Nici banii nu mă pot convinge
De vreo cateva săptămâni încoace, tot ce-mi doresc e ceea ce-mi doream şi în timpul şcolii când veneam de la ore: să nu fac nimic după-masă. Să nu am teme, să nu am de învăţat, să mă pot plictisi în voie. Dar ce prostii vorbesc, că eu nu mă mai plictisesc de ceva ani buni. Acum nu mai am lecţii, am proiecte, colaborări, deadline-uri şi muuuult, muuuuult de scris. Şi ca o balanţă veritabilă ce sunt, nici asta nu mă mai mulţumeşte, deşi cea mai aprigă dorinţă a mea era să îmi câştig pâinea din scris, din tastat, din idei, din propoziţii.
Deci, zilnic vin acasă, după 8 ore de tradus, reformulat, parafrazat, scris şi concentrat la diverse chestii pe care nu le cunosc, dar cărora trebuie să le dau o formă coerentă şi un înţeles logic, şi după ce mănânc două felii de pâine prăjită cu cremă de brânză şi cu salam, mă pun din nou la calculator să dau formă şi sens altor texte şi altor idei. (ioi, ce propoziţie lungă)
Şi tot stând eu şi dorindu-mi mai mult timp liber, mi-am reconfirmat un lucru pe care îl ştiam deja despre mine. Nu voi putea niciodată trăi pentru munca mea, ca să câştig bani sau ca să trag satisfacţii din ea. Pentru că munca şi rezultatele ei nu-mi vor oferi niciodată satisfacţia supremă. Evident, mă bucur când îmi iese ceva bine, când învăţ o chestie nouă, când pot să ajut pe cineva cu cunoştinţele mele, dar atât. Să lucrez mai mult de 10 ore pe zi, la lucru, acasa, în weekend sau noaptea nu e pentru mine. Pur şi simplu ţin prea mult la libertatea mea, la posibilitatea de a-mi gestiona timpul liber cum vreau eu, pentru a fi o workoholica. Oricât mi-ar plăcea ceea ce fac, şi îmi place chiar dacă mă plâng, consider că e suficient dacă prestez 8h pe zi, 5 zile pe săptămână. Ce depăşeste aceşti termeni îmi creează disconfort. Atât de mult, încât mă simt rău fizic. Mă doare stomacul, ameţesc, sunt irascibilă, n-am răbdare, etc. Deci şi pentru sănătatea mea e mai bine să lucrez atât cât pot. Cât despre bani… ah, ei niciodată n-au fost un motiv pentru mine. Mie nu-mi plac banii, dar din păcate, îmi condiţionează viaţa. Fir-ar.
Îi admir pe cei pe care munca îi entuziasmează zilnic, pe cei care se duc dimineaţa la lucru cu o tonă de idei în creieri şi cu nerăbdarea de a începe un proiect nou, însă n-aş putea fi niciodată unul dintre ei. De-asta am un job simplu, care nu ma solicită 24h/24, un job de care nu depinde nimic, un job de 8h cu weekendurile şi sărbătorile libere. Şi chiar dacă ştiu că pot mai mult, gândul că la ora 17:30 ziua de lucru chiar s-a încheiat, mă linişteşte nespus. Iar despre oamenii ca Ryan Bingham… n-am o părere prea bună.
23 Comments
TVdece
De cand sunt in campul muncii, cu un job destul de solicitant, dar si plin de satisfactii, mi-e dor de un singur lucru: somnul de dupa-masa, pe care il practicam intens in pruncie. Mi-as vinde colectia Matchbox pentru asa ceva!
eleny
interesant ce zici tu aici :). la mine e exact pe dos :)), nu-mi imaginez ziua de lucru care sa se termine la ora 5. de multe ori programul meu de lucru inseamana 12 ore pe zi, vacante si chiar weekend-uri petrecute in fata calculatorului. Nu ma pot relaza sau gandi la altceva daca stiu ca mai am ceva de lucru sau un proiect care mai trebuie imbunatatit.
Cristina_tm
Eu imi ador munca si nu o percep ca fiind obositoare decat foarte, foarte rar. Cum s-o percep altfel, cand in fiecare zi fac cu totul altceva si nu stiu niciodata ce imi aduce ziua de maine? E ca o joaca prelungita si frumoasa de care nu ma pot plictisi. Singurul lucru pentru care imi scot, din cand in cand, capul din proiecte sunt prietenii mei sau familia. Ei sunt singurul lucru mai important decat munca.
silvia
vaaaai, este atat de pe sufletul meu ceea ce ai scris!… mie-mi place ce fac (de fapt, ce o sa fac, caci acum sunt in preaviz, hihi), dar nu intr-atat incat sa “marry my job”. nu dom’le, pt mine munca e munca… si atat. normal ca trebuie sa-mi placa, dar zau ca viata mea e in alta parte. in lumea mea, prietenii mei, iubitul, familia, cartile, amintirile, pasiunile, calatoriile si cate si mai cate
WhoCouldDizBe
Am trecut si eu prin situatia asta. Doi ani jumate a durat. Nu era autosuficienta. Era doar senzatia de siguranta, de securitate, de calm. Dar ma saturasem, si asteptam momentu’ schimbarii! Eram pregatit. Nu a durat mult, si a venit si momentul ala. Si de atunci, totul s-a schimbat.
Acum sunt dispus sa lucrez 10-12 ore pe zi, sa fac ceea ce imi place, sa absorb energia oamenilor din jur, si sa daruiesc inapoi ceva frumos si trainic. De aceea, zic, nu banu’ il face pe om, ci mai degraba munca. Munca il innobileaza, ii da sens omului. Si ma refer la munca ca produs al inteligentei omului, al capacitatilor lui fizice.
Ar mai fi multe de zis, dar poate cu ocazia altui articol. 🙂
dn
Program? Ce e ala? Eu sincer cred ca te-ai putea adapta la orice pentru ca asa suntem noi balantele! Si mai mult de atat, cred ca ti s-ar potrivii un job in domeniul consultantei, arta frumosului, a sfaturilor bune!
Ciupercutza
Hehe Chiar aseara am vazut Up in the air. L-as bate non-stop pe Bingham ala, dar Cloney e un barbat misto 😀
Revenind la subiect. Eu consider ca muncitul excesiv mascheaza niste lipsuri prin viata personala. Cel putin dupa o anumita varsta (30, sa zicem), a sta la birou pana la 9 seara inseamna ca nu ai pentru ce sa te intorci acasa. Oricat de misto ar fi munca pe care o faci, trebuie sa mai existe si altceva in viata.
Maria
În momente ca cel de-acum, de simt că nimic nu funcţionează, chiar cred că o astfel de viaţă m-ar putea… “salva”. E poate un cuvânt prea mare, dar cam ăsta ar fi efectul.
Revenind cu picioarele pe pământ, munca e ok. E ok atâta timp cât ştii să-ţi ţii pornirile sub control. Pornirile de om al muncii, evident. Avem nevoie de timp pentru noi. Mare nevoie.
MadMe
Citeam şi mă întrebam dacă scrii despre tine sau despre mine… pentru că mă regăsesc 100%. Şi eu sunt la fel dar, din păcate, momentan sunt prinsă în ceva mai mult decât mi-aş dori sau decât m-ar face fericită.
Corina
Subscriu la ce spui tu. Deşi sunt o persoană ambiţioasă, capabilă şi cu mari pretenţii de la mine. Vreau să las ceva în urmă, dar aici e vorba de priorităţi. Iar când munca începe să îmi răpească din timpul şi energia pe care vreau să mi le dedic mie şi micilor plăceri ale vieţii, înseamnă că ceva nu e bine. Dacă ar fi să mor la 35 de ani, măcar să mor fericită, nu obosită şi tânjind după un somn liniştit.
Dani
Uite eu sunt total opusul, îmi place foarte mult ceea ce fac, și sunt dispus sa îmi investesc foarte multa energie în munca, chiar dacă stau la job pana la 9/10 seara si de multe ori ma gândesc, ce am făcut astăzi în afara de a merge la munca?
Pe moment sunt bucuros ca am posibilitatea sa muncesc mult, sa fiu independent financiar, și sa îmi construiesc încet, încet un viitor cât mai liniștit.
Știu ca sunt un workaholic, dar nu sunt singurul, si asta ma linisteste
Sirg
Intr-o vreme ma plangeam ca am mult de lucru. Acum nu prea mai am de lucru pt ca firma e lovita de criza, dar nici salar nu prea mai am. Asa ca, as vrea sa fiu acum in locul tau, dar sa stiu ca cu banii respectivi pot trai. Acum nu prea pot 🙂
Vezi, sunt pareri si pareri, depinde in ce luntre te afli!
Roxa
Multumesc. Nu era suficient ca-s paralizata de frica pentru ceea ce urmeaza. 😀 O sa caut toata viata si pana la urma tot la solutia ta ajung… we`re just not made to fit in pentru ca nu ne prea motiveaza slujbele ce le-am/le vom gasi, I guess. :))
Man vs Woman
ei bine eu lucrez ca stilist,nu ma solocita prea mult…conversez cu diversi oameni,e super!
abea astept sa termin facultatea si sa incep lucrul ca manager:)
Bogdan
Te-ai gandit sa schimbi jobul, sau sa devii freelancer? 🙂
Dojo
Ca de la o alta balanta … o metoda buna de a gestiona toata harababura este sa tii serios de tot o agenda. Ai foarte clar deadline-urile acolo si iti poti strecura cate 1-2 zile de “leneveala” totala. Mai fac si eu asta, ca altfel turbez.
Ideea nu este sa muncesti ca boul 14 ore pe zi, chiar cand esti pe business-ul tau, deci fara sef si program. Io cam asta fac momentan si nu e chiar frumos. Sunt constienta ca e o situatie temporara si visul este sa ajungi sa muncesti mai putin pe mai multi bani, sa cresti valoarea pe ora de munca incat sa mai ai timp si sa te plictisesti.
In cazul meu, desi este suficient de multa, incat sa simt uneori nevoia sa urlu, munca imi face o placere uriasa. M-am “nisat” exact pe ce imi place sa fac cu adevarat si refuz pur si simplu proiectele care ma scot din zona asta de confort. Aplic “strategia” asta de niste saptamani si am o mai mare productivitate, plus ca senzatia aia de “o sa mor cu astea de gat” dispare.
Recomand sa iti instalezi o smecherie de genul “taskfreak” (un script de il pui undeva pe un folder chiar si pe blog si il parolezi (directorul in cauza).Coroborat cu agenda “normala” pe care imi notez fiecare chestie ce trebuie facuta in ziua in cauza si in viitorul apropiat, taskfreak imi ofera si el o informatie generala despre cat de incarcat mi-e programul in ziua in cauza. Si, daca n-am un deadline maine, sa mor daca muncesc azi 😀
O alta smecherie este ca, prin metodele astea de “tracking” sa iti dai seama unde se duce aiurea timpul tau si ce NU merita. Stiu ca esti o scumpa si te implici intr-o groaza de chestii. Iti vei da seama insa care te “scurge” de timp si energie pentru nimic. Iti poti mereu aloca timp pentru 1-2 proiecte aproape de inima ta, facute “pro bono”, dar vei stii la orice ora ce se poate taia de pe lista.
Nu este normal sa mori cu proiectele astea de gat si am decis si io de ceva timp sa fiu exagerat de selectiva si sa incerc sa maximizez timpul.
Iti recomand si “the four hour week” de Tim Ferris parca. Poti cumpara cartea sau o poti procura cum stii. Citeste-o. Pe langa o caruta de blah-blah mai sunt niste chestii al naibii de interesante.
Deci secretul este sa te organizezi (noi balantele suntem sinistre la asta) si sa mai “tai” din lista. Plus ca sfatul meu este sa incerci sa iei si mai in serios munca de freelancing (stii ca iti stau mereu la dispozitie cu sfaturi si propria experienta) pentru a maximiza plata pe ora. Am fost platita cu 2.5 – 3.5 dolari pe ora ca angajat, acum mi-am impus cel putin 10 USD/ora si, la cum lucrez in momentul asta, trec de 15 dolari pe ora. Am timp sa tin si 3 conturi de travian, sa joc si FarmVille, sa blogaresc si sa pierd vremea cu tampenii. Pe langa asta, normal, ca mai si muncesc. Si castig deja suficient de bine, incat sa nu mai visez la viata de angajat ever again.
Pisica Roz
Eu nu sunt de acord deloc cu carieriştii. Pentru ce să munceşti 12-14 ore pe zi? Pentru nişte bani? Ce faci cu ei, dacă munceşti tot timpul? Munca este muncă, dar nu trebuie să te subjuge. Şi aşa suntem sclavii unui sistem din care cu greu ne mai desprindem. E păcat să ne pierdem viaţa muncind, fără să trăim cu adevărat. fără să ne cunoaştem şi creştem copiii, fără prieteni… Şi la final, când tragi linie, ce-ai realizat? Profit pentru un angajator cărui nu-i pasă de tine, sau o afacere a ta care te-a ţinut captiv cei mai frumoşi ani din viaţă.
Dojo
Pisica roz, uneori mai si muncesti, ca nu poti astepta la 30 de ani sa iti puna tot mami si tati mancarea pe masa. ideea este sa muncesti mai putin pe mai multi bani si sa te “realizezi”. Is de acord ca nici sa petreci o viata muncind ca boul nu e o solutie, dar nu poti sa iti cresti copii sub pod, ca ai vrut viata usoara:D
Tomata
silvia
acuma vad intrebarea. pai la noul meu job fac ce-mi place si ce vreau: scriu 😀
Pingback:
Silvia
Sunt total de acord cu tine (desi inca nu am servici, sunt sigura ca as avea exact aceleasi sentimente legate de lucrul peste program). Sunt o persoana care oboseste repede :P.
Dar despre Ryan Bingham chiar am o parere buna, desi e mult influentata de actorul care il interpreteaza si de filmul care mi-a placut foarte mult. 😀
Pingback: