Foarte greu se ajunge la el
Am tot vrut să scriu despre subiectul ăsta, încă de prima oară când am auzit inepția. Când am auzit-o a doua oară, mi-am zis că imediat cum ajung acasă, sar pe calculator și, indignată, pun problema pe tapet. Timpul a trecut și m-am mai calmat, ba mai mult, am și uitat. Însă până să îmi pierd memoria, mai e cale lungă, așa că mi-am reamintit.
Sunt eu singura care a auzit ce urmează să vă spun sau ați auzit și voi? Și ce urmează să vă spun e întrebarea pusă fie de un pacient, fie de o asistentă, fie de un oarecare interlocutor care știe despre ce medic e vorba: „Vaaai, da’ cum de mergi la el? Că am auzit că foarte greu se ajunge la el.” Permiteți-mi să fac asta, măcar în scris, dacă în realitate nu pot nicicum (și credeți-mă că m-am chinuit în oglindă): /:)
Adică cum? Cum să fie greu să ajungi la un medic? Cum să trebuiască să ai pile și relații și stele în frunte ca să poți beneficia de serviciile unui medic care nici măcar nu are cabinet privat ci lucrează la policlinica gratuită a Spitalului Județean? Cum? Și, mai mult, de ce?
Prima oară când am auzit întrebarea nici măcar nu mi-am pus problema cum mi-o pun acuma, ci, dimpotrivă, eram chiar flatată că mama mea e una dintre aleși și beneficiază de o consultație a unei anumite doctorițe, al cărei nume nici nu mi-l amintesc și nici nu-mi doresc. Vorbeam la telefon cu o prietenă, care, întâmplător era asistentă la etajul 9 al Spitalului Județean, acolo unde mama mea trebuia să își facă niște analize și unde îi fusese recomandată doctorița cu pricina. Tatăl meu a fost cel care a dus-o și care a stat cu ea cam 2 ore să o aștepte pe doamna doctor să binevoiască să îi învrednicească cu un „La mine așteptați? Spuneți repede că mă grăbesc.” Eu n-am avut „onoarea” să o cunosc, însă m-am ferit de (re)numele ei cât de mult am putut. Chit că e una dintre cei mai buni neurologi din Timișoara. Mi se cam rupe, daca are un caracter atât de infect. La urma urmei suntem oameni, nu animale, și în plus, suntem destul de disperați și de panicați, dacă ajungem la spital. Ai măcar bunul simț și ascultă-mă și decide dup-aia dacă problema mea merită timpul tău prețios.
A doua oară, la fel. Eram în sala de așteptare a unei endocrinoloage, una dintre cele mai bune, idem ca și mai sus numita. Și cum io vorbesc cu oricine se așează lângă mine, interlocutoarea mea, nici una nici două, îmi trântește în față Întrebarea: „Da’ cum ați ajuns la ea? Că tare greu primește pacienți noi.” Să repetăm: /:)
Am ajuns, e drept, cu pile. De mânuță cu cineva care m-a băgat înaintea altora. Și nu mi-a plăcut că ceilalți care așteptau de mai mult timp ca mine rămâneau în urma mea când am plecat. Noroc că n-am stat decât 5 minute, altfel…
Dar, de sistemul sanitar din România e redundant să ne plângem. Însă pentru că suntem pe un blog, fac ce fac bloggerii cel mai bine: mă plâng și mă lamentez, strigându-mi în pustiu incapacitatea de a înțelege de ce. De ce unii oameni, buni în ceea ce fac, medici, care au ales să învețe cum să salveze vieți, decid cu superioritate pe a cui viață o salvează și pe a cui nu. Cine i-a investit cu asemenea putere de decizie? Nu va obosiți să găsiți răspunsuri, e o pierdere de vreme, la fel ca și scrierea acestui post.
19 Comments
crinutza
In primul caz n-am ce comenta, “doamna” respectiva era clar prea sictirita ca lucreaza la Stat si nu in propriul cabinet…
Insa pentru al doilea caz, iti pot oferi o explicatie: prea multi pacienti. Daca ti s-a raspandit faima ca esti bun in ceea ce faci, de obicei pacientii se ingramadesc buluc pe capul tau. Uneori mult prea multi ca sa poti face fata si ca sa ii poti trata bine pe toti. Nu toata lumea termina in 5 minute o consultatie la endocrinologie. Eu am stat mai mult de jumatate de ora ultima oara. Din fericire, eu trebuie sa merg doar o data pe an. Altii trebuie mai des. Cand sunt prea multi, e de preferat ca medicul sa aiba grija de pacientii pe care ii aiba deja, iar ceilalti sa se indrepte catre alti medici.
Tin minte ca am fost odata programata la un doctor despre care auzisem doar superlative, dar care, desi lucra foarte metodic, programa pacientii la fiecare sfert de ora, nici pe departe suficient pentru o consultatie pe indelete. Asa ca stateau oamenii la coada la cabinet pana la 12 noaptea uneori. Eu am cedat dupa ce am asteptat 2 ore peste ora programarii si am plecat.
Gabi
Eu cu “poamele” laudate am avut experiente la fel de nefericite. De atunci imi aleg medicii si dupa modul cum relationeaza. Daca simt ca pot avea o relatie umana cu el/ea si discuta pe fata si direct, daca simt ca imi ofera cu reciprocitate respectul pe care eu sunt dispusa sa il dau, atunci raman, daca nu, caut pe altcineva.
Si in timp am constatat ca increderea in medicul tau e un factor esential in vindecare.
Oricat ar fi e mult-laudat un medic, daca nu te simti tu bine cu el si nu ai o relatie de incredere, lucrurile nu vor merge ok nici cu boala si vindecarea.
Gerhald
E atat de simplu. Ai de ales intre stat si privat, iar ambele servicii costa aproape la fel de mult. Singura diferenta e ca unii taie chitanta, in timp ce partea cealalta deschide larg buzunarele. Eu sunt fan declarat al unei clinici-spital din Timisoara. Motivele sunt atat de multe: http://www.gerhald.ro/index.php/coltul-de-sanatate-sfaturi-medicale-clinici-spitale-doctori-timisoara/
eleny
tu esti una dintre persoanele care stiu perfect experienta mea cu un medic renumit la o clinica renumita din timisoara. mi-a adus drama vietii mele cu profesionalismul lui :))
de atunci m-am lamurit cum sta treaba cu astfel de specimene laudate in stanga si-n dreapta. aspectul cel mai nedrept e ca atunci cand ai o problema nu te mai gandesti f mult la asta si vrei pe cel mai bun, care de cele mai multe ori nu e ce e mai bine pentru tine…
diana
Mi-a dat Dumnezeu nenorocul să ajung într-un spital din Timişoara, singură, fără pile sau relaţii, am fost operată şi tratată exact ca o bucată de carne ajunsă pe bandă într-o fabrică uitată de lume. Am ieşit de acolo (noroc că nu a fost ceva foarte grav) fără să ştiu de ce am avut problema respectivă, dacă va mai apărea, dacă o puteam trata şi altfel, etc. Oricum, imaginează-ţi, dragă tomată, că eram în sala de operaţie, întinsă pe masă şi asistentele m-au dat jos şi m-au scos afară pentru că dna doctor era într-o discuţie cu nişte persoane sus-puse… M-au ţinut pe culoar, în faţa sălii de operaţie vreo 40 de minute, după care au uitat să mai aştepte ca anestezia să-şi facă efectul pentru că, din nou, dna doctor se cam grăbea. Când totul s-a terminat, m-au scos afară fără să mă întrebe dacă sunt sau nu ok… O experinţă deosebită, ce să zic…
lala
nu are rost sa mi spun parerea despre aceasta tema pt ca nu mi stric doar seara ci si saptamana!!din pacate titlul postarii e realitatea : FOARTE GREU se ajunge la EI!!!
Oana
Eu am experienta cu o doctorita foarte renumita dermato. Mi-a fost recomandata de o gramada de oameni, nu pot sa zic ca am ajuns greu la ea, dar am fost foarte dezamagita din doua motive: 1. la telefon am discutat despre o suma de bani si la fata locului mi s-a zis alta, tripla aproape (cu chitanta cu tot!) si 2. relatia pacient – medic, de cacao, femeia + asistentele ei m-au tratat de sus de fiecare data. Partea buna – si-au facut treaba pentru care eram eu acolo excelent, ca puteam sa raman cu urma urate in urma interventiei. Mi-am scos niste alunite si inclusiv doctorita mea de familie se mira ca nu mai am nici cel mai mic semn :D. Daca as mai avea o problema ce necesita atentie la aspectul estetic, probabil m-as duce iar la ea, ca n-am vazut la nimeni asa o “lucratura” frumoasa ca la mine, dar daca nu e implicat aspectul asta, eu la ea nu mai calc, am auzit si de altele ok si de treaba intre timp.
ova
Nu ii judeca prea aspru pe unii medici, nu uita ca sunt tot mai putin medici in Romania si cei care mai sunt trebuie sa astupe si gaurile lasate de cei care au plecat. La sectia neurologie din judetean mereu este asa, o nebunie totala si totusi organizata. Cred ca stiu despre ce doctorita ai scris in blog, dar doamna este si profesor si in acest caz cum poti sa te imparti intre vizite, consultati, cursuri cu studentii (viitor medici).
Draga Tomata ai incercat vreodata sa faci 10 lucruri in acelas timp , sa fi multitasking ?
Tomata
Nu trebuie sa fie nimeni multitasking. trebuie sa stie cum sa-si imparta timpul. iar daca si-au ales meseria asta, trebuie sa-si asume riscurile si sa o faca asa cum trebuie. ca nu matura nici strada si nu lucreaza nici in publicitate, din cauza lor pot muri oameni.
Bogdana
la fel de “greu” se ajunge si la endocrinologul meu. la un dermatolog bun la fel… sa vezi cum e la un pediatru bun sau la un orelist bun, cand iti tzatzaie fundul, ca doar il vrei pe cel mai bun pentru copilul tau, nu?!!! asta este, iar ultimul paragraf din post rezumeaza perfect realitatea nefericita in care traim 🙁
Pisica Roz
Mi se pare absurd ca intr-o tara in care muuuuuuuuuuuuuuult din salariu se duce in bugetul asigurarilor de sanatate la STAT sa nu poti benefica de nici un fel de serviciu in spitalele romanesti. E rusinos… Mai mult nu spun, ca ma aprind prea rau.
Adi
Imi recomandati si mie un endocrinolog de incredere, va rog!
Tomata
Laura Munteanu – Timisoara
Vasy
Deci din ce am citit pana acum imi da asa o stare de pesimism cand ma gandesc ca intr-o luna ma voi intoarce acasa(Timisoara) si va trebui sa caut un neurolog bun pt a ma trata.
Tomata
tu, Vasi, dar ce-ai patit? :-s
Vasy
Sunt in germania momentan si am facut o tromboza de sinus venoasa urmand sa fac un tratament cu anticoagulant (Marcumar se numeste medicamentul) timp de 4 luni,si nici nu stiu daca in tara se gaseste.
Am inceput investigatiile aici si tratamentul dar vreau sa continui in tara acest tratament si bineinteles ca drumurile mele vor fi: medic de familie-neurolog sau hematolog nici nu stiu pt ca m-a surprins acest accident si vreau sa ma informez mai bine despre ce si cum.sunt destul de stresat dar sper ca totul sa revina la normal.
O zi frumoasa!!!
pacient
….dupa multi ani de drumuri la o trio-medici ,neurologie timisoara am ramas cu un gust amar dar si paraplegica .
7 ani de incompetenta ,indolenta ,nepasare …..pentru a stabili pe jumatate un dg.
cu eforturi proprii mi s-a pus dg in Germania , o boala rara , “neuromielita optica “.
refuzul categoric de a intra intr-un program cu tratament de incercare – rituximab- a inceput cu distinsa dr SIMU MIHAELA , MS , CNAS , GUVERNUL PONTA CARE TREBUIA SA MODIFICE 2 HG-URI .
Le doresc tot binele care il merita !
In viata sa aiba parte de toate bucuriile pe care acei trio-medici dar si ceilalti care au pixul in mana ,,,,,mi le-au creat .
Ana
Trebuia dat nume… nu de alta dar sa stiu de cine sa ma feresf. Eu una, chiar nu cred in in doctori de genu… consider ca au ajuns medici din prost noroc.
Cristinaa
Îmi recomandați un neurolog bun din Timișoara va rog!! M.am saturat sa ma plimb prin spitale de pomana!!