L’enfer c’est l’autre

Maaaare dreptate avea monsieur Sartre cand afirma asta. Am stat ceva timp sa ma gandesc cat de viabila e teoria, cum as putea sa o aplic sau sa o contrazic in viata de zi cu zi, si pana la urma i-am dat de cap. Mai bine zis, exemplele m-au convins ele singure, fara sa ma agit eu prea mult sa le demonstrez.
In traducere pentru toti cei ce urasc franceza, „L’enfer c’est l’autre” semnifica  „Iadul e celalalt”. Da, chiar el, cel care de multe ori sta langa noi, cel care ne priveste de la distanta, cel care trece pe langa noi, cel care printr-un singur gest sau act ne darama lumea.

(Acum cativa ani, cred ca vreo 2, in prima zi a unui an, m-am pus sa dezbat cu Iubi teorii religioase, idei si dogme, un fel de discutie mai culta, mai serioasa despre necunoscutele vietii pe pamant. Si abia atunci m-am gandit ca eu nu cred in Diavol, adica nu cred ca exista, cred doar ca nefericirea oamenilor, necazurile care li se intampla sunt o pedeapsa pe care Dumnezeu le-o aplica pentru oarecare abatere de la regula. Deci, pentru mine,  incornoratul ce invarte smoala in cazanul mare e doar o poveste de speriat copiii si de pacalit naivi. Eu nu cred ca Intunecimea sa exista, cum nu cred nici ca Iadul exista.
Am scris aceasta completare pentru a detalia mai bine ceea ce am inteles eu in ultimul timp din cugetarea lui Sartre.)

Insa ma insel. Iadul exista si il traieste fiecare dintre noi aici pe Pamant. Prin vinele fiecaruia dintre noi curge smoala Iadului si o purtam cum putem, unii cu remuscare, altii cu trufie.
Fiecare dintre noi il simte cand i se intampla ceva, cand durerea din suflet ii macina intestinele, cand agonia il poarta pe culmile insuportabilului, cand viata pare nedreapta si cand nimic nu mai are rost. Ala e iadul, cel in care ne ameninta religia ca vom arde. Ala e iadul cu care trebuie sa ne confruntam pentru ca e pedeapsa pentru ceva ce am facut, am gandit sau am spus. Altul poate nici n-are importanta, atata timp cat pe lumea asta e posibil sa il traiesti.

Ziceam ca si prin vinele noastre curge ardoarea ce ii perpeleste pe altii. Ganditi-va de cate ori n-ati fost voi Iadul pentru unii oameni. Cati ati facut sa sufere, cati ati umilit, cati ati batjocorit si pe cati v-ati razbunat? Ganditi-va la iubitele sau iubitii pe care i-ati parasit si la durerea prin care au trecut, ganditi-va la bucuria pe care ati resimtit-o cand ati contribuit la naruirea unui om care la randul lui poate vi-a facut rau. Eu stiu sigur ca cel putin pentru vreo 3 oameni am fost Iadul in persoana, pentru ca datorita mie fie au suferit, fie au cazut de unde erau, fie m-am bucurat de necazul lor.

Pentru ca asa suntem toti, pentru ca raul doarme in fiecare dintre noi, important e cat il alimentam cu somnifere si facem liniste sa nu il trezim. Nu zic ca toti suntem rai, condamnabili la moarte pentru rautatile cotidiene pe care le comitem, noi inca mai avem o scapare.
Dar adevaratii diavoli sunt cei care din a face rau scot o placere, cei care se gandesc tot timpul la cum sa procedeze pentru a cauza cat mai multa durere, panica, dezordine, tristete, moarte, cei care datorita lipsei de ratiune provoaca adevarate catastrofe sentimentale, care datorita nepasarii si arogantei au impresia ca nimeni nu e mai sus de ei.

Mai sus este cineva, mai jos insa, au reusit sa devina campioni.