Momentan nu visez

De curând mi-am luat blogul la puricat și am luat decizia de a reveni asupra unor posturi pentru că în 4 ani și jumătate de blogging, opiniile mele și felul de-a vedea lucrurile s-au schimbat atât de mult încat cele scrise în urmă cu câțiva ani chiar nu mai coincid cu ce gândesc acuma. Primul post pe care vreau să-l revizuiesc se numește Vise imaculate și a fost scris când încă locuiam pe blogspot, pe data de 12 iunie 2007. Ah, bun an 2007… Pe vremea aia nici măcar nu știam cu ce se mănâncă “profesia” de blogger, scriam doar pentru a-mi citi gândurile scrise undeva, scriam stângaci și de multe ori când citesc ceva de pe vremea aia mă și pufnește râsul. Pe atunci nu scriam posturi sau articole, ci bloguri. :)) Așa credeam eu că se numesc textele mele zilnice.

Am vrut să reiau ideile din acel post nu neapărat pentru că acum ar fi foarte diferite. Încă mi-aș dori să am un hotel de animale, încă mi-ar plăcea să înființez un adăpost pentru câinii vagabonzi, încă aș vrea să adun cele mai bune texte și să le public într-o carte, încă îmi doresc să văd lumea întreagă.

Însă ce nu mai coincide cu 2007 e disponibilitatea de a-mi indeplini visele. Nu coincide energia. Sunt acolo, în stadiul de „mi-ar plăcea să” și probabil vor mai rămâne acolo multă vreme. Pe unele poate le voi îndeplini, pe altele poate nu.

Azi, după 4 ani, mă gândesc care sunt visele mele de acum, pe lângă cele mai sus menționate. Am doar două vise, dintre care unul e însoțit de-o temere. Primul e atât de dorita mea libertate, de care v-am tot vorbit, al doilea e un copil. Una dintre cele mai mari frici ale mele e nașterea unui copil cu probleme de sănătate. Cred că aș înnebuni cu zile dacă ȘI copilul meu ar fi bolnav și în loc să mă bucur de el, să-l văd crescând bucuros, să-i plâng de milă și să îmi blestem soarta. Sună înfiorător de egoist ce spun eu acum și știu că nimeni nu-și dorește un copil bolnav, dar eu n-aș mai putea face față la încă o provocare de-asta cu boli, spitale și atâta nefericire. Nu cred că aș mai putea duce…

Iată cum un post despre vise s-a transformat și într-unul despre temeri.
Momentan nu visez… trăiesc așa într-un tumult de evenimente și întâmplări, încât uneori aș vrea să am o clonă cu care să mai împart din responsabilități. Unele evenimente sunt plăcute, altele neplăcute, dar necesare. Nu mai rămâne loc de vise. Doar de dezamăgire uneori.

23 Comments

  • delia

    si eu am temeri de acest gen, dar in general, cam toate femeile au aceasta frica, stiu ca la tine este un istoric si un cumul de evenimente in ultimii ani, deci e si mai profunda frica. N-as stii ce sa-ti zic…va veni vremea aia cand viata ta va curge lin si atunci vei stii ce ai de facut.

    • Tomata

      sincera sa fiu, cred ca viata mea nu va decurge niciodata lin din punctul asta de vedere. pentru ca Alzheimerul imi sufla-n ceafa si nu uit de el nici o clipa…

  • Reclame Tv

    Nu cred ca este pe lume femeie care sa nu aiba astfel de temeri legate de viitorul copil. Si sotia mea a trecut prin asta.
    Dupa ce se naste cel mic si vezi ca totul este OK, sanatos, frumusel …, apar alte temeri: daca se loveste, daca se imbolnaveste, daca … Nimeni nu vrea sa-si vada copilul nou nascut in spital in perfuzii.
    Dupa ce creste mai mare apar alte ganduri: daca alearga dupa o minge si iese in fata unei masini?

    Pe masura ce creste apar alte temeri …

      • Reclame Tv

        Chiar daca nu comentez mereu, sa stii ca am citit articolele tale si am luat la cunostinta despre problema de sanatate a mamei tale. Intr-adevar, poate fi ceva ereditar, dar la fel de bine poate nu e.

  • Roxa

    >:D< Doamne, treci printr-un cosmar si e de-nteles ca stai cu sufletul chircit. There's only so much one can take. Daca vrei sa vorbim, I'm here.

  • Bibi

    Iti citesc de mult timp blogul si imi esti asa de draga; nu prea am comentat (decat o data); insa vazand si astazi ca persisti in aceasta gandire negativa m-am decis sa-ti scriu macar doua cuvinte.
    Stiu (am citit si am trait mai indirect e adevarat) de problemele tale, este nu greu ci extrem de greu ceea ce ai pe umeri, insa tu esti o tipa tare draguta si cu “lipici” , nu pot sa cred ca poti gandi asa negativ ( ca daca si tu, acum ca daca si copilul…. etc). Gandirea negativa reprezinta 50% din realizarea a ceea ce gandesti tu (respectiv negativ). Traieste aceste clipe de acum asa rele cum sunt , insa nu arunca si viitorul tau in temeri. Cum spune un renumit profesor “suntem ceea ce mancam” asa se spune ca “suntem ceea ce gandim”. Fruntea sus si optimism la maximum.

    • Tomata

      >:D< merci pentru cuvintele de incurajare. stiu ca de multe ori atragi lucrurile de care te temi. dar crede-ma ca e o frica de care nu pot scapa. nu ma gandesc la ea zilnic, nici macar saptamanal, dar ma gandesc mai des decat alte femei. cum ziceam, imi doresc un copil mult de tot, dar numai gandul ca acesta ar putea fi handicapat mintal sau ar putea avea ceva probleme la cap, ma face sa ma transform intr-un monstru. Dar na... incerc sa-mi pastrez optimismul si intotdeauna exista si varianta adoptiei 🙂

  • dojo

    Io nu stiu sincer ce inseamna boala pe care o are mama ta (sau ce boala are de fapt, ca la cat de minunati doctori sunt pe aici, naiba mai stie) decat asa din filme si din ce imi spui tu. Gandeste-te ca se poate ca bebe sa NU mosteneasca asta, la fel cum exista un procent prin care TU chiar nu vei ajunge acolo. Sa nu mai vorbim ca medicina nu sta pe loc 😉

    Faza cu adapostul de animale … io cred ca toti astia care iubim animalele ne-am gandit la asta. Din fericire vad in ultima perioada prin Timisoara un tot mai mare interes al iubitorilor de ‘vagabonzi’ care FAC CEVA. Nu stiu daca ai observat pe Facebook, e o asociatie (Pet Hope), care se implica nebuneste in problema asta. Is ‘stresanti’ deja cu updates, dar au realizat niste chestii incredibile. Vreau ca, dupa ce-mi rezolv cu masina, sa trec pe la ei, sa-i cunosc, sa dau niste bani in cont si sa le duc niste mancare pentru ‘potai’. Ii urmaresc de cateva luni sunt IMPRESIONATA de ce fac.

    poate solutia este sa ne unim fortele sau sa ii sprijinim pe cei care deja fac ‘performanta’ in domeniu. E al naibii de greu sa pornesti un asemenea proiect si costa de te indoaie. Daca exista deja o asociatie care s-a infipt foarte bine si care e chiar implicata, poate e mai bine sa ii ajutam. Sa-i promovam, sa le ducem mancare etc.

    Eu nu mai am timp, nervi si bani sa pun asa ceva pe picioare, in conditiile in care ziua mea de lucru e cam de 14 ore cel putin. Dar chiar doresc sa-i cunosc personal pe copiii astia si sa le ofer ce sprijin pot 😉

    • Tomata

      Se poate ca bebe sa nu mosteneasca asta, se poate sa nu fac nici eu, desi sansele sunt enorme sa se intample. Insa frica mea nu e de Alzheimer, ca nu se manifesta in frageda pruncie. Mie mi-e teama sa nu fac, cum am zis mai sus, un copil bolnav mintal. As innebuni de durere si de deznadejde. Sunt sigura.

      Despre Pet Hope stiu si eu. I-am intalnit la un festival de ONG-uri si chiar m-am inscris pentru voluntariat. N-o sa pot sa ii ajut mereu, dar cu ce pot, o sa o fac. Si cand oi avea timp mai mult, daca asta se va intampla, o sa ma implic mai mult.

  • lory

    Draga de tine, crezi ca exista pe pamantul asta vreo femeie intreaga la creierii sai care sa nu-si fi pus aceleasi intrebari ca si tine? Acum esti probabil un pic depresiva. Cine n-ar fi in locul tau? Cine ar fi mai tare, mai “barbata”? Un copil insa te implineste, iti schimba prioritatile. Nimic nu se compara cu palmutele alea mici, rotunde si grasute indreptate spre tine, cu glasciorul pitigaiat care striga “ma-ma” si nici cu falcutele alea pufoase pe care rasare primul zambet. Nici greutatile cu mama ta nu-ti vor mai parea atat de nesuportat. Stii…faci un copil intreg: doua maini, doua picioare iar tu ca mama te intrebi: “o fi sanatos la cap?” Asta pana incepe sa vorbeasca si sa mearga. Apoi, alte si alte intrebari si temeri. Niciodata nu scapi de ele. E normal…zic! Sau la mine asa e. Nebunie curata nu gluma. Asa-s mamele si asa vor fi cat e lumea asta si pamantul.

    • Tomata

      Un copil m-ar implini daca ar fi sanatos. daca ar fi bolnav mintal m-ar face sa-mi urasc viata. Dar asta zic acuma, Doamne fereste sa aflu cum e.

      • lory

        Curaj, Tomata draga! Nu pot sa se adune toate relele pe sufletul tau. Nu poti fi dezamagita toata viata. Va iesi el, soarele, si pe strada ta. Trebuie numa’ sa-ti astepti randul. Va fi bine! Sunt sigura. Cat despre copil, va semana cu tine: frumos, destept si norocos ca te are.

      • INTJ

        se spune ca “putin e mai mult decat nimic” … si asta e adevarat doar daca poti sesiza/vedea/masura/evalua/etc. acel “putin” … altfel, e doar “nimic” … imo.

  • Cristi

    Asta e diferenta intre blogerii mari si mici, eu ma regasesc in primele articole… si nu perioada mai mica de blogging ma avantajaza! 😀

  • Moldoveanca

    Rosioaro, dar exista motive medicale care te fac sa te temi ca ai putea sa faci un copilas cu probleme? In afara de alzheimer adica… Pentru ca daca nu sunt aceste motive medicale, eu in locul tau m-as apuca sa fac copilul cat mai repede (lol, de fapt eu chiar sunt in locul tau, ca si eu am alzheimerul in familie). Stii de ce tre sa facem copii devreme, nu? Daca se ingroasa treaba cu genetica noastra, copiii nostri trebuie sa fie la cuibul lor cand se intampla asta. E putin cam dura judecata, dar e adevarata.

    • Tomata

      vai, nici nu stii de cate ori m-am gandit asa ca tine. m-am gandit chiar sa adopt, nu sa fac eu un copil. of, gandurile astea sunt insuportabile cateodata. o sa detaliez poate mai mult despre ele intr-un post, sa le ordonez si sa le pun negru pe alb, sa ma priveasca in fata, sa le confrunt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge