Un copil moare la fiecare 30 de secunde de malarie
O să fiu cam brutally honest în acest început de post însă dacă îl citiți până la capăt veți vedea că m-am înșelat asupra primelor impresii pe care mi le-a creat mailul primit de la Ligia.
La fel ca și anul trecut, și anul ăsta Tomata sustine pro bono campaniile UNICEF. Dacă anul trecut UNICEF susținea copiii cărora li se refuza dreptul la școlarizare din pricina lipsei banilor de rechizite și a materialelor didactice, anul acesta UNICEF derulează o campanie online pentru strângerea de fonduri pentru copiii bolnavi de malarie din Africa. Acesta este momentul în care vă spun care a fost prima mea reacție: „bine că ne unim forțele pentru ajutorarea copiilor din Africa și pentru ai noștri nu facem nimic.” O reacție răutăcioasă, pe care mi-o asum și pe care sunt sigură că nu am fost unica persoană care a îndrăznit să o formuleze. Poate sunt printre puținii care îndrăznesc să o scrie pe blog. Dar cum nu despre asta e vorba, până am ajuns la capătul emailului, mi s-a înmuiat inima și m-am dojenit singură pentru primul gând care mi-a trecut prin minte.
Pentru că acești copii din Africa, bolnavi de malarie, au nevoie de atât de puțin, încât e chiar o nesimțire din partea noastră să stăm cu mâinile în sân.
Tot din emailul primit am aflat cu stupoare că în Africa un copil moare LA FIECARE 30 DE SECUNDE din cauza acestei boli cumplite provocate de o nenorocită de înțepătură de țânțar. Am mai aflat că malaria este 100 % tratabilă și protecția copiilor cu o plasă specială, tratată chimic, costa DOAR 7,5 dolari, adică, mai pe românește 21,8 RON. Adică același preț pe care l-ai plăti pentru două pachete de țigări sau o intrare într-un club sau un bilet la cinema sau o revistă sau o carte sau pe care i-ai bea într-o sâmbătă într-un bar. 21,8 RON care ar putea salva viața unui copil.
Alte informații și date infiorătoare se pot găsi pe sustineunicef.ro sau pe pagina de facebook a organizației, unde posteaza echipa UNICEF Romania prezenta în Angola.
Donațiile (de 22, 10 sau 32 RON) se pot face prin epayment foarte simplu. Chiar nu trebuie să ne luam de la gură pentru a salva o viață și nici măcar să ne deplasăm până la bancă. Așa că n-avem scuza lipsei timpului că ne ia fix 5 minute să completăm datele personale și cele ale cardului. Deci lăsați lenea la o parte și faceți o faptă bună.
9 Comments
Criss
Ma tot chinui cu plata online. Nu prea merge da mai incerc.
Bogdana
tomato, plata nu se face prin paypal, e un alt sistem de epayment… la care ma chinui de ceva vreme si acum m-am enervat 🙁
Tomata
🙁 la mine a mers foarte repede. o singura data am dat Back pentru ca nu alesesem suma pe care o voiam. 🙁 sper sa nu te descurajeze si sa mai incerci. eventual de pe alte browsere?
George
Am incercat si eu dar e chestia aia cu 3d secure si nu imi proceseaza cererea 🙁
Criss
Nici eu nu am reusit pana la urma. Am vazut totusi ca apare un nr de telefon la care poti suna sa finalizezi comanda si o sa incerc sa sun acolo azi daca gasesc pe cineva seara.
ad ca nu am fost singura care am avut probleme 🙁 pacat! Ar trebui sa mearga rapid si usor.
lala
nici eu nu am reusit.mai incerc.
Ela
Gata.
Am mai aflat ceva interesant zilele astea; la un workshop Vald Stan ne-a zis ca el da microcredite pentru finantare afaceri in Africa, unde chiar si 200 de dolari sunt suficienti pentru a porni ceva. Rata de frauda cica e aproape de 0, oamenii iti inapioeaza mereu creditul chiar daca primesti inapoi doar 2 dolari pe luna. Nu iese profit dar iese multumirea ca ajuti oamenii sa faca ceva. Site-ul prin care a zis el ca da banii e http://www.kiva.org/
Simona
Bine ca va-ngrijiti de copiii din Angola ca pe-acasa ati terminat toate problemele! E ca si cum acasa la mine am vraiste si de niciunele si ma duc sa-i dau bani vecinului de de peste drum sa-si renoveze casa. Sunteti penibili! De fapt, nu! Sunteti doar interesati de a strange banii roamanilor din care, o mica parte, merg catre campania anti-malarie. Restu’ – sifonati si/sau insusiti de cei care lucreaza in program! Sa va fie rusine pentru manipularea emotionala grosolana in scopul de a obtine voi, echipa de proiect, avantaje!
Simona
Sa va fie rusine pentru manipularea emotionala grosolana in scopul de a va insusi voi banii oamenilor ca doar o mica parte ajung in campania anti-malarie. Bine ca va ocupati de africani, ca p-acasa ati rezolvat toate problemele. Problema e ca se fura mai usor din ceva care se face in afara tarii, se scoate mai usor pe off-shore. D-aia sunteti interesati de africani, ca sa va insusiti voi mai mult din baii stransi. Ca altfel, niciun om normal nu se duce renoveze casa vecinului de peste drum cand la el acasa este vraiste si n-are de niciunele! Rusine sa va fie, cu toate ca stiu ca n-o sa va fie, ca pentru asta v-ar trebui onestitate si constiinta, ceea ce voi n-aveti! Mi-e scarba!