O treaba murdara

Autor: Christopher Moore
Nationalitate: american
Titlu original: A dirty job
Anul aparitiei: 2006
Nr.pagini: 399
Premii: Quill Award (2006)
Ecranizare: nu
Nota mea: 8/10
Alte romane de acelasi autor: nu

Când am căutat pe net “funny books” şi cand am ales O treabă murdară să mă înveselească, nu mă gândeam că o să aibă legătură cu lucrurile ce aveau să mi se întâmple.

Adevărul e că la moartea tatălui meu, nu m-am putut abţine să nu mă gândesc cum ar fi să existe un “Death Merchant” care să vină să ia din casă un obiect în care s-a aciuit sufletul lui. Ca să mă simt mai bine, pentru câteva clipe, m-am lăsat în voia imaginaţiei şi sufletul lui s-a transferat în diverse obiecte din casă.

O treabă murdară este într-adevăr o carte amuzantă, doar că la ultimele 50 de pagini nu-mi mai venea să râd. Nu din cauza ei, ci din cauză că moartea nu mai era distractivă. Charlie Asher îşi pierde soţia după ce aceasta o naşte pe fiica lor, Sophie. După tristul eveniment, Charlie începe să vadă în magazinul său second-hand tot felul de obiecte care emit o lumină roşie intermitentă. Evident că habar n-are de ce lucrurile alea se comportă aşa, iar când Marea Carte a Morţii nu intră în posesia lui (ceea ce l-ar fi lămurit care-i faza cu lumina roşie, şi cu multe altele pe care nu le înţelege), viaţa lui se schimbă în totalitate.

Într-un târziu află că e moartea. De fapt, una dintre ele. Şi nu chiar cea care curmă vieţi, ci una care se ocupă cu transferul unui suflet dintr-un corp în altul. La un moment dat însă, apar indicii cum că el e de fapt chiar Moartea cu majusculă şi lucrurile se complică niţeluş mai mult.

Nu se poate ca unui subiect ca ăsta, unui roman american, să îi lipsească personajele negative, “the villains”. – Folosesc aşa mulţi termeni în engleză nu din snobism, ci pentru că am citit cartea in engleză şi încă n-am consultat versiunea în română să văd corespondenţele. Până pun eu mâna pe una, ştie careva cum s-a tradus “Death Merchant”, “sewer harpies” şi “hellhounds”? Nu că e greu de înţeles sau de tradus pe cont propriu, dar sunt curioasă cât de inventiv a fost traducătorul. Tot la capitolul limbii engleze şi a stilului autorului mai am de făcut unele observaţii. Cartea nu mi s-a părut extraordinară din punct de vedere stilistic, dialogurile si expresiile sunt muuuult prea fumate de filmele americane şi muuuult prea clişeice; chiar şi subiectul, deşi original, ca structură urmează acelaşi tipar ca orice comedie de acţiune cu care ne-am obişnuit deja. Am râs, nu zic nu, dar momentele în care mi-am dat ochii peste cap din cauza banalităţii conversaţilor, au trunchiat-o pe alocuri.-

Întorcându-mă la subiect, Charlie Asher e un “beta male” care pare incapabil să omoare un ţânţar, deci ce pretenţii poţi avea de la el să apere San Francisco de Babd, Macha şi Nemain, cele 3 Morrigan? Şi totuşi se descurcă. Mai împleticit, mai stângaci, mai curajos… cum poate şi el.

Amuzant mi s-a părut cuvântul “pisicuţă”, dar n-o să vă dezvălui de ce mi-a plăcut pentru că e foarte savuros şi comic. Apoi hilar e şi modul în care Charlie încearcă să o familiarizeze pe micuţa Sophie cu diverse animale de casă, şi după multe încercări, îi aduce acasă nişte gândaci. Până la urmă, din neant, îi apar şi animalele de casă ale fetiţei şi anume doi dulăi cat dulapul, care nu se dezlipesc de ea şi care nu ascultă de nimeni decât de ea. Dulăii – Alvin si Mohamed – mănâncă săpun şi râgâie balonaşe – nu-i asta o imagine drăgălaşă? 🙂

Deşi nu e cine ştie ce capodoperă, O treabă murdară e o carte cu care merită să îţi pierzi timpul şi o recomandare care cu siguranţă o să vă aducă zâmbetul pe buze. Cu o condiţie: să o citiţi în engleză, pentru că tare am bănuiala că în română e un terci fără cusur.