Anul ăsta merg la PR Beta și iau pe cineva cu mine

Până să particip la Social Media Summit 2011 și la Biz Social Media Snow Camp, nu ma interesau conferințele, deși, slava cerului, au fost destule și prin Timișoara și prin alte orașe din țară.  Bine, nici acuma nu pot spune că mă interesează orice conferință, însă sunt unele care m-au făcut curioasă.

O astfel de conferință este și PR Beta, care anul ăsta e la a doua ediție. Mă bucur că Nebu și Cristina merg mai departe cu proiectul ăsta și sper să fie a doua dintr-un șir lung de conferințe. N-am fost anul trecut din mai multe motive, dar unul dintre ele era că nu ma interesa PR-ul. Nici acum nu prea știu cu ce se mănâncă și cum se face, dar de-asta mă duc. Să aud oameni din breaslă vorbind din experiență despre subiectul ăsta. Pe unii dintre ei i-am mai auzit, pe alții nici după nume nu-i cunosc. Dar abia aștept să aud ce au de povestit, mai ales dacă are legătură și cu blogurile.

Pe 3 mai mi-am luat zi liberă de la lucru și mă duc la PR Beta. Toată ziua. De la 9 la 17, la Hotel Timisoara. Pentru cei care nu pot veni, o să relatez ce-am aflat acolo într-un articol post-eveniment. Pentru cei care își doresc să vină, am o invitație de dat (prin tragere la sorți). Luni seara anunț câștigătorul, așa că e suficient să lăsați un comentariu prin care să vă manifestați dorința de a veni. Iar pentru cei care n-au destul noroc, biletele se pot achiziționa online, prin transfer bancar sau prin mandat poștal. Stundeții au reducere de 50 %, iar companiile au discount de 10% dacă își trimit 3 angajați. Prețul unui bilet întreg e de 190 lei.

Deci, cine vine?

9 Comments

  • Dani Maxim

    Tare mult as dori sa merg alaturi de tine la PR Beta! Nici pe mine nu m-a interesat pana acum pr-ul, dar mi-am dat seama cat de important este, asa ca vreau sa aflu cat mai multe de la cei mai de seama cunoscatori.

  • Claudiu Gurguta

    Mi-ar surade tare mult ideea de a merge alaturi de tine la PRbeta 2012 !!
    Tot stau si ma gandesc de foarte mult timp cum sa fac sa ajung si eu atunci, acolo! Un adevarat eveniment de calitate la care chiar vreau sa iau parte!

  • lala

    nu am participat niciodata la asa ceva si nu stiu daca as avea rabdare!
    te rog sa imi raspunzi la intrebarea din postul anterior 🙂

  • Anca

    PRbeta e un eveniment pe care pusesem ochii si anul trecut, dar la care nu am avut ocazia sa merg. Cred ca e o conferinta desosebita si mi-ar placea mult sa particip.

  • C.Mihaela

    Tare mult as dori sa merg alaturi de tine la PR Beta pentru ca la conferinta vor fi prezenţi specialiştii cu cele mai bune rezultate în comunicarea online în 2011 si pentru a identifica noi oportunităţi de business.Stiu ca voi avea de invatat de la fiecare speaker. Am participat si la Biz Social Media Snow Camp si am aflat lucruri noi care mi-au fost folositoare.In primul rand am aflat care sunt cele mai citite bloguri motiv pentru care am recomandat bloguri pentru campanii. Lucrez freelancer designer graphic dar majoritatea clientilor imi cer sa-i ajut si cu promovarea daca nu cu sugestii pentru promovare si pentru migrarea unui brand din offline în online.De asemenea doresc sa fiu la curent cu noutatile de pe piata romaneasca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *