Elogiu mobilei de sufragerie

Timp de mai bine de 20 şi ceva de ani, sufrageria mea a avut aceeaşi mobilă. A fost aranjată şi mutată în toate combinaţiile posibile şi pe toţi pereţii din cameră. Cu foarte mici exceptii (un birou şi-o canapea), nici o altă piesă de mobilier n-a trecut pragul acestei camere. Îmi amintesc perfect ziua în care am venit acasă de la grădiniţă (trebuie să fi avut 5 sau 6 ani) şi ai mei montau de zor dulapurile. Era într-o  sâmbătă însorită de vară când trebuiau să vină după mine până la ora 12, dar m-au uitat acolo, că se luaseră cu treaba. Din fericire, am adormit, deşi de foarte puţine ori se întâmpla asta, iar când tatăl meu a venit să mă recupereze, tot transpirat şi plin de praf, toată supărarea mi-a fost înlocuită de entuziasmul că avem mobilă nouă.

Şi din acea zi până miercurea trecută am văzut dulapurile alea zilnic. Dulapurile şi vitrinele care au fost martore la atâtea discuţii, gânduri articulate cu voce tare, nopţi nedormite, emoţii puternice, temeri, speranţe, lacrimi, râsete, săruturi, atingeri, nervi, entuziasm, nelinişte, supărare, fericire, momente cheie din viaţa mea. Ah, dacă dulapurile alea ar putea vorbi… nu s-ar opri timp de 20 şi ceva de ani…


De miercurea trecută mobila mea de sufragerie ascultă alte discuţii, ascunde alte secrete, păstrează alte haine şi alte obiecte. Pentru că am vândut-o. Abia aşteptam să mă scap de ea, să o văd ieşind pe uşă afară şi să am, în sfârşit, sufrageria mult visată. Dar, când chiar am văzut-o ieşind din casă, lăsând la  vedere un perete murdar şi o priză pe care nici nu ştiam bine unde se află, parcă mi-a părut rău după ea. Şi-acum, după ce-am spus toate cele de mai sus, parcă îmi e şi mai dor de ea… Mă ataşez de lucruri prea mult, le învestesc cu puteri pe care nu le au, nu le merită şi nici n-au nevoie de ele. Sunt nişte obiecte, nu? Dar obiectele astea sunt părtaşe la momente din viaţă, formează decorul în care se întâmplă viaţa. Biată animistă ce sunt… nu degeaba râde viitorul Sotz de mine când mă aude vorbind cu masa sau când mă vede mângâind o tigaie minusculă…

13 Comments

  • cotos

    Sa stii ca e foarte frumoasa mobila. Ceva asemanator avea si parintii mei, atunci cand au vandut-o jur ca am vazut lacrimi in ochii lor, parca plecase o bucatica din ei 🙂 Dar, uneori trebuie sa ne supunem modernitatii.

  • lilisor

    Așa-i și mobila din sufrageria apartamentului în care locuim. În afară de faptul că-i grea și nu poate fi mutată ușor ca să scoatem ditamai covorul de sub, e ok. E bine îngrijită.
    Probabil că dacă ar fi să mă mut mâine în casa mea, aș căuta cât mai puțină mobilă grea și cât mai mult spațiu. Aș fi în stare să pun dulapuri într-o cameră tip depozit, iar restul camerelor să le las cu pereții goi, mă rog, doar decorați cu tablouri și poze.

  • Mihaela Dămăceanu

    Este de înţeles, că ne ataşăm de obiecte. Cred că multora li se întâmplă. Cel mai rapid mod de a uita este să aduci noua bibliotecă. Eu cel mai mult am simţit ceva similar, atunci când m-am mutat. Mă luam repede cu gândurile la următoarea decorare şi uitam de vechea casă. Asta nu înseamnă că nu asociez fiecare perioadă, cu locul în care aram atunci, şi că nu mă apucă uneori nostalgia după fiecare locuinţă.

  • dojo

    Abia astept sa vad sufrageria cea noua 🙂

    Si eu sunt legata de lucruri (idiot, i know), dar am invatat si cand sa spun ‘adio’. Ai acum ocazia unui nou inceput si sansa de a-ti face CASA TA asa cum doresti. Bucura-te de asta, ai tras mult pana in acest moment 😉

  • Aliceee traveler

    Cat am stat la mama aveam si noi mobila din asta, grea, masiva, frumoasa!
    Cand m-am mutat la chirie aveam mobila din pal laminat, vai de capul lui, tot la 2 zile pica cate o etajera, un colt s-a rupt ….
    Vreau sa zic ca mobilele vechi sunt mult mai rezistente

  • Teodora Elena

    În camera mea, am avut mobila de când eram mică – cred că avea pe puţin 15 ani. Acum am alta nouă. iar cea veche zace într-un cameră-bucătărie folosită pe post de uscătorie şi cameră de călcat. Mă uit uneori la ea şi mă gândesc – oare dacă ar vorbi ce mi-ar spune?

    Nu mi-e dor de ea, e doar acel sentiment de nostalgie când o văd…

  • lala

    foarte frumoasa si bine intretinuta este mobila ta.is curioasa cum o sa te acomodezi cu noua mobila.

  • Carmen

    Si eu ma atasez de lucruri vechi, unele si defecte si sunt constienta ca trebuie inlocuite.
    Foarte frumoasa mobila, nu trebuie sa iti para rau ca ai vandut-o, gandeste-te cat de mult ti-ai dorit sa ai sufrageria mult visata.

  • O fată

    Ar fi atat de bine sa putem ascunde lucrurile vechi in camere bine zidite in pereti si cand ni se face dor de ele sau ne plictisim de cele noi sa dam o fuga in camarute ca sa ne reintalnim cu ele.
    Sa iasa asa cum iti doresti! 🙂

  • Zina

    A fost o bibliotecă frumoasă, Andreea, și amintirea ei nu se va șterge ușor, căci reprezintă copilăria ta, din câte văd. E bine, totuși, că schimbi mobila înainte de nuntă, vei începe căsnicia cu casa înnoită și vei întemeia primele amintiri comune cu soțul tău, legate de căminul vostru. Să fiți fericiți !

    Și mie mi-e dor de vechea bibliotecă… Am lăsat-o în apartament când ne-am mutat, cu acceptul noii proprietare. Am suferit enorm când am trecut pe acolo, la vreo două-trei săptămâni, si am văzut-o făcută bucăti în dreptul usii de la tobogan. Fusese o bibliotecă pricopsită, partea de sus cu uși cu geam, numai pentru cărți, iar partea de jos cu sertare și dulapuri, deosebit de solidă, dar foarte grea. Am abandonat-o numai pentru că ar fi fost groaznic de greu să o coborâm de la etajul opt. Acum regret că nu am făcut efortul, ne amintim mereu cât de fericiți și mândri am fost când am luat-o, cu toată garnitura de sufragerie, ce frumos arăta pe doi pereți (fusese o mobilă făcută special pentru a acoperi un colț și pereții care se întâlnesc la colțul acela) etc.etc. La ”umbra” ei a crescut băiatul nostru și a învățat să iubească și să respecte cărțile…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge