Și martor mi-e Turnul

Cum aș putea începe altfel poveștile despre Paris, dacă nu cu cel mai prețios simbol al lui? Cel mai vizitat obiectiv din toată lumea, cel mai fotografiat și cel mai cunoscut.

Când am ticluit planul de vizitare al Parisului (pe care musai să vi-l arăt la un moment dat – vă veți distra), Turnul Eiffel era programat pentru a doua zi. Trebuia să ne cumpărăm bilete de pe net, să nu care cumva să așteptăm la cozile alea infernale despre care ne tot povesteau cei care fuseseră deja acolo. Socoata din septembrie nu s-a potrivit cu cea din octombrie, așa că, atunci când am intrat pe site să ne cumpărăm biletele online… singura opțiune mai rămăsese ora 21:30 pe 14 octombrie. Adică fix ultima intrare din fix ultima zi. Ceea ce era inacceptabil. Așa că nu ne-am mai cumpărat bilete, pornind chitiți să stăm la coadă.

Am ajuns în Paris în jur de ora 16 și după ce ne-am cazat, am luat-o la pas prin Quartier Latin să ne nutrim. Toată lumea ne avertizase că e scump, că “vai, nu poți mânca la restaurant că te usucă”… mă rog, dacă ai figuri și nu suporți numai mâncare de la restaurante cu chefi internaționali, da, probabil că te usucă. Însă există o grămadă de localuri unde se poate mânca „plat du jour” cu prețuri între 11 și 18 euro, preț pentru care primești un entrée, fel principal și desert sau cafea. Există nenumărate restaurante asiatice unde cu 6 euro mănânci carne (de pui, porc sau vită, la alegere) cu garnitură (tăiței sau orez de 2 feluri) și bei și o băutură (Cola, Sprite, Fanta sau apa Evian). Și porțiile nu-s mici deloc. Mai există și restaurante italienești unde poți mânca o lasagna la fel de bună ca-n Italia sau spaghetti bolognese de să te lingi pe degete. Cu numai 10 euro, chiar și în zonele centrale. Am mâncat și la restaurant mai cu moț, în ultima seară când ne mai rămăseseră niște bănuți  și ne-am răsfățat cu vin și cu fructe de mare – am plătit o cină pentru 2 persoane cu 50 si un pic de euro… În rest, micul dejun l-am mâncat de la supermarket – Carrefour rules – și-am ronțăit la prostii de m-am săturat. N-am murit de foame și nici n-am cheltuit o avere pe mâncare. Cine se plânge că mâncarea e scumpă… ori are pretenții prea mari, ori nu știe unde să caute.

Revenim la Turnul Eiffel că am făcut o pauză prea mare. Ziceam că trebuia să-l vedem a doua zi, însă cum nu aveam nimic planificat pentru prima zi, ne-am zis că ar fi frumos să-l vedem seara, când e luminat. Și-am luat-o pe jos, de la Sorbona (de unde stăteam) și până la el, cam vreo 4 km și ceva. Durerile de picioare începuseră din prima seară. Mergand agale pe străzi, familiarizându-ne cu vitrinele, cu oamenii, cu franceza, cu Parisul în sine, am ajuns pe-o străduță de unde i se vedea vârful. Eu, știind că ne apropiem, am trecut pe partea cealaltă, să nu-l văd câte puțin. Voiam să mi se arate în toată splendoarea-i. Numai că nu am ieșit pe Champ de Mars, ci undeva în lateral. Asta e prima imagine pe care am văzut-o.


Era chiar oră fixă și sclipea. La ore fixe, beculețele de pe el clipocesc pentru 5 minute. Ni s-au muiat puțin picioarele și abia așteptam să ajungem mai aproape. Numai că până să ajungem sub poalele lui a mai trecut ceva timp că eram destul de departe de el, deși aveam impresia că „mai e un pic”. Până la urmă am ajuns:

Nu-mi ajungeau aparatele foto să-l cuprind pe tot, să-l fur de-acolo și să-l duc undeva să mă uit mereu la el. Cu telefonul meu, cu telefonul lui Iubi, cu aparatul meu, cu aparatul lui Iubi, nu mai știam pe ce să pun mâna. Până când am lăsat totul deoparte și ne-am minunat. Nu ne venea să credem că suntem acolo, că nu ne uităm la nici un film, că ditai mormanul de fiare e chiar în fața noastră și dacă vrem, putem chiar să-l atingem. Am făcut și noi ce făceau toți ceilalți. Ne-am dus pe iarbă, pe Champ de Mars, să stăm pe jos, să bem, să mâncăm și să ne zgâim la turn. O grămadă de lume savura priveliștea, ba în cuplu, ba în grupuri. Americani, spanioli, francezi, români, asiatici, toate națiile pământului admirau același lucru: un simbol. A strălucit din nou la oră fixă.

L-am privit preț de-o pungă de fistic și cateva guri de Kinley. După care ni s-a făcut frig și i-am promis că ne întoarcem a doua zi.


Și-a doua zi ne-am întors. Din nou, plănuisem să ne înființăm în fața casieriei la ora 9 fix, înainte să vină oamenii la lucru. „Că o să fie coadă și io nu vreau să pierd timpul cu așteptatul”. =)) mda… în Paris nu există intrare fără coadă.

Văzut pe lumină, e la fel de impresionant. Ne-am făcut un pic de cap (din nou) cu pozele, că pur și simplu e cam imposibil să te abții să-l fotografiezi. În total, i-am făcut 320 de poze cu diverse ocazii, în diverse zile, din diverse unghiuri. Pe majoritatea le veți găsi în albumul dedicat.

Când am ajuns în apropierea cozii… foarte descurajată, am început să-i dau târcoale.

Ba că nu am chef să stau la coadă, ba că n-are rost să mai venim încă o dată până aici, ba că și data viitoare, tot atât va trebui să așteptăm, ba că ce alte planuri avem… Cred că ne-am foit dintr-o parte în alta cam jumătate de oră, timp în care ajungeam lejer la casierie. Evident că eu eram miorlăita care nu prea voia să urce. Era coada destul de lungă, cam de 100 de metri de lungă (cu tot cu șerpuirile din fața casieriei), dar mergea repede. Nu cred că am stat nici 30 de minute până să ajungem să cumpărăm biletele, dar am mai avut de așteptat la lift. Din interior arată cam așa:

 beculețele care sclipesc noaptea

Ne-am luat bilet până în vârf, și-am coborât la etajul 2, pentru a lua al doilea lift. Cam așa se vede Parisul de-acolo:

Sena

Domul Invalizilor

Si-ntr-un final, am ajuns și-n vârf.  De unde se vede așa:

Numai că în vârful turnului Eiffel… s-a mai întâmplat ceva. Ceva care îi va asigura acestui simbol un loc important în viața mea. Am fost cerută de soție. 🙂 Acolo sus, deasupra Parisului, după ce tocmai dădusem din picior că eu vreau să cobor și m-am săturat să mă tot învart în cerc, să fac aceleași poze de la diverse înălțimi. Când am văzut cutiuța roșie cu inelul în ea, m-am panicat. Apoi am început să râd prostește, apoi m-a cuprins dorința de-a fugi, apoi m-au invadat o tonă de senzatii, de emoții necunoscute pe care nici până azi nu le pot identifica, apoi m-au răscolit o grămadă de gânduri, de oameni care-mi alergau prin minte, mă vedeam deja la nuntă, nu-l vedeam pe tati, n-o vedeam pe mami, îmi venea să plâng, de bucurie că o să fiu a cuiva și n-o să mai fiu aproape singură pe lume, de tristețe că n-o să-i am pe ei cu mine… Am zis DA, ne-am pupat, dar eu tot simțeam nevoia să fug. Nu știu de ce, nu știu unde. Și până la urmă am plâns. Am tăcut, am coborât scările în liniște, după care am început cu întrebările. Iubi trece printr-o grămadă de peripeții ca să-mi facă mie surprize, așa că achiziționarea inelului era încă una care m-a făcut să râd bine. Și mi-am mai revenit puțin. M-am obișnuit cu ideea, m-am îndrăgostit de inel, pe care nici nu-l văzusem prea bine, pentru că fiindu-mi foarte larg nu îl puteam purta pe deget. M-am uitat la Iubi ca la viitorul meu soț, ne-am amuzat de cât de comic sună „logodnic” și „logodnică” și brusc totul a deveni normal. Așa cum fusese și înainte de cerere, așa de natural cum a fost și drumul nostru împreună de la început și până acum. M-am obișnuit cu ideea. La anul voi fi mireasă. Și soție.

De la etajul 2 n-am mai coborât cu liftul, am luat-o pe scări.Ne-am oprit la etajul 1, am mai făcut câteva poze, am vizitat micuța expoziție și-am luat-o mai departe în jos pe scări.

Turnul Eiffel se vede de oriunde din Paris. L-am văzut în fiecare zi de la depărtare sau din apropiere, ca un fel de reminder, sa nu uităm în ce oraș minunat ne aflăm. Acum, câteva poze cu el, făcute la momente diferite, din locuri diferite.


după coborâre, ne îndepărtam de el

tomata cu scufita, nu?

văzut de pe Arcul de Triumf

văzut de pe pod

văzut din apropiere de Trocadero

„Smile for the City of Love” ne zice americanca pe care am rugat-o să ne facă o poză

până și norii sunt deosebiți la Paris

văzut din Muzeul de Arhitectură

100 Comments

  • Bia

    Mă bucur pentru tot ce am putut să citesc aici… nu sunt prea multe de zis, tocmai pentru că sunt multe de simţit. FELICITĂRI!

  • Liz

    Eram siguraaa!!! Eram ferm convinsa! La multi ani! Felicitari! Imi place fotografia cu scufita si fotografia din turn, in care ai aparatul la gat. Felicitari inca o data! Frumoase poze si frumoase povesti din concediu. Mai vreau. Vreau si eu. 🙂

  • Runia

    Într-adevăr, în Paris dacă nu eşti foarte pretenţios poţi mânca bine la un preţ ok. Trebuie să cauţi, cum zici tu. Pozele sunt foarte mişto, mă fac să plec şi eu încolo. Aştept şi următoarele posturi despre Paris 🙂 Şi felicitări! Mă bucur pentru tine! 🙂

  • lala

    nici nu stiu cu ce sa incep.
    sa ti zic ca la fel e si in londra, la London Eye, ca stai la coada pana sa ajungi sa cumperi bilete;
    sa ti zic ca mi a placut foarte mult cum ai trait totul si ca ma bucur mult pentru tine ca ti ai indeplinit acest vis;
    sa ti zic ca mi au dat lacrimile si m au incercat multe emotii cand am citit de surpriza de la iubi, mai ales ca peste cateva zile implinesc si eu un an de la casatorie;
    draga mea, ma bucur pentru tine, pentru voi si toate emotile carea te au incercat pe tine si tot ceea ce ai simitit tu, am simtit si eu acum ceva timp si vreau sa iti zic ca si dupa nunta o sa simiti ceva de genu-ca iti vine s-o iei la fuga 🙂 dar dupa aceea te obisnuiesti si totul este normal, natural, ca inainte.
    si vreau sa iti mai zic ca ma bucur ca te am cunoscut si ca am privilegiul sa citesc aceste randuri minunate si emotionate.
    te pup si astept si alte poze si povesti!

  • cotos

    Magnific…Am un prietena care sta in Paris, si mereu cand il intreb de Turn, tot imi zice ca e doar fier :)) Nu inteleg de ce cei care il vad zilnic nu sunt impresionati de design si de constructia in sine…

  • Oana S.

    Felicităăăări! Mă bucur nespus pentru că ai văzut Parisul şi pentru evenimentul ăsta minunat din viaţa ta! 🙂 Să ştii c-o să-ţi folosesc şi eu postările pe post de ghid când va fi momentul să vizitez şi eu Parisul!

    • Tomata

      :)) ma, sa stii ca apelativul asta nu mi-e prea familiar. foarte rar mi s-au adresat oamenii cu domnisoara…
      multumim 🙂

  • Sabina

    Dap mi-a ramas un zambet tamp pe fata. Nu ma intreba de ce ma bucur asa de tare pt tine. Meriti din plin! Felicitari lui ca te are 🙂 Puppp

  • Dorin

    Ioooooi! Ce fain! Bravo mai copii, felicitari, ma bucur mult pentru voi! Frumos lucru ati facut voi in cel mai nimerit loc pentru asta! Fain, foarte fain!

  • vienela

    Esti o femeie fericita, Andreea. Cate romance se mai pot lauda ca au fost cerute in casatorie in varful turnului Eiffel? M-a emotionat pana la lacrimi gestul lui iubi al tau. Sa fiti fericiti!!!
    Turnul este frumos pe orice vreme, de oriunde l-ai vedea. Dar seara, cu luminile aprinse, parca te poarta intr-o lume de basm, in care orice este posibil.

  • frmshk

    FELICITĂRI, Andreea! Să vă fie drumul lin și frumos!!!
    Și, crede-mă, nu ești deloc singură pe lume. Te ai pe tine, în primul rănd, și ai așa o bogăție interioară și atât de multe de dăruit, atâtea de trăit și de făcut… nu, clar nu ești singură deloc, să nu te simți așa. Toate bune! Frumoase poze, frumoase descrieri, frumoase trăiri, așa, ca tine! 🙂

  • Ciupercutza

    In primul rand: FELICITARI viitoare doamna! 🙂
    In al doilea rand: Cezar, esti the best! 😉
    In al treilea rand: si noi avem o poza fix acolo, in fata turnului, unde v-a facut americanca. Tot o turista ne-a facut-o si noua, asta dupa ce ne-am chinuit vreo 10 minute sa ne facem singuri :))

    • Tomata

      ah, cate apelative… nu-s sigura ca-mi plac. logodnica in nici un caz nu-mi place, iar doamna… sa zicem ca mi s-a zis deja de nu stiu cate ori, asa ca-s mai obisnuita cu el :))

      multumim :*

  • Bibi

    Felicitari, sunteti un cuplu foarte frumos. Sa va intelegeti tot la fel de bine multiiiiiii ani de acum incolo.
    Va imbratisez cu drag.

  • Ela

    Felicitari si sa fiti fericiti si o echipa la fel de buna si in continuare. Lacrimez pe aici ca la filmele romantice :))

    Frumoase pozele dar, din toate, prima e cea mai de vis.

  • silvia

    Doamne, Andreea, mi-au dat lacrimile si de obicei nu mi se intampla asta cand citesc despre cereri si altele din gama casatoriei. Ma bucur mult, mult pentru voi. O sa fiti MEGA fericiti!

  • Matei

    Am avut gura “pocita” 😀
    Cand era ziua ta, le-am zis TeVedeceilor pe Twitter ca o sa fii ceruta de nevasta:D:D:D:D
    Ahaha, ce ma bucur ca am avut dreptate.

    Felicitari!

    • Tomata

      am citit twitt-ul chiar dupa e s-a intamplat 🙂 m-am amuzat si-am vrut sa va raspund, dar prima data am vrut sa dau vestea in persoana si dup-aia sa pun pe net.

  • Raluca Moisi

    Woooooow! Felicitari! Daca pana acum topaiam ca mergem la Paris de revelion, acum mi-e teama sa ma duc cu iubitul 😀
    Deci, Andreea, esti o norocoasa!

  • ddunia

    Sa fii ceruta de sotie la Roma sau Paris, sa te casatoresti in Las Vegas sau Hawaii, sa se aseze cineva in genunchi in fata ta cu o cutie rosie in mana, toate sunt stereotipuri pana cand ti se intampla tie. Cand generalul e matrasit de particular, ramane in picioare doar un gest frumos si-o poveste. Felicitari.

  • Daily Gossip

    Frumos. Romantic. Felicitari. Pozele vorbesc de la sine. Cred ca este epidemie de vizitare a acestui oras atat de frumos. 🙂 Tot aud in jurul meu printre colegii de serviciu si cunostiinte ca merg sau se intorc de la Paris. Insa nu ma voi lasa mai prejos si imi voi lua si eu bilet ca sa vizitez acest oras plin de faima. Sa nu uitam ca Franta este tara renumita pentru vinurile cele mai rafinate si branza cu mucegai.

  • Criss

    Felicitari! Mi-au dat lacrimile instant cand am citit despre cererea in casatorie…asta trebuie sa insemne ca Toamta cu Scufita, desi nu o cunosc personal, face parte din viata mea de suficienti ani, incat sa ma bucur ca pentru o buna prietena 🙂 Va doresc sa fiti fericiti ca si pana acum!

    Ma bucur ca visul tau a fost indeplinit si ai vizitat Parisul asa cum ti-ai dorit.

    • Tomata

      >:D< multumesc, Criss. ce cuvinte frumoase! azi multe fete mi-au spus si mi-au scris ca le-au dat lacrimile. am scris postul cu lacrimile in ochi (ma rog, acea parte din el), si ma bucur intr-un fel ca s-a transmis, ca a ajuns si la voi asa cum a plecat de la mine. te pup

  • Denisa

    Felicitări, viitoare familie Iubi! Mă bucur mult pentru voi, era pasul următor, natural şi parcă aşteptat şi… totuşi, nu mă aşteptam. Iar m-ai făcut să plâng! Te pup şi să ştii că nu eşti singură pe lume, ne ai pe noii, cei care am aşteptat cu sufletul la gură poveştile din Paris, cei care te citim cu drag şi care ne gândim la tine măcar o dată pe săptămână. Te pup!

  • Alina

    Eu m-am emotionat din Luvru, cand te-am imbratisat desi te cunoasteam de o ora si uite, ma bucur si acum ca am avut onoarea sa fiu prima care afla.

    Sunteti frumosi impreuna, familia Iubi(re), cum bine a zis Denisa mai sus.

  • Stefania

    Felicitari!
    Tocmai cand vroiam sa ma laud cum am stat si eu azi la coada 1/2 ora la Sagrada Familia, hop! ajung la paragraful cu inelul (si trebuie sa marturisesc ca aveam eu o banuiala ca se va intampla).

    Iar la “…emoții necunoscute pe care nici până azi nu le pot identifica, apoi m-au răscolit o grămadă de gânduri, de oameni care-mi alergau prin minte, mă vedeam deja la nuntă, nu-l vedeam pe tati, n-o vedeam pe mami, îmi venea să plâng, de bucurie că o să fiu a cuiva și n-o să mai fiu aproape singură pe lume, de tristețe că n-o să-i am pe ei cu mine…” …ei bine, la vorbele astea mi-au dat lacrimile.
    Sunt intr-o situatie similara (tata a murit acum 30 de ani, iar de 3 ani mama are diagnosticul de Alz) -doar ca eu “sunt a cuiva” de 20 de ani. Si da, in ultimii ani, care au fost foarte grei, sotul si fiica mi-au fost alaturi, m-au sustinut si mi-au dat putere sa merg inainte. Si, daca ma gandesc bine, si Iubi al tau ti-a fost prin prajma cu folos.
    Tot ce vreau sa spun este sa mergeti impreuna mai departe doar voi doi. E un nou inceput. Nu lua povara sufleteasca cu tine. Asta e viata cu bune si rele; din pacate, parintii nu pot fi pt totdeauna alaturi de copii oricat ar dori acest lucru si unii si ceilalti. De multe ori ne parasesc prea devreme si uneori nu mai e ragaz pentru ramas bun…
    Iarta-mi te rog randurile de “inima albastara” si primeste urarile mele de multa fericire!

    • Tomata

      cred ca paragraful ala a facut multa lume sa planga. 🙂 asa cum am spus mai sus, si eu am plans cand l-am scris si de fiecare data cand il recitesc, mi se pune un nod in gat. imi pare rau sa aud si de mama ta. se pare ca din ce in ce mai multa lume e lovita de boala asta de rahat, boala ce te face din om neom.

      multumesc de urari si iti doresc viata lunga alaturi de sotul si fiica ta 🙂

  • Oana

    Draga Andreea,
    Te citesc de ceva vreme dar pana acum n-am indraznit sa comentez.
    Acum insa simt ca trebuie neaparat sa-ti spun ca ma bucur mult-mult-mult pentru tine … si ca m-a impresionat mult de tot cum ai scris “îmi venea să plâng, de bucurie că o să fiu a cuiva și n-o să mai fiu aproape singură pe lume”.
    Va doresc sa va fie bine impreuna multi ani de acum incolo.
    Oana

  • Alina

    Parisul e de vina 🙂
    Andreea si Cezar, Doamne ajuta! FELICITARI! Sa va bucurati de o viata impreuna cu multe zile cu soare si putere& intelepciune pt zilele innorate! Va sarut, Alina

  • Sirg

    Am citit cu interes pana la momentul din turn, apoi, iti zic sincer ca m-a emotionat evenimentul si am trecut prin tot felul de stari revazand turnul Eiffel si Parisul din pozele tale. Ma bucur foarte mult pentru voi. Uneori viata iti ia, dar iti si da momente deosebite, frumoase, de neuitat. Felicitari!

    • Tomata

      😛 odata ce l-ai vazut in realitate, revederea lui in poze, filme, vederi n-are cum sa nu te emotioneze. noi chiar aseara am vazut o emisiune despre Paris pe travel channel si nu ne vedea sa credem ca am fost acolo si locurile alea ne sunt atat de familiare. si ne-au emotionat 🙂
      si sa stii ca asa e, dupa doi ani de tot rahatul, anul asta a fost deosebit. cel mai frumos an din viata mea 🙂

      multumim 🙂

  • diana

    NU stiu de ce si nu stiu cum, dar ma gandeam ca se va intampla si asta. Am citit postarea ta pe bucati pentru ca tot sunt pe drumuri si nu am reusit sa am un momentel linistit. Asadar am citit si am citit si azi si maine si ma tot intrebam “unde naiba e inelul?” si azi l-am gasit in sfarsit. Draga mea, felicitari! SA va dea Domnul tot ce e mai minunat pe lume! E un pas important, la inceput ti-e teama de schimbare, dar in timp scurt totul e din nou normal. E asa cum trebuie sa fie. Asa am simtit eu, iar primul meu an de femeie casatorita a fost cel mai greu dpdv financiar, dar cel mai frumos din viata mea. Ne-am asezat, ne-am lipit definitiv, ne-am mulat perfect, ne-am amestecat cu totul. Asta iti doresc si tie. SI voua. Ma bucur din suflet pentru tine. Pentru voi.

    • Tomata

      cum am zis, multa lumea se astepta sa se intample asta. si eu, si prietenele mele si colegii mei si oameni de pe net :)) cu toate astea, momentul a fost unic.
      inelul inca n-a aparut pe net, din simplul motiv ca imi e prea mare si marti il iau de la micsorat. atunci ii voi pune si poza pe blog 🙂

      multumim mult de urari. >:D<

  • Hari

    Vad ca au pomenit si altii de paragraful acela, asa ca nu spun decat: felicitari si va doresc sa fiti o familie mereu fericita!

  • Radu

    Acuma na, nu creau sa te super, dar mie mi-ar place in mod deosebit sa stiu cum sunt oameni ca si caracter.

    Un prieten mi-a spus ca nu ii prea plac femeile din Paris, prefera romancele atunci cand vorbeste despre femei cu adevarat frumoase!

    • Tomata

      nu ma superi deloc. vei afla si despre oameni, asta e doar primul post despre Paris, mai urmeaza cel putin 10 :)) nu prea am timp sa scriu, insa voi reveni cu multe povesti, deci… revino 🙂

  • Cami

    Felicitaaaari! sa fiti fericiti si sa aveti parte de tot binele din lume! Abia astept sa-ti vad mutrita mireasa 🙂

  • Ioana

    Felicitari, e foarte emotionant acel moment, nu se poate explica. La noi locul special a fost Venetia: ne-am plimbat toata ziua, inclusiv in piata San Marco printre porumbei… etc… si cand am ajuns in Lido di Venetia, chiar in perioada festivalului de film, intr-un parc frumos, am fost uimita de cutiuta fermecata (cu un inel prea mare, nu mi-e bun, dar asta e alta poveste):)

    Nu m-as fi asteptat, sau poate ca da, nu stiu… Cert este ca in ziua aceea implineam 4 luni de cand eram impreuna si dupa inca 2, eram deja casatoriti. Cei apropiati mi-au zis ca se asteptau, din moment ce stiau ca mergem in Venetia, dar eu am fost uimita, surprinsa, un amalgam de ganduri ma cuprindeau… si am zis DA!!!

    La intoarcere pe vaporetto, stateam amandoi in picioare, era si foarte mare aglomeratie, si efectiv aveam amandoi lacrimi in ochi. Senzatia aceea unica de bucurie, nerabdare, teama, iubire, sunt toate la un loc.

    Ma bucur pentru voi si va doresc fericire!

  • Carcotas

    Cat de romantica povestea, in acelasi timp cat e de banala daca stai sa gandesti, deoarece zilnic acolo cineva cere in casatorie o persoana, insa orice am incerca sa gasim de rau in micuta ta poveste este in zadar, la final dragostea invinge si senzatia si trairile pe care le-ai avut atunci nu cred ca vreodata pot fi descrise in cuvinte. Felicitari.

  • Mâzgălica

    Prima oară am citit postul anul trecut să văd cât de minunat este Parisul. Acum l-a recitit să te întreb la ce hotel ați stat. Spuneai că ați fost cazați în Quartier Latin și că distanța era de vreo 4 km față de turn și mi se pare destul de ok față de principalele puncte de atracție turistică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge