Nu-i de mine freelancing-ul

Duhul trăia cu impresia că sunt freelanceriță și nu știu cum de am lăsat impresia asta, că freelancing-ul e ultimul lucru pe care l-aș face. Îi apreciez sincer pe cei care o fac pentru că mie mi se pare foarte, foarte obositor.

Știu că argumentul suprem e timpul pe care-l ai la dispoziție si poți face orice oricând pentru că tu îți faci programul. Iar imediat pe locul doi vine statul acasă și lucratul în pijamale din vârful patului. Astea două sunt primele pe care le aud când intră în discuție freelancing-ul.

De ce nu-i de mine? Păi poate-s eu mai ciudată sau poate sunt angajatul model, da’ chiar lucratul din vârful patului nu mă motivează deloc. Nici din sufragerie sau de la masa din bucătărie. O dată pentru că statul acasă e foarte împotriva productivității mele și a doua oară pentru că aș înnebuni cu nervii să nu văd pe nimeni în jurul meu, să n-am cu cine schimba o vorbă, să n-am cu cine să râd sau să comentez o știre. Au fost zile când nu ma simțeam bine și șeful m-a lăsat să lucrez de acasă. Pe lângă faptul că m-am lungit pe toată ziua, nici n-am terminat tot ce aveam de făcut. Nu pentru că eram foarte bolnavă, ci pentru că aveam o grămadă de distrageri care nu mă lăsau să mă concentrez. Una dintre ele era Ricky, extrem de smotocibil fix când nu trebuia să pierd timpul cu smotocirea câinelui. Și nici atât de disciplinată nu-s încât să las totul de-o parte și să mă focusez pe ce am de făcut. Așa, dacă știu că-s la lucru, de la 9 la 17 sau la 18, cât o fi programul, lucrez, îmi fac treaba și la 17 am rupt ușa. N-am un job care să necesite ore suplimentare, așa că la ora aia mă desprind de birou și o întind unde am treabă (că acasă nu mai prea ajung înainte de ora 20).

Se spune că dacă ești freelancer, muncești cât vrei tu și când vrei tu. Mă uit la Nebuloasa, la cât de mult are de lucru, la câtă oboseală se supune (e drept că pentru ceva ce-i place), dar eu n-aș putea să fac asta pentru nimic în lume. Nu cred că s-a inventat încă jobul sau activitatea care să mă pasioneze ATÂT de mult încât să mă privez de odihnă sau de timp liber. Țin prea mult la el ca să îl pierd lucrând, da’ mi-am mai așternut pe blog aceste gânduri, nu mai revin. Îmi aduc aminte cum îmi spunea Cristina acum câțiva ani că îi e greu să-și găsească clienți, altcineva îmi spunea că a fi freelancer trebuie să alergi mereu după contracte să ai cum să-ți plătești facturile de la o lună la alta pentru că într-o lună s-ar putea să ai de lucru, luna următoare poate nu. Sincer, pentru mine astea sunt gânduri cu care nu vreau să mă chinui. Prefer să fiu la dispoziția unui șef care îmi dă zilnic de lucru și la sfârșitul zilei (sau al lunii, în cazul meu) îmi cere socoteala. V-am spus că poate-s angajatul ideal 😛

În concluzie, nimic nu m-ar putea convinge (cel puțin nu acum și probabil nici în viitorul apropiat) să mă las de job și să pornesc singură într-o afacere. Nu vreau atâta responsabilitate, atâta instabilitate și atâta bătaie de cap. Văd câtă treabă am cu PFA-ul ăsta și nici măcar nu am un venit constant din blogging care să mă solicite și mai mult, nu mi-ar trebui și mai multă.

28 Comments

  • Mihaela Dămăceanu

    Suntem foarte diferiţi şi este cel mai bine să fie aşa. Dar această opţiune s-ar putea să aibă legătură nu numai cu felul omului ci şi cu vârsta. Spre exemplu, eu la 30 de ani nici nu concepeam să stau acasă. Dar mi-am dorit de când mă ştiu să am propriul meu business, pur şi simplu din dorinţa de a construi ceva al meu. Pe măsură ce am îmbătrânit :), la dorinţa de care spuneam a început să se adauge şi iritarea din ce în ce mai puternică de a suporta diverşi şefi. Nu toţi, ci doar unii dintre ei, că am avut de toate felurile. Apoi s-a întâmplat să realizez că serviciul de la momentul acela nu ar fi avut cum să reziste până ies eu la pensie. În plus, ne-au tăiat şi salariul groaznic de mult, mult mai mult decât cel 25% aplicat în 2010 bugetarilor din întrega ţară. Şi atunci am spus că este cazul să-mi iau inima în dinţi şi să încerc să fac ceva din ce-mi doream de atâţia ani. Nu ştiam atunci de siteuri specializate pe freelancing, dar tot ceva de genul acesta doream să fac. Ajunsesem deci la 44 de ani, conştientă că dacă nu fac acest pas acum, avînd şi motivul f. serios al reducerii salariului, nu voi mai avea curaj niciodată. Şi am încercat, eşuând cu brio.
    Părerea mea este că acest lucru s-a întâmplat pentru că nu am muncit cât ar fi trebuit şi nici nu am ştiut să organizez bine lucrurile. Ce am constatat însă, a fost faptul că îmi lipseau mult colegii şi socializarea de la serviciu. Într-adevăr, acasă erau o mulţime de distrageri. După un timp, am plecat să lucrez la bibliotecă şi a fost ceva mai bine. Nu m-am descurcat şi a trebuit să mă reangajez, şi având în vedere faptul că vârsta nu mai era foarte propice schimbării locului de muncă, s-a întâmplat exact ceea ce vroiam cel mai puţin să se întâmple. Am venit înapoi exact de unde am plecat, pentru că doar acolo, probabil pentru că ştiau ce puteam face din cei 12 ani lucraţi anterior, în care scăpasem de 6 restructurări mi s-a oferit posibilitatea să lucrez. Adică, în altă parte nu am găsit, ca să fie clar, nu că stăteam să aştept ofertele.
    Dar, am revenit de un an şi jumătate, şi părerea mea despre acest loc de muncă este aceeaşi ca atunci când am plecat şi tot ca atunci îmi doresc să fac ceva pe cont propriu. Poate, odată îmi va ieşi, având în vedere cî am mai învăţat câte ceva din ultima experienţă.

    • Tomata

      eu sunt o norocoasa (cel putin pana acuma) in privinta sefilor. niciodata n-am avut un sef insuportabil si nu stiu cum e. toti sefii si toate sefele mele au fost de treaba, iar cel de acum e super awesome.
      eu nu simt nevoia asta de a construi ceva al meu, cel putin nu o afacere.
      imi pare rau ca a trebuit sa te intorci la vechiul loc de munca, dar imi pare si mai rau ca nu iti place.
      poate totusi iti iese a doua oara 🙂

      • Mihaela Dămăceanu

        Abia acum apuc să trec să mai văd ce a zis lumea pe-aici. Şi ce surpriză mi-aţi făcut. Vă mulţumesc tare mult, ambelor, pentru cuvintele de încurajare! Tare mi-ar plăcea să reuşesc şi să pot să plec de-aici, definitiv.

    • frmshk

      Ahh, cât mi-a plăcut comentariul ăsta. Și cât de admirabilă e capacitatea de-a recunoaște o greșeală, de-a încerca, de-a te întoarce, chiar dacă nu e locul ideal. Sper să vină ziua în care drumul să fie pe care-l doriți. Nu știu care-s ingredientele, credeam că știu foarte bine, am dat greș și eu cumplit de rău, dar e musai să mergem. Și să mergem înainte și nu oricum. Multă, multă baftă.

  • lala

    nici eu nu ma vad lucrand de acasa.nici vorba. desi is convinsa ca lucrul de acasa are si parti bune.
    mie imi place sa ma trezesc dimineata, sa ma fac frumoasa :), sa ma imbrac , sa ma dichisesc, sa privesc forfota de dimineata etc, dupa ce termin programul mai merg cu prietenele la o cafea, la o poveste.
    daca as schimba ceva acum asta ar fi locul de munca, imi doresc ff mult.ti-am mai zis ca am nimerit in cea mai rea echipa de cotoharle de pe pamant, momentan nu pot sa plec dar atunci cand o voi face va fi cea mai mare eliberare………abia astept.

    • Tomata

      si tie iti spun (desi stii deja) ca sunt o norocoasa si in ce priveste colegele. n-am avut treaba cu colegii mei si m-am inteles intotdeauna bine cu ei. am avut un episwod neplacut la unul dintre joburi, dar s-a terminat rapid.

      bafta, sper sa rezolvi repede si problema asta.

  • Diana

    Si sa nu uitam de cat de enervanta este toata grija pe care trebuie sa i-o porti pfa-ului – declara venit, plateste cas, verifica cas, mai plateste si celalalt cas care e nu stiu cum diferit. Nici nu vreau sa-mi aduc aminte. Si eu sunt exact la fel. Nu pot munci de acasa.
    De altfel, am si desfiintat pfa-ul (pe care-l aveam pt traduceri) pt ca-mi manca zilele.

    • Tomata

      eu aveam de lucru cu contractele pe drepturi de autor. m-a innebunit toata vanzoleala pe la Finante si toate declaratiile si toate impozitele. acum cu PFA-ul e mai simplu ca nu mai trebuie sa ma duc acolo sa declar nimic, pur si simplu imi platesc impozitul trimestrial and that is that.

  • Sabina

    Ce semeni cu mine 🙂 1. Nu pot lucra din comoditatea de acasa 2. Am nevoie de o siguranta a banilor 3. Freelancerul, de multe ori, lucreaza prea mult pe prea multi bani 4. Daca esti freelancer nu inseamna ca esti disponibil la orice ora pt orice suma 🙂

  • cotos

    Si eu am cochetat cu ideea, dar m-am lasat pagubas. Imi place sa lucrez in colectiv, iar acasa uneori devenea prea plictisitor.

  • silvia

    Heh, eu cred că am găsit varianta ideală pentru mine, după ani de căutări 🙂 De la 9 la 17 sunt angajatul ideal și în restul timpului, freelancer. Asta e super pentru că am și siguranța unui loc de muncă, și unul care chiar nu mă stresează, nu îmi displace și e unul pentru care m-am pregătit, dar și bucuria unor proiecte ce îmi aduc venituri suplimentare și provocări care mai de care. Nu simt că sunt overworked (decât dacă fac prostia să nu evaluez bine un proiect și deadline-ul aferent, dar încerc să mă vindec), am parte de socializare, am proiectele mele de suflet și, dacă am nevoie de bani, caut proiecte. Dacă am chef să o las mai moale o lună, nu mai caut 🙂

    Sper să o țin așa cââât mai mult. E prima oară în viață când sunt total satisfăcută profesional și simt că evoluez în ambele direcții.

    Cu lucratul acasă, te înțeleg perfect. Și mie mi-e greu, am nevoie de un cadru formal. Cumva, laptopul de acasă, canapeaua sau masa de bucătărie mă îmbie la seriale & zăcut. Pe de altă parte, iubitul meu lucrează de acasă de un an și ceva și nu pare să se plângă. Dacă mă întrebi pe mine, muncește chiar prea mult. Până la urmă, de fapt, e aceeași problemă: dificultatea de a diferenția între un spațiu de muncă și unul de relaxare.

    Ah, și pentru mine, timpul meu liber e sfânt. Foaaaarte rar și în situații de criză maximă am lucrat în weekend.

    Cred că am ajuns la vârsta la care nu trăiesc pentru a munci. Alte lucruri sunt mult mai importante. Dar e totuși la fel de important să nu detești ceea ce faci.

    Of, cât am scris 🙂

      • silvia

        Nu știu cât e noroc și cât e efort depus, poate fără să îmi dau seama, spre chestia asta. Un lucru e sigur: am știut mereu ce anume vreau să fac. Nu m-am jucat cu domenii sau joburi, m-am ținut de ce îmi place. Îmi pare bine că am fost căpoasă 🙂

    • Tomata

      pai si eu cam tot asa sunt, desi nu aplic freelancingul la SEO, doar la blogging. nu as putea sa mai fac si acasa ce fac la lucru, plus ca SEO necesita mult timp si nu mai am rabdare. Bloggingul e mai rewarding, il fac cu placere. Iar aici cand vin campanii vin, cand nu, asta e… imi vad de scrisul meu. Dar nu alerg dupa ele, nu mor de foame daca nu primesc nici o propunere.

  • Cristian

    Cred eu ca daca nu aveai un job la care sa poti sa rupi usa la ora 17:00 sau 18:00, apreciai altfel lucrurile si reuseai sa iti impui sa fii mai organizata astfel incat sa nu te intinzi nici cu munca de freelancer pe toata ziua. Si puteai sa iti gasesti si un spatiu de lucru in care sa poti si socializa, nu e neaparat sa lucrezi de acasa.

    Intr-o alta ordine de idei insa, daca tot poti sa rupi usa la fix si esti multumita si cu activitatea pe care o desfasori, salariul, colegii si seful, de ce ai vrea sa incerci altceva? 🙂 E clar ca esti o norocoasa, caci sunt extraordinar de multi oameni care si-ar dori sa-si gaseasca asa ceva pe “campul muncii”.

    Succes!

    • Tomata

      pai tocmai asta-i ideea, nu as fi vrut un job la care sa stau zilnic peste program. nu as fi avut asa ceva pentru ca le ocolesc. drept pentru care am un job cu un super sef, super colegi, super aproape de unde locuiesc, bine platit si chiar daca task-urile in sine nu-mi plac in mod deosebit, asta nu-i un motiv suficient sa-mi caut altceva. prefer sa am toate chestiile cu super in fata decat o activitate care sa ma satisfaca emotional si un mediu de lucru infect.

      asa ca, da, sunt o norocoasa 🙂

  • dojo

    Io vorbesc prin prisma aluia care de 4 ani lucreaza de acasa si ii merge destul de bine. Avantaje:

    1. libertate de miscare. Nu ma rog de nimeni sa-mi dea concediu, plec unde si cand vreau (si de vreo 3 ori am plecat cate 6 luni)
    2. castigurile, daca iti stii treaba, sunt mult peste ce ai primi ca salariu. Discutam acu’ vreo 2 luni cu o companie de specialitate din oras (cautau pe cineva sa conduca echipa de web designeri) si omul aproape a facut infarct cand a auzit ce pretentii salariale am. Si asta insemna de fapt sa castig mai putin decat fac in mod normal (plus banii pe care i-as pierde cu trambalatul la job in fiecare zi, haine, mancare etc.)
    3. daca nu arzi banii aiurea, lunilea alea mai proaste nu-s o problema. Economiseste surplusul si poti merge si prin 4-5 luni rele (ceea ce oricum nu se prea intampla, ca mai mult de 1-2 luni maxim de contracte mai putine nu prea sunt).
    4. stai acasa – chestie buna mai ales daca ai un copil. Noi avem avantajul ca lucram ambii de acasa (OK, barbatu’ pleaca atunci cand are o verificare, in rest tot aici este), deci fata va creste cu parintii ei, nu cu bunica-sa ori ‘ze nanny’. Nu ma gandesc cat economisim ca bani (bonele te costa te te indoaie), plus ca nu voi fi stresata ca o abuzeaza vreo isterica.
    5. te poti educa pe productivitate si astealalte. Gandeste-te ca si io-s balanta si inca una LENESA. Deci la mine fiecare zi e o lupta cu lenea mea si procrastinarea, dar si asa merge treaba OK.
    6. economii – nu consum atata benzina, nu am nevoie de prea multe haine, gatim in casa, nu prea sunt foarte multe ‘ispite’.

    Acu’ partea cealalta: nu e pentru toti. Daca pentru mine sistemul asta este nemaipomenit si sunt foarte fericita/implinita, nu inseamna ca merge pentru oricine. Este bine sa stii in viata ce-ti place si ce te face fericita. Faptul ca eu sunt un ‘small business owner’ care se simte bine in pielea sa si nu ar da sistemul asta pe nimic, nu inseamna ca tie ti-ar merge la fel de bine sau ca ti-ar placea la fel de mult.

    De asta nu cred in retete si nici in a-ti ‘asta’ viata doar pentru ca lui x-ulescu ii merge bine. TU STII CE VREI si asta conteaza. Munca de angajat are clarele sale avantaje, atat timp cat ele merg OK pentru tine, asta e singura treaba care mai conteaza 😉

  • Ela

    Doar ce mi-a spus ieri ORL-istul ca vajaitul din urechea dreapta e de la suprasolicitare. Cum muncesc de cand stau acasa, nu am muncit niciodata pentru vreun angajator. Ai multe idei, multe de facut, stii ca cu cat muncesti mai mult cu atat castigi mai bine, si nu iti vine sa te opresti. Dar dupa ani de nopti nedormite ca lumea, corpul se resimte, activitatile in aer liber le numeri pe degete. Eu admir oamenii ca tine care au puterea sa stea angajati. Eu nu am putut, iar freelancing-ul si afacerile sunt o chestiune de supravietuire pentru mine. Mi-ai facut un mare bine cand m-ai ajutat cu informatiile despre SEO, e un domeniu de care nu ma mai satur. Dar da, freelancingul nu-i pentru toata lumea cum nici sa fii angajat nu e, si are destule parti rele si el (concluse ea luand o pastila pentru urechea interna si promitandu-si ca o sa se culce pana la miezul noptii ORICE ar fi)

    • Tomata

      ioi, asta nu suna bine, Ela :-s daca se ajunge la probleme de sanatate, cred ca ceva nu e ok acolo.
      ma bucur ca farama de informatie pe care ti-am dat-o si pe care o detineam la momentul respectiv te-a ajutat. mie insa mi-a cam ajuns cu SEO, m-am cam saturat sa fiu la cheremul Google-ului si a algoritmilor lui, sa nu vad rezultatele decat foarte tarziu si am mare incredere intr-un proiect la care lucram acuma la lucru. sper din suflet sa ne iasa si sa renuntam la SEO ca ma omoara cu zile.

  • Viata de la zero

    Lucratul de acasa are avantajele si dezavantajele lui, diferite de la caz la caz. Ceea ce pentru unii poate fi un avantaj, pentru altii, dimpotriva. Insa, de departe persoanele introvertite sunt mai atrase de acest fel de job, dat fiind ca se simt mai bine atunci cand lucreaza in singuratate. De asemenea, la o anumita varsta mai intervine si comoditatea, iar plecatul zilnic de acasa mai ales la primele ore ale diminetii, poate deveni o corvoada de care se pot lipsi bucurosi, daca au ocazia.

  • maria

    Andreea ai dreptate ca lucratul de acasa nu este pentru oricine.Mie mi-a fost greu pana m-am mobilizat. Acuma dupa ce am nascut deabea reusesc sa ma mobilizez sa lucrez pentru ca…vorba ta sunt distrageri.Ma gandesc serios dupa ce creste fata mea mai mare sa imi reiau jobul in colectivitate. Acasa parca..ceva nu merge. Dar deocamdata pentru mine ca mama este ok si imi si place ce fac.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge