Despre dragoste la prima vedere

A inceput sa-mi fie tot mai greu sa scriu despre sentimente… mai ales despre alea pozitive. Ma uit in jurul meu (cateodata nici nu e nevoie sa ma uit, pentru ca aud) si nu mai vad nimic pozitiv. Cand s-au pierdut toti fluturii, cand au plecat toate pasarelele si de cand picurii de ploaie nu ma mai inveselesc? Iarna asta s-a cuibarit adanc in sufletul meu, imi sterge orice zambet de pe buze, inlocuindu-l cu un ranjet rautacios, cu un ras prefacut si cu o expresie scarbita sau indurerata.

In contextul asta, m-am hotarat sa scriu despre dragostea la prima vedere. Pentru ca asa imi cerea in 15 decembrie Wwraith. Ma gandesc sa o iau pe alt drum, sa vorbesc despre alta dragoste, de cea pentru un oras, sau poate de cea pentru un film, o melodie sau o carte. Dar stiu ca nu asta vrea. Stiu ca ar vrea sa stie ce cred eu despre niste ochi ce iti patrund sufletul cu o simpla privire. Despre un corp pe care l-ai mangaia de cum iti apare in raza vizuala. Despre un par prin care ti-ai rataci degetele si despre un zambet pe care l-ai intretine ca pe un foc in mijlocul gerului. Poate si despre o mana careia nu i-ai mai da drumul de frica sa nu se dizolve. Sau despre un nume care iti revine repetitiv si obsedant in minte, un nume pe care nu-l stii, dar un nume pe care il dai tu cuiva de care te-ai indragostit pe loc.

Si poate ar vrea sa stie daca eu cred in dragostea la prima vedere, poate daca mie mi s-a intamplat, ori daca mi s-ar putea intampla…si nu pot sa-i raspund pentru ca acum orice i-as spune l-as minti. Nu pot nici macar in minte sa formulez raspunsul pentru ca simturile si amintirile imi sunt amortite. Intunecate. Renegate. Mute. Intrezarirea unei indragostiri la prima vedere imi e interzisa. Pentru ca vederea mea e bandajata, e detinuta, e impropriu spus „a mea”.
———————————————————–
1. Acesta nu e un post trist
2. Traiesc periculos si provoc o arma sa vorbeasca despre dragostea la prima vedere.

Later edit:

Va multumesc pentru cuvintele din suflet pe care mi le-ati spus si pentru grija voastra. Imi pare rau ca v-am lasat impresia ca sunt inca trista, ca n-am dat drumul lui 2008, da’ sa stiti ca acum sunt chiar bine, nu mai sunt trista, sunt destul de bine dispusa. Era doar un fel de a scrie un post despre o idee pe care n-o stapanesc prea bine si pe care eram intr-un fel datoare s-o scriu. 🙂 De asta am si scris precizarea ca nu e un post trist. 🙂