Nu sunt perfecta, da’ macar sunt sincera
Sper că prietena mea să nu aibă un şoc atunci când va citi titlul şi postul ăsta. Nu de alta, dar in faţa ei susţin mereu că sunt perfecţiunea Întruchipată şi ea Îmi recunoaşte acest merit printre hohote de râs şi miştouri adecvate. :))) Unul dintre lucrurile pe care ea le considera calităţi este sinceritatea mea debordantă. Le considera, pentru că În momentul În care a făcut cunoştinţă cu un sample de francheţe n-a mai luat-o ca pe o calitate pentru că am reuşit s-o jignesc.
A se nota că tot ce-mi iese pe gură este gândit şi multe exclamări de-ale mele sunt pure observaţii sau atrageri de atenţie, nu e nimic răutăcios, strâmb intenţionat. Pur şi simplu gândesc cu voce tare atunci când ar trebui să tac. De exemplu, Întâmplarea În care prietena mea s-a prins că sinceritatea mea trebuia ţinută În lesă şi Îndesată În cuşcă sună cam aşa: Într-o seară superbă de vară, cam aşa pe la asfinţit, ne Întâlnim să mergem la o Îngheţată. Ea, eu şi Încă vreo două prietene. Când s-a alăturat grupului primul lucru, după “Ceau” pe care i l-am spus a fost “Să nu te mai machiezi cu alb pe la ochi că-ţi stă ca dracuâ!”. De-a dreptul jignită mi-a ţinut morală ca nu e frumos să spui aşa ceva, că fiecare se aranjează cum ii place. Când i-am zis-o nu mi-am dat seama că poate se va supăra, mă gândeam că o să o ia ca pe o atenţionare, ca pe un sfat, că doar Îi voiam binele, nu? Apoi i-am explicat că urâtul obicei mi se trage din liceu când aşa procedam cu toate colegele mele. Ne permiteam să ne spunem una şi alta, fără să ne supăram.Daâ! aveam o colegă, săraca, Îi stricam ziua in fiecare dimineaţă cu comentariile mele. Åži În ziua de azi Îmi reporoşează când ne Întâlnim. Ba le spuneam ce fuste urâte au, ba ce aiurea le stătea cu nu ştiu ce freză.
Acuma, când am zis că sunt perfecţiunea Întruchipată, să nu Înţelegeţi că vorbesc serios. Sunt conştientă de toate defectele mele şi jur, să-mi sară ochii, că nu mă supăr când cineva Îmi spune că nu-mi stă bine cu ceva. Acesta e doar un exemplu. Că altul ar fi următorul: sunt foarte uşor de prins cu minciuna, drept pentru care nu prea mint persoanele care mă cunosc bine. Aşadar, nu ascund nimic de nimeni, sunt gură spartă şi toate lucrurile care mi se Întâmplă sunt pe tavă in faţa tuturor. C-o fi bine, c-o fi rău… Încă nu-s sigură. Cert e că sinceritatea o Încadrez mai mult la defecte decât la calităţi.
Nu sunt perfectă, cum spuneam, daâ! măcar nu umblu cu cioara vopsită. Iţi spun in faţă ce-am de spus si te critic fără sa am vreo intenţie rea. Evident, trebuie să te cunosc bine, că altfel nu ne tragem de şireturi.
Nu sunt perfectă, nici nu vreau, nici nu pot, şi mă alătur celor care o susţin cu mândrie pe nusuntperfect.ro. 🙂
16 Comments
DeMaio
Nici eu nu sunt. Dar nu am nevoie decât de prieteni pentru a recunoaÅŸte asta 🙂
Diana Indiana
🙂 🙂
ha ha …te referi cumva la Iona ?? Ioana pardon 🙂 🙂
Da da asa e …ai dreptate…noi fetele din 12 T nu ne suparam una pe cealalta…insa trebuie sa stii cui si cum spui chestile astea , intelegi ?
Eu zic ca dc nu te cunoaste, nu stie cum esti tu intr-adevar ,atunci nu se poate numi tocmai prietena…!
Cu scuzele de rigoare, insa asta e opinia mea ! 😉
Te pup, o zi frumoasa cu mult soare iti doresc !
Alynne
Eu am citit de mult o carte in care se spunea ca cel mai bine, pt a nu exista neintelegeri, e sa dau sfaturi atunci cand ti se cer. Eu asa fac.
Mai ales in cazuri ce tin de gusturile fiecaruia; pt ca se stie…gusturile sunt impartite:)
Pingback:
lollitta
🙂 de gustibus non disputandum est!
ar fi trebuit sa inteleaga asta prietena ta. eu zic sa continui sa fii sincera, ca e varianta cea mai buna
pushthebutton
Și dacă erai perfectă minÈ›eai?? 🙂
Denisa
clar..nu esti tomata umflata cu pompa de tanti uniunea…:D si e foarte bine asa!
Kabool
Deci nu esti tocmai seiful bancii mondiale cand vine vorba de pastrarea unui secret nu?:D…ma intreb cum procedezi cu baietii:))
Raoul
aaaaaaaaaaaaaaaaa, nu esti?
DAMN ce dezamagire… :))
RIM
Gabi
Sinceritatea poate fi intr-adevar un dezavantaj in functie de oamenii cu care ai de-a face.
However, cand vine vorba de amici, prieteni, interactiuni de ordin personal, consider ca oamenii care au cate ceva intre urechi apreciaza sinceritatea. Mai ales cand afirmatiile nu sunt rauvoitoare. Adica daca si cu cei relativ apropiati trebuie sa te porti cu manusi…
Bineinteles, acelasi lucru poate fi spus in mai multe feluri si, probabil fiecare are anumite limite de toleranta. Io-s ca tine, nu ma deranjeaza absolut deloc sa mi se faca observatii de orice natura, chiar si pe un ton franc. Ca tin sau nu cont de ele, asta-i partea a doua. 🙂
De mintit, cred ca stiu sa mint daca situatia o cere. Poate ca cei ce ma cunosc bine se prind, dar, pe de alta parte, aia-s destul de putini (->0). 🙂
Pingback:
Dan
Am sa spun un lucru mare! Nimeni nu-i perfect! Dar daca macar vrei sa fii, este extraordinar. Sa nu fii ipocrita, asta-i o chestie care ma obsedeaza in ultimul timp pentru ca dau de ipocriti peste tot si ma cam supara. Imi place ca esti sincera si spui ce vrei sa spui. Daca esti trista, se vede, cand te bucuri, se vede iar. Decat o tanguire perpetua, mai bine asa. Cineva (Gaby) spunea mai sus ca este un dezavantaj, in functie de oameni. O fi, poate pe termen scurt sau imediat, dar “Ã la long”, in nici un caz. Altfel, merge masinutza albastra? Oops, adunarea asta, iar am uitat-o !!!!!!
Tomata
Mihai Radovicescu
daca ai norocul sa te inconjori de oameni de calitate, sinceritatea este o mare calitate. daca nu … .
dar este foarte “despovarator” atunci cand esti si ti se accepta asta.
Pingback:
Pingback: