Femei celebre pe divan
Nu-mi stă în obicei să citesc cărţi ce nu aparţin beletristicii. În afară de situaţiile în care am fost obligată de şcoală să deschid şi să răsfoiesc o carte de teorie, nu mi s-a lipit de mâini nici un manual de self help, nici un documentar, nici alte soiuri de volume. Mai puţin dicţionare, că alea a fost imperativ necesar. Însă, Iubi mi-a făcut cadou trei cărţi apărute la Săptămâna financiară şi la revista Felicia, cărţi pe care eu le-am dorit şi imediat m-am şi pus pe lecturat. Prima aleasă a fost Femei celebre pe divan. Răsfoind-o, mi-a plăcut că e aerisită şi că are capitole de o lungime numa’ bună de tras o gură de aer între personaje. Pentru că personajele ei sunt, aşa cum anunţă titlul femei celebre. Începând de la Colette şi până la Prinţesa Diana, autoarea Catherine Siguret (căreia mai mult ca sigur n-o să-i reţin numele) trece de la scriitoare, la cântăreţe, la femei din politică sau la actriţe. Toate sunt însă femei ale căror destine n-ar fi avut cum să fie altfel sau faima lor nu avea cum să le lase să treacă neobservate şi din punct de vedere personal.
Colette – scriitoare. De ea nu ştiam mai nimic. Am auzit de ea prima oară când am citit Al doilea sex, pentru ca Simone de Beauvoir o menţiona destul de des ca pe un exemplu de „aşa da”. Citind în cartea asta mini biografia ei, am înţeles de ce. Colette a fost crescută într-o familie bună şi relaţiile armonioase dintre membrii ei i-au creat mediul propice unei educaţii alese (la 6 ani îl citea pe Balzac). Pentru vremurile în care a trăit, scriitoarea a beneficiat de o libertate cum numai bărbaţii îşi permiteau să îşi ia. Se iubea cu femei şi cu bărbaţi deopotrivă, iar opera ei, deşi publicată la început sub numele soţului ei, a avut un succes răsunător chiar dacă s-a descoperit că au fost scrise de o femeie.
Virginia Woolf – scriitoare. Am auzit de ea în facultate şi pot să spun că e una dintre personajele cărţii despre care ştiam câte ceva. Cum ar fi că a fost o depresivă şi că avea halucinaţii, că s-a căsătorit cu Leonard Woolf care i-a fost mai mult infirmieră decât soţ şi că a avut o relaţie lesbiană cu Vita Sackeville-West (dar nu numai cu ea). N-am ştiut că înainte de căsătorie, Virginia era o petrecăreaţă şi că a trăit aproape în incest cu sora ei Vanessa şi cu fratele ei Thoby. N-am ştiut că Leonard n-o lăsa să scrie mai mult de o oră pe zi pe motiv că îi dăunează sănătăţii. Am ştiut că s-a sinucis înecându-se în râu, dându-se apei, simbolul atât de mult folosit de ea în romane.
Marlene Dietrich – actriţă. Despre ea nu am ştiut nimic în afară de nume. Bănuiam că e actriţă, dar nu puteam băga mâna în foc. Ştiu, incultă ce sunt. Dietrich era o femeie obsedata de ea însăşi, un vulcan care nu permitea nici unui bărbat să îi reziste şi singurul care i-a rezistat, John Wayne, „s-a bucurat” de ura ei veşnică. Şi-a terorizat fiica, pe care a folosit-o doar pentru a da bine, pentru a o face martoră la escapadele ei amoroase şi atunci când fata nu era de faţă, mama i le povestea. Viaţa libertină pe care a dus-o nu şi-a pus însă amprenta pe fiica ei, care a suportat-o aşa self-centred cum era. Marlene vorbea despre ea la persoana a III-a, numindu-se chiar simplu Dietrich, iar dupa premiera singurului rol excepţional pe care l-a făcut (în Îngerul Albastru) a exclamat: „Dietrich e minunată!”.
Josephine Baker – cântăreaţă de musical. O altă femeie despre care nu ştiam nimic. Cred că nici numele nu-mi spunea mare lucru. Una dintre primele femei de culoare care a depăşit barierele rasismului şi care a trăit aşa cum şi-a dorit. După ce a câştigat suficienţi bani din spectacolele de cabaret, Josephine şi-a cumpărat o proprietate pe care a umplut-o cu copii, adoptaţi din toate colţurile lumii. N-am numărat câţi copii a înfiat, dar sigur se găseşte informaţia undeva pe net. Dacă precedentul personaj m-a dezgustat, acesta mi-a trezit o admiraţie nemărginită pentru bunătatea cu care i-a adunat pe toţi lângă ea, implicându-se în chestii politice şi susţinând cauze nobile, dând ospeţe pantagruelice pentru copiii ei.
Simone de Beauvoir – scriitoare. Mă enervează faptul că de fiecare dată când citesc despre ea, cineva trebuie să amintească de umbra lui Sartre în care a trăit. Nu, e o greşeală să o reduci pe Simone de Beauvoir la asta, e o greşeala chiar şi să aduci aminte de ea numai în duet cu Sartre. Chiar dacă au fost un cuplu, chiar dacă şi-au influenţat operele, ea este mai mult decât partenera lui. Este o romancieră ale cărei romane sunt extraordinare şi o femeie căreia feminismul îi datorează totul. Fără Al doilea sex şi Manifestul celor 121, probabil că noi, femeile am avea încă restricţii la vot. Şi despre ea ştiam aproape tot ce am citit in carte, aşa că mi-am reîmprospătat doar memoria. Chiar şi acum, după câţiva ani de la primul contact cu ea, viaţa ei liberă de orice constrângere mă uimeşte. Deşi l-a iubit pe Sartre toată viaţa ei, a fost capabilă de atâta înţelegere şi acceptare încât i-a permis lui să aibă alte relaţii şi şi-a permis şi ei să încerce plăcerile fie alături de alţi bărbaţi, fie alături de femei.
Edith Piaf – cântăreaţa. Dacă vedeam La Mome până la capăt, probabil tot ce am citit acum mi-ar fi fost cunoscut. Ei, nu chiar. Cuvântul care o descrie pe Edith Piaf, imediat după „o voce dumnezeiască”, e „iubirea”. A fost atât de iubită această cântăreaţa, şi fizic şi platonic, încât nici unul dintre amanţii ei nu a fost supărat pe ea când îi părăsea sau când nu mai dădea nici un semn, lăsându-i să înţeleagă că relaţia s-a sfârşit. Din cauza unui ficat hărţuit de droguri, analgezice şi băutură, moare pe 9 octombrie, cu 20 de ani înainte să mă nasc eu.
Maria Callas – cântăreaţa. Cine n-a auzit de Maria Callas, să ridice mâna! Cine n-a auzit-o pe Maria Callas să stea jos. Are 2. Adică eu. O legendă pe care eu n-am ascultat-o niciodată. M-am bucurat să o cunosc din paginile acestei cărţi care mi-a povestit despre marea ei iubire pentru Aristotel Onassis, despre durerea în care s-a prăbuşit când acesta a murit, dar mai ales m-am cutremurat să aflu despre nefericirea ei constantă, despre excesele în care se arunca şi despre criza cardiacă din cauza căreia a murit. Cenuşa ei a fost răspândită în Marea Egee.
Jackie Kennedy – prima doamnă a Americii. Când auzeam de Jackie, imediat după nume, auzeam cuvântul eleganţă. Am văzut un film despre viaţa ei, ştiam despre amantul ei, Aristotel Onassis, cu care, am aflat din carte, s-a şi căsătorit după moartea lui JFK. Ce nu ştiam despre ea e că era mână spartă, materialistă până la cer şi înapoi, fiind capabilă să cheltuiască 70 000 de dolari pe zi, doar întinzând degetul spre obiectul dorit. Nici măcar nu îi păsă cât costă. Şi-a ales întotdeauna bărbaţi care îi puteau oferi acest răsfăţ material: JFK – cel mai puternic om din lume, apoi Aristotel Onassis – al şaselea om bogat din lume. Din toate punctele de vedere a fost o femeie perfectă: o fată perfectă, o mamă perfectă, o amantă perfectă, o văduvă perfectă, o bunică perfectă. Chiar şi o muribundă perfectă. A murit de cancer la stomac.
Dalida – cântăreaţa. Am auzit la fel de vag despre ea pe la un curs de la facultate când trebuia să prezentăm un cântăreţ francez. În rest, nimic mai mult. Ah, ba da. Paroles, paroles. Iubită de mulţi bărbaţi este totuşi nefericită. Nu se va împlini aşa cum îşi doreşte, din punct de vedere familial niciodată şi acesta va fi regretul vieţii ei. Din cauza sinuciderii marii iubiri a vieţii ei, încearcă şi ea să se sinucidă, dar eşuează. Vreo doi dintre următorii ei iubiţi ajung să se sinucidă, ceea ce până la urmă va face şi ea la 54 de ani. Însă o face cu atâta eleganţă încât aproape e venerată pentru asta.
Françoise Sagan – scriitoare. Şi de ea ştiam încă din vremea licenţei pentru că a fost una dintre scriitoarele care a îndrăznit să sfideze legile şi moravurile, trăind după bunul său plac. Cuvântul ei preferat era „amuzant” şi tot ce era amuzant, ea făcea cu plăcere. A trăit o viaţa în viteză, neoprindu-se nici măcar să iubească cu patimă. Pentru ea, o împătimită a gonitului cu maşina, „oamenii treceau prea repede”. A dat lovitura la 17 ani cu romanul Bonjour, tristesse şi de atunci, toate cărţile pe care le-a scris au avut un succes imediat. I-au adus bani al căror număr nu l-a ştiut niciodată. Deşi a trecut printr-o serie de accidente rutiere, niciunul n-a omorât-o. Ce a răpus-o a fost o embolie pulmonară.
Lady Diana – prinţesă a Marii Britanii. Dar titlul regal păleşte în comparaţie cu cel dat de poporul care a iubit-o: „prinţesa inimilor”. O viată de prinţesă, oare cine nu-şi doreşte? Însă cine oare îşi doreşte o viaţă ca a prinţesei Diana. O viaţa în care n-a avut parte de iubirea bărbatului cu care s-a măritat, ba dimpotrivă, tot ce a primit de la el au fost cuvinte urâte şi ieşiri adultere demne de un film pentru adulţi. Când în sfârşit a ieşit din coconul ei, când lumea a început să privească în sufletul ei, moartea a luat-o la ea, lăsând în urma ei lacrimile unei planete întregi. Tragicul accident în care şi-au pierdut viaţa ea şi Dodi Al-Fayed a pus capăt unui lung şir de carităţi şi probabil unei fericiri ce abia începea.
Şi chiar dacă am scris aşa mult şi aproape nimeni n-o să citească până la capăt, voiam să vă mai spun ca mi s-a deschis apetitul şi pentru cărţi de cultură generală.
22 Comments
nebuloasa
Ti-am devorat articolul. Vreau si eu cartea aia 😀
camytzi
Unele “poveşti” aşa de triste, altele aşa de frumoase. Vieţi, destine, nume ajunse de renume, toate denotă doar femei tari către puternice, spiritual vorbind. Pe unele le admir, pe altele le detest. Pe unele le ştiam, pe altele deloc.
Frumos, frumos descris tot 🙂
jane
foarte frumos scris, tomata draga. chiar m-ai facut curioasa in privinta unora dintre aceste femei speciale.
cosmi
stiam de toate aceste femei, fie pt. ca am citit / vazut emisiuni TV, fie pt. ca mi-au povestit ai mei. e f. fain ca le-ai “adunat” la un loc si ca am citit si chestii pe care nu le stiam despre ele.
despre Jackie, am aflat de curand ca era o mare sustinatoare a artei si a culturii, in general, motiv pt. care americanii, se pare, in perioada JFK, au avut posibilitatea sa vada si altceva decat chestii comerciale.
Bia
Am citit și eu cartea prin martie, mi-a plăcut din primul moment în care am văzut-o la chioșc cu SF. I-am făcut o recenzie mică de tot, dar m-am enervat tare că după ce am încărcat pe blog toate pozele femeilor nu știu ce am făcut și le-am șters. Așa că am lăsat doar recenziuța.
Tu în schimb ai muncit mult la a ta, iar pozele sunt superbe, cred că ai căutat ceva 🙂
Cartea e foarte bună, dar ca și relaxare nu ca operă mare. Am aflat și eu foarte multe lucruri interesante nu doar despre personaje dar și despre mediul lor. În plus câteva săptămâni după am ascultat pe repeat Dalida: La vie continuera, superbă melodie, și m-am uitat la filmul despre Edith Piaf: La Mome.
Cred că e cea mai bună carte din câte am văzut cu Săptămâna Financiară.
Gabi
De ce femeile admira intotdeauna doar femei labile, nefericite, inecate in propriile lor vicii si neputinte? Vreuna echilibrata, vesela, fericita, vivace, intreaga la suflet nu admira nimeni?
Anda
Si cu toate ca-s labile, nefericite, pline de vicii, uite cate chestii au realizat. Nu sunt admirate pentru faptul ca au avut vieti mizerabile… In plus scandalurile se vand, plac oamenilor, si sincer, acum, ce actrita celebra, sau personalitate publica feminina care sa fie interesanta, nu a fost haituita de presa. Povestile fericite nu se vand, e un fapt…
Frumos scris Tomato, m-au trecut fiori.
Alle
Wow, Tomato, azi e vineri – zi de citit ce scrii tu. Ah ce as vrea sa am chiar o zi intreaga de vineri sa te citesc. Pana la capat!
Ce fain ma simt cand ma gandesc ca am aflat atatea ;;) Habar n-aveam cine e Dalida, Josephine Baker, Françoise Sagan, Collette, sau detaliile celelalte.
Eu am o carte (tot de la Ziarul Financiar, cred) despre Vietile Secrete ale Presedintilor. Mie imi place la nebunie, ca genul asta de ‘enciclopedii’ ma atrag :)) cu detaliile despre personalitatea/vietile lor, nu cu informatii scortoase si precise :(.
;;) Cu drag,
Alle
hpv
Simone de Beauvoir – preferata mea :X:X
mie mi-a placut foarte mult si “Amintirile unei fete cuminti” din scrierile ei 🙂
Pare interesanta cartea “Femei celebre pe divan”, sper sa fac si eu rost de ea:)
kinquizz
Doar atat de mare este lista voastra?
Bia
@ Gabi: se poate ca femeile perfect echilibrate să nu fie nici artiste, nici celebre, dar sincer NU cred că sunt admirate doar cele labile, pare așa din cauză că sunt mai multe la număr alea :))
Carla
Referitor la ultima ta fraza, tin sa te corectez: suntem o gramada de femei care am citit cu placere rezumatul tau… probabil sexul tare nu va avea rabdarea necesara sa faca asta. 😉
Diana
Nuuu, nu o uri pe Marlene Dietrich…farmecul ei chiar in asta consta…in snobism si infatuation with herself! Pe mine m-a fascintat…
Teodora
Cartea pare extrem de interesanta, poate ca ar trebui sa o citesc si eu. Oricum, multumesc pentru aceste succinte informatii, foarte putine lucruri imi erau cunoscute.
Lup Alb
Lipseste Maria Tanase.
Mi-ai facut pofta sa reiau Privighetoarea de ziua.
esk
Uite eu am citit tot 🙂
Din lista ta, cea mai draga mi-a devenit Françoise Sagan, dupa ce am vazut filmul facut dupa viata ei, care m-a facut sa plang – si asta se intampla rar. Dar cartile ei, sa ma ierte, m-au plictisit prea repede, si am insistat sa citesc macar 3 inainte sa le las din mana. Sunt usurele, pretioase, frivole, fara mare adancime. Dreptu-i ca totusi s-au vandut.
Ninu
Mie imi place titlul, e foarte sugestiv, si descrie clar cum s-a produs ascensiunea unora dintre ele acolo unde au ajuns la un moment dat..restul sint detalii minore 🙂
evergreen
Mie-mi place sa vaz documentare cu vietile omilor. Mai ales artistii astia care-s asa dubiosi. Bine ca mi-ai zis. O s-o caut si eu
:*:*
Tomata
Pingback:
Carmen
super articolul! bravo!
Pingback: