Călătorie la capătul nopții

Autor: Louis Ferdinand Celine
Nationalitate: francez
Titlu original: Voyage au bout de la nuit
Anul aparitiei: 1932
Nr. pagini: 670 (Nemira)
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 4/5
De la acelasi autor am mai citit si: –

Ferdinand Bardamu îmi va rămâne mereu în memorie ca omul pe care l-am regăsit în realitate. Evident, nu personajul însuși, nici chiar autorul (Bardamu fiind un alter-ego, un dublu al lui), ci întruchipări atât de veridice ale personajului central, oameni atât de asemănători după vorbă, după port.

Să mă explic: Bardamu este un antierou, un inadaptat, un om care nu poate sta locului, care nu poate prinde radacini pentru că, in principal, totul i se pare inutil, totul e sortit pieirii și tot ce știe el cel mai bine să facă e să fugă. De război, de oameni, de muncă, de femei, de responsabilități, de angajamente. Deși romanul e mult mai complex și vorbește de mult mai multe problematici ale vremii sale, mie mi-a rămas în minte doar această fugă a lui Bardamu de tot. Și când ziceam că am întâlnit personajul în viața reală, mă refer la oameni care efectiv nu puteau să se lege de nimeni altcineva pentru că totul era efemer pentru ei, nimic nu avea rost, decât plăcerea momentului și tot ce conta era să fie mereu pe drumuri, mereu în alt loc, mereu cu alți oameni. Aproape secătuiți de sentimente sau cu bariere în jurul inimii, spunând stop atunci când considerau că se atașează prea mult.

Adevărul e că am uitat bună parte din cele peste 300 de pagini ale cărții, ca deh, am citit-o acum vreo 5 ani, dar pe Bardamu n-o să-l uit niciodată. Ba mai mult, cândva o să-i recitesc povestea pentru a-l regăsi acolo unde el s-a pierdut. Toata viața lui e o mizerie, un șir lung de războaie atât istorice cât și interioare, un nihilism în care se complace și căruia nu vrea să îi evadeze.

Și totuși, în marea de negații și viziuni sumbre pe care cartea le ilustrează, Călătorie la capătul nopții e un roman superb scris, într-o oralitate aproape amuzantă (profesorii mei s-au uitat chiorâș la mine când am spus asta la seminar) și deși universal acceptată ca fiind o carte noir, pesimistă, deznădăjduitoare, eu tot trăiesc cu impresia că la capătul nopții se afla mereu ziua.

_____________________________________

Recezie pe care am scris-o pentru tabu.ro.