Comentati, comentez
Lucrul care-mi place cel mai mult la ideea de blog nu e, cum ati putea crede, faptul ca pot sa aberez nestingherita intr-un loc ce pastreaza cronologia evenimentelor, a gandurilor si a impresiilor cotidiene. Bun, normal ca imi place si asta. Si imi mai place si ca aici sunt stapana suprema si totul e cum vreau eu. Dar nici asta nu e adevaratul motiv pentru care blogul e atat de important pentru mine. Ce ma impresioneaza cel mai mult, ce ma bucura foarte tare, ce ma face sa scriu mai bine, mai cu pofta si mai mult sunt comentariile voastre. Sunt combustibilul de care am nevoie ca sa am o zi buna, ca sa ma gandesc la alte si alte subiecte, sa fiu atenta la ce si cum scriu. Pentru ca poti sa scrii oricat de bine, sau oricat de prost, daca n-ai feedback, e cam trist.
Azi vorbim despre comentarii, despre ale voastre pe blogul meu, despre ale mele pe alte bloguri, despre altele de pe alte bloguri.
Ce-mi place la comentariile de pe blogul meu?
In primul rand imi place ca oamenii care comenteaza aici isi argumenteaza raspunsurile. Chiar daca sunt sau nu de acord cu ce spun eu, felul in care se exprima ma face sa ii respect si sa ii apreciez ca isi sustin punctul de vedere. Imi povestesc intamplari din viata lor, imi impartasesc sentimente, credinte, frustrari, placeri. Imi place ca ma trag de urechi cand depasesc limita sau cand imi demonstreaza ca nu am dreptate. Am avut parte si de comentarii rautacioase, neargumentate, dar aruncate aici pentru a ma jigni sau pentru a ma supara. Unele si-au atins tinta, altele au trecut pe langa mine. Unora le-am raspuns, pe celelalte le-am sters.
Ah, si cu ocazia asta sa mentionez un lucru: de multe ori n-apuc sa raspund in timp util la comentarii, sau raspund dupa cateva zile. Nu ramane nimic fara raspuns, da’ poate voi nu apucati sa le vedeti si le treceti cu vedere, de’aia va incurajez sa va abonati la comentarii. Dupa caseta textului aveti acolo o casuta mica ce trebuie checkuita ca sa le primiti pe mail. 😛
Cand (nu) comentez pe alte bloguri?
In masura in care timpul mi-o permite, citesc destul de multe bloguri. Incerc pe cat posibil sa le citesc pe cele ale comentatorilor de la ultimul post si unde am ceva de spus spun. Imi place cand cei la care comentez se intorc si comenteaza si ei la mine sau cand revin dupa ceva timp si isi fac din nou simtita prezenta. Nu imi place sa comentez pe bloguri unde nu primesc raspuns. Sunt anumite locuri unde comentam cu regularitate si rareori primeam raspuns. Acolo fie nu mai citesc, fie nu mai comentez. Mi-au spus unii ca le place sa primeasca comentarii, dar ei nu se obosesc sa lase un semn ca au citit. Nici la ei nu mai intru prea des.
Ce am vazut la altii?
Nu-mi sta in obicei sa critic alte bloguri, dar n-o sa dau nume cand o sa vorbesc de lucrurile care nu-mi plac. Si vreau sa stiti de la inceput ca respect alegerea fiecaruia si blogul de-asta e personal ca sa faca fiecare ce vrea cu el si sa si-l administreze cum ii place. Cred ca o formulare mai buna ar fi: “ce n-o sa vedeti la mine poate niciodata?” N-o sa vedeti comentarii sub forma unei conversatii de pe mess. Adica unu’ zice, altul raspunde, apoi iara primu’ zice ceva si al doilea raspunde. N-o sa raspund fiecaruia printr-un comentariu separat, pentru a se inmulti numarul lor, ci asa ca pana acum, la toti in acelasi comentariu, dar pentru fiecare separat. 🙂
Bonus
Mai demult, cineva zicea ca avea retineri in a comenta la posturile mele. Nu pentru ca n-avea ce, ci pentru ca ii era jena sa intre in discutie sau era intimidat de numarul parerilor. 🙁 Pe mine asta nu poate decat sa ma intristeze. Stiu ca posturile sunt citite de mai multi decat cei care comenteaza, imi arata asta numarul abonatilor la feed si programul de statistici. Si as vrea asa de mult sa va „cunosc” pe cei care ma cititi zi de zi. Si voi taceti mâlc. 🙁 Indrazniti, nu vi se intampla nimic.
M-am intins si-am scris prea mult. Da’ aici sunt toate explicatiile.
28 Comments
Dianora
Frumos zis! Desi sunt unii care tot nu vor comenta prea curand, cred ca inca nu au inteles ca blogul merge foarte mult pe acest principiu.
Pe mine cel mai mult ma scoate din minti cand vine careva X si imi tranteste un comment de genul “vai ce frumos scris! dar treci si pe la mine, te pup!” adica FIX in spiritul de haifaiv. Chestie care mi se pare dezamagitoare, pentru ca nici macar nu se strofoaca sa citeasca un amarat de articol si sa lase un commentariu cat de cat pe subiect.
Romanul care trece pe hi5 pe blog mai are nevoie de timp sa evolueze.
Si al doilea gen de comment de care ma pot lipsi e cel in care mi se arunca o tona de linlkuri doar ca sa isi faca reclama, si asa fara nicio jena!
Cri
Buna,
e prima data cand citesc un post de-al tau. Si fara sa vreau trebuie sa imi dau cu parerea. Daca un om scrie ceva si tot raspunzi, ar fi frumos ca raspunsul tau sa fie personal, sau cum spui tu “ca pe messenger”.
Ma straduiesc sa inteleg ce vrei sa spui: daca intr-o incapere ar fi mai multi oameni si ti s-ar adresa intrebari, ai astepta 2-3 ca sa raspunzi? Si de fapt raspunsul ta ar fi adresat caruia dintre ei, sau tuturor?
DeMaio
Tomata, principalul e să te simţi tu bine în ceea ce faci, indiferent de ceea ce vor spune ceilalţi 🙂
nebuloasa
Sunt unele bloguri in care conversatia “ca pe messenger” face parte din specificul lor, iar autorul si-a castigat comunitatea de comentatori in felul asta. Eu am fluctuatii: cand le raspund tuturor, cand nu raspund nimanui, cand raspund “pentru grup”, cand individual. Da’ io-s nebuloasa, deci se accepta 😀
PS: Ti-am aruncat o leapsa dragutza, sper sa ai timp de ea.
carlitos
🙂 m-ai facut sa zambesc. cred insa ca multa lume (te) citeste pe feed, in fuga… si multora nu le e la indemana sa lase comentarii, mai ales daca nu au ceva interesant de spus.
eu am o alta problema: oamenii vin, ma citesc – multi dintre ei imi sunt cunoscuti personali, dar nu lasa nimeni comentarii aproape niciodata, pe motiv ca “daca nimeni n-a zis nimic, doar nu era sa zic tocmai eu…” E un fel de jena, sau apatie… nici nu stiu. Se intampla ca, daca nu scriu o saptamana nimic, sa ma sune vreo prietena de departe sa ma intrebe de ce n-am mai scris, unde am disparut, dar n-ar lasa un comment similar pentru nimic in lume! 🙂
sunt multi blogeri care se confrunta, mai mult dau mai putin deranjant, cu problema asta: lipsa de comenturi.si tu ai prins esenta foarte bine: “daca n-ai feedback, e cam trist”.
carlitos
p.s. am revenit cu un comentariu pentru ca, dupa ce incchisesem blogul tau, intrasem sa citesc un altul, unde nimerisem un post despre greturile matinale ale viitoarei mamici, posesoarea blogului. Si acolo, in mai putin de 30 de commenturi, o mana de prieteni ai blogului (din cate am inteles eu toti parinti) reusisera sa se injure intre ei, total offtopic, de doua ori deja… O lipsa de intoleranta la ideile celorlalti cum rar mi-a fost dat sa citesc.
Concluzia? Decat asemenea trafic, mai bine tristete si liniste.
Oana
Tomata draga, eu ii inteleg un pic pe care care nu lasa commenturi, pentru ca si am fost in partea aia pana de curand. Uneori nu faci asta pentru ca esti pe langa subiect, alteori deja intre mare parte dintre comentatori si blogger exista o relatie mai aparte, si ai impresia ca ai aparea un pic in afara peisajului. Pe de alta parte, mi-am dat seama ca oamenii pe care ii citesc imi sunt dragi (fie pentru ca scriu despre carti, fie pentru ca ii cunosc, fie pentru ca imi insenineaza pauzele de la munca) si vreau sa fiu mai aproape de ei. Si tocmai de aceea am inceput sa comentez.
Sincera sa fiu, si mie imi pare rau ca nu primesc comentarii, cu toate ca stiu ca sunt oameni care citesc, si mai stiu ca sunt unii care au ceva de zis (dar imi zic pe messenger, sau la telefon sau…nu mai zic deloc). Adica si eu am aceeasi problema precum Carlitos: daca nu scriu (cum se intampla acum din motive tehnice) sunt trasa de urechi, daca scriu, oricum nu primesc feedback. E putin trist…
Ioi, ce m-am intins. Ideea centrala e ca iti trebuie un pic de curaj pana incepi sa comentezi. Si destul de multe persoane nu au curajul asta. 🙂
anatati
No, să comentăm deci 😀
Îmi place să primesc comentarii şi e drept că rar comentez pe alte bloguri. (ştiu, sunt leneşă) Dar mi se pare uneori că nu aş putea să mai spun ceva mai bine decât a făcut-o autorul blogului. Pentru că în general nu citesc decât bloguri cu care “rezonez” într-un fel sau altul. Altfel, nu are rost să citesc aiurea despre lucuri cu care oricum nu sunt de acord, care nu sunt bine argumentate, să citesc persoane care nu ştiu să scrie etc. Sigur, sunt cazuri când nu sunt de acord cu o persoană asupra unui anumit aspect, nu în general şi atunci de cele mai multe ori comentez. Trebuie în primul rând ca ideea întregului blog să mă atragă. Şi dacă o face atunci ce să mai zic la comentarii: da, sunt de acord; bine zis. Chestii din astea ieftine?
La mine pe blog normal îmi place să primesc comentarii. Însă am primit recent un duş rece printr-un schimb de comentarii, care reprezintă tot ce uram la ideea de blog …
Miha
Hai ca-n incep sa-mi dau drumul la vorbe..
Sincer, iti inteleg mini-frustrarea, sau doar nemultumirea. Pentru ca, hm, cel mai usor mod de a ma explica este ca si eu trec printr-o situatie asemanatoare. Colaborez pentru un blog, vizitatorii curg (cel putin asa o arata statisticile) dar comentariile sau voturile (beneficiem de sistem de vot) se lasa cu mult asteptate. Eu, care realmente pun suflet in ceea ce scriu, sa iasa bine, ma cam oftic sa observ ulterior ca beneficiem de-un zero feedback. Asta in cele mai multe dintre cazuri. Cum blogul are o anumita tematica, suntem acuzati de multe ori (eu si colegii) de subiectivism, de.. de toate pentru toti. Scriu pentru ca-mi place, imi da o satisfactie mie, care n-o poate lua nimeni atat de usor, doar ca, in voluntariat (cazul meu) este uneori nevoie de recompensa. Nu materiale, ci eventual “spirituale”, iar astea nu pot veni decat din partea publicului virtual. Si cand asta nu vine, dezamagirea este incredibil de patrunzatoare..
lollitta
la mine functioneaza asa: comentez doar atunci cand am trecut prin starea (situatia) cu care ma intalnesc in blogul respectiv. daca nu, admir, tac si trec mai departe. mi se pare aiurea sa-mi dau cu parerea despre ceva ce nu cunosc. atunci cand e vorba de o carte sau un film incerc s-o citesc (vizionez) si eventual dupa ce am reusit ma intorc la postul respectiv si comentez.
atunci cand e vorba de lucruri prea frumoase nu pot sa comentez. mi se pare ca stric atmosfera
Andreea
Am ajuns sa te citesc zilnic pentru ca imi place stilul tau de a scrie si de a impartasi cum altii ideile tale, gandurile tale, frustrarile tale etc.
Cateodata nu comentez pentru ca nu sunt la subiect, si atunci nu am ce scrie.
Sunt convinsa ca aceste comenatrii te bucura, e un feedback la ceea ce scrii tu.
La mine situatia e cristica pentru ca e la inceput, nu prea am avut timp de postari dar sper ca situatia se va remedia:)
Continua sa scrii pentru ca faci bine ceea ce faci
Raoul
Sincer , sunt de acord cu “TOT” ce a ce spui…
Atunci de ce sa comentez?
RIM
puisorul cufurit
Pe tine nu te injura nimeni. Eu inca mai am hateri. Dar si asta ma face sa ma simt bine, inseamna ca exist. :)) Desi mi-e greu sa inteleg pe cine poate deranja vreodata blogul cufurit.
TiBi
e greu sa multumesti pe toata lumea. tot ce pot sa-ti spun este ca-mi place sa apar pe siteul tau, chiar daca o fac numai prin comentariile mele 😉
dAImon
Referitor la transformarea threadului de comentarii in mess … DeMaio face asta. Raspunde fiecaruia separat, si uneori monosilabic. Asta pe langa articolele care se cam scurteaza de la o vreme.
Dar nu sunt aici sa critic 🙂
La tine, desi te urmaresc prin feed, nu mai comentez prea des pentru ca nu .. nu mai am tangenta. Nici cu evenimentele nici cu cartile, so .. Da’ faci ce faci si trantesti cate un articol de rupt gura targului.
I salute you 🙂
molecula
eu mai raspund ca pe mess uneori, ca ieri spre exemplu, pentru ca ma trezesc cu discutii pe blog si continuari la discutii si uite asa rezulta o mare harababura 🙂
Barbie
Eu zic ca blogul fara comentarii e ca nunta fara lautari. Pentru ca daca ai vrea pur si simplu sa scrii, o poti face foarte bine intr’un carnetel, pe care sa’l tii doar pentru tine. Insa pentru o persoana care scrie, feedback-ul este la fel de important ca faptul in sine de a scrie. Parerea mea 🙂
Tomata
Mircea Popescu
Si uite cum ai ajuns sa dai un raspuns mai lung decat postul insusi 🙂
Liana
Iaca oi indrazni mai mult de acum 🙂 Nu imi place sa intristez lumea 😉
carlitos
( off-topic: posesoarea blogului respectiv era foarte impacata cu ea insasi, ba mai mult chiar, undeva citisem o remarca a ei cum ca “astia-s comentatorii mei, sa-i suportam asa bun-rai cum sunt, ca doar pe astia ii avem”.)
ines
Vai, stiu atat de bine despre tine ca iti place sa ti se raspunda la comentarii incat, de fiecare data cand mi-ai mai lasat un comentariu pe blog, stiam ca TREBUIE sa-ti raspund si ma blocam 🙂 .
Adica… in afara de “da, ai dreptate” (replica stupida), nu mai stiam ce sa zic 🙂 . Ii o chestie cu psihicul meu care refuza sa faca lucruri despre care stie ca TREBUIE sa le faca.
Asa ca imi cer scuze pe aceasta cale ca nu am raspuns de fiecare data. Dar sa stii ca m-am bucurat foarte tare ca ai comentat 🙂 .
Tomata
ines
phew 🙂
Stefan
Asteptam, in continuare, postarile tale si comentariile tale 😉 Ambele ne ofera placere
Tomata
ioana
uite ca te comentez 😛 daca tot am ajuns sa te citesc
imi place! ai un blog tare simpatic, numele mi-a atras atentia imediat… scrii si comic si profund si sincer…
asa ca bravo!
te-am descoperit de curand, am citit la intamplare doar cateva posturi (care m-au convins ca merita investitia) si vazand ca incurajezi lumea inspre feedback, iata ca m-am hotarat, negru-strain fiind, sa te felicit!
esti o tomata demna de pus in vitrina aprozarului!
Tomata