Ritualuri zilnice si saptamanale
Fiecare femeie, oricât de mare sau mic preţ pune pe aspectul ei, are un ritual zilnic sau săptămânal de îngrijire şi înfumuseţare. Am şi eu unul, deşi, în ultimul timp, aspectul meu e ultimul de care-mi pasă. Totuşi, nu pot să ignor anumiţi paşi pe care îi fac pentru a arata cel puţin acceptabil.
Aşadar, ritualul zilnic de ingrijire şi frumuseţe se desfăşoară după cum urmează:
Dimineaţa: după spălatul pe dinţi şi pe faţă, urmează curăţarea tenului cu o loţiune tonică. Chestia asta am învăţat-o acum câteva luni la o demonstraţie cosmetică şi de-atunci o fac zilnic. Nu mă demachiez dimineaţa, deşi stiu că trebuie, însă imi îndepărtez surplusul de grăsime cu loţiunea tonică. Nu ma dau nici cu crema, desi stiu ca si asta ar trebui. Apoi mă machiez, mă pieptăn, mă îmbrac, mă dau cu deo-roll la subrat şi o tulesc la lucru.
Seara: ritualul ăsta e mai lung şi începe cu spălatul pe dinţi. Apoi demachierea, ochii, după care faţa. Uneori îmi curăţ faţa şi cu lotiune tonică, alteori, când am chef, folosesc o cremă grunjoasă pentru un gomaj care să mai elimine din punctele negre şi sa îmi exfolieze pielea. După toate astea, aplic cremă hidratantă. Duşul, abia il aştept. Nu pot să adorm dacă nu fac duş, mai ales în zilele de vară când simt că orice se lipeşte de mine. Până să apară duş-gelurile Dove Visible Care, foloseam chiar orice fel de duş-gel. Nu-mi păsa. Acum îmi pasă, pentru că eu n-am mai avut nici un gel de duş care să aibă textura unei creme. E atât de cremos, încât chiar am senzaţia că mă spăl cu cremă. După duş, când nu mi-e prea somn, mă dau şi cu cremă de corp. Nu obişnuiam să o fac, însă un concurs pe care l-am ţinut pe blog mi-a adus nişte produse care trebuiau testate. Si am rămas plăcut impresionata, drept pentru care m-am deprins şi cu obiceiul ăsta.
Cam în asta consta programul meu zilnic de îngrijire.
Cel săptămânal include spălatul pe cap – am un păr care nu necesită spălare o dată la două zile, aşa că pot liniştită să îl las chiar şi 6 zile până să îl spăl, că nu se vede, nu se simte. Spălatul părului se face în 3 etape: două şamponări şi o dată cu balsam. Nu limpezesc părul extrem de bine după balsam, pentru că la cât de neînblânzit e, stă mai cuminte, dacă păstrează puţin balsam în el. Deşi ştiu că nu e tocmai pentru el, îl usuc de fiecare dată cu uscătorul, pentru că altfel stă ca naiba şi oricum am probleme cu el, deci nu pot renunţa la pasul ăsta. Nu folosesc nici spumă, nici gel, nici ceară, nici fixativ, decâ când e musai necesar, adică la ocazii speciale. Şi cu toate astea îmi cade cu pumnul. Însă pentru asta am alt truc, pe care nu e momentul să îl dezvolt aici.
Apoi, un alt pas în ritualul săptămânal constă în manichiură şi pedichiură, etape despre care nu prea am ce sa vă povestesc, că nu fac nimic deosebit, în sensul că pur şi simplu îmi înmoi unghiile în apă şi le tai cu forfecuţa, după care le pilesc. Foarte rar le dau şi cu ojă.
Referitor la alte sfaturi de frumuseţe generală, cum ar fi dieta şi sportul, voi păstra tăcerea pentru că nu fac absolut nimic în privinţa asta şi şi-aşa mă chinuie gândul că nu mai trebuie să amân.
Acest post este o leapşă care a venit de la Roxana Radu, dar care a pornit de la cei 10 paşi de îngrijire şi frumuseţe enumeraţi de Oana Cuzino, şi pe care eu o trimit Corinei Săftescu, Floricăi, Elenei şi Andei. Bonus: Ramonei.
e pranz, am de lucru si nu prea am chef, asa ca o sa scriu si eu care e ritualul meu.
eu am un ten mai sensibil, asa ca dimineata, dupa dus si spalat pe dinti, trebuie neaparat sa ma dau cu crema. daca tin minte/am chef, ma si demachiez inainte de asta. apoi ma machiez, ma dau cu deodorant si cu fixativ peste ceea ce numesc “coafura” si plec. a, da, ma si imbrac :D. seara, ma demachiez, fac dus si, in dus, imi curat fata cu un gel de curatare delicat, dupa care incepe operatiunea cremuirea: fata, maini, corp, coate, genunchi, calcaie, talpi. am o piele uscaaata, saraca…
de 3 ori pe saptamana: ma spal pe par – am un tratament, ca nici cu scalpul nu stau bine, numai in pielea mea sa nu fii, la propriu. dupa ce ma spal, aplic balsam si apoi ma dau cu o spuma, cat sa stea parul in loc. nu ma mai usuc cu uscatorul de ceva vreme. tot de 3 ori pe saptamana, merg la sala, aerobic. o ora de injurat de 3 ori pe saptamana, e drept, dar merita.
o data pe saptamana: mani-pedi (daca am chef de oja, si mai des). exfoliere cu un gel de dus.
o data la doua saptamani: un gomaj delicat.
gata, acum sa vedem daca a venit cheful de lucru 😀
trebuie sa vorbim…
poate ca e nevoie sa scri zilnic pentru a reusi in final sa scri o carte; dar consider ca in acest momement trebuie sa iei o pauza de la ce faci, e nevoie de o vacanta in care sa nu faci nimic, poate doar sa te relaxezi si sa observi cum viata curge in jurul tau, fara a tine seama de trecut.
Te citesc, si am ramas fidel pentru ca scri frumos si sincer; numai ca de la o vreme aduci lumii prin blog durerea din interiorul tau. Uita-te numa pe ultimele posturi si zi de nu e asa: cele 13 (si nu 10) filme pe care mi le recomanzi (Dear Jhon nu e un film de 5/5,nu am reusit sa ma uit la nici juma de ora din el, da asta poate e problema mea 😛 ); cartile pe care le citesti: Jurnal din Anul Ciumei; Inscenarea lui Roger Murgatroyd, nici Micul Print nu te-a impresionat; si ce sa mai zic de posturi ca: Pururea tineri; Sub semnul minus; Top 15 melodii despre ploaie …. chiar si Belgradul aduce aminte de razboi prin fotografia cladirii bombardate. Eu nu vreau sa vad asta. Tu mai vrei? Daca te uiti prin arhiva vezi ca Tomata cu scufita ne-a obisnuit cu altceva.
poate ca e nevoie de timp, sa treci peste momentele astea mai dificile; sau poate e nevoie de oameni; poate de ambele; dar eu recomand o pauza. ….
ne intreba-i mai demult: “cam ce melodie suna pe fundalul zilei voastre?”…
…O pauza – Wouldn’t that be radical ?
..si eu :)..dimineata.demachiat.spalat pe dinti.crema de fata.apoi ma imbrac, ma machiez, fixativ.lentilele de contact.ma dau cu crema pe corp.spray racoritor pentru picioare de cirese..gaselnita noua 🙂 parfum si am iesit din casa
seara.dus.ma demachiez ochi,fata.ma spal pe dinti.crema anticearcan.crema de fata.crema de corp desi de multe ori imi place pielea asa proaspata dupa dus fara sa mai pun nimic pe ea.ma piaptan.crema pe maini si somn.
saptamanal..imi spal parul de 2ori iar a doua zi dimineata dau cu placa prin el.pedichiura.manichiura.
o data pe luna merg la cosmetica.
iar sport..descoperit acum o sala recent deshisa..unde sper sa ajung cat mai des, care ar fi de 1-2 ori pe sapt 🙂 iar rolele le tin mereu in masina si cand sunt prin oras am un loc preferat unde merg si ma plimb cate o juma de ora.f relaxant
mi.am amintit de ce am citit odata pe un blog..http://eugen.blog.com/page/2/ si cam asa ar mai fi ziua mea obisnuita:)
Ma trezesc,
LG,Borsec,Yves Roche,Colgate,Napolact,Fitness,Avon,CK, Borsec, Opel,Jacobs,Marlboro,
Orbit,Milka,LG,LG,Borsec,Jacobs,LG.
Opel,CocaCola,Acer,LG,Marlboro,Borsec. Opel.Real.
Danone.Borsec.Acer,LG,Palmolive,Yves Roche,Colgate,Avon,Acer,Borsec.
Somn 🙂
cat despre ceea ce scri… n.as vrea nici sa intru toata ziua pe blog si sa citesc cat e de roz peste tot si sa ne povestesti despre fluturi si zane.cum ai zis tuh nu scri ca sa ma multumesti pe mine sau pe altii.scri ce e in sufletul si mintea ta.iar vreau sa mai aflu o parere sau ceva interesant. oricum ai fi.vesela, optimista sau cateodata nu.te iau asa cum esti.sa nu pleci nicaieri 🙂
Si uite asa am aflat ca tenul tau este cu tendinta la ingrasare si necesita luarea de masuri 😉
Si acum nu ma pot abtine sa nu “comentez la comentarii”, nu imi sta in fire dar acum simt nevoia. Ma refer la comentariul lasat de @zolizzz :
1.Nu se simte deloc nevoia unei pauze (tu sti asta deja).Daca intr-adevar se uita la toate articolele din ultimele LUNI poate vedea energia pozitiva crescanda. Lucru care nu poate fi decat de admirat. Ca un articol poate fi mai rece asta este altceva. Doar eu incercam sa nu postez absolut nimic cu tenta negativa
2.referitor la Belgrad: trebuie sa marturisesc ca articolul m-a determinat sa port o discutie serioasa cu o prietena din Belgrad referitor la ce spuneai tu. Aici @zolizz are dreptate ca fotografia este cam “dura” dar asa este Belgradul. Ceea ce se pare ca a fost ghinion la tine sunt oamenii, prietena m-a asigurat ca nu sunt cum spuneai tu. Orasul da dar nu oamenii. Dar…”padure fara uscaturi nu exista” asa ca ai nimerit exceptiile.
3.cat despre filme…putem si singuri sa verificam inainte cate ceva despre film.Recunosc ca aici eu sunt rigid si nu ma uit decat la 2 genuri in rest…rusinea mea 😉
Eu am o problemă pe care tot am observat-o și, dacă tot suntem la capitolul ”să spunem ce vrem, nu contează că nu are legătură cu articolul”, am căutat și în DEX și forma corectă a verbului este A PIEPTĂNA. Cu E.
Atât :).
Eu folosesc zilnic lotiune tonica si crema de fata o data pe zi acuma cand e cald (dimineata) si de doua ori pe zi cand e frig (dimineata si seara). Parul mi-l spal cam la doua zile, masti si chestii din-astea cand si cum am chef si scrub la fel – cand ma apuca, mai ales cu cafea :).
“îndepărtez surplusul de grăsime cu loţiunea tonică” …
Crezi ca indeparteaza si surplusul de grasime de pe solduri? Mi se pare ca incep sa am nevoie, si tare mi-ar fi de ajutor.
Se poate ca solutia mea tonica sa nu fie suficient de tonica?
Astept un sfat 🙂
Btw, frumos comentariu, frumos prin simplitatea si naturaletea lui.
ufff, e greu… greu 😉
Din proprie experienta am observat ca spalatul mai des pe cap (la 2-3 zile) chiar daca nu ai nevoie (lol) reduce fenomenul de cadere a parului.
Legat de comentarii, poti face o lista cu idei de posturi pozitive. O sa-ti faca si tie binii si fidelilor pe care i-ai adunat.
Go Girl!
E bine daca ai incredere in lotiunile impotriva caderii parului. La ce pret le cumperi?
Daca erau super eficiente, barbatii ar fi terminat de mult stocurile.
Legata de sentimentul posturilor, daca nu urmaresti un castig financiar, poti sa scrii exact ce si cum iti vine. Iti face bine la nivel personal.
Atentie insa la dezvaluirile legate de serviciu 🙂
Very good post. I like the way you write.