Cadou pentru tatal meu
Nu am știut niciodată să îi fac cadouri și majoritatea au fost întâmpinate cu un „Nu trebuia să-ți strici tu banii pe cadouri. Că mie nu-mi trebuie nimic.” De-a lungul timpului i-am cumpărat de la produse cosmetice, de genul aparate de ras, geluri sau spume de bărbierit și after-shave-uri, până la lanterne, seturi de șurubelnițe și încărcător de telefon pentru mașină, cam de toate. Într-un an, de ziua lui i-am cumpărat o cămașă și niște pantaloni scurți. I-au plăcut și le-a purtat. Într-un alt an, i-am adus de la Barcelona un tricou polo roșu, care și ăla i-a plăcut. Parcă începeam să mă pricep.
Anul ăsta însă i-am făcut cel mai scump cadou. Unul pe care nu mi-aș fi dorit să i-l fac niciodată sau, să nu fiu absurdă, pe care să i-l fac cât mai târziu. Nu-i folosește la nimic, la fel cum nu i-au folosit nici borseta, nici lanterna, cumpărate amandouă pentru două Crăciunuri diferite. Probabil, dacă mi s-ar mai arăta în vis, mi-ar spune că iarăși am cheltuit banii pe prostii. Și ce de bani… Însă nu mi-a părut rău după nici un leuț și sper să aprecieze de acolo de sus.
Azi, tatăl meu ar fi împlinit 56 de ani, iar eu i-am făcut cadou un mormânt de piatră.
E ok ca nu eviti sa vorbesti despre chestiuni de gen 😉 – doar fac parte din viata, din firesc.
Imi place mormantul pe care l-ai facut : simplu, luminos, de bun-gust 🙂 – e bine ca memoria tatalui tau sa fie cinstita 🙂 si locul special in care va indreptati gandurile inspre el.
Dumnezeu sa-l odihneasca, in pace si liniste!
nu evit sa vorbesc despre tatal meu, dimpotriva. o sa il pomenesc de fiecare data cand o sa am ocazia si nu cred ca trece zi in care sa nu ma gandesc la el…
“Nu trebuia să-ți strici tu banii pe cadouri. Că mie nu-mi trebuie nimic.”
Asa imi zic si ai mei.
Of, imi pare rau…
E trist, intradevar. Dar e un gest atat de frumos.. Si mormantul e superb, mai ales pentru ca e atat de simplu. Be strong, tomata!
Mi-ar placea sa spun pttiii ce cadou frumos, dar nu e, nimic nu e frumos in moarte, d-apai in moartea unui parinte.
Imi pare rau.
Te imbratisez strins, draga mea.
nu, nu e frumos. daca ar fi musai sa-i punem un adjectiv in coada, ala ar fi “curat”, “ingrijit”, “decent” etc. Dar nu frumos.
>:D< back at ya.
Tatal tau ar fi fost foarte mandru sa te vada acum si sunt sigura ca de fapt, se uita si are grija de tine, de acolo sus. Imi pare rau.
Fii puternica!
Imi pare rau…n-am ce sa zic mai mult… Te imbratisez.
Mi-au dat lacrimile cand am vazut poza. Te citesc cu mare drag de ceva vreme, tocmai din Barcelona. Te imbratisez sincer si te admir pentru puterea de a merge inainte.
>:D<
Au trecut patru ani, iar apasarea este aceasi, poate chiar mai grea:
http://jumatati.blogspot.com/2011/05/asa-fost.html
Nici astazi nu stiu daca nu as fi putut sa ajung cu cateva ore mai devreme, numai ca sa pot sa-l tim de mana atunci cand s-a intamplat….
A murit strangand in brate fotografiile fiului meu, abia nascut…. doua coli A4
Nu puteai sa-i daruiesti niciodata mai mult decat mandria ca ai ajuns sa traiesti pe picioarele tale. Niciodata!
da, cred ca asta ar fi fost cea mai mare mandrie a lui. tot timpul ma tachina ca nu stiu de capul meu si ca nu ma descurc si ca nu ma intereseaza lucrurile importante. dar cred ca in sufletul lui stia ca ii seman prea mult ca sa fie adevarat ce spune… 🙂
ti-am mai spus: atata timp cat nu-l uiti, (pentru tine) va fi mereu langa tine … la bine si la rau … iar fericirea ta va ramane si fericirea lui (la fel ca-n trecut).
Of, draga de tine! Nici nu vreau sa ma gandesc prin ce ai trecut si prin ce treci de fiecare data cand ii auzi rostit numele. Imi pare tare rau, sincer, dar la urma urmei asta e viata. Din pacate, uneori lucrurile astea vin prea devreme, deodata te trezesti “om mare” si nu-ti vine sa crezi ca ti se intampla tocmai tie, pentru ca, indiferent de varsta pe care o ai, inca mai astepti sa te mangaie cineva pe cap sau sa te inveleasca inainte sa adormi. Ce sa zic, fii barbata, draga tomata!!!
de cate ori citesc ceea ce scrii despre tatal tau de atatea ori imi dau lacrimile.si dupa cum ti am mai spus, asa te am “cunoscut” eu, am citit un post despre tatal tau!
Dumnezeu sa l odihneasca in pace!
Calde imbratisari, Tommy!
Iar daca te gandesti la cel mai frumos cadou pe care o sa i-l daruiesti vreodata…afla ca nu exista, pt el tu esti cel mai frumos cadou al sau.
>:D< be strong
Sunt de acord. Cel mai frumos cadou esti tu ….
🙂 multumesc pentru cuvintele astea. nu m-am gandit niciodata la asta.
Era cu 2 ani mai “batran” decat tata-miu, ma apuca lacrimile doar cand ma gandesc la asta. I-ai facut un cadou care nu mai conteaza. care nu-l incalzeste, dar care dovedeste CAT AI CRESCUT si cat esti de puternica. Un cadou care arata celor care va cunosc ca, desi a plecat prea devreme de langa tine, a stiut cum sa te educe si sa faca om din tine.
of, de asta as vrea sa fie sigur si eu sa fiu sigura ca stie. 🙁 dar certitudinea asta, auzita din gura lui, n-o s-o am niciodata.
Tomatina, io nu prea cred in povesti cu barbosi si chestii din astea, dar undeva in suflet am CERTITUDINEA ca sufletele care nu ne mai sunt alaturi, nu s-au stins complet. Nu stiu ce s-a intamplat, cert este ca s-au transformat cumva si sunt prezenti in alta “dimensiune”. Stiu ca suna cretin ce spun, dar am avut intotdeauna credinta ca oamenii care ne-au fost luati nu s-au sters complet de pe fata pamantului. Si daca exista undeva “dimensiunea” asta, ei stiu ce facem in numele lor.
Drept ii ca nu iti va spune niciodata cu vorbe chestia asta, DAR ESTE MANDRU DE TINE. Tii in spate o familie intreaga, ai avut de luat o groaza de decizii, esti barbatul in casa de cand s-a stins el. De asta trebuie sa fii mandra de tine si sa realizezi ca esti un OM asa cum te-a dorit si crescut el 🙂
Mâine e ziua mea, şi după ce am citit articolul mi-a fulgerat prin cap cum că nici eu nu doresc să-i fac al meu tată un astfel de cadou, şi nici el mie, că în ultimul timp tot mai des se întâmplă ca tatăl să se uite la groapa în care e fiul lui. Îmi doresc să-i mai fac mulţi ani înainte cadouri inutile sau doar modice de care să se bucure puţin, dar să se bucure.
Apreciez şi tăria de sine. Îţi tre pentru un asemenea subiect.
Nu stiu sa comentez,nu pot ..poate.
Am convingerea ca tu stii ,la fel cum stie fiecare ca, tatal tau iti este profund recunoscator.
Da…si noi (eu si galu meu) tot la acest cadou am ajuns pentru tatal lui…la fel de dezamgiti de banii muulti ceruti (ce absurd) pentru care a trebuit sa facem credit (in ce tara traim?).Dar este o nevoie simtita,un respect si o datorie morala si sentimentala..pana la urma ce mai poti face tu ca si copil?Sa-i pastrezi amintirea vie si sa te ingrijesti de ce tine de tine.Este foarte dureros “cadoul”..Imi pare rau…si mi-e lehamite de “oamenii” care uita sa fie oameni si pe o durere atat de mare (care n-are pret sau valoare materiala) ei totusi pun un pret atat de mare de care se bucura.Stiu ca poate nu ti-e potrivit sa auzi asta,dar esti un copil ce-a facut ce trebuia si desi sunt sigura ca tatal tau ar zice ca “ce prostii, bani aruncati” este mandru de tine.
Iar mi-am amintit… ce trist a fost orasul in zilele alea…
E frumos. Mormintele oricum nu-s pentru cei plecati ci pentru cei ramasi care se intorc deseori la ele incercand sa inteleaga ce nu-i de inteles. Un loc neingrijit ne-ar intrista.