Așa arată iubirea necondiționată
Acum 3 ani am scris un post ca răspuns la o leapșă și ca introducere a primului (și cred că și singurului) site de matrimoniale pentru persoanele cu dizabilități din Romania. Ieri am primit un comentariu atât de frumos, încât i-am cerut autoarei lui permisiunea de a-l posta sub formă de articol pentru că e prea emoționant pentru a fi văzut doar de mine. Am vrut să-l citească toată lumea care trece pragul blogului, să citească despre o dragoste necondiționată și demnă de toată admirația și respectul.
Dacă nu aveți chef/timp sa (re)citiți acel post, subiectul lui era chiar întrebarea din titlul pe care i l-am dat: „Te-ai întâlni cu o persoană cu dizabilități?” Iar BrinS mi-a scris așa:
Buna ziua tuturor. Intamplator sau nu… si eu pe aici. Subiectul? Mmm, sa spunem… mai mult decat interesant. Sa facem totusi prezentarile: eu – jumatatea „declarat sanatoasa” (conform definitiei O.M.S ) din cuplul format cu el… jumatatea ce poarta un diagnostic de paraplegie senzitivo-motorie cu torsiune medulovertebrala, nivel T (D) 12 – L 1.
In „traducere” acest diagnostic inseamna: aproximativ de la mijloc in jos nu mai simte nimic, lipsa controlului sfincterian si mictional, atrofierea in timp a musculaturii, predispozitia frecventa catre escare, dependenta totala a deplasarii intr-un scaun rulant… etc. Tabloul clinic e mult mai amplu, presupune mult mai multe notiuni, insa pentru ca nu acesta e subiectul, consider ca au fost suficiente aceste notiuni pentru a va putea face o idee de ansamblu.
Ar mai fi de precizat ca acest diagnostic a survenit acum aproximativ 16 ani, in urma unui accident de munca. Noi formam un cuplu de… 9 ani. Fiecare din noi a avut cate-o casnicie anterioara acestei relatii. Nici unul din noi nu are copii. Diferenta de varsta intre noi este de aproape 12 ani, eu la acest moment avand 37 ani.
Deci da, eu m-am intalnit cu o persoana cu dizabilitati !
…Ei bine, asa arata o parte a imaginii despre noi. Suntem de 9 ani impreuna locuind efectiv in acest timp impreuna si asumandu-ne tot ceea ce inseamna, ce presupune aceasta relatie. Poate ar mai trebui sa precizez un aspect, si anume… acela ca el nu face parte din categoria celor „avuti material” (pentru ca da, in timp, am capatat si experienta acestui aspect in care noi, oamenii, avem tendinta ca atunci cand ceva anume ni se pare ca nu concorda cu „un raspuns in puterea acceptiunii individuale ori de masa”, ne grabim sa-l proiectam ca adevar universal in categoria „interese”!!). Locuim intr-un apartament modest as putea spune, nu dispunem de cine stie ce conturi bancare, nu suntem sustinuti caritabil. Cautam sa ne raportam la un trai decent in masura in care se poate, cu aceleasi probleme ale derapajelor financiare ca la majoritatea cetatenilor acestei tari, zic eu.
Eu nu pot spune ca am facut abstractie de prezenta scaunului rulant. Ba dimpotriva, l-am constientizat intr-atat cat am putut eu viziona la acel moment de inceput al relatiei, cu tot ce presupunea… Iar ce nu am putut viziona, am intampinat cu dorinta de a razbate si rezolva impreuna. Nu pot spune ca e chiar usor. Nu, nu este… Nici intr-un cuplu format din doi oameni sanatosi viata nu este tot timpul usoara.
Am trecut prin diverse bariere sociale, ne-am izbit de probleme acolo unde sau cand ne asteptam mai putin, iar in acest timp… n-am facut decat sa ne iubim chiar si in clipele in care nu stiam ca o facem.(!!?) Si aceasta pentru ca amandoi am avut de invatat unul alaturi de celalalt muuulte alte forme pragmatice ale manifestarii acestui sentiment.
Nu l-asi iubi niciodata mai mult decat atunci cand lupta sa-si depaseasca limitele, decat atunci cand este in momentele cele mai vulnerabile – pentru ca in spatele fiecarei ipostaze este tot el!
Nu l-asi iubi niciodata mai putin pentru esecuri decat pentru reusite! Ii ador incercarile… insa fara a-i incuraja nebuniile… Iar el a invatat ca, una din dovezile, din formele de manifestare a iubirii lui pentru mine este neasumarea unor riscuri inutile !A invatat sa nu cada in capcana „parsivei obisnuinte” – datorita unor gesturi necesare si ritualnice din partea mea venite in intampinarea nevoilor sale (efectuarea toaletarii corporale, manevre de evacuari intestinale, sondaje urinare, pansamente escare, exercitii Kinetoterapie-intretinere masa musculara etc), si… sa ma perceapa in adevaratul statut de „femeie”, nu de mama. Bine, aici ar fi de comentat tinand cont ca barbatii, in general, au tendinta de a cauta sa regaseasca in partenera imagini de manifestare materna (aspect firesc, dealtfel, intr-o oarecare masura, si atata timp cat nu e manifestare pregnanta a vre-unui complex Oedipian).
Apoi eu am invatat ca, daca el este tintuit intr-un scaun rulant, nu inseamna ca pretentiile mele despre mine in directia „micilor cochetarii” trebuiesc uitate. Nu inseamna ca daca azi am fost prea obosita sa-mi fac manichiura, maine va mai putea fi o scuza! Am invatat ca nici eu sa nu cad in capcana „parsivei obisnuinte” pentru ca nivelul la care se prezinta intr-un cuplu unul fata de celalalt in ceea ce priveste infatisarea si atentia data acestei infatisari, reprezinta, daca vreti, nu numai respectul fata de sine, ci si o masura direct proportionala cu „insemnatatea” celuilalt pentru tine! Si cum am spus, nu inseamna ca daca el este in scaun rulant, merita mai putin! Nu inseamna ca daca sunt intr-o zi prea obosita, pot fi neglijenta perpetuu! Pentru ca daca el este „frant de la jumatate” ar trebui sa se multumeasca cu „jumatati de masura” !
Exista femei ce nu-si omit propria feminitate chiar stiind ca vor fi nevoite sa traga de un scaun rulant in care se afla poate cel mai important om pentru ele, care vor recunoaste oricand ca da, nu este usor, insa nu se vor plange niciodata ca este greu !!!
Cu respect pentru cei ce au avut rabdarea de a citi, semneaza: un om, o femeie.
Și, sper să n-o supăr prea tare, dar în mailul pe care mi l-a trimis mi-a mai spus ceva ce m-a emoționat la fel de mult ca și comentul ei. Brin… iartă-mă că violez secretul corespondenței, da’ e mult prea frumos ce mi-ai scris:
Nu am facut nimic altceva decat sa iubesc. Sa il iubesc pe el. Sau poate am mai facut ceva… poate am vrut sa am curajul de a-mi implini aceasta iubire. Ceea ce altii au considerat a fi curata nebunie, pentru mine a fost, de fapt, curaj. Curajul de a-mi asuma aceasta relatie! Pentru ca nu este suficient sa spui ca iubesti, trebuie sa fii comvins de ce fel de iubire esti capabil, pana unde tine aceasta iubire a ta si ce forme imbraca aceasta, de ce anume stii ca esti capabil pentru o astfel de iubire.
Poate ca in anumite aspecte ale acestei iubiri am avut conjunctura de partea mea (calificarea mea profesionala fiind de asistent medical precum si de instructor-terapeut medicina alternativa – reflexoterapie, actualmente insa fara ocupatie). Poate ca in alte aspecte ale aceleiasi iubiri am muscat din caldaram cu sufletul facut zdrente. Insa de fiecare data am avut de invatat cate ceva, de fiecare data mi-am asumat acel ceva. Si in tot acest timp n-am facut decat sa traim… Iar aici… hmmm, aici intervine o mare si importanta variabila: notiunea timpului. Si uite un aforism al lui John Lennon la care noi ne raportam: „viata este ceea ce se intampla in timp ce esti ocupat sa faci alte planuri.”
Bine-ar fi ă învățam toți câte ceva din această mărturisire. Iți mulțumesc din suflet pentru că ai comentat pe blogul meu.
Bianca cu un mare nod în gât (atât de mare că nu mai poate înghiţi nicio gură în plus de cappuccino) se înclină în faţa acestei poveşti şi acestei femei extraordinare. Punct.
Respect pentru aceasta femeie si multa meditatie pentru noi (desi ar trebui pentru mine) care pentru lucruri marunte uneori ne agitam atat cat nu trebuie.
uau, inspirational nu alta…
beautiful 🙂
am vazut un film, 50/50, bine, nu despre cineva cu dezabilitati, dar despre un tanar ce a descoperit ca are cancer… tot pe subiectul iubirii…
am vazut si eu 50/50, dar nu prea are legatura cu subiectul asta. acolo, dimpotriva, iubita lui il paraseste cand afla ca are cancer.
in primul rand respect din suflet pentru aceasta femeie extraordinara!
in al doilea rand respect pentru tine, andreea, pentru ca esti atat de sensibila si atat de sufletista!
Poate sunt un om egoist, dar sunt sinceră: eu nu aş fi capabilă de aşa ceva, oricât de mult mi-aş dori să fie altfel. Asta nu înseamnă că nu respect femeia extraordinară ce a scris asta.
Ce frumos… Sincera sa fiu sunt putini acei oameni care au puterea de a trece peste asfel de bariere, sunt putine cupluri care se intampla ceea ce a descris cititoarea ta.
o admir pentru curajul ei de a isi urma inima, de a lasa la o parte prejudecatile si de a-si asuma sentimenele pure si neintinate asa cum sunt ale lor.
Felicitarile mele, ma inclin!
M-a lasat fara aer! Ce este incredibil e ca a avut curajul sa porneasca intr-o astfel de relatie… Eu nu stiu daca as fi putut. Acum, după 13 ani de cand sunt cu sotul meu, as fi in stare de orice pentru el, asa cum stiu ca si el ar fi pentru mine. Dar noi am inceput pe picior de egalitate, daca e corect sa ma exprim asa. Dupa ce ai cunoscut un om sanatos si ai avut cu el o relatie de cativa ani, altfel imbratisesi o astfel de problema, un astfel de accident, dar sa pornesti de la bun inceput asa, trebuie sa fie foarte dificil. Si spun dificil mai ales din pricina societatii in care traim. E minunat commentul ei pentru ca nu se plange, ci spune o poveste de viata incredibila. Nu pot decat sa-i urez tot ce e mai frumos pe lume!
ce e autentic, uman, uite ca dainuie si ca vorbim doar de iubire aici. sanatate si iubire multa!:)
Ma inclin:)
Eu m-am speriat tare cand am aflat ca un el cu o complicatie la inima si o chestie la piele s-a indragostit de mine. Si mie imi placea de el, dar mi-a fost prea frica. De ce anume, nu stiu…
Eu am un prieten care e in scaun cu rotile si da are o femeie langa el, o femeie de doar 23 de ani si e pjuternica si e optimista… si e o adevarata lectie!
Sa aveti liniste si sa fiti fericiti impreuna mereu:)
Nu mi s-a mai intamplat demult să rămân absolut fără cuvinte. Mi se pare supra-uman ce face această femeie în numele dragostei. Îi doresc putere, sănătate şi tot binele pe care îl merită. Este atât de rar spiritul acesta altruist dus la extrem, încât aceste persoane fac numele de ‘oameni’ demn de specia noastră.
Ce lectie frumoasa ne-ai dat! Multumesc Brin! God bless you!
In cazuri aparte, cu conditii neobisnuite de desfasurare, povestea capata nuante puternice de compasiune, respect, altruism nemarginit. Ii apreciez pe cei ce s-au privit pe ei insisi prin aceasta prisma, personal subscriu la ideea de egoism, nu as avea puterea de a alege de buna voie o cale similara, cred ca doar in cazul in care nesansa mi-ar aduce unui membru al familiei in conditie de nevoi speciale m-as re-softa ca sa parcurg aceasta cale. Vorbele calde de incurajare, aprecierile si respectele sint fapte bune, cu siguranta ca alimenteaza pozitiv auto-determinarea doamnei in cauza. Nu stiu ce anume, in afara de dragoste, a mai contribuit la decizia ei de a alege aceasta cale, cu siguranta mai e ceva. Acel ceva ar face poate si din noi, egoistii, sa vedem totul din alta perspectiva, pentru ca, dragii mei, nu cred in dragostea atat de puternica si curata incat sa depaseasca conditia vitala a umanitatii ce separa indivizii in doua sexe.
Am văzut și pe Facebook când ne-ai zis să ”stay tuned” că urmează să scrii despre o poveste de iubire emoționantă … și am așteptat bine:)
Nu știu ce ființe umane suntem noi, dar câteodată văd asemenea cazuri care mă impresionează – eu care cred în iubirea adevărată. Nu știu nici dacă e cazul să admir asemenea om, pentru că ne-am obișnuit să admirăm ceea ce ar trebui să fie normal. Dar respect tot devotamentul ei și al bărbatului care e lângă ea, dacă ei sunt fericiți, e tot ceea ce contează.
Pe de altă parte, mă gândeam, ca tot omu, la mine. Oricât de altruistă aș fi cu alte persoane, cu mine sunt egoistă, și nu cred în acest moment că aș putea să mă înham la așa ceva. Poate că iubirea aia adevărată în care cred m-ar schimba, dar … mă îndoiesc un pic.
Am fost aproape de un asemenea caz, nu o să zic detaliile, unui tip cu epilepsie și alte boli care nu-l făceau agreabil, a devenit un pic obsedat, să zic așa, de persoana mea. M-am speriat, pentru că nu, nu-l iubeam și nici măcar nu-mi plăcea, era doar milă ce simțeam ( oricât de crud sună ) și am fugit … de atunci nu mai știu nimic și SINCER îți spun că nici nu vreau să știu. Nu am fost făcută pentru așa ceva, la un timp am observat că dacă se profită de mine cu ceva, mila devine scârbă …
Poate nu-s cel mai bun exemplu de om în viață, dar revenind la această femeie, foarte frumos caz și le doresc numai bine.
Emotionant, impresionant, de necrezut, dar adevarat. Si spunand ce am spus, imi dau seama cat de limitata sunt. Ar fi trebuit sa mi se para firesc.
Aici iti dau dreptate 🙂
Acest articol m-a ramas cu gura masca. Tind sa cred ca persoanele ce au diverse dizabilitati iubesc altfel, nu-si bat joc de iubire si de persoana iubita. Site-ul in sinea lui este foarte bun pentru cei ce au aceste probleme.
Sunt sigura ca sunteti curiosi de reactia lui Brin la comentariile noastre, asa ca, la cererea ei, public mai jos fragmente din lungul mail pe care mi l-a trimis.
Brin mi-a povestit cum a ramas insarcinata si cum fatul a murit inainte sa-l nasca, la 8 luni si ceva. A urmat durerea, suferinta, sentimentul de gol si divortul de sotul ei care a inceput sa se poarte urat cu ea.
Nu multi sunt asa, e de admirat…
Dar ce mi se pare mie o incercare mult mai grea este ca persoana cu care ai o relatie si pe care (spui ca) o iubesti sa sufere un accident si sa pateasca, Doamne fereste!, ceva grav. Cati i-ar ramane alaturi?…
Aw, this was a very nice post. In concept I want to put in writing like this additionally – taking time and precise effort to make a very good article… but what can I say… I procrastinate alot and on no account appear to get something done.