Nu eşti nebun dacă mergi la psiholog

Aşa cum am mai amintit pe ici pe colo în vreun post sau altul, I’m seeing someone (ştiţi voi, aşa cum se încurajează americanii prin filme, când au necazuri sau greutaţi they should see someone).  Nu-i un secret pentru nimeni faptul că am câte necazuri, griji şi neplăceri pot duce şi cum am mai izbucnit şi pe blog şi prin viaţa privată, mi-am dat seama că am nevoie de ajutor.

Am încercat cu yoga – n-a mers. Nu mă pot concentra la relaxare când prin capul meu aleargă o tonă de gânduri. Nu se pune problema sa-mi golesc mintea, că pur şi simplu n-am cum când aud de după un perete încurajări la un meci de fotbal şi de după altul ritmuri de salsa la Banu Sport. Nici autodidactă nu-s, să pot practica după filmuleţe de pe youtube sau după explicaţii din cărţi în „liniştea” casei mele, aşa că am abandonat deocamdată varianta asta.

Am încercat cu ceai anti-stres sau mai bine zis cu autosugestia servită de el. Parcă a mers o perioadă şi chiar m-am convins că sunt mai relaxată, mai liniştită, mai calmă. Însă a venit vara şi n-am mai putut bea ceai. Deci a picat şi asta.

Am încercat cu sportul – m-am înscris la sală, da’ cum v-am mai spus, nu-s în stare să mă ţin de ceva, mai ales de efort fizic. Sunt entuziasmată la început, dar în timp, devine o corvoadă. M-am lăsat şi de asta.

Autocontrol nu mai am demult, aşa că repetarea unor mantre, respiratii sau numărători, pentru a mă calma nu funcţionează.

Cred că am mai încercat şi alte chestii, da’ acuma nu mi le aduc aminte şi oricum n-au importanţă pentru că n-au funcţionat.

Una dintre soluţiile pentru calmarea nervilor mi-a fost sugerată de mai multe persoane şi chiar şi eu m-am gândit la ea. Însă deşi m-am gândit demult şi de multe ori… n-am pus-o în aplicare din următorul motiv: o şedinţă de o oră la un psiholog costă destul de mult şi dacă n-aş fi văzut rezultate după o şedinţă (ceea ce e imposibil), aş fi considerat că-s bani aruncaţi aiurea şi nu m-aş mai fi dus. Însă când am văzut pe blogul Geteioferă consultaţii gratuite până în octombrie, o dată pe săptămână, mi-am zis că asta e ocazia mea de a vedea dacă un psiholog mă poate ajuta să scap de toate sentimentele negative, de toţi nervii şi de toată frustrarea pe care am adunat-o în minte de atâta timp.

Am sunat-o, m-am programat şi m-am dus la primă şedinţă cu mari speranţe. Nu aveam nimic de pierdut, nici bani, nici timp, nici nimic. Pe Geta am cunoscut-o prima oară virtual, prin intermediul blogurilor noastre, aşa că nu mi-a fost deloc greu să îi povestesc ce se întâmplă cu mine. Bine, n-am eu piedici de genul, că la fel cum povestesc aici deschis despre aproape orice mi se întâmplă, aşa pot povesti  şi live, timp de o oră cui vrea să mă asculte.

Merg la Geta de 3 săptămâni deja şi pot spune că mă simt mai bine. Înţeleg mai bine anumite lucruri care mi se întâmplă şi învăţ cum să le stăpânesc sau cum să scap de ele. Mai am câteva şedinţe gratuite, însă probabil voi continua tratamentul şi când va trebui să plătesc. Pentru că plec de la şedinţa de terapie cu mintea mult mai împăcată şi cu explicaţiile de care aveam nevoie. Explicaţii pe care nu mi le-a dat Geta, ci pe care le-am găsit singură cu ajutorul întrebarilor puse de ea. E foarte important de ştiut că rolul psihologului nu e acela de a-ţi spune ce să faci, ci de a te îndruma să-ţi gaseşti singur calea şi ieşirea din haţişul întunecat al minţii. Te ghidează prin intrebări şi găsindu-ţi singur răspunsurile, te simţi bine ştiind că soluţia e în mâinile tale, trebuie doar să-ţi ajuţi mintea să facă ce-i spui. Nu merge din prima, însă auzind încurajări şi explicaţii de la un om care a studiat mult comportamentul şi mintea oamenilor, îţi dai seama că nu e cum crezi tu, ci cum poate nici nu te-ai gândit. La fiecare şedinţă vorbesc despre altceva, pur şi simplu despre ce-mi vine în gând, despre ce îmi aduc aminte. Din când în când, psihologul îmi dă soluţii sau mă pune să le găsesc singură, ca un fel de brainstorming. Nu există o reţetă care să funcţioneze la toată lumea, de-aia trebuie găsită reţeta care funcţionează pentru mine. Şi cum am zis, nu merge din prima. Eu încă n-am terminat şi la câţi gărgăuni am, probabil nici nu voi termina prea curând. Însă n-are bai, mersul la psiholog mă face să mă simt bine, mă ajută şi sper să reuşesc să-mi dresez mintea, să mă calmez când trebuie şi să nu mai adun atâtea chestii negative în sufletul meu, pentru că unul singur am şi dacă-l pierd… altul nu mai am.

În concluzie: probabil citiţi blogul ăsta de ceva timp şi v-aţi dat seama că nu-s nebună. Nu mă face nebună nici faptul că am ales să merg la un psiholog. Iar celor care încă mai au prejudecăţi de genul ăsta le spun că postul ăsta e scris pentru ei: a recunoaşte că ai o problemă şi a consulta un psiholog te poate scuti de probleme serioase. Te poate ajuta să vezi lucrurile cu alţi ochi şi în unele cazuri mai speciale, te poate salva de tine însuţi şi de alte soluţii drastice la care ai putea recurge.

Apropos, nu stau intinsa cand povestesc cu Geta. 🙂