Oscar și Tanti Roz – piesa de teatru

Mă gândesc serios să nu mă mai duc la teatru. E deja a doua oară când plec de-acolo plângând. Dacă la Boala Familiei M am lăcrimat un pic, la Oscar și Tanti Roz abia m-am putut opri. Efectiv nu-mi puteam stăpâni lacrimile. Nu știu dacă-s io excesiv de sensibilă, nu știu dacă piesa e atât de tristă încât să te facă să plângi când o vezi jucată, da’ io am plâns.

sursa foto

Eram pregătită să mă întristez, că doar am citit minunăția de carte, știam la ce să mă aștept, dar, cu toate astea, tot m-a atins puternic.

În afară de smiorcăială, mai am și alte impresii. Oana Pellea e monumentală, n-are rost să insist sau să încerc să vă conving, pur și simplu când s-a terminat piesa și dânsa a salutat publicul, m-am făcut toată piele de gaină. Marius Manole, pe de altă parte… nici nu știu ce să zic despre el. Cert e că mă așteptam să văd un Oscar mai copil, și nu mă refer neapărat la vârstă. Oscarul de aseară mi-a părut mai mult un copil cu probleme mintale și Oscar al lui Emmanuel Schmitt nu e deloc deranjat psihic. Dimpotrivă, e un copil dulce, deștept, inocent, îți vine să-l mănânci când îi citești scrisorile. Marius Manole nu mi-a transmis asta. Plus că au fost prea multe săruturi pentru un copil de 10 ani. Nu zic că nu mi-a plăcut, însă e total altfel decât cum mi l-am închipuit eu și de cum vreau să-l păstrez în mintea mea pe Oscar.

Mi-a plăcut mult de tot și muzica aleasă, dacă nu mă înșel cred că toate piesele fac parte din repertoriul Cranberries. Foarte, foarte înduiosătoare muzica. Și foarte potrivită cu piesa.

Am și râs de o grămdă de ori, interpreta lui Bacon (Cristina Cassian) e genială. Am fost aproape convinsă că e băiat, deși la început ni s-au prezentat două tinere actrițe extrem de talentate.

Nu prea mai știu ce să vă spun, am plecat de-acolo destul de tulburată. Voi reciti cărticica, e o lectură plină de speranță, deși e atât de tristă.

24 Comments

  • Andreea

    Actorii sunt geniali, piesa este bine realizata dar am un dinte-doi-trei impotriva cartilor/filmelor/pieselor care se strofoaca atat de evident sa te impresioneze, ma simt manipulata si parca emotiile imi sunt bagate pe gat in loc sa le creasca subtil si natural in mine. Tearjerker, cam ca si cartea/ecranizarea My sister’s keeper sau filmul Seven pounds. De multe ori cand miros astfel de tehnici am reactia inversa, nu mai empatizez deloc cu personajele si sunt iritata in loc sa fiu emotionata.

  • Andreea

    E a treia oara cand scriu comentariul deorece nu am fost atenta la cuvantul anti spam. :((

    Era mai nuantuat in prima faza dar acum scriu doar esenta: desi actorii sunt geniali cartea care sta la baza ei este un tearjerker, eu m-am simtit manipulata, ca si cum mi se baga niste emotii pe gat in loc ca acestea sa creasca spontan si subtil in mine. La fel am patit si la ecranizarea dupa My sister’s Keeper sau la Seven POunds. Si in astfel de cazuri reactionez cam invers, pur si simplu devin iritata si nu mai pot empatiza cu niciun personaj indiferent de (melo)dramele prin care trece el. In schimb ador filmele si cartile triste si apasatoare in spirtul Revolutionary Road sau My life without me.

  • crinutza

    M-am gandit mult daca sa ma duc la piesa asta si am ales sa nu, tocmai pentru ca stiam ca subiectul ar avea asa un efect asupra mea…

  • nebuloasa

    Mie mi s-a parut ca Marius Manole a fost absolut minunat aseara. E vorba de un copil de 10 ani care afla ca moare in curand, ori niciun copil sanatos nu poate sa joace un asemenea rol, pentru ca niciun copil nu ar trebui sa stie ce inseamna chinul psihic prin care trec bolnavii de cancer.
    In momentul in care citesti o carte e foarte greu sa o vezi transpusa in piesa de teatru sau film, pentru ca, de cele mai multe ori, proiectia noastra asupra personajelor nu coincide cu proiectia regizorilor sau a actorilor. Cred ca Marius a facut exact ceea ce trebuia sa faca in rolul lui Oscar: sa fie alintat, zvapaiat, indecis, enervant pe alocuri.
    E greu sa vezi asemenea spectacole, dar e foarte necesar sa mergem la ele cu mintea deschisa si sa vedem dincolo de replici. Mie, de exemplu, mi s-a parut un spectacol despre fericire si impacare de sine. Desi am plans, am plecat de acolo cu convingerea ca tine de noi sa facem lucruri frumoase pentru cei din jurul nostru.

    • Tomata

      Nu ma asteptam ca un copil sa joace rolul (desi in film, un copil il joaca pe Oscar, dar la teatru e mult mult mai greu sa o faca.) Eu am alta perceptie despre Oscar si cu toata drama pe care o suporta, cartea nu-l prezinta asa. Dar, cum am zis, sunt foarte influentata de imaginea pe care mi-am creat-o si Marius Manole mi-a adus un personaj care nu mi-a placut in comparatie cu ce aveam eu in cap. DAR, cu toate astea m-a facut sa plang. El, Manole, prin gura lui Oscar, deci rolul si-a atins scopul. 🙂 Daca plecam de-acolo fara nici o emotie, ar fi fost o piesa ratata, dar nu e. Doamne fereste, nici pe departe.

  • Oana

    De data asta n-am ajuns, dar sper sa ajung data viitoare. Cat despre a citi cartea pentru a doua oara, sincer iti zic ca nici prin cap nu-mi trece sa o mai fac, pentru ca m-a impresionat prea puternic de prima data si efectiv nu mi mai puteam scoate din minte. E superba, dar pentru mine o data e de ajuns (zic eu acuma :D).

  • Andreea

    A fost intr-adevar o seara foarte frumoasa, emotionanta si speciala, mai ales ca am asteptat-o atata vreme. Am ajuns pe ultima suta de metri – care la mine inseamna totusi 15 minute inainte de inceperea spectacolului – stresata, grabita, usor indispusa si am iesit din sala cu gandul ca totusi viata mea e usoara. Ca si “punct slab” poate ca n-o sa dea bine sa spun asta, dar mi s-a parut un pic lunga pentru o piesa de treatru.
    Imi pare rau ca nu am stiut ca mergi, poate am fi avut timp sa schimbam cateva vorbe.

    • Tomata

      si eu am ajuns cam la limita si cum piesa n-a avut pauza… nu m-am intanit cu nimeni care stiam ca e in sala. 🙁 eh, poate alta data 🙂 oricum urmeaza sa ne vedem la un ceai, nu? ne auzim zilele astea…

  • lala

    daca o sa fie si la cluj aceasta piesa de teatru cu siguranta o sa merg si eu!sper sa aflu la timp.promit ca o sa iti comunic impresiile!
    datorita faptului ca sunt foarte ocupata cu apartamentul, in ultima vreme nu am mai avut timp sa merg la teatru sau la opera si mi-e dor…….

  • ady

    daca nu ma insel, tu este “de vina” ca am cautat cartea de mi-a iesit prin piele. in cele din urma, mi-am facut permis la biblioteca (motivul pentru care nu mi-am facut permisu’ de la inceput tine de oaresce probleme locative) si am gasit-o acolo. nu mai stiu daca am plans, dar n-a fost usor si simplu sa citesc cartea aia.
    e o cartea pe care e nu i-as recomanda-o tatalui meu, nici daca ar lua toate premiile posibile si ar fi ultima carte de pe lume. el e mai sensibil la probleme d-astea cu copii/oameni foarte tineri bolnavi/pe moarte.
    n-am vazut piese, dar e undeva pe lista cu lucruri “de facut anul asta”.

  • Anca

    Un Marius Manole cum rar mi-a fost dat sa vad, un monument de talent, de la rolul unui copil nevinovat in “Oscar si tanti Roz”, la rolul unui nebun in “ Insemnarile unui nebun”, la rolul lui Ion din “ Napasta “ , si lista poate continua. De fapt toti actorii s-au intrecut pe ei insisi, o piesa exceptionala, un “must see”.

  • Md

    Cartea e proasta, piesa e la fel de proastra, desi actorii isi fac treaba profesionist. Fara nuante, fara spatii interioare, previzibil si fara emotii reale. E pentru oamenii care citesc carti proaste si vad teatru lacrimogen.

    Pe scurt, e o piesa pentru minti si inimioade de corporatisti. Mult teatru prost in Bucuresti.

    Md

    • Tomata

      hmmm, e prima oara cand aud spunandu-se ca e o carte proasta…
      iar apoi… sa spui ca e o carte pt oamenii care citesc carti proase si pentru minti de corporatisti, mi se pare jignitor…

  • Emil Calinescu

    Ti-am raspuns si la mine, o fac si aici. Pe scurt:

    1. E greu sa gasesti un actor sa-l interpreteze pe Oscar. Un baiat de 10 ani nu are experienta actoriceasca pentru asta. Intr-un film poti merge pe mana unui baiat de 10 ani, la teatru nu. Sigur nu.

    2. Mie-mi place sa vad lucruri. Ni-l putem imagina in multe feluri pe Oscar, dar cand il vedem, oricum l-am vedea, devine mult mai trist. Cel putin pentru mine.

    3. E vorba de un fel de terapie de grup. Cartea am citit-o singur, piesa am vazut-o intr-o sala plina. COntagiune mintala, alte alea 🙂

    Altfel, te mai astept la mine pe blog 🙂

    Salutari ROZ ! (tomata cu scufita ROZ 😀 )

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge