În mai puțin de trei săptămâni
Îmi găsesc câte un moment aproape în fiecare zi în care să-mi pun verigheta pe deget, să întind mână și să o admir de la distanță, să o dau jos cu un dram de părere de rău și cu multă nerabdare și s-o pun alături de perechea ei înapoi în plic și înapoi în sertar. Îmi mai găsesc momente și pentru a mă încălța cu pantofii de mireasă, de a mă fâțâi de colo colo și de a-mi îmagina vârful lor întrezărit de sub prea frumoasa mea rochie. Din când în când merg la probă și nu mă pot abține să n-o îmbrac pe cea gata făcută și probată de atâtea alte mirese. De fiecare dată îmi place și mai mult, îmi pare și mai frumoasă decât orice altă rochie am văzut până la ea.
În mai puțin de 3 săptămâni, pe 31 august, exact în ziua în care aniversăm 7 ani de când suntem împreună, vom spune “Da” la starea civilă. În mai puțin de 3 săptămâni lucrurile vor deveni serioase. Nu că n-au fost până acum, dar Da-ul ăla chiar schimbă puțin perspectiva, oricât s-ar încăpățâna unii să susțină contrariul. În mai puțin de 3 săptămâni voi deveni “doamna Lișteveanu-Ursu” – cică numele meu va fi adăugat, nu al lui, pentru că… fuck logic. În mai puțin de 3 săptămâni mă marrit. Și abia aștept. 🙂
Va cer scuze pentru inchiderea comentariilor, dar serverul ma scoate din minti. Pana joi, cand se va termina propagarea blogului pe noul server, o sa fie liniste pe-aici pentru ca nu vreau sa pierd nici comentarii, nici texte. Merci de intelegere.
9 Comments
Carla M
Înțeleg perfect ce spui. Și eu am trecut printr-o experiență similară, însă nu cu verigheta ci cu inelul cu diamant pe care soțul meu s-a hotărât să mi-l ofere cadou la aniversarea de 5 ani. Se întâmpla în 2007. Eu, fiind plecată la un curs în Amsterdam, am profitat de ocazie și de prețuri și am cumpărat inelul de acolo. Însă eu l-am cumpărat la începutul lunii mai, iar evenimentul urma să aibă loc la sfârșitul lunii mai (pe 31 mai exact). Așa că numai eu știu cum au trecut zilele până am putut să îl port fără să trebuiască să să îl mai dau jos. Însă, cum spui, timpul a trecut și au mai trecut 5 ani și am mai primit un inel și abia aștept să mai treacă alți ani..la fel de fericiți.
Felicitări. Și abia aștept să văd poze…fie ele din culise sau de la eveniment
Mihaela Curea
In mai putin de 2 saptamani, noi vom sarbatori un an de casnicie. Inca ma mai uit la poze, inca mai mai uit la filmare, iar verigheta parca e pe deget dintotdeauna.
Savureaza fiecare moment de emotie de dinainte, din timpul si de dupa!
cotos
Da. Pe ultima suta de metri m-au cucerit emotiile. Insa, daca ma gandesc bine a trecut destul de repede timpul. Recunosc ca mie mi-a fost teama de dansul mirilor :))
Cristina P
sotul a luat numele meu de fam. Take that!:) el a vrut nu l-a obligat nimeni
eu nu cred ca acel DA la starea civila schimba ceva, cel putin pentru noi nu a schimbat
si am purtat verigheta cu mult inainte de cununia civila. le-am luat in nov 2011 (m-a cerut in casatorie in aug 2011; si inelul de logodna il port) si le purtam de atunci. cununia a fost in mai 2012.
roberts
sincere felicitari! cred ca vei fi frumoasa, daca e posibil, poti posta si niste poze. in rest, nu va trebuie decat un pic de noroc, sanatate si fericire in doi!
coco
casa de piatra!…si mult noroc!!
Cristi
Felicitări Andreea, este extraordinar uneori să te văd manifestându-te cu încântarea unui copil. Așa ar trebui să fim toți până la urmă. Să vă fie casa de piatră și numele…eh, e în ordine…alfabetică. 😀
O Oană
Peste un timp voi simți și eu emoțiile tale și parcă mă trec fiori…
PS: Eu abia aștept să văd o poză cu rochia ta. Mi-o și imaginez din câte ai scris mai înainte, legat de stilurile pe care le preferi.
lala
Mult noroc si fericire!
Si eu mi-am pastrat numele si ma bucur ca am facut asta.
Stiu cateva cupluri care au ramas fiecare cu numele dinainate de casatorie….poate daca eram putin mai inspirata :)….. oare acum e tarziu? 🙂