Când lucrurile ți se întâmplă, nu le trăiești
Trebuie să iei o pauză. Și nu întotdeauna de la ce vrei, ci de la ce ceea ce îți provoacă plăcere. Săptămâna trecută am lipsit de pe blog pentru că a fost unul dintre lucrurile care puteau fi ignorate fără să se întâmple ceva grav dacă n-o făceam. La fel au fost și călcatul rufelor și făcutul curățeniei și cusutul și uitatul la filme sau la seriale și cititul. Adică toate lucrurile care mă pasionează, care mă relaxează și care mă fac să mă simt bine. Problema nu era că vai, n-am putut eu să fac asta timp e o săptămână, problema e că de câteva săptămâni încoace iarăși a apărut nenorocitul ăla de cuvânt în vocabularul și în programul meu: „trebuie”. Și când sunt prea mulți de trebuie, încep să acumulez nervi, să nu mai trăiesc lucruri și, și mai rău, să nu mă bucur nici măcar de cele pe care le așteptam cu nerăbdare. Mintea mi se golește și în loc de vise, planuri, gânduri, trebuie să țin minte să fac nu știu ce, să mă duc nu știu unde, să programez ceva, să duc ceva undeva, sa iau ceva de undeva.
Săptămâna trecută s-au întâmplat cel puțin 3 chestii care ar fi trebuit să mă facă să mă simt bine. Pardon, să simt ceva. Și aglomerându-se atât de multe altele, am trecut prin toate robotic, le-am dus la bun sfârșit fără ca ceilalți din jur să-și dea seama că eu nu simt nimic, ca fac totul ca prin vis și tot ce face fața mea e dictat de creier cumva pe modul autopilot. N-am asimilat nimic, n-am avut timp să las nimic să se așeze, să se digere, să se pătrundă.
Și când se întâmplă așa ceva, trebuie să iau o pauză de la toți „trebuie” ăștia. Să fac lucrurile care îmi aduc satisfacție și bună dispoziție. Să las vasele murdare în chiuvetă și să cos. Sau să mă uit la un serial. Să mai stau și pe acasă, să petrec timp cu câinele meu care mai are un pic și moare de inimă albastră. Să las lucrurile să se așeze și să refuz chestii care, dacă le accept, nu-mi aduc decât stres, nervi și frustrare.
Așa că, săptămâna asta și poate și cea de după sunt în pauză, deși sunt câțiva de „trebuie” pe ici, pe colo. Dar orice alt „trebuie” apare pe drum, va fi ignorat cu grație, în funcție de cât de puțin important e.
Nu știu dacă-s eu defectă sau li se întâmplă și altora – îi admir sincer pe cei care pot face o grămadă de lucruri, care sunt neobosiți și aleargă zilnic dintr-un loc în altul – dar uneori prea mult e prea mult.
Eu incerc sa imi impart timpul cat mai bine. Bine, sunt si anumte chestii imprevizibile, insa incerc sa le fac fata in asa fel incat sa nu imi incurce bunul mers al lucrurilor.
si eu mi-l impart de obicei astfel incat sa apuc sa fac si ce-mi place. numai ca sunt perioade cand se aduna numai chestii urgente, chestii de rezolvat, treburi de facut. si toate dau buzna deodata. asta ma oftica. 😀
Te-ai gândit că asta ți se întâmplă pentru că, poate, tu te angajezi în prea multe ?
Și, oricum ar fi, nu-l neglija pe bietul câine ! El chiar nu are nici o vină ! 🙂
da, stiu, asa e. am multe in farfurie, cum ar zice americanul. 🙂
numai ca nu am cum sa ma sustrag de la anumite treburi. cum ar fi mersul la finante si declarat veniturile. sau evenimentele la care sunt speaker si pe care mi le doresc. sau vizite neasteptate si imposibil de amanat.
catelul e din ce in ce mai rasfatat. mai urmeaza o ultima deplasare si dup-aia ne are numai pentru el 🙂
Te inteleg perfect
Iau si eu pauza de foarte multe ori, pe blog cam o data pe luna! Si atunci cand plec in vacante ceea ce se intampla minim 1 data la 2-3 luni 🙂
Trebuie sa ne deconectam ca si sa reinvetam pasiunea! uneori lipseste si motivatia si nu mai ai chef sa faci tot ce “trebuie”
iti dai seama ca inca n-am scris despre cum a fost la berlin? 🙁 cred ca o sa inghesui totul intr-un post, numai sa nu ma mai apese si asta.
Multi ani am facut prea multe lucruri. Mi se parea ca viata are sens doar daca sunt ocupata. Intr-o buna zi am clacat asa am hotarat sa imi schimb stilul de viata, incet, incet. Pana la urma, nu sunt aici sa fac ce trebuie, tot ce trebuie sa fac, de fapt, e sa ma bucur de viata. Intr-o dimineata insorita de toamna ma plimbam agale pe o strada si am observat cum cad frunzele dintr-un copac. Nu mai observasem cum se schimba anotimpurile de cand eram mica. Am simtit o tristete adanca, pentru ca pierdusem atatia ani dar si o bucurie fara margini, pentru ca in sfarsit, descoperisem esentialul. Viata ne este data sa ne bucuram de ea. Nu luam cu noi nimic din ce facem aici, tot ce ne incalzeste pana in ultima clipa sunt amintirile momentelor in care am fost fericiti.
that’s a healthy attitude 🙂
exact pe principiul asta ma ghidez si eu. dar, vezi tu, mai apar si perioade de-astea. le trecem cu putini nervi si ne revenim la normalul pe care il dorim.
Te inteleg perfect, Tommy! Si eu trec acum prin aceeasi situatie. Am schimbat in ultimele 7 luni 2 job-uri, m-am mutat intr-un alt oras (cu mult mai mare si mai agitat decat micul Ploiesti), fac lucruri diferite, incerc sa ma adaptez si simt nevoia sa iau o pauza, sa-mi fac un mic refresh daca pot spune asa… So, take ur time, and be back with a new vibe!
wow, tu chiar ai avut o gramada de chestii de facut. 2 joburi imi inchipui ca nu-i chiar usor sa schimbi. sau sa te adaptezi la unul, sa-l lasi, sa te apuci de altul… sper ca acum e ok.
Şi pe mine mă enervează “trebuie” ăsta! De două săptămâni nu reuşesc să scap de el, ca să nu mai spun că mă va urmări şi în următoarele două luni. 🙁
Cumva, mă liniştesc ori de câte ori realizez că toată lumea are acelaşi ritm. Cu toţii avem o grămadă de chestii de făcut, toate urgente şi toate acum.
Anul ăsta nu am reuşit să mă întâlnesc defel cu unii dintre prietenii mei dragi, fie nu au putut ei, fie nu am putut eu…Cred că asta mă necăjeşte cel mai tare, pe lângă faptul că nu pot dormi bine noaptea…
ah, pe mine nu ma linisteste ca toata lumea e pe fuga. dimpotriva… mi se pare ca pierdem chestii din jurul nostru, ca ne irosim viata facand ce trebuie, nu ce ne place sau ce ne aduce bucurie…
uf, sper sa se aseze lucrurile la tine si sa-ti recapeti timpul liber.
Am renuntat la Trebuie de mult, am avut ghinionul si norocul sa aflu pe la 24 de ani ca viata e scurta, se poate termina oricand si ca nu o poti pune pe pauza pana termini tu cu obligatiile.
Pierd unele lucruri, pierd oameni, pierd ocazii, pierd renume, pierd bani dar in viata mea nu Trebuie sa nimic si asta merita toate pierderiel
În dute-vino cel de toate zilele, trebuie să ne facem timp şi pentru noi.
Of, cat te inteleg! Mai ales cand toti acesti trebuie incep sa fure si din orele de somn! Eu am avut noroc de 3 zile libere si parca totul mi-a mers ca uns, doar ca exista in continuare multi trebuie acolo, asteptand sa fie organizati si adusi in primul plan. Nu mai stiu unde am citit dar mi-a placut tare mult citatul, p care din pacate nu mi-l aduc aminte prea fidel: suntem ceea ce alegem sa facem cu timpul pe care il avem la dispozitie.
si eu sunt in criza de timp in ultima vreme. anul acesta avem un eveniment foarte important in familie si ne ocupa tot timpul. incercam sa le facem cu calm pe toate. sper sa reusesti si tu.
Am în program de vreo 2 săptămâni o grămadă de trebuie, însă mai două zile şi îmi iau vacanţă!
Eu in fiecare zi am zis ca TREBUIE sa fac neaparat ceva ce-mi place. Altfel, de ce mai trece timpul? 🙂