Nonsens

Ah, din nou la desktopul meu… îmi aduc aminte de vremurile de la început, când seară de seară stăteam cu lampa aprinsă şi răspudeam comentariilor voastre, după care mă puneam şi scriam postul pentru a doua zi. Ce vremuri !… Mi-e dor de ele. Mi-e dor de blog aşa cum era şi mi-e dor de gândurile din care scoteam propoziţii pe care acum, când le recitesc, nu le recunosc.

În fiecare zi, pe drumul făcut pe jos, până la lucru, îmi venea câte o idee şi printre referene de melodii cunoscute, scriam în minte articolul pe care până să ajung să-l pun pe hârtie se îmbogăţea cu şi mai multe idei. Pe-atunci n-aveam voie să stau pe mess, pe bloguri sau pe mail la lucru. Libertatea era destul de restrânsă şi poate şi de-asta eram mai înverşunată şi ideile se tupăneau ca să aibă întâietate pe coala virtuală. Acum… nu mai am timp, nu mai merg pe jos şi, prin urmare, nu mai am nici idei. Da’ asta v-am mai spus deja de câteva ori.

În fine, n-am vrut să zic nimic cu postul ăsta, aş putea chiar să închid şi comentariile pentru că nu ştiu ce aţi putea comenta aici. Da’ am deschis o pagină de Word şi mi-am lăsat gândurile să zburde şi mâinile să înşire cuvintele aşa cum le dictează mintea.
Scuzaţi, vă rog, că v-am răpit din timp cu acest nonsens.