Blogul meu în clasa I

Dacă ar fi om, blogul meu ar fi în clasa I. Sau 0? Nu mai știu la ce vârstă încep copiii școala în zilele noastre, cert e că tomatacuscufita.com împlinește azi 7 ani. Și eu era cât pe ce să uit, dar noroc cu ziua lui Adele că mi-am adus aminte.

2007 a fost anul în care i-am cerut Sotzului-pe-atunci-iubit să-mi facă un site, să scriu. În speranța că-mi va trece repede, m-a pus prima dată să încerc să scriu pe o platformă gratuită. Și-am început plină de entuziasm. Când mă uit acum la textele pe care le-am scris în prima lună și jumătate, îmi vine să mă iau cu mâinile de cap. N-aș mai scrie unele dintre ele nici să mă picuri cu ceară, dar le las acolo pentru a-mi aduce aminte de unde am plecat. Când deja lucrurile începeau să devină serioase, am participat la un concurs unde am câștigat domeniul pe care scriu și azi. Atunci am simțit, cu adevărat, că bloggingul ăsta nu-i chiar pierdere de vreme, deși tatăl meu așa îl vedea. M-am dedicat scrisului atât de mult, încât orice vers auzeam, orice mi se întâmpla pe stradă, orice discuție aveam sau orice oameni cunoșteam, toate erau o sursă de inspirație. Păream de neoprit și ideile curgeau una după alta.

Am ajuns la doi ani, timp în care începusem să mă implic în chestii mai serioase: mai o pisică salvată și măritată pe blog, mai o apariție la radio, în reviste sau pe alte bloguri. Continuam să scriu cu pasiune și cu sete, alimentată fiind de comunitatea ce începea să se formeze în jurul blogului.

La 3 ani deja cunoscusem câțiva oameni prin intermediul blogului și începusem să câștig și ceva bănuți din advertoriale. Au apărut și colaborările cu tabu.ro, books-express.ro și tamada.ro. Am luat parte în diverse campanii umanitare, iar tomata începea să iasă din anonimat.

Aniversarea celor 4 ani a adus primele controverse, dar și o grămadă de lucruri frumoase. Am cunoscut și mai mulți oameni, am început să merg pe la evenimente, conferințe și în excursii cu bloggeri din toată țara.

La 5 ani, eram prea obosită să trec în revistă chestiile faine care se întâmplasera în ultimul an, dar eram tot mândră de el și tot dornică de scris și cu capul plin de idei.

Aniversarea de 6 ani m-a prins la Baia Mare, așa că am trecut foarte repede prin arhiva și-am notat doar câteva impresii generale și statisticile anuale.

Acum că s-a scurs și-al 7-lea an, eu mă găsesc într-un impas. Ideile nu-mi mai vin, timpul îl dedic altor activități. Sunt zile în care îmi storc creierii pentru un subiect și orice îmi vine în minte mi se pare nedemn de a așterne pe pagina virtuală. Ori sunt prea mofturoasă, ori alte treburi mă solicită atât de mult că nu mai am chef nici să scriu pe blog. Plus că mă descurajează foarte tare lipsa comentariilor din ultima vreme. E drept că dacă lumea n-are la ce să comenteze, n-o face doar să se audă vorbind, deci e un cerc vicios. Starea asta durează deja de ceva vreme și nu știu cum să ies din ea. Mai demult, dacă citeam bloguri, inspirația venea în goană, fie că scriam propria versiune a unei probleme discutate pe alt blog, fie că sinapsele dădeau naștere unui alt text. Acum asta nu mai funcționează. Îmi găseam ideile în cărți, în emisiuni sau în melodii. Nici asta nu mai funcționează. Pare să nu mă mai intereseze nimic și mă simt obosită. Nu de scris neapărat, ci de rutină. Simt de multă vreme că am nevoie de o schimbare și știu exact care trebuie să fie ea. O schimbare radicală, care nu mai pare atât de ușoară acum când e posibilă.

Într-o altă notă, dând o raită prin arhivă, în al șaptelea an scurs de la începuturile blogului, acesta mi-a adus următoarele satisfacții:

– am avut o scurtă colaborare cu Ultramarin, în urma căreia trebuia să văd Praga, dar n-a fost să fie
– am început colaborarea cu Teatrul Național din Timișoara și am văzut la spectacole cât n-am văzut în viața mea
– am fost speaker pentru prima oară și a apoi a doua
– am fost în primul road trip cultural împreună cu 3 bloggeri, pentru a vedea Faust, de care am aflat tot de pe bloguri
– am scris despre ușurința cu care aș renunța la blog, moment la care revin și acum, după cum am spus mai sus
– am schimbat hostingul
– am recurs la blog pentru a îndrepta o atitudine urâtă din partea celor de la Evomag
– am fost blogger oficial la Festivalul Plai
–  m-am măritat și la nunta mea au venit bloggeri cât să umplu două mese
am zburat cu balonul datorită blogului
– am petrecut ultima seară din 2013 în compania unei bloggerițe, la Londra, excursie care a preliejuit întâlnirea cu încă două fete cunoscute prin intermediul blogului. Că tot suntem aici, și la Milano ne-am întâlnit cu o cititoare a blogului și, cu siguranță, ne vom întâlni și cu alții prin alte locuri pe unde vom mai merge
– scriam un articol care părea că-mi dă aripi să revin la ce a fost blogul la începuturi, însă era doar o constatare că nu mai e la fel de ușor
– am fost în vizită la fabricile din Hunedoara și-am învățat o grămadă de lucruri noi
am schimbat tema blogului după 3 ani

Cam astea au fost realizările de la ultimul 5 mai. Sper ca următorul să mă prindă mai în vervă. Și-acum statisticile tradiționale:

1.872 de posturi (238 de anul trecut și până acum)
33.929 de comentarii (3.570 de anul trecut până acum)
26 de categorii (am mai scos dintre ele)
7 pagini (am reactivat pagina blogroll-ului)
16 – locul în ZeList
2.895.567 – vizitatori de când am instalat codul de statcounter
3.045 – fani pe pagina de Facebook (561 în plus față de anul trecut)
5.454 – followeri pe Twitter (1.029 în plus față de anul trecut)

Cu tristețe remarc că ultimele 2 sunt pe pantă descendentă, dar o să mă folosesc de asta ca la următoarea statistică să fiu pe plus, nu pe minus.

Nu în ultimul rând, vă mulțumesc că încă mai treceți pe la mine, deși știu că nu în fiecare zi găsiți ceva ce merită citit. Sper să ies din starea asta cât mai repede și să-mi revină pofta de scris.