Schimb de carti in salina
A trecut ceva vreme de când n-am mai scris despre Schimb de cărţi. Motive ar fi destule, însă cel mai la îndemână ar fi cel că deja multă lume ştie cum stă treaba, mulţi au încercat cel puţin o ediţie şi şi mai mulţi au încetat să vină. Nu ştiu din ce cauză, dar s-au retras unul câte unul şi acum, dacă ne mai strângem 15 e mare lucru. Nu ca pe vremuri când eram câte 30 şi nu mai aveam loc în Old Boys sau în alte baruri pe unde ne întâlneam. Nu cred că lumea nu mai vine pentru că nu mai citeşte. şi aici, prefer să mă abţin de la comentarii sau de la datul cu părerea. Nici eu, care sunt cea mai veche la sdc, nu mă mai entuziasmez aşa cum o făceam anul trecut sau acum doi ani. Poate şi pentru că nu mai vin mulţi dintre cei cu care îmi era drag să vorbesc despre cărţi, dar şi pentru că biblioteca mea a crescut considerabil şi nu mă mai prea tentează nici o carte din circuit.
Acum am vrut să scriu pentru că schimbul s-a ţinut într-un loc neconvenţional despre care merită să pomenesc. Andra ne-a aranjat o întâlnire la Salina din Oraş, de care eu am şi uitat că există. Chiar, poate mulţi din afara Timişoarei nu ştiţi, dar ne putem mândri că avem şi noi o salină, chiar dacă e artificială. Cum nu mă ştiu suferindă de probleme ce se pot trata acolo, nu aş putea să vă spun care e diferenţa între o salină artificială şi una naturală, mai ales ca in aia naturala am ratat ocazia sa intru.
Noi ne-am simţit tare bine în cămăruţa cu sare pe pereţi, muzică relaxantă în surdină şi muuuultă sare pe jos. Parcă eram într-un iglu. 🙂 După ce-am vorbit despre câteva romane erotice, despre droguri şi SF-uri, am discutat oleacă despre Patapievici şi am ajuns la concluzia că nu trebuie să mă simt proastă sau frustrată că nu pricep o iotă din ce vorbeşte sau ce scrie. şi, la fel ca mulţi alţii care vorbesc pentru un cerc restrâns, am decretat că funcţionează pe principiul “dacă nu îi poţi convinge, zăpăceşte-i”. De asemenea discuţii, la care participă toţi, mi-a fost tare dor. Păcat că nu mai e nici o carte care să provoace polemici, că tare fain era să vorbim toţi despre acelaşi lucru.
Oh, but well… vedem cum o fi pe viitor. 🙂 Poze.
6 Comments
crinutza
De fapt sunt 2 saline de suprafata in Timisoara 🙂
Si mai e una si pe la Sag.
mariusrusu
e clar că acele cărţi nu mai mucegăiesc. şi-au luat porţia de sare 🙂
serban
ce frumos:D
Sirg
Mai e si Salina Roman facuta dupa ceva brevet, mama mea a fost la o terapie acolo si e foarte frumos.
Andrei
Is mai multe saline in TM dar Salina din oras este primul lant de saline artificiale din Romania avand cea mai performanta tehnologie
Mihai
Eu zic sa te duci la salina reala pentru ca e un sentiment foarte misto cand de la 100 metri ti se infunda urechile si e foarte bine amenajata.