La trainigul Farmec

Dacă vă întrebați unde am dispărut ca „măgărița” în ceață, ați aflat deja în postul de dimineată că am fost la Sighișoara în acest weekend. Cum am ajuns să merg, vă spun pe scurt, că la invitația Alinei, și pe larg vă explic la steluță*, ca să nu întrerupem șirul poveștii.

Așaaa, să scriu acuma, după ce au scris toate fetele despre trainingul Farmec din cetatea medievală, e ca și cum aș face o recenzie la Crimă și pedeapsă, adică nu știu ce v-aș putea povesti eu în plus sau cum aș putea să o fac mai frumos decât au făcut-o ele. Da’ nu mă dau bătută și vă spun varianta mea.

După un drum lung de la Timișoara la Sighișoara, pe un traseu marca Nebuloasa (despre care vă voi povesti într-un post viitor), am poposit și noi la masa din pivnița Hotelului Sighișoara. Noi, adică timișorencele: Corina, Nebu, Cristina și yours truly (că Diana a venit abia sâmbătă dimineața, numai draga de ea știe cum și cu ce, că io m-am pierdut în atâtea mijloace de transport cu câte a venit). Acolo am dat cu ochii de două mese întinse ca la ospăț. La o masă, echipa Farmec, la cealalată în ordine aleatoare, dar se poate să fie chiar cea exactă: Alina, Raluxa, Mirona, Ruxa, Zăineasca și Andreea. Pupături, îmbrățișări și bucurie la revedere, ceea ce, am aflat ulterior de la Cristina de la Farmec, că a fost o surpriză plăcută pentru ele, că nu se așteptau să ne cunoaștem atât de bine încât să ne întâmpinăm atât de cald și prietenos. Dar, așa cum avea Cristina să constate mai târziu, sunt multe lucruri pe care nu le știa lumea despre blogosfera feminină. Însă Cristina nu e singura care a avut surprize în weekendul ăsta, cum veți afla mai încolo.

Așa, după o masă copioasă și după conversațiile savuroase din jurul ei, ne-am luat de mânuțe și am pornit-o prin cetate, în căutare de un loc calduros, unde să ne încălzim sufletele cu ceva alcool. Mă rog, ele, ca io m-am „îmbătat” cu ceai. 🙁  Am nimerit într-un bar la subsolul unei clădiri (cum altfel) medievale, unde ce să vezi? Era karaoke. Fetelor, puse pe distracție, nu le-a trebuit prea mult. Ne-am așezat la masă într-o asemenea „liniște” încât cuplul aflat acolo la o întâlnire romantică a trebuit să se mute, nu la altă masă, ci în altă încăpere. :)) După comandă, s-a încercat convingerea DJ-ului să puna anumite melodii din repertoriul cântărețelor de la masa noastră, însă au fost refuzate cu politețe. Așa că au trebuit să se rezume la lista de titluri din meniul localului. No, n-o fost bai, că s-or descurcat și așa. Io, nefiind destul de cherchelită (că n-aveam cum, că altfel eram), m-am rezumat la coregrafia pentru melodiile cântate de Zăineasca și Mirona. Ce să vă mai spun decât că distracția a fost maximă, am râs până ne-au durut maxilarele, ceea ce am aflat a doua zi, ne-a făcut tare bine la ten. ;))

Când s-a încheiat cheful, ne-am îndreptat către camerele noastre, să ne culcăm, că a doua zi ne așteptau un pic mai mult de 70 de slide-uri, număr care a băgat sperieții în fiecare dintre noi. Am avut deosebita plăcere de a fi colegă de cameră cu Corina și mă bucur tare, că în sfârșit am apucat și noi să vorbim mai mult și mai bine. Și mi-e tare dragă fata asta că avem multe în comun.

Trecu și noaptea și ne-am trezit cu forțe proaspete pentru trainingul pe care noi îl credeam un piiiic cam plictisitor. Adică, sincer, cât poți vorbi despre creme și ten? Aflați că mult. Mult mai mult decât am vorbit noi în 5 ore și ceva, dacă nu 6. Am coborât la micul dejun cu fețele întinse și trase, că nu aveam voie să ne dăm cu nimic pe ele. Și asta era chiar mai dureros decât că am fost nevoite să ne arătăm una alteia nemachiate. ;)) „Fără poze” a fost cerința tuturor, iar în cazul în care chiar se scăpa vreuna și îi țâțâia degetul pe butonul aparatului foto, Zăineasca ne-a promis să ne trateze cu fotoșopul. 😀 Ne-am așezat cuminți la masă în așteptarea celor 70 (!!!) de slideuri de care ne era atâta teamă. Io am fost profund încântată de pixul înscripționat cu Gerovital Plant. În fața noastră se mai aflau o mapă cu toate slide-urile și o fișa de diagnoză a tipului de ten.

Înainte de începerea propriu-zisă a trainingului, Cristina ne-a întrebat care e informația pe care dorim să o aflăm în următoarele ore. Deși la început toate am fi răspuns cu „păi nu știm, să vedem, că ne vin nouă întrebările pe parcurs”, când cineva a pus prima întrebare, următoarele zece au năvălit pe panoul de prezentare, că abia mai avea timp să le scrie. Cursul a început cu prezentarea Maricicăi (oricât a fugit ea de numele de alint dat de colegele ei, și de noi tot așa a fost alintată, că ne-a fost tare dragă). Avea biata de ea niște emoții, îi tremura vocea și i se usca gură, încât am vrut la un moment dat să îi șoptesc la ureche ceea ce ne zicea Alina cu o seară înainte: „Imaginează-ți-le pe toate goale”. Da’ mi-am zis că n-o ajut deloc, așa că m-am rugat în sinea mea să îi treacă din emoții, că nu suntem decât niște bloggerițe simple și simpatice, nu ditamai savanții care ar fi putut contesta ce are ea să ne zică. Dar a fost o drăguță și și-a dus la bun sfârșit tot discursul. Tot ea a fost cea care ne-a testat tenul pentru a-i pune eticheta de normal, gras, uscat, sensibil, acneic, etc.

Am ajuns la partea testării. Aflându-mă chiar lângă ea, am fost prima pe scaunul de „tortură”. Maricica ne-a explicat fiecăreia că nu trebuie să ne temem de aparatul de diagonză, că nu ne pișcă, nu ne curentează, nu ne gâdila, nu ne nimic. Ce ne-a făcut însă, ne-a arătat gradul de elasticitate, de hidratare, nivelul sebumului și factorul de protecție solară necesar pentru tipul nostru de ten. Pe baza numerelor afișate, a reieșit că am un ten normal, dar sensibil. Pentru că ni s-a spus ulterior că tenul normal e un mit, nu există în stare pură. Toate tipurile de ten au o hibă, mai mică sau mai mare, un dezavantaj care să le facă să necesite îngrijire și întreținere.

Așea… pentru tipul meu de ten, oarecum normal, însă cu un început slab de cuperoză și predispus la coșuri, mi-a fost recomandată gama Aslavital cu argilă. Pe care ieri, mi-am și cumpărat-o. Nu pe toată că nu aveam nevoie chiar de toată. Însă mi-am luat pudră de argilă pentru mască saptămânală, demachiant, loțiune tonică și cremă hidratantă. Se vede, da?

După sesiunea de diagnoză, pauză de cafea, fumat și alte cele. Când ne-am întors în sală a urmat partea a II-a, prezentarea tipurilor de ten, a problemelor lor și a produselor Gerovital recomandate. Sesiunea aceasta a fost prezentată de Claudia. Mare noroc am avut să stau lângă ea, pentru că orice întrebare șușotită am avut, Claudia mi-a răspuns cu cel mai mare drag și cu cea mai mare plăcere. Tot ea a fost cea care mi-a recomandat și gama Aslavital, asta după ce îmi autorecomandasem eu, cu de la mine putere, gama Gerovital Plant. Wrong, bine că aveam specialistul lângă mine.

Sesiunea asta a fost presărată cu întrebări, care mai de care mai nerabdătoare, care mai de care mai interesantă, pentru că am ajuns toate la o vârstă, apropiată de 30 de ani și nu știam mai nimic despre fețele și pielea noastră. Rușinică nouă. Ei, și la întrebările astea, cea care ne răspundea era Doamna Jofi. N-am menționat-o până acum pentru că am tot încercat să-mi găsesc cuvintele pentru a o descrie pe aceasta femeie legendă, cum bine îi spunea una dintre fetele mele. Cum să vă spun io că este Doamna Jofi? Ce cuvânt ar caracteriza-o cel mai bine? Cred că dacă vă spun că aceasta doamnă ESTE brandul Farmec, poate m-aș apropia un pic de adevăr. N-a fost întrebare de-a noastră la care dânsa să nu poată răspunde pe înțelesul nostru, n-a fost nedumerire pe care dânsa să n-o poată lămuri, n-a fost curiozitate de-a noastră pe care dânsa să n-o satisfacă. Ne-a răspuns chiar și la întrebări indecente despre strategiile de promovare, despre reușitele și despre eșecurile gamelor cosmetice. TOT ce-am vrut să știm, ne-a spus. Și ne-a spus-o cu o coerență, cu o dedicare și cu o plăcere care i s-a citit pe toată fața aceea îngrijită și tratată timp de 35 de ani cu produsele Farmec, produse care au ieșit din mâinile și din mintea ei strălucită. Copiii ei, așa cum îi place dânsei să-și numească flacoanele cu emulsii, creme, solutii, măști și alte cele. Copiii aceia pe care îi vede pe rafturile magazinelor cu aceeași mândrie cu care o mamă își privește odraslelele absolvind liceul sau facultatea cu magna cum laudae. Pentru că produsele Farmec și Gerovital sunt produse magna cum laudae și nu spun asta pentru că am fost io la un training gratuit, ci o spune renumele Anei Aslan care a fost inventatoarea cremelor și a conceptului de anti-aging, numit mai pe limba mioritica “geriatrie”. Pentru că Gerovitalul a fost prima cremă anti-îmbătrânire DIN LUME. Ana Aslan a fost prima care a încercat să abordeze îmbătrânirea ca pe o boală, să îi încetinească progresul. Io asta n-am știut și mă simt tare bine acuma că știu. Revenind la Doamna Jofi, toate am rămas siderate de fiecare dată când ne explica ceva, fie în sala de training, fie în pauzele de țigară, pentru că discuțiile nu s-au oprit nici atunci, nici la ora 17:15 când scria în desfășurător că trebuie să se oprească. Am savurat toate cele 70 de slide-uri pe nerăsuflate, cu cel mai mare drag și dacă și a doua zi ne-ar fi „supus” cineva la același tratament, cu drag am fi participat și am mai fi „suportat” încă 70 de slide-uri.

Doamna Jofi

Ultima care n-a vorbit a fost Ioana, managerul de marketing, care ne-a spus povestea produselor, de la stadiul de idee, până la prezenta fizică în magazine. Și nu e cale scurtă, că pentru a ajunge acolo, unei creme îi trebuie un an – un an jumate. Multe lucruri am aflat și de la Ioana, despre echipa de design, despre ambalaje, despre distribuție și despre cum Gerovitalul se vinde în Japonia cu 100 de euro cutia, despre cum compania vrea să se extindă si pe piețele din Europa pentru că poate și pentru că are cu ce să rivalizeze cu alte companii multinaționale. Astfel încât, deja s-a făcut intrarea pe piața maghiară și acum se pregătește minuțios intrarea pe cea poloneză. Încet, încet, cătinel, cătinel, ajungem și noi pe rafturile magazinelor din Europa de Vest. În secțiunea Ioanei am ajuns la concluzia că românii nu cumpără Farmec din două motive principale: unul pentru că fiind restricționați atâția ani de zile doar la produsele Farmec și Gerovital, odată cu intrarea în magazine a atâtor branduri și a atâtor posibilități, au fost liberi să încerce și altceva. Astfel au dat uitării produsele bune pe care le-au folosit de atâția ani de zile, uneori și la alte lucruri decât cele pentru care erau destinate. Un al doilea motiv ar fi lipsa de încredere în prețurile mici ale produselor. Adică dacă nu-i scump, sigur nu-i bun. În fine, mentalitate de 2 lei, pentru că gamele Farmec și Gerovital pot câștiga multe bătălii cu multinaționalele franceze, par example.

Și trainingul s-a încheiat și noi am primit fiecare câte o gentuță pregătită pentru plajă: cu produse de protecție solară, cu o pălărioară și cu o treabă de-aia căreia chiar nu știu cum îi spune acuma pe care te intinzi să te bronzezi. Și niște lacuri mișto de unghii, că doar suntem niște dive. Pălărioara a făcut senzație și tare ne-a plăcut să ne pozăm cu ea.

După trainigul fermecat, am ieșit oleacă la plimbare, cu Corina, da’ despre asta și despre Sighișoara, drumul înspre ea și dinspre ea mâine, că acuma deja am scris taaare mult și tre’ să vă mențin interesul nu? 😛 Deci, pe mâine.

_______________________________________________________________________

* Bine c-am recitit articolul ca altfel uitam sa scriu. Deci, am ajuns sa merg la Sighisoara cu echipa Onlineritze cu Farmec, chiar daca n-am participat la campanie, pentru ca Anurim n-a mai putut sa mearga. Initial, Alina ma sunase sa-mi propuna sa fac parte din echipa ei, insa am refuzat pentru ca, cu o saptamana inainte, va povestisem despre alta gama de produse cosmetice si nu puteam ca in saptamana urmatoare sa va recomand alte produse, de acelasi tip, de la alt brand. Ce credibilitate as mai fi avut? Acum, dupa ce a trecut ceva vreme de cand am testat acele produse, de care am fost multumita, am decis sa le incerc si pe cele de la Aslavital, mai ales ca mi-au fost recomandate special, dupa teste, nu dupa ochi. Na, si asa am ajuns eu acolo.