Pana te duci la facultate

De ceva vreme trec prin drama cantaririi prieteniilor, a verificarii soliditatii celor pe care le am si de ce nu, sunt in cautarea unora noi.

Bineinteles ca sunt constienta ca la varsta asta nu se mai pot naste prietenii adevarate si durabile. Pentru ca imprietenirea cu oameni mari e mai greu de realizat dupa ce valul inocentei si cautarea unui partener de joaca s-au stins si s-au transformat in ciuda, invidie, zgarcenie, sarcasm, ironie si mult prea multe pareri si principii proprii.

Ma uit in agenda telefonului meu pentru a avea o oarecare evidenta a contactelor de acolo. Ma uit la lista mea de messenger unde sunt si mai riguros organizate in grupuri: “fete de la bloc” “amies”, “colege de facultate”, “colege de liceu”, “bloggeri”, “master”, “work”, etc.

Dintre toate aceste contacte cu cele din categoria “fete de la bloc” vorbesc cel mai rar si cel mai putin. Ne vedem la fel de rar, desi stam in blocuri vecine. Am copilarit impreuna, ne-am distrat impreuna si am plans impreuna si oricat de incredibil ar parea, la fel face si acum, atat de rar cum ne intalnim. Cred ca prieteniile durabile se nasc cand te joci cu Barbie in spatele blocului, cand fugi ca bezmeticul sa te ascunzi sau cand te joci de-a scoala. Nu ies cu fetele astea in oras; doar la zilele noastre de nastere mai bem un suc impreuna, dar asta nu inseamna ca daca vreuna dintre noi are nevoie de celelalte, ele gasesc motive sa se scuze.

Alte prietenii se nasc in liceu cand fiorii primei iubiri te imping in bratele colegei de banca sau poate intr-ale alteia dintr-o banca mai indepartata. Pot sa dureze, aceste prietenii, sau pot sa inceteze cand te duci la facultate.

Acolo te lovesti de alte imprieteniri, dar deja e mai greu. Incepi sa recunosti defecte, te deranjeaza anumite treburi, simti sabia neintegrarii mai acut ca oriunde. Dar parca-parca gasesti printre bisericute si cativa ca tine. Va adunati si faceti o bisericuta numai a voastra in care nu intra numai cui ii dati voi voie. Si aceste prietenii pot dura daca le dai sansa si daca accepti anumite tipologii, daca sunteti pe aceeasi lungime de unda.

Si cam asta cred eu ca e ultima etapa a vietii in care iti poti face prieteni. La lucru, oricat de bine te-ai intelege cu colegii, oricate glume ati gusta impreuna, undeva se produce o fisura si ceea ce numesti mai mult decat colegialitate e mai putin decat prietenie.
Incerci sa iti faci prieteni prin alte mijloace datatoare de cunostinte noi, de pilda: internetul. Socializezi virtual cu oameni care par sa-ti impartaseasca conceptiile, apoi te intalnesti la un suc, mai tii legatura cu ei, si mai apoi iti dai seama ca nu e chiar ceea ce placeai tu. (Nu se aplica in toate cazurile, thank God).

Eu am un talent innascut de a ma insela asupra unor oameni. Niciodata nu-i “citesc” din prima cu toate astea pana la urma ma conving cine merita si cine nu. As fi curioasa sa va cunosc in real life pe unii dintre voi, si mi-as dori din tot sufletul sa fiti asa cum imi imaginez eu ca sunteti.

25 Comments

  • Dida

    Un subiect atât de normalşi totuşi atât de complicat… Fericiţi cei care au reuşit să păstreze prieteniile din copilărie, persoanele acelea pe care le ştim de 10-15 ani, cu care ne jucam în spatele blocului sau mergeam “furăm” cireşe de la bunici (sau vecini :D)
    Nu ştiu la lucru cum e cu prieteniile, însă poate fi asemănător cu la şcoală. Ştii invidia aia care se naşte în şcoli, din concurenţă pentru note, pentru cine e mai bun? Şi totuşi ce prieteni suntem tooooţi… hm, oare? Şi probabil aşa la lucru, dacă ajungi să fii avansat sau să primeşti laude pentru o idee, imediat în ceilalţi se naşte un gând răutăcios…

  • Scaevola

    Cred ca prieteniile legate in copilarie sunt cele mai durabile. Eu am un prieten cu care ma stiu de la gradinita si alti doi (fata si baiat) cu care am fost impreuna din clasa I. Si acum suntem foarte apropiati – ultimii doi imi sunt chiar fini! – si mai tot timpul liber ni-l petrecem impreuna. Prieteniile legate mai tarziu in viata nu pot fi asa de trainice, fiindca factorul Timp e cel care leaga cel mai bine o relatie de acest gen.

  • DeMaio

    Ştiu că fug de prieteniile de tip “hai la o bere”. De multe ori am avut surpriza de a vedea că sunt considerat prieten de către persoane cu care am stat doar să cântărim o sticlă de vin. Iar cea mai serioasă prietenie am legat-o în facultate, prin 1995, la un examen. În rest, lucrurile s-au pierdut în negura timpului, iar animalele lângă care am crescut în copilărie nici nu mai ştiu dacă mai există.

  • cata

    la mine nu au rezistat prieteniile din copilarie. desi ma jucam si glumeam cu acele persoane, mi-am dat seama ca nu sunt ceea ce voiam eu si nu am mai pastrat legatura cu ele.
    referitor la prieteniile din liceu, cu timpul am ajuns sa cunosc cu ce fel de persoane umblu si am aflat si cealalta fata a lor, lucru care m-a dezamagit. acum am reusit sa “tin” langa mine vreo 3 prieteni care ar lasa totul balta si ar veni sa ma ajute daca le-as cere acest lucru, sau cel putin asa m-au facut sa cred:))

  • Corina

    Eu am prieteni adevarati cati sa-i numar pe degetele de la o mana, restul sunt doar cunostiinte, colegi sau amici. Pe cei adevarati mi i-am facut la liceu si facultate. Eu cred ca prieteniile din copilarie – acelea in care te joci cu papusile- sunt cele mai sincere, nu neaparat si cele mai durabile. Sau, cel putin asa a fost in cazul meu.
    Si sper ca facultatea sa nu fie asa cum ai zis tu, ultima etapa in care iti poti face prieteni. Nu de alta, dar ce ne facem daca drumurile ne despart de prietenii din facultate si liceu? Nu ar fi trist sa ramanem singuri?

  • Ciupercutza

    Tomata, prietenii se pot naste la orice varsta …. chiar daca acum ai senzatia ca nu e asa. Sunt un pic diferite de prieteniile din copilarie, ce-i drept. E mai greu sa te apropii de oameni si sa te deschizi, dar nu imposibil. O sa vezi … vei mai avea prieteni noi 🙂
    Eu de obicei nu ma insel in privinta unei persoane daca o vad in fatza (in realitate). Am o intuitie incredibila, din pacate. Si spun asta pentru ca de obicei intuiesc “raul” din prima. Si cam ce-mi spune intuitia se adevereste.
    De asta urasc uneori internetul ca modalitate de ‘socializare’. E inselator. In 90% din cazuri, am fost dezamagita la intalnirea cu persoanele cu care vorbeam pe messenger. Blocata de monitor, intuitia mea da rateuri 🙂 Evident, exista si exceptii … oameni care mi-au devenit prieteni buni si pe care i-am intuit bine de la inceput chiar daca vorbeam pe net …
    In fine .. de fapt vroiam sa-ti spun ca o prietenie se poate naste in orice moment al vietii. Si se poate pierde la fel …

  • puisorul cufurit

    Ma pot lauda ca am multi prieteni. Nu exact cat de buni sau cat de rai sunt, pentru ca nu am pretentii de la ei. Daca am nevoie de ajutor, foarte rar il solicit de la cineva. In majoritatea covarsitoare a cazurilor, incerc sa-mi rezolv problemele singur. Cu toate acestea, am incredere ca mare parte din prietenii mei m-ar ajuta in caz de nevoie (si pana acum, desi i-am solicitat destul de rar, nu m-am inselat). Insa nu sunt de acord cu afirmatia ta, cum ca “prieteniile durabile se nasc cand te joci cu Barbie in spatele blocului, cand fugi ca bezmeticul sa te ascunzi sau cand te joci de-a scoala”. Din perioada Barbie (ma rog, masinute) nu mai am decat doi prieteni (si aia RELATIV buni). Doi. Din liceu sunt majoritatea, si mi-am facut prieteni buni chiar si in perioada facultatii (si nu prea multi din facultate). In fiecare an cunosc, prin diferite circumstante, oameni care ajung sa-mi devina prieteni (chiar si recent am facut niste “achizitii” valoroase). Cred ca, pana la urma, tine de personalitatea noastra, cat de “lipiciosi” suntem, cum privim lucrurile, cat de buni prieteni reusim noi sa fim la randul nostru…

  • miclowan

    Eu îi țin pe toți la un loc in messenger, singura diferență ar fi că pentru destul de mulți sunt always invisible…prieteni mi-am făcut la vârste dintre cele mai diferite…acum nu știu ce se află după vârsta de 23 de ani…dar cred că am să/mi mai fac prieteni…observ totuși ceva interesant…cu cât avansez în timp mă distanțez de vechii prieteni…chiar într-o oarecare măsură sunt înspăimântat de cât de puține lucruri mai am în comun cu prietenii din generală (pe care la un moment dat când s/au interpus între mine și ei vreo 20 de km i/am regretat amarnic)
    P.S. continui să fur net de pe unde apuc 😛

  • zmeura

    am avut intotdeauna ghinion la prieteni inca din copilarie si pot spune ca d-abia pot sa-i numar pe degete pe cei pe care-i am.

    majoritatea m-a dezamagit si d-abia prin facultate si dupa am putut lega prietenii mature, daca pot sa le spun asa.
    eu am observat ca, cu cat stai mai mult in preajma unui om – ma refer la compania zilnica – cu atat mai repede se deteriorizeaza relatia. ajungi sa te obisnuiesti prea mult si deja sa-i gasesti defecte.

    cu prietenii pe care ii am acum ma vad mai rar, dar e mult mai bine asa. iar prieteniile durabile pornesc din facultate si dupa. cred ca astea sunt cele mai indicate.
    Vorbesc, evident, din punctul meu de vedere.

  • Tomata

    @ Dida –> Mda, la lucru poate e ca la scoala, desi cred ca la scoala nu esti atat de matur incat sa tii supararea pe cineva (daca asta e dovada de maturitate), la lucru esti „mai cu principii” si nu te abati asa usor de la ele. Si exact cum ai zis, din orice se poate naste invidia.

    @ Scaevola –> Deci avem aceeasi parere. 🙂 Timpul e intr-adevar ceea ce ne impiedica sa socializam mai mult cu prietenii.

    @ DeMaio –> Din pacate, la maturitate, prieteniile se intretin prin relatii de „hai la o bere/un suc”. Nu mai ai timp de distractie cu ei fie pentru ca ai o familie, fie pentru ca ai alte lucruri care te preseaza.

    @ cata –> Asa mi s-a intamplat mie cu unele prietene din generala. Nu mai eram la fel ca atunci, nu mai voiam sa ne imitam, asa cum atunci o faceam. Personalitatea fiecareia s-a dezvoltat altfel si nu ne mai potriveam. Acum, am poate cativa care ar face pentru mine ce zici tu ca fac ai tai pentru tine. Nu i-am testat insa. 😛

    @ Corina –> Nu stii niciodata ce iti rezerva viata. Eu cred ca de acum inainte e mai greu as iti faci prieteni. Nu imposibil, dar mai greu. Eu sper sa n-am dreptate.:P

    @ Ciupercutza –> Daca tu ma incurajezi ca se poate, tot ce pot sa fac e sa sper. 🙂 Pentru ca sincer, am nevoie de prieteni, de oameni asemeni mie, sau nu neaparat, dar cel putin de oameni in fata carora sa nu ma ascund, sa nu ma prefac si sa pot sa ma exteriorizez asa cum imi vine. Mi-ar placea sa ne intalnim o data fata in fata si sa imi spui ce intuiesti. 🙂 Cat despre pierderea prietenilor… prefer sa nu discut, ca am dat cu capul de asta anul trecut.

    @ Puisorul cufurit –> Asa cum zici, nici eu nu le solicit ajutorul in prea multe cazuri. Prefer sa ma descurc singura, pentru ca nimeni sa nu fie dup-aia invinovatit. 😛 Pentru mine, prieteniile cele mai durabile au fost cele din copilarie, pentru ca inca se intampla. Cum am zis, foarte rar, in comparatie cu prietenele din liceu, ma intalnesc cu cele cu care am copilarit, dar de fiecare data cand ne vedem e la fel ca si atunci. Nu ne e rusine cu nimic una fata de cealalta, orice tampenie facem nu ne e rusine sa ne-o spunem, oricat de injositoare sunt unele intamplari ni le povestim facand haz de necaz. Tristetile ni le alinam cum putem, bucuriile ni le sarbatorim la fel. Niciuna dintre prieteniile mele nu a durat la fel de mult ca acelea. Sunt 3 fete minunate. La fel cum mai sunt vreo 2-3 din liceu si inca vreo 2-3 din facultate. Si incheierea ta e foarte buna, pentru ca in definitiv tine de noi sa ne pastram prietenii aproape, iar cei care te tradeaza nu iti sunt prieteni de fapt.

    @ miclowan –> Si asta e adevarat, ca odata ce se incheie un ciclu al vietii, relatiile slabesc in intensitate. Cand te vezi zi de zi cu cineva e mai usor sa intretii flacara vie.
    Multumesc ca ai furat un pic de net sa imi citesti blogul. 😉

    @ baghy –> Florineeeel, bine ai revenit in blogosfera. 🙂 Si la mine pe blog, bineinteles. 🙂 La multi ani si tie. Esti in categria „bloggeri”.

    @ zmeura –> Mmm, si ce zici tu e drept. Acum daca stau sa ma gandesc mai bine, prietenia de care ziceam ca s-a terminat poate si din cauza asta s-a terminat. Ca ne vedeam zi de zi si am ajuns sa nu ne mai suportam cred. Vedeam lucruri ce nu le vedeam cu alte ocazii. Poate ar trebui sa iti urmez sfatul si exemplul, desi nu e exact parerea mea despre prietenie. 😉

  • zmeura

    astea sunt doar experientele si parerile mele despre subiectul asta.

    nu-mi urma exemplul decat daca simti cu adevarat.

    stii ca fiecare experienta difera una de alta.

  • Andu

    Si cum iti imaginezi tu ca sunt?
    Un copil mic si rasfatat?
    Majoritatea asa m-au categorisit. Pacat, dupa doua vorbe schimbate sub efectul coca-cola, si-au schimbat parerea.

    Acelasi copil care se crede rasfatat,
    Andu.

  • cropcircles

    Oamenii sunt intai oameni si de-abia apoi prieteni. Dar asa, de-a lungul vietii se gaseste o mana de oameni care-s de profesie prieteni. Fara desperare, everyone finds ’em.

  • daimom

    Mai, io mi’s pe principiul ca trebe sa oferi ca sa primesti inapoi. Si nu’i nici asta principiu, mai degraba experienta practica.

    Poate stii si tu melodia aia de la Pinki Floyd, Speak to me .. zice la un moment dat ceva de genu’ : “for long you live and high you fly / and smiles you’ll give and tears you’ll cry / and you touch and all you see / is all your life will ever be”. Cam asa e, daca nu oferi adancime emotionala, sa simta omu’ ca vine la tine ca la apa cea buna, n-ai sanse sa stabilesti contacte durabile. Asta am realizat-o cand am vazut ca ma indepartez de cel mai bun prieten din generala, ca mergem pe drumuri foarte diferite …. desi la inceput eram de nedespartit, si gandeam la fel. Heh. Timpul distileaza totul.

    Si daca nu esti sincer cu tine, prieten cu tine, cum pot altii sa se simta ca la ei acasa in sufletul tau? Adica asa cum trebuie sa se simta .. liberi cu tine ..

  • Clover Shaped Screwdriver

    Am citit si postul tau, am citit si comentariile celorlalti si pana la urma sunt de acord cu tine, pentru ca si in cazul meu prietenii cei mai buni sunt aia pe care mi i-am facut in copilarie. Doar doua persoane au rangul asta fata de mine, cristi- my best buddy cu care m-am imprietenit pe la 4 ani si Andreea, colega de la gradinita si pana-n facultate. Mai exista vreo 2,3 persoane ce se apropie destul de mult de rangul asta, iar pe restul ii consider simpli amici.

  • Gabi

    Si eu cred ca prieteni se pot gasi la orice varsta. Si ma refer aici la prietenii sincere. E adevarat ca trebuie sa treaca mult timp pentru a consolida prietenia, but still. Daca ma gandesc la copilarie, nu imi vine in minte nici un prieten de care sa ma mai simt apropiat. Cei de care sunt apropiat i-am cunoscut in liceu (perioada in care am fost cel mai sociabil, datorita si anturajului 🙂 ).

    Persoana care ma cunoaste cel mai bine (in afara de mine 😀 ) si cu care shareuiesc cele mai multe chestii e o prietena (culmea, tot din Timisoara 😀 ) care acum e peste hotare si cu care cred ca m-am intalnit face to face de 10, maxim 15 ori in 7 ani jumate de cand ne stim (de pe net, of course). Ea se apropie cel mai mult de notiunea de “best friend”. However, nici cu ea nu pot sa spun ca shareuiesc totul, dar asta e din cauza faptului ca io-s mai introvertit din fire. Restul prietenilor sunt putini, dar consider ca ma pot baza pe ei. Si da, la varsta asta deja prietenia se-ntretine prin “hai la un suc/bere”, dar nu consider asta o problema. Mi se pare pur si simplu normal. Fiecare are viata lui, un loc de munca, eventual o familie cu care vrea sa petreaca timp. Si pe langa asta mai ai si prieteni, oameni cu care simti ca esti pe aceeasi lungime de unda, cu care poti discuta deschis, fara retineri, despre ce vrei tu. Si te-ntalnesti cu ei din cand in cand, fiecare dupa cat de mare are apetitu de socializare.

    Cat despre locu` de munca, io am norocu` mare sa am colegi super de treaba. Avand in vedere ca ii stiu de 9 luni, in momentu` asta intra la categoria colegi (desi ne vedem, cu diferite ocazii, si in afara serviciului!), dar atmosfera si colegii ar fi cel mai puternic argument contra unei eventuale schimbari de job (in caz ca ar aparea oportunitatea).

    On a side note, consider (desi vorbesc in necunostinta de cauza) ca o relatie de prietenie sta la baza unei relatii sentimentale. Nu in sensul ca mai intai cei doi tre sa fie prieteni, apoi iubiti (dar e ok si asa), ci mai degraba invers. Pentru ca daca nu exista sinceritate, comunicare si celelalte stereotipuri care se spun despre o relatie, atunci e destul de greu ca acea relatie sa fie pastrata si ambii parteneri sa fie fericiti.

    Noa, cam mult am scris. 🙂

  • irina

    @Tomata: la mine clar nu-i ca la tine. Poate si din cauza ca parintii mei s-au tot mutat si am pierdut legatura cu multi din prietenii de copilarie si adolescenta. Nu-i ca la tine si pentru ca prietenii de job au aparut de la inceput. Cativa rezista foarte bine vremurilor. Poate-i din cauza ca eu nu ma jucam cu papusile 🙂

  • Tomata

    @ zmeura –> Da, difera, dar putina diversitate nu strica. 😛

    @ Andu –> Nu te vad un rasfatat, asa iti place tie sa te vezi, sau asa iti place sa spui despre tine ca esti. 🙂 Te vad un copil cu talent, care nu scrie banal si care ma surprinde de fiecare data, pe care eu nu stiu cum sa il „citesc”.

    @ cropcircles –> Mda… mare dreptate… io nu-mi pierd increderea ca o sa ii gasesc sau o sa ma gaseasca, dovada ca pun botul in continuare si nu ma invat minte. 🙂

    @ daimom –> Tu esti un altruist. 🙂 nu toti sunt asa. O sa scriu candva un post (e programat deja) despre ce dau si ce primesc, cand dau si cand vreau sa primesc. O sa dezvolt ideea acolo. Melodia de la Pink Floid n-o stiu, da’ merci ca ai scris versurile, care sunt foarte frumoase si adevarate si promit ca o sa o ascult. Foarte frumoasa incheiere, m-ai pus pe ganduri.

    @ Clover –> Welcome, stranger. Cine te munceste asa, de abia te mai vede omul la… scris? :)) Iti doresc ca prietenia ce va leaga sa dainuie pana la sfarsitul vietii. N-o sa fii niciodata singur.

    @ Gabi –> Cateodata un prieten la distanta face mai mult decat unul pe care il vezi zi de zi. Nu ii vezi toate defectele, dar cand trebuie sa fie prieten, e, neconditionat. Poate asta e alta definitie a prieteniei. Eu nu sunt impotriva conceptului de „hai la o bere/un suc”, problema e ca nu merge tot timpul asa, si nu prea poti sa intretii relatiile tot band cate un suc, pentru ca n-ai timp si ti se acreste sa tot bei atata. 🙂 Spre afarsit intram in alta discutie deja, demult dezbatuta si reluata de mine pe blog. Asa ca n-o sa o redeschid, si sunt partial de acord cu tine. 😉

    @ irina –> Mutatul poate fi foarte trist cand esti mic. Stiu ca la mine nu se punea niciodata problema asta, pentru ca ai mei erau multumiti cu ce avem si acum si nu i-au interesat alte zari. Din cauza asta mie imi e greu sa ma desprind de apartamentul asta si mi-e groaza sa ma mut „la casa mea”. Papusile nu stiu daca mi-au influentat prieteniile, pentru ca, cu aceleasi fete ne jucam de-a detectivii cu pistoale, ne jucam de-a magazinul si de-a aprovizionarea si de-a orice altceva cand nu aveam chef sa ne caram boarfele si sa ni le intindem in saptele blocului.

  • dana

    mi se pare asa ciudat ca eu cand eram in liceu sau chiar mai mica, dc o prietena de-a mea se certa cu cineva sau avea vreun conflict, eram gata sa sar la gatul persoanei respective, ii luam apararea, etc.
    acum mi se tot pare ca trebuie sa inteleg CINE ARE DREPTATE cand o prietena de-a mea se cearta cu cineva. in clipa de fata am impresia ca as fi in stare sa intervin intr-o cearta intre o prietena veche si un necunoscut, luandu-i apararea necunoscutului.. dc are dreptate.
    nu stiu dc are vreo relevanta ce spun :))
    dar si mie mi se pare ca prieteniile erau mai stranse in copilarie, sau pe vremuri. acum sunt o persoana prea rezonabila.

  • Tomata

    @ dana –> are relevanta, pentru ca asa cred si eu. 🙂 La o varsta mai inaintata… nu mai poti miza doar pe sentimente, ca si ratiunea isi baga codita. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge