi se pare nedemn de a așterne pe pagina virtuală. Ori sunt prea mofturoasă, ori alte treburi mă solicită atât de mult că nu mai am chef nici să scriu pe blog. Plus că mă descurajează foarte tare lipsa comentariilor din ultima vreme. E drept că dacă lumea n-are la ce să comenteze, n-o face doar să se audă vorbind, deci e un cerc vicios. Starea asta durează deja de ceva vreme și nu știu cum să ies din ea. Mai demult, dacă citeam bloguri, inspirația venea în goană, fie că scriam propria versiune a unei probleme discutate pe alt blog, fie că sinapsele dădeau naștere unui alt text. Acum asta nu mai funcționează. Îmi găseam ideile în cărți, în emisiuni sau în melodii. Nici asta nu mai funcționează. Pare să nu mă mai intereseze nimic și mă simt obosită. Nu de scris neapărat, ci de rutină. Simt de multă vreme că am nevoie de o schimbare și știu exact care trebuie să fie ea. O schimbare radicală, care nu mai pare atât de ușoară acum când e posibilă.
Într-o altă notă, dând o raită prin arhivă, în al șaptelea an scurs de la începuturile blogului, acesta mi-a adus următoarele satisfacții:
– am avut o scurtă colaborare cu Ultramarin, în urma căreia trebuia să văd Praga, dar n-a fost să fie
– am început colaborarea cu Teatrul Național din Timișoara și am văzut la spectacole cât n-am văzut în viața mea
– am fost speaker pentru prima oară și a apoi a doua
– am fost în primul road trip cultural împreună cu 3 bloggeri, pentru a vedea Faust, de care am aflat tot de pe bloguri
– am scris despre ușurința cu care aș renunța la blog, moment la care revin și acum, după cum am spus mai sus
– am schimbat hostingul
– am recurs la blog pentru a îndrepta o atitudine urâtă din partea celor de la Evomag
– am fost blogger oficial la Festivalul Plai
– m-am măritat și la nunta mea au venit bloggeri cât să umplu două mese
– am zburat cu balonul datorită blogului
– am petrecut ultima seară din 2013 în compania unei bloggerițe, la Londra, excursie care a preliejuit întâlnirea cu încă două fete cunoscute prin intermediul blogului. Că tot suntem aici, și la Milano ne-am întâlnit cu o cititoare a blogului și, cu siguranță, ne vom întâlni și cu alții prin alte locuri pe unde vom mai merge
– scriam un articol care părea că-mi dă aripi să revin la ce a fost blogul la începuturi, însă era doar o constatare că nu mai e la fel de ușor
– am fost în vizită la fabricile din Hunedoara și-am învățat o grămadă de lucruri noi
– am schimbat tema blogului după 3 ani
Cam astea au fost realizările de la ultimul 5 mai. Sper ca următorul să mă prindă mai în vervă. Și-acum statisticile tradiționale:
1.872 de posturi (238 de anul trecut și până acum)
33.929 de comentarii (3.570 de anul trecut până acum)
26 de categorii (am mai scos dintre ele)
7 pagini (am reactivat pagina blogroll-ului)
16 – locul în ZeList
2.895.567 – vizitatori de când am instalat codul de statcounter
3.045 – fani pe pagina de Facebook (561 în plus față de anul trecut)
5.454 – followeri pe Twitter (1.029 în plus față de anul trecut)
Cu tristețe remarc că ultimele 2 sunt pe pantă descendentă, dar o să mă folosesc de asta ca la următoarea statistică să fiu pe plus, nu pe minus.
Nu în ultimul rând, vă mulțumesc că încă mai treceți pe la mine, deși știu că nu în fiecare zi găsiți ceva ce merită citit. Sper să ies din starea asta cât mai repede și să-mi revină pofta de scris.
64 Comments
Sonia
A crescut în fiecare an cât altele în 10. 🙂 Ceea ce îi doresc și de acum înainte.
La mulți ani, “Tomata cu scufiță”!
Tomata
multumesc 🙂 asemenea.
lala
La multi ani, blogul meu preferat si iubit! :*
Am fost alaturi de tine la bine si la greu si o sa fiu in continuare (ce declaratie de dragoste mi-a iesit 🙂 ).
Tomata
:* merci. stiu. de asta m-am ingrijorat cand n-ai mai aparut la comentarii. imi era teama sa nu ti se fi intamplat ceva.
Gabriela
La mulți ani, minunata tomata cu scutita ! Sunt câțiva ani de zile de cand te citesc si rareori am comentat, deci ma declar vinovata si sunt convinsa ca sunt o grămada care citesc di nu comentează. Acum , de ziua ta promit sa las Comoditatea si sa iti mai dau de veste printr-un coment ca sunt pe aici . 🙂
Tomata
stiu ca sunt o gramada care citesc si nu comenteaza 🙁 va vad pe toti in analytics :))
m-as bucura sa te gasesc mai des aici.
multumesc de urari.
liliana
la mulţi ani şi te aşteptăm la capacitate. acum, în toamnă, ar trebui să începi prima clasă, acu ar fi clasa pregătitoare. să ştii că de intrat am intrat 5 zile din 7 în ultimul an, că nu am comentat e altă poveste. succes în continuare.
Tomata
aah, bine ai venit Liliana 🙂
sa te faci vazuta mai des 🙂
merci de urari.
Adri
Multi ani inainte!
Tomata
multumesc 🙂
Iuliana
La multi ani, Tomata draga!
Datorita tie m-am apucat eu de blogging. E drept ca entuziasmul de inceput mi-a trecut muuult mai repede decat tie :)) dar inca imi mai place si a fost o decizie buna, asa ca meriti multumiri. Te citesc des, comentez rar, desi ca bloggerita stiu cat bine face feed-back-ul la moral. Mea culpa, promit sa indrept situatia!
Tomata
ioi, n-am stiut ca stau la baza deciziei tale de a-ti face blog. 🙂 ma bucur sa aud asta.
e drept ca nici eu n-ajung zile si saptamani in sir pe bloguri, iar in comentarii… ce sa mai zic? dar promit si eu sa indrept situatia si sa intorc comentariile. 🙂
Teodora
NU nu, nu se poate! Tomata nu poate fi secata de idei. Te citesc din 2010 si tot din cauza ta m-am apucat de scris 2 ani mai tarziu. Mereu mi-am dorit sa te cunosc pe live si niciodata nu am avut curajul sa te chem la o cafea pentru ca mereu am avut senzatia ca esti inabordabila. Toate astea sunt fleacuri, un lucru e cert: Tomata trebuie rehidratata cu idei, pentru ca sucul ei rehidrateaza pe altii. Nu devii blogger si te lasi peste noapte,eu cred ca ai o responsabilitate fata de cititorii tai.
Recitind ce am scris cred te dojenesc. Dar sunt revoltata si un pic furioasa chiar 😀
Tomata
:”> wow, deja doua persoane s-au apucat de scris datorita blogului meu. sunt super incantata sa aflu asta.
cat despre “inabordare” hai sa bem o cafea intr-o zi. scrie-mi cand ai timp. 🙂
Adamutza
La Multi Ani, draga blog de Tomata!! Sa ajungi la 90 de ani si sa mai fiu si eu prin preajma sa te felicit 🙂
Tomata
:)) multumesc de urare. as fi cam batrana peste 90 de ani. 😛 dar ar fi frumos sa fiu tot in viata. 🙂
Adamutza
si eu si eu si eu am blog datorita tie!! MULTAM!
http://adamutza.wordpress.com/2010/01/16/la-inceput-a-fost-o-rosie/
Aura
Si eu ma declar la fel de vinovata..te urmaresc de ceva vreme dar nu am comentat niciodata..am plans si am ras impreuna cu tine..am vizitat locuri minunate prin intermediul tau pe care sper sa am sansa sa le vad personal…LA MULTI ANI!! !si la cat mai multe posturi la fel de sincere ca pana acum..sa continui sa scrii pentru ca o faci cu sufletul..e primul meu comment pe un blog..doar pt tomata..sper sa te incurajeze:)))
Tomata
ahaaa, daca stiam ca trebuie sa cersesc comentarii o faceam mai demult. :))
ma bucur ca ai lasat primul comentariu si sper sa fie doar primul dintr-o serie mai lunga. 🙂
multumesc de urari si de aprecieri.
Alina
La multi ani, draga blog! Daca tu nu erai, eu nu o cunosteam pe Andreea, fata asta frumoasa, desteapta, puternica si cu suflet mare.
Andreea draga, felicitari. Blogul e o relatie pana la urma, cu suisuri si coborasuri. Despre interactiune, nu cred ca scade numarul comentariilor neaparat, ci ca ele se muta pe Facebook. Eu de multe ori comentez acolo, din lene sa scriu pe blog direct, unde imi ia mai mult timp pana scriu codul de securitate, etc.
Tomata
hehe, codul ala e o pacoste, dar e necesar. pacat ca nu mai merge ala cu cuvintele dragute, era chiar o placere sa comentezi cand te intampina un cuvant plin de veselie. 🙂
multumesc mult, Alina, de urari si ii multumesc si eu blogului ca ne-a adus laolalta. 🙂
Alina
Si ca tot am trecut pe aici, sa le transmit un mesaj celor care nu indraznesc sa se intalneasca cu tine. Nu am vazut niciodata un om intalnit la prima vedere asa, dupa cateva discutii pe blog, care sa fie mai cald si deschis. E rar asa ceva.
PS: Mesajul asta il vei intelege tu, Andreea. Si datorita blogului tau si tie acel centru pentru copii cu dizabilitati neuromotorii se deschide anul asta la Constanta. Iar sufletul lui, Ramona, este mamica unui al doilea pui, care are deja o saptamana si a primit nota 10 la nastere.
Tomata
woooow, ma bucur mult sa aud asta. sa-mi trimiti info sa scriu si eu 🙂
Greta
La mulţi ani, blogul Tomatei! 🙂 Să fii silitor şi să înveţi bine ;)) Şi la multă inspiraţie, Tomi 🙂
Te înţeleg foarte bine la partea cu descurajarea legată de numărul mic al comentariilor. Eu nici nu ştiu foarte bine să scriu pe teme cu “zvâc” (să le găsesc, adică), articole despre care nu credeam să aibă ecou mă trezesc că au comentarii, în timp ce altele – despre care aş zice că wow, o să facă boom – fac de fapt fâsss… Nu ştiu, bâjbâi încă. Deşi s-ar zice că după aproape 4 ani ar trebui să ştiu mai bine cum stau lucrurile. Oh well… am câţiva comentatori constanţi, care-mi merg la suflet 🙂 Poate cu timpul, cine ştie… se mai înmulţesc. Continuu să scriu, mi-e drag de scris şi de bloguleţul meu 🙂
Tomata
multumesc, Greta. 🙂
si mie mi se intampla sa raman uimita de cate comentarii starneste un articol scris in 5 minute, de exemplu. iar altele, muncite, sa fie sarace in pareri de la cititori.
oh, well. e ok. 🙂
Anemona
La multi ani si inspiratie.
Intr-adevar comentez daca e de comentat. Dar de citit citesc.
Tomata
pai asta-i regretul meu cel mai mare, ca lumea nu comenteaza pentru ca NU are la ce. 🙁
Anemona
PS Nu vreau sa fiu bagacioasa sau nesimtita, dar cand vei ramane insarcinata, cand o fi sa fie, si cand vei avea un bebe, atunci sa vezi subiecte si comentare, si pareri si sfaturi necerute, si controverse. Ca e ofertant subiectul.
Vezi blogul Printesei urbane ca stiu ca l frecventezi, ca si mine de altfel. Na ca am comentat daca avut ce. 😉
Pup. Si scuze daca am zis ceva nelalocul lui.
Tomata
n-ai zis nimic nelalocul lui. 🙂
sincer, eu sper sa nu scriu numai despre sarcina si despre copil cand va veni vremea, desi sunt constienta ca doar asta se va intampla in viata mea.
mara
Clasa 1 înseamnă frământări, schimbare, transformare. Nimic nu se pierde, totul devine (și) mai serios. 😉
Tomata
practic acum ar trebui sa invat sa scriu. :))
Raluca M.
La multi ani! Eu te-am descoperit mai tarziu, dar mi se par atat de tonice si sincere articolele tale!
Tomata
multumesc, Raluca 🙂
te astept in comentarii mai des.
cotos
LMA! Nu stiu daca poti sa spui asa ceva unui blog, insa persoanei din spatele blogului cred ca da! Esti unul dintre cei mai buni bloggeri, asta dupa umila mea parere, asta e si motivul pentru care te citesc zilnic, da? ZILNIC!
Tomata
multumesc, Robert. apreciez. 🙂
pati
Imi doresc sa ajung si eu cu blogul meu unde esti tu! La multi ani! Rabdare, perseverenta, inspiratie, munca, munca, munca. Cred ca le ai bifat pe toate! Felicitari.
Tomata
multumesc, Pati. 🙂
sa stii ca iti consult blogul din cand in cand, atunci cand vreau sa ma duc undeva numai cu gandul. 🙂
Loredana
Ia uite cum au curs comentariile… e drept că pentru ele e nevoie de interactivitate, că și oamenii se simt aiurea să comenteze doar ca să se afle în treabă. Dar, clar, tu trebuie să simți, și să faci ceva, dacă blogul e important… și eu cred că e. E firesc să mai fie perioade și de-astea, totuși, sunt șapte ani, nu puțin timp. De înțeles, te înțeleg perfect, doar suntem într-o continuă schimbare.
Toate bune, Andreea dragă, și să fie așa cum îți dorești! Noi suntem pe aici, chiar dacă nu mereu lăsăm și urme… clar suntem! Te pup, fată faină! La mulți ani frumoși și tomatoși! 😛
Tomata
merci, Loredana. te imbratisez. 🙂
Ioana
Felicitari si la multi ani! 🙂
P.S Eu sunt una din acele persoane care citesc dar comenteaza foarte rar pe bloguri in general. Sunt sigura ca sunt multi altii ca mine.
Tomata
multumesc, Ioana. eu as vrea sa fiti mai indrazneti, dar evident, nu va pot forta 😛
Laura
Si eu fac parte din categoria cititoarelor care iti citeste blogul zilnic, dar care comenteaza foarte rar. Stiu ca te-am descoperit acum cativa ani cand cautam o recenzie pentru o carte. De atunci nu te mai las. La multi ani ! 🙂
Tomata
aaah, sunt asa bucuroasa cand lumea ajunge pe blog cautand carti. sunt unele dintre cele mai muncite articole si, de multe ori, am impresia ca le scriu numai pentru mine. ma bucur tare cand lumea imi spune ca o recenzie a facut-o sa stea. 🙂
multumesc.
Andreea D.
La mulţi ani şi la mai mare! Wow, blogul tău e boboc (dacă e să ne luăm că la şapte ani se duce în clasa întâi) şi, totuşi, a crescut cât alţii zece sau mai mulţi la un loc.
Tomata
multumesc. 🙂
Mihaela
La multi ani Tomata frumoasa. Te citesc de atata timp si nu prea iti las comentarii… in general doar citesc si nu comentez, nu doar la tine in casa. Dar sa stii ca ai influentat multe decizii bune din viata mea, cum ar fi sa citesc cateva carti care ai zis tu ca ti-au placut, sa merg la teatru mai des, sa imi duc motanul mai des la analize amanuntite (dupa ce am citit de Ricky si a mai murit un motan frumos pe care il urmaream pe Facebook am decis sa nu risc si sa mergem preventiv) – stiu, nu e caine, dar il iubesc enorm…
Te asteptam sa revii cu forte proaspete :*
Tomata
ma umpli de bucurie cu comentariul tau. niciodata nu ma gandesc cata lume chiar tine seama de ce citeste pe bloguri, cat invata din experienta altora, iar faptul ca acuma stiu ca cel putin o persoana ia aminte la ce scriu, sunt tare bucuroasa. multa, multa sanatate motanului si ai grija de el ca si cum ai avea de tine. eu pentru ricky am cheltuit zeci de milioane (si nu exagerez), numai sa-l mai pot tine sanatos langa mine si stiu ca datorita mie viata lui e atat de lunga. sper din suflet sa inteleaga asta toti stapanii de animale si sa nu le paraseasca atunci cand au nevoie de ei.
MIHAELA
Oh da, nu imi aminti… mor cand vad cat de usor abandoneaza oamenii animalele iubite. Al meu motan a stat pana la un an intr-un apartament frumos. Proprietarii erau niste vecini ai unei bune prietene. Si la un moment dat l-au dat afara din casa. Statea saracul pe scara, in frig. Pana niste copii l-au “udat” cu motorina, asta dupa ce il muscase un caine bine de tot si dupa ce facuse o gingivita grava, nu mai inchidea boticul, secretii etc. Am cheltuit o gramada DAR l-am facut bine, frumos de pica, sanatos (a ramas doar cu o cicatrice pe gat si cu coditza indoita, era rupta si deja se osificase) si al meu de 4 ani. Si sa stii ca simte ca e iubit, comunica, nu doarme o secunda cat sunt in casa ziua, imi recunoaste vocea, mergem la munte, ham si lesa etc.
Ador sa vorbesc despre el 😀
Cami
La multi ani! Sa ne citim si cand il trimiti la facultate! 🙂
Tomata
:)) multumesc. asa sa fie.
Ana Q.
La multi ani, blogului tau, Tommy!
Te citesc de 5 ani (de cand mi-am deschis si eu blogul) si inca trec destul de des pe la tine.
La fel nici la mine nu mai vin ideile ca altadata, si scriu din ce in ce mai rar si sunt si eu descurajata de lipsa feedback-ului primit inainte prin comentarii.
Sunt curioasa anul viitor cum o sa ne gaseasca!
Tomata
multumesc mult, Ana.
mie-mi bazaie musca pe langa caciula pentru ca si eu citesc la tine si abia las un comentariu. uneori n-am ce sa adaug, alteori sunt de acord cu tine, alteori au spus altii tot ce as fi vrut sa spun si eu. inteleg de ce nu comenteaza lumea, numai ca eu sunt tare flamanda de comantarii. like-urile, share-urile si twitt-urile nu ma incalzesc atat de mult ca numarul comentariilor.
Ana Q.
Inteleg perfect caci fix si eu la fel sunt. Nu mai comentez demult la fel de des ca in primii 2 ani, desi citesc cat de des pot blogurile mele dragi (printre care si al tau), asa ca ma gandesc ca poate si ceilalti cititori simt la fel ca mine si de asta si lipsa comentariilor.
madlen
Saluti, am asteptat sa ajung la biro, sa scriu la tastatura, sa transfer in
mobil si apoi la comenturi. Era prea incomod sa scriu de pe mobil un
asemenea coment.
Ca la alcoolicii anonimi : hi, my name is mada/madlen (sau poate madlenec
atunci cand uit), am 36 ani si sunt de aceeasi varsta ca si bloaga ta !
Undeva prin 2007, nu tin minte luna exact, poate sa fie mai, iunie sau poate
iulie, in vremurile in care ma plimbam pe site-ul academiei catavencu si de
acolo pe cel al lui ioan t morar (parca), citind printre comenturi, l-am
zarit si pe al tau. Pe atunci nu doream si nici nu aveam asa multe tangente
cu internetul si ceea ce tinea de online, anumite concepte nici nu
le-ntelegeam, asa ca cel de blog/blogger imi suna aiurea. Apasam cu grija pe
butoane si pe linkuri si habar nu aveam care era spilul in a avea un jurnal
in vazul lumii.
Pe scurt eu chiar sunt cititorul tau sau macar unul dintre cei de la
Inceputuri.
Si ti-am m-ai scris de ce uneori nu comentez : probleme, timp, lene, nimic
de zis sau perioade de timp in care refuz contactul cu exteriorul (lasand
loc doar muncii si partii private).
Pus cap la cap doi ani am lipsit si in comentarii si uneori in citire,
recuperand fiecare articol cand reveneam.
Luam dese pauze ca sa ma vindec.
Eram plina de ura si resentimente.
Nici acum nu inteleg si sa deranjeaza de exemplu oamenii (chiar femei cu
copii) care nu doresc si nu sunt pro, de exemplu, in decontare tratamente
infertilitate; ei considera ca fondurile trebuie alocate doar pt copiii cu
cancer, ca din moment ce ei exista si au probleme, de ce o femeie ar mai
naste o incertitudine poate tot bolnava. Vai, cata ura vedeam la astfel de
femei, ca de ce banii luati lunar pt asig sanatate s-ar duce pe
infertilitate…Asta in conditiile in care oameni care n-au muncit in viata
lor poate doar prin furt sau betivii sau drogatii care ajung in spitale, lor
li se acorda ajutor de urgenta si ingrijire moca/gratis. Asa ca eu, femeie
cu probleme, nu tispe operatii si interventii, imi platesc integral si
singura tratamente pt posibile sarcini, deoarece aceasta tara considera ca o
femeie ca mine (si ca mine mii), cu desosebite conditii si oportunitati (ma
laud) nu merita a avea sansa de a da pui vii ce ar contribui la perpetuarea
sanatoasa a speciei viitoare platitoare de taxe, insa, aceeasi tara
considera ca betivii si avortonii au toate drepturile din lume in
gratuitate.
Asa ca iau pauza, respir adanc, muncesc si ma iubesc. Pauza online.
Apoi cand vorbesti de carti: eu tot o pauza in comenturi iau. E simplu, nu
imi plac influentele. Adica imi stabilesc singura targetele de citit. Inca
sunt, de 2 ani, prinsa in genul SF. Dupa ce anterior am fost in mistery (tip
Agatha Ch); dupa ce anterior am fost in misticism (masoni and comp), si tot
asa. Plus ca, pe mine una ma dispera ideea de contor. Adica ceea ce faci tu
privind contorizarea cartilor, procente, statistici etc. Plus ca daca nu
miroase a carte, n-are pagini de carte, nu foloseste semn de carte ei bine,
atunci nu e carte. Vreau sa fiu ingropata in carti nu in bife virtuale. Stiu
ca viitorul e virtual, dar poate fi cu mine-n minus. Asta nu inseamna ca nu
citesc ceea ce mentionezi despre carti. Citesc si atat. Sunt si eu extrem de
pasionata de citit, dar citesc doar atunci cand trebuie, seara, in liniste,
dupa ce toate celelalte s-au stins si pot percuta in liniste cartea si
actiunea. Uneori tin o carte la citit si 6 luni, pt ca ma intorc asupra
faptelor, alteori citesc prea repede.
Apoi cand vorbesti de calatorii: uneori iau pauza in comenturi, alteori
poate comentez, dar stiu sigur ca prin europa nu ma prea mai plimb. Asa ca
decat sa bravez mai bine iar nu comentez. Adica de ani de zile am bifat si
inca fac asta, pe langa clasicele 2 tari constante din europa, si exotice,
strict pe parte profesionala: amercici, chine, malaiezii, indonezii etc. Imi
fac planificarea, imi fac bagajul si plec. Singura.
Mai, eu iube pisicile in toate formele. Nu am (durerea vietii mele de
iubitor de pisicar) dar tare mi-as dori sa am palat pt ele. Cainii insa imi
plac doar prin prisma relatiilor cu ei. Adica vad caine la om/prieten – imi
place; vad caine singur pe sant – nu-mi place. Ti-as fi comentat la toata
povestea cu cainele tau, dar cum esti cam reticenta (sau asa dai senzatia)
m-am abtinut. Toate si toti mor. Dur dar adevarat. Am avut la curte 2 caini.
Primul, mi fratelo (zau, a fost dat cadou alor mei cand m-am nascut si cum
eu n-am frati/surori, pe el l-am avut de frate), o murit cand am facut
amandoi 14 ani, al doilea o murit anul trecut la 16 ani (sau saracul avea 17
si am uitat eu). La primul am facut inmormantare si atat eu cat si bunica am
bocit o saptamana. Cel de anul trecut – mi se rupe sufletul in doua, cand
merg la ai mei si nu-l vad. Facea parte din decor…acum stau singura acolo
unde era el si fumez cu ochii-n stele caci nu mai am cu cine vorbi. Dur si
irevocabil, toti mor.
Nu te mai plange ca n-ai ce scrie, nu mai contoriza cati comenteaza, cati
citesc, cati scriu, nu mai pune totul in statistica (asta faci cam de doi
ani) doar pt a avea subiect. Mai bine fara decat asa subiecte.
Si cu cat zici ca nu mai ai ce scrie, cu atat te afunzi iremediabil in zona
asta.
Te-ai maturizat, cu totii am facut-o (ar fi grav daca nu).
Stii ce imi lipseste mie? Libertatea de exprimare. Adica totul la tine e
curat, frumos si politically corect. Iar cine nu e cu tine primeste bobarnac
sau ignore. Chiar dai senzatia uneori de inabordabilitate. In 2 locuri m-am
simtit ok si comentam de placere si amorul artei. Vorbeam liber si deschis,
ne amuzam, scriam in mode constient pocit, refulam cu totii intr-o comedie
neagra. Unul a disparut, altul inca functioneaza. Nu mereu e asa, adica
facem si pe seriosii, dar ne simtim ca apartinatori de ceva.
Si … aici vroiam sa ajung de fapt prin cele de mai sus.
Tu ai blog, dar nu ai si comunitate.
Tu scrii, noi comentam corect, tu daca vrei raspunzi, apoi case closed.
Noi, comentatorii si cititorii tai, nu suntem uniti.
Eu la tine pe blog, daca as indrazni sa comentez la unul ce a comentat, fie
mi-o iau prin ignore fie primesc reply si … cam atat.
Nu ne faci sa ne dorim sa ne intalnim.
Nu ne-ai facut in asa fel, ca atunci cand tu nu scrii, noi sa iti tinem
locul.
Ne ignoram cu totul.
Pe la inceputuri ii tin minte pe puisorul cufurit, pe unul ovi, pe cateva
tipe – uneori ne ciupeam, dar ne stiam.
Acum rareori ii stiu pe cei de la tine.
Trebuie sa fie un ping-pong nu doar tu-comentatori ci si
comentatori-comentatori. Si pana la urma asta ar fi un feedback complet si
cercul s-ar inchide.
Si stop cu plansul. Daca ceva nu mai merge mai bine renunta, decat sa
continui in taraganare. Ori renunti forever la blog, ca la un plasture prea
bine lipit si smuls rapid, ori revino-ti. Dar nu mai prelungi agonia cu
atatea intrebari aiurea.
Viata mea e chiar prea prea de tot de serioasa ; intru la voi sa ma destind.
Lista mea de destindere in online e destul de limitata, dar bine aleasa.
Nu-i asa ca nu te-ai suparat pe tot ceea ce ti-am scris mai sus?
Ma gandesc ca daca tu serbezi atunci si eu ma serbez, si nu poti fi suparata
pe sarbatoriti.
dam167 (dam ăla)
În primul rând, aș vrea să-ți spun că puteai să scrii și de pe mobil, când stăteai la semafor. Ai fi avut nevoie de 1258 se semafoare.
Mulți înainte celor 36.
Nu poate fi libertate de exprimare, pentru că mulți nu înțeleg ce înseamnă să schimbi idei și, mai important, să încasezi critici. Pentru mine e de neimaginat să iei personal ”ai scris un articol prost”. Oricât de deștept și cult ești, oricât de apropiați am fi, ți-aș putea spune că ai scris un articol prost. Poți fi de acord cu mine sau nu, dar asta nu te face pe tine prost și nici că asta ar fi valoarea ta. Dacă nu ești deschis la așa ceva, nu poți avea libertate de exprimare.
Și da, nu e libertate de exprimare că aici intră și Ultramarin. Păi nu se supără brendul dacă sunt chestii posibil dubioase? păi și dacă se supără, mai e advertorial pe viitor? na, cam asta e.
Ca să unesc comunitatea cu subiectele de blog, nu trebuie să vreți toți să vă întâlniți, ci să aveți un subiect comun, în dezbatere pe blog. Pasiunea aia de a scrie de care vorbesc toți blogării e pasiunea pentru ceva – sunt pasionat de filme, dezbat chestii serioase de regie, actorie etc., nu numai de cum țopăia Betmen. Bine, blogării numesc asta nișă, dar nu lua în seamă toate lemnele lor.
Dau un alt exemplu: călătoria. Plin de blogări pasionați de călătorie. Atât de pasionați încât nu sunt în stare să explice cum faci planurile, cum cântărești niște servicii, ce să aștepți de la hoteluri sau restaurante, lucruri legate de transport și altele. Păi dintr-o singură excursie poți scrie minim 3 articole serioase (nu lungi, ci pentru oameni serioși).
Să știi că poți comenta la ce comentez eu. Poți să te cerți cu mine. Da, ți-o iei, pentru că eu argumentez și chiar pregătesc argumente pentru eventuale dezbateri. Adică îți iei argumente, ironii, la extrem poate chiar răutăți, dar într-un limbaj civilizat.
madlen
Ha, e voila motivul pt care n-am scris de la semafor; ar fi insemnat (calculand dus-intors home-biro numarul semafoarelor) 210 drumuri pt scris!
Tomata
dam, asa cum ii spuneam si lui madlen, stiu sa incasez critici si chiar le apreciez, atata timp cat sunt, asa cum spui tu, civilizate. ce faci tu pe blogul tau e uneori bataie de joc sau, daca preferi un eufemism, e pamflet. nu zic ca nu-i amuzant, am ras de multe ori, chiar si atunci cand ai scris despre mine. insa uneori duci lucrurile o idee prea departe.
sunt de acord chiar si cu ideea de articol prost. sunt constienta ca scriu uneori articole proaste, dar mi le asum. n-am nici o clipa pretenia ca textele mele sunt opere de arta. ca-mi place cum ies unele sau ca sunt multumita de cum mi-am exprimat ideile e una, dar de aici si pana la a ma bate cu caramida in piept ca articolele mele sunt cele mai tari, mai ales atunci cand e evident ca nu sunt, mai e cale lunga.
iar discutia despre advertoriale chiar n-o incep, dar pot sa te asigur ca atunci cand a fost cazul n-am tinut isonul si n-am ridicat brandul in slavi. pot sa-ti dau si exemple.
pretentiile pe care le ai referitor la nisele despre care vorbesti sunt mai mult pentru critici si specialisti, nu pentru datatorii cu parerea care sunt bloggerii sau majoritatea lor. eu recunosc, sunt o datatoare cu parerea, dar ce e rau in asta? daca nu am cunostinte despre regie sau scenaristica nu-mi pot exprima parerea despre un film? mi se pare cam drastic si de-a dreptul totalitar.
la capitolul calatorii… cred ca dau suficiente informatii despre cazari, transporturi si obiective. nu vorbesc in numele blogosferei de turism, insa eu a achit de cerinta asta a ta.
Tomata
ui, si eu am asteptat sa ajung acasa, sa citesc si sa recitesc comentariul tau si sa o iau pe puncte, pentru a-ti raspunde.
in primul rand, nu m-am suparat, stiu sa accept criticile constructive si, mai ales, sa invat din ele.
🙂
in al doilea, e prima oara cand est atat de vehementa si ma simt ca si cand m-ai fi prins de umeri si m-ai fi zgaltait sa ma trezesc. sunt, in mare parte de acord cu tine, insa pe alocuri, simt nevoia sa ma explic.
* in 2007 nici eu nu stiam mare lucruri despre bloguri, asa ca intram si comentam la orice citeam. aveam o parere despre orice. :)) acum mi-a mai trecut.
* daca iti aduci aminte, cand ai revenit in comentarii, mi-ai facut o bucurie mare, pentru ca imi placea sa-ti citesc parerile si m-am bucurat ca te-ai intors.
* imi pare foarte rau ca, desi treci prin propria drama, mai trebuie sa treci si prin nedreptatile statului roman. din pacate, stiu cum e. cred ca toti stim cum e si ne e greu tuturor sa concepem ca altora nu li se pare normal ce ni se pare noua. iti doresc sincer sa poti ramane insarcinata si sa nu mai ai de-a face cu autoritatile si cu sistemul sanitar.
* foarte multe dintre articolele pe care le scriu sunt scrise pentru a nu uita anumite lucruri, impresii, trairi. iti pot da un exemplu chiar de azi. reciteam un articol pe care l-am scris in 2011 despre matusa mea, iar in finalul lui o propozitie mi-a parut ca noua: tatal meu o botezase asa cum i se spune azi, iar eu am uitat detaliul asta. incep sa uit lucruri, senzatii, informatii. asa ca le pun pe toate in articolele despre carti, despre calatorii, despre cainele meu. asa cum ai spus la inceput, blogul este un jurnal, iar pentru mine asta e in primul rand.
* eu n-am iesit inca din Europa si nici nu prea intentionez deocamdata. sunt foarte multe locuri pe care vreau sa le vad aici pentru a pleca haihui prin Asia, Americi sau Africa. nu inseamna ca nu-mi doresc, atata doar ca nu acum. te felicit si te admir pentru ca nu astepti dupa nimeni si ca te iei si pleci de una singura. mie nu mi-ar placea sa fiu singura, dar e o chestie de gusturi.
* la capitolul carti, nici eu nu prea citesc recenzii pe alte bloguri, desi stand atat de mult online, influentele apar din toate partile. sunt snoaba cand vine vorba de lecturi si nu ascund asta. nu-mi place sa mi se bage carti pe gat sau sa ma agaseze publicitatea lor. la unele cedez pentru ca ma atrage subiectul sau descopar ca-mi place stilul. din nou, contorizarea si statistica este un pitic de-al meu. imi place sa stiu numere, imi place sa fac liste, sa pun titluri pe ele si sa le tai dupa ce-am citit. cat despre formatul cartii… n-am tinut niciodata la o carte in sine, nu ma intereseaza copertile, nu ma intereseaza designul. ma intereseaza doar ce e in ele. de asta n-am nici o problema in a citi de pe Kindle. plus ca are chestia aia care iti arata cat timp mai ai pana termini cartea si ma ambitioneaza incredibil sa citesc mai mult. dar cum spuneam, mie imi plac cifrele doar in contextul asta.
* nu inteleg partea cu retincenta la articolul despre caine. si nu inteleg de ce trebuie sa-mi amintesti ca toti si toate mor. 🙂 crede-ma ca memoria mea e plina numai de ideea asta, ca toti si toate mor, doar nu crezi ca o sa sper ca Ricky e nemuritor. pur si simplu m-am saturat putin de atata moarte in viata mea, numai peste ea dau de 4 ani incoace si mi-a cam ajuns. mi se pare cam devreme sa-mi ocupe atat loc in viata. din nou, asta nu inseamna ca animalul meu e nemuritor sau ca nu pot accepta asta. ca ma doare e alta poveste.
* stiu si imi fac mea culpa pentru reduntanta articolelor in care vorbesc despre faptul ca n-am subiecte. o sa incerc sa ma abtin de la o mai face pentru ca imi dau si eu seama ca lumea se satura sa citeasca aceeasi idee on and on…
* sunt si nu sunt de acord la partea cu „cine nu e cu mine”. sunt anumite privinte in care am pareri in care cred cu tarie, unde nu ma pot lasa convinsa de nici un argument. pur si simplu nu fac rabat de la convingeri, pentru ca ar insemna sa fiu o ipocrita. daca detest sinucigasii, n-o sa imi schimb parerea si-or sa-mi fie dragi sau mila de ei doar pentru ca sunt oameni bolnavi. si nici nu-mi voi cere scuze pentru ca gandesc asa. sunt articole in care imi exprim fustrarile, nervii, ma descarc. e terapeutic cateodata, pe bune. m-ar ajuta sa inteleg mai bine de unde vii daca-mi dai un exemplu concret.
* referitor la comunitate… tu vorbesti despre ce se intampla pe forumuri. blogurile nu sunt acelasi lucru. se intampla si pe bloguri ca cititorii sa interactioneze, dar, de cele mai multe ori acestia se cunosc intre ei si le e mai usor sa intre in vorba. comunitatea despre care vorbesc eu sunt cativa cititori care s-au strans pe blogul meu si comenteaza in mod constat. oameni pe care ajung sa-i cunosc si live si pe care ii consider prieteni. la genul asta de comunitate m-am referit eu. nu imi aduc aminte daca ai incercat sa intri in vorba cu cineva pe blogul meu si daca ti s-a raspuns urat. daca asa s-a intamplat, iti cer scuze in numele respectivului si pentru ca n-am intervenit. dar nu cred ca am cititori necivilizati care sa arunce cu noroi in altii. si daca se intampla, o sa am ceva de spus. ar fi frumos sa fie asa cum spui tu, dar eu n-am vazut asta pe nici un blog. in plus, uite, interactionezi cu dam, cu cel mai heitar dintre heitari. 🙂 daca el s-a purtat frumos, imi inchipui ca ceilalti vor fi de-a dreptul blanzi.
* destinderea nu e intotdeauna sinonima cu blogul meu. sunt lucruri care ma fac sa sufar si scriind despre ele ma vindec. usor, dar ma vindec. stiu ca am pierdut cititori cu lamentarile mele, dar stiu ca am si castiga multi. n-am pretentia si nici naivitatea sa cred ca lumea ma citeste no matter what. desi pare cliseul cliseelor, de multe ori scriu pentru mine, pentru a scoate afara tot ce nu vreau sa tin inauntru. si atata timp cat asta o sa-mi faca bine, o sa continui sa scriu la fel.
si-am ajuns la final. 🙂 mult am scris… 😛
madlen
🙂
Si peste ani si ani o sa-ti aduci aminte, si noi odata cu tine, ca aniversarea de 7 ani s-o lasat cu niste treziri!
Te rog frumos sa ma crezi ca nu stiu ce e heitar si nici ce/cine e dam! Ti-am zis ca-s selectiva, iar ce e rau ma-ndeparteaza ca sunt satula de cel din viata de zi cu zi.
Si ma bucur si nu ma bucur ca ti-am scris, ma gandesc ca sub nicio forma rau nu am vrut sa creez, ci, asa cum bine ai intuit, te-am zgaltait putin. Simteam ca, cumva din postura de cel mai vechi cititor, parca mi-as permite. Iar ideile parca s-au scris singure, fiind poate de mult stranse.
Iar acum e blank, zero barat in idei. Cu siguranta am fost poate prea dura cand am zis ca toate mor, dar sunt inspaimantata mai mult de ceea ce sau mai bine zis prin ceea ce trec si ma ingrozesc stirile rele ale celor pe care ii cunosc, iar toate intamplarile , si ale tale recente, imi fac parul zbarlit.
Si de neatenta ce-am fost nici macar La multi ani blogului n-am zis asa ca te felicit acum!
N-o mai lalai, ca m-ai inteles.
Au revoir sau bonne nuit! (mai stii cat de pasionata erai la inceput de franca? Eu am facut liceul francez si eram turbata de franca, numai ca m-am purtat ca dl goe acum cativa ani, dupa utilizare de engleza; am cerut une friptiur la restaurant 🙂
Hugs!
Tomata
heitar e romanismul pentru hater. :))
dam e cel care ti-a raspuns la comentariul de mai sus si caruia i-ai raspuns si tu.
eu ma bucur ca mi-ai scris, probabil in cuvintele tale se regasesc si parerile altora care gandesc la fel, iar daca toata lumea tace, nu am cum sa citesc ganduri. desi, ti-am spus, la partea cu reduntanta ideilor nu trebuia sa-mi spuna nimeni, ca o stiam si eu.
multumesc de urari si sper sa mai ramai alaturi de mine atata timp cat continui sa scriu. si sa-mi povestesti cum merge treaba cu sarcina, ca tare rau imi pare sa aflu ca ai probleme. 🙁
de franceza sunt pasionata si acuma. 🙂 doar ca, ai dreptate, engleza asta acopera tot. si eu la Paris si la Burxelles am inceput prin a vorbi in engleza, dupa care mi-am spus ca asa ceva nu se poate si m-am chinuit un pic. pana sa plec, eram deja fluenta. 🙂
madlen
Limbajul civilizat face tonul oricarei discutii, iar luatul personal tine mai mult sau mai putin de starea persoanei in cauza. Insa rautatile si ironiile stupide nu-si au locul intr-un mediu considerat a fi placut, pt destindere, ele putand fi catalogate doar niste biete arme ale unei peroane tupeiste, in realitate o persoana doar prea slaba, asa cum limbajul vulgar este una din armele celor considerati viteji sub protectia anonimatului.
Iar daca in mediul de lucru deja folosim prea multe argumente, in mediul virtual ar trebui mai multa destindere, nu atata incrancenare. Intr-un mediu pt destindere nu trebuie sa dovedim nimanui nimic, ci sa ne simtim bine, ca in orice comunitate la care aderam din placere.
Lavinia
Draga Andreea, eu te-am descoperit datorita Oanei Kovacs si va iubesc foarte tare pe amandoua. Am comentat de cateva ori si vreau sa iti mai arat o categorie de oameni care nu comenteaza, printre care si eu ma situez, a persoanelor mai timide, care nu ies asa de usor din zona de confort. Eu consider asta un defect…
Si acum imi iau libertatea sa-ti mai semnalez un aspect. Eu am devenir cititoare de bloguri nu de foarte mult timp, doar de vreo 2 ani, cam asa. Am observat o chestie care nu-mi da pace:foarte multi bloggeri scriu mai mult pentru alti bloggeri.Nu spun ca este cazul tau si nu este un lucru rau, dar persoanele fara blog, asa cum sunt si eu, percep o bariera, un zid de care este greu sa treci, ca si cum o parere de om obisnuit nu e atat de importanta precum cea a unui blogger. Stiu sigur ca nu este doar senzatia mea, am mai discutat si cu alte persoane care cred la fel.
In alta ordine de idei, tu imi inspiri un respect foarte mare, toate greutatile pe care le-ai intampinat in viata si pe care le depasesti cu atata curaj, pe o fiinta mai putin puternica ar fi distrus-o.Gandeste-te mereu ca esti o sursa formidabila de inspiratie pentru oameni mai putin curajosi si cum spuneam, mai timizi 🙂
Te rog sa incerci sa depasesti perioada asta de stagnare pentru ca sunt convinsa ca o multime de oameni ar simti lipsa scrierilor tale. Datorita tie si Oanei eu am reinceput sa citesc cu pasiune si am descoperit Goodreads, si asta e doar un mic exemplu.Iti doresc din toata inima sa fii sanatoasa si fericita si sa poti scrie din ce in ce mai mult. La multi ani 🙂
Tomata
in primul rand, ma bucura foarte mult comentariul tau si iti multumesc pentru cuvintele frumoase. 🙂
in al doilea, multumesc pentru tot ce mi-ai semnalat si recunosc ca sunt putin confuza in ceea ce priveste partea cu bloggerii care se adreseaza altor bloggeri. nu m-am gandit niciodata ca se poate interpreta asa si chiar m-as bucura daca mi-ai da un exemplu, fie ca e de la mine, fie de la altii. bineinteles in privat, ca nu vreau sa transformam blogul in pâră, dar as vrea sa stiu la ce te referi pentru a nu face si eu greseala asta.
ma bucura confirmarea ca desi scriu despre lucruri triste, cineva poate gasi inspiratie sau putere in cuvintele mele. inseamna enorm pentru mine sa stiu asta. 🙂
cat despre carti… mi-ai facut inca o bucurie sa-mi spui ca te inspiri de la noi si ca ai inceput sa recitesti.
iti doresc si eu multa, multa sanatate si multa fericire. te mai astept in comentarii. 😉
Flo
Spre deosebire de alti cititori, nu am o problema inclusiv cu postarea lucrurilor triste. Daca blogul este echivalentul unui jurnal pentru tine si gandurile respective reprezinta starea ta de spirit din acea perioada, de ce sa nu le postezi? In astfel de momente, randurile optimiste ar parea oarecum artificiale. Cred ca autenticitatea este un motiv important pentru care un cititor ar urmari un anumit blog.
Mult succes in continuare 🙂