Doamna Adina

Vă povesteam acum ceva vreme despre modelele din viața mea și despre cum mi-am ales cu greu 3 dintre ele. Pentru că n-au fost foarte multe femeile care să mă facă să spun: „când o să fiu mare, vreau să fiu ca ea”. Nu pentru că aș avea eu o dorință de individualitate și de diferențiere extrem de dezvoltată, ci pentru că, probabil, am fost mai greu de impresionat la nivelul ăsta. Mi-au plăcut și îmi plac femeile deștepte, descurcărețe, inteligente și puternice, multe dintre ele m-au inhibat și încă mă inhibă când sunt în prezența lor, însă doar atât. Nu mă mișcă sufleteșteîn nici un fel. Poate pentru că nu am ocazia să le văd o bucățică de interior, să văd cum sunt structurate ca ființă, ca femeie. Pentru că asta e tot ce-mi trebuie ca să mă „uit în sus la tine”, vorba zicalei.

Știți deja că Avon 125 este o campanie care promovează femeile din viața noastră care fac lucruri extraordinare, care ne-au schimbat într-un fel sau altul modul de a fi, de a gândi, de a acționa. Femei obișnuite care merită să fie cunoscute de toată lumea. Campania Avon 125 strânge propunerile noastre până la sfârșitul lui iunie, iar între 1 iulie și 15 august se votează. Primele 125 de femei propuse vor fi premiate.

Pe a doua femeie model din viața mea am cunoscut-o prin intermediul tatălui meu. În mod normal, ca fiică, îți pui niște întrebări când tatăl tău vorbește cu admirație despre o femeie, devii geloasă poate, pentru că nu l-ai auzit niciodată vorbind așa despre mama ta. Însă nu și când ajungi să o cunosți pe femeia despre care îți vorbește. Tatăl meu a cunoscut-o pe doamna Adina când aceasta a avut nevoie de un instalator și când cel ales a fost el. (Scurtă paranteză: tatăl meu a fost un instalator atât de bun, încât chiar și acum, dupa un an și 2 luni de când a murit, telefonul lui încă mai sună și oamenii află întristați că nu mai e). De fiecare dată când i se strica ceva la instalația sanitară sau la gaz, ori dna Adina, ori soțul dumneaei, îl sunau pe tati. Și el se ducea cu mare drag să rezolve problema pentru că era o plăcere să stai de vorbă cu ei, dar mai ales cu un suflet cald ca dânsa.

Eu am întâlnit-o când trebuia să fac pe șoferul pentru el, când băuse o bere și era chemat de urgență. Urgența se rezolva în 5 minute, însă noi mai zăboveam la povești încă cel puțin o oră. După moartea lui, am fost surprinsă să aflu cât de mult a vorbit tatăl meu cu dânsa despre mine și despre ce simțea el pentru mine. Noroc cu dna Adina că altfel nu mi se confirmau unele lucruri niciodată. A fost una dintre singurele persoane în preajma căreia îmi simțeam toată durerea pierderii lui, unul din singurele suflete care ne știa povestea și toate trăirile pe care ni le trezeam unul în altul. Doamna Adina a fost ca o cutie de rezonanță pentru ce nu ne-am spus unul altuia personal.

După ce tatăl meu a murit, m-am bucurat că a rămas pentru mine ce a fost și pentru el: o confidentă și un ajutor. Și pe lângă toate lucrurile astea, inima ei mai strălucește printr-o calitate care pe mine mă impresionează întotdeauna: iubește animalele. Atât de mult încât le adună de pe stradă, le găzduiește în curtea dânsei, le duce la veterinar și dacă nu le poate „mărita”, le păstrează. Mai mult decât atât, își dorește să înființeze un adăpost pentru câinii vagabonzi și pisicile maidaneze. Și pentru că are resursele și cunoștințele necesare, îi doresc din toată inima să reușească să îl pună pe picioare și eu, cu cel mai mare drag și cu cea mai mare plăcere, mă ofer voluntar să o ajut cum pot.

Cum să nu admiri o femeie ca ea, cum să nu îți dorești să o cunoști? Ei, eu o cunosc și sper ca daca adăpostul de animale vede lumina zilei, să o cunoașteți și voi.