Saltele la geam
Lumina obscura din biserica racoroasa imi provoca somnolenta. Buzele strabunicii mele se misca fara sa scoata sunete, dar nasc rugaciuni catre sfintii de pe pereti. Ma plictiseste linistea asta si imi fac de lucru cu lumanarea de pe care se scurge ceara moale. O las sa imi picure pe degete si suport cu o satisfactie ciudata arsura ei. De strabunica mea se apropie o alta femeie cu fata botita si cu basma neagra cu flori. Ii ies cateva fire albe de sub ea si ii atarna peste nas. Nu o deranjeaza, nu le vede sau nu le simte. Eu insa le vad, pentru ca ma plictisesc. Incep sa vorbeasca in soapta si le vad infierbantandu-se in mirari si dumnezeiri ale fiecarei fraze. O aud pe batrana cu fata plisata ca zice ceva de groaza, de frica si de moarte. Imi atrage atentia, oricum e mai interesant decat cantarile de langa altar…
Strabunica mea se precipita, ma ia de mana ma trage afara din biserica, si ma indeamna sa nu plang. Nu stiu la ce se refera, dar nu ma intereseaza. Ma preocupa doar bucuria ca am plecat de acolo si nu mai trebuie sa stau cuminte. Acasa gasesc aceeasi panica, pe strada la fel. Multi oameni pe trotuar, parca si pe sosea. Seara mananca ziua parca mai repede ca niciodata, frigul e strapuns de urlete, de zgomote pe care eu nu le-am auzit niciodata in viata mea de 6 ani. Si femeile urla in strada, si barbatii huiduie. Mami si tati nu sunt in casa… acum mi-e frica. Sa fie oare sfarsitul lumii, ala de care mi-a spus fata aia pe care a certat-o strabunica? Oare asa se intampla cand lumea se termina? Intreb speriata de ce „tuna†afara? Mi se raspunde cu un glas soptit, in timp ce se sting luminile in camera ca se impusca anul ce tocmai trece, pentru ca cel care vine sa fie mai bogat. Si „tunaâ€, si „tuna†si oamenii mor. Mami plange si noi stam la parter cu saltelele in geam sa nu traga in noi. Eu inca nu inteleg ce se intampla, sunt ascultatoare cum n-am mai fost pana atunci si nici de atunci inainte. Abia cand am auzit soldatii vorbind sub geamul de la bucatarie si cand mami le-a dat paine pentru ca au rugat-o frumos, am inteles ca nu se impusca anul vechi. Am auzit cuvinte precum „gloanteâ€, „revolutieâ€, „libertateâ€, „groapa comunaâ€, „eroiâ€, „FSN†si asa mica cum eram stiam ca traiesc istoria.
Asa mi-am petrecut eu Revolutia.
25 Comments
unuzero
🙂 si uite ce mare te ai facut!
Richie
Noi stateam pe burta in casa iar taica-miu a iesit sa vada ce se petrece. Ce bine ca s-a intors. Altii n-au mai facut-o 🙁
Vania
Eu tot pe burtă am petrecut acele zile, sub un recameu, dar, de pe data de 22, am afirmat cu convingere că am înfruntat tancurile, iar astăzi sunt Erou al Revoluţiei şi merg gratis pe mijloacele de transport în comun…
RCN
Ai descris foarte frumos, mi s-a facut pielea de gaina! 🙂 Eu eram prea mica, stiu doar ca era bunica in vizita…
Himera
… eu imi aduc aminte doar zgomotul impuscaturilor din padure …eram mica pe atunci …locuiam intr-o casuta , langa padure … nu , nu ca in povesti 😀
che
frumoase amintiri… poti fi mandra ca familia ta a ajutat la schimbarea… la uciderea unui dictator.
hyvus
O revolutie facuta pt ce???…pt ca azi sa asculti manele la fiecare colt de strada …halal…pacat de cei care au murit sau nah prostie…au murit degeaba si pt nimic!!!!!!!!!!
idaho
Eu imi aduc aminte foarte bine zilele de 21 si 22 decembrie… Parintii mei erau la Televiziune, iar casa noastra era foarte aproape de Televiziune, eu tot timpul voiam sa merg la ei si bunca nu ma lasa… Stiam ca a venit Revolutia, toata familia mea era fericita si speriata in acelasi timp… Insa cu siguranta n-as fi putut povestii toate acele clipe asa ca tine. Felicitari!
Tomata
@ unuzero –> O sa ma fac si mai mare.
@ Richie –> Si noi mai stateam pe burta si mergeam aproape in genunchi sa nu ne vada de afara. Am cat de cat norocul ca n-am geamuri la strada principala ci in spatele blocului. Si tatal meu era sa fie impuscat in picior, iar vecinul meu si acum mai pastreaza glontul in perete, ca amintire.
@ Vania –> Ma bucur ca ati scapat teafar din calvarul ala. Nu vreau sa ma gandesc la cate cadavre ati vazut…
@ RCN –> Si eu eram destul de mica… Aveam 6 ani abia impliniti.
@ Himera –> Sunetul impuscaturilor imi suna mai indepartat in urechi… stiu insa ca imaginea caselor gaurite de gloante si vitrinele magazinelor vandalizate n-o sa o uit niciodata.
@ che –> Frumoase? Deloc. Si familia mea nu a ajutat la uciderea dictatorului. A dat doar de mancare unor oameni care au luptat pentru tara. Ma intreb daca vreunul dintre soldatii aceia de sub geamul meu mai traieste azi, sau care dintre ei a murit in revolutie.
@ hyvus –> M-am gandit si eu la asta, ca au murit cam degeaba… Dar totusi prefer vremurile astea decat cele de care am auzit.
@ idaho –> La un moment dat am auzit si eu pe cei din jurul meu vorbind despre revolutie si dictatori, despre impuscaturi si morti. Si mai ales i-am vazut pe parintii mei plangand de fericire cand a fost impuscat Ceausescu si cand la televizor s-a strigat pentru prima data „Romania e libera”. Iui, ma cam trec fiorii cand imi amintesc…
Multumesc de compliment. 😛
andreea
parerea mea ca totul a fost cam degeaba! Lumea u s-a schimbat…e bine ca suntem liberi si ca “avem de toate “, dar pacat ca nu iti permiti acestea …atunci de ce ne bucuram ca le avem,macar atunci nu stiam de existenta anumitor lucruri si nu aveam cum ravni la ele!!!!
cropcircles
Eu n-am sa zic daca s-a murit degeaba sau nu, am sa zic doar ca ai scris frumos… Si ca mi s-a ridicat parul pe ceafa.
puisorul cufurit
Mda. Ma pot numi si eu revolutionar. Ca la 4 anisori eram carat prin Piata Revolutiei de catre tata care, in avantul sau revolutionar, m-a lasat in seama unui prieten de familie si s-a dus sa se suie intr-un pom sa vada el mai bine ce se petrece. Iar eu, vazand atata populatie, credeam ca-i meci si strigam “Hai Rapidul!!!”. Am vazut elicopterul cu ajutorul caruia a incercat Ceasca sa fuga. in mod ciudat, mi-l amintesc si acum, ma fascinau elicopterele cand eram mic si poate tocmai de aia mi-a ramas in minte. Mama a mers la serviciu calcand printre cadavre aliniate pe trotuare. Atmosfera beton. Ca la romani. Poate o sa povestesc odata pe blog despre asta…
Tomata
@ andreea –> Nu a fost chiar degeaba. Din pacate romanii au inteles gresit democratia si atunci a iesit ceea ce impartim cu totii azi.
@ cropcircles –> Ma bucur ca ti-a placut insa as fi preferat sa nu am subiectul asta. Ma numar printre cei norocosi care nu au pierdut pe nimeni in Revolutie, dar imi aduc aminte de fete care plangeam moartea mamelor lor impuscate in ’89.
@ puisorul cufurit –> Oh, Doamne, groaznica si povestea ta. La fel ca si a oricui care a trait acele vremuri si acum isi aminteste de ele.
DeMaio
Tomata, postul tău și decesul lui Dan Iosif au vreo legătură? Întreb și eu, sunt doar curios.
ÃŽn rest…aveam 16 ani, o È›eavă în mână È™i stăteam în intersecÈ›ia de la Lujerului, atent la eventualele persoane suspecte. Târziu, mi-am dat seama că eu eram primul suspect.
Tomata
@ DeMaio –> Absolut pura coincidenta. Am aflat de moartea lui acum seara la stiri si postul il scrisem ca de fiecare data cu o seara inainte… Groazic ce s-a intamplat atunci, si groaznic e si faptul ca unii tineri, asa ca tine au murit sau au fost inarmati si indemnati sa omoare.
unuzero
@ che….te bucuri ca ai ucis un om. chiar si dictator tot om era. tot din carne si oase. tot sange ca si al tau avea.
cu ce esti tu mai bun decat cel ce a murit de Craciun?…eu nu inteleg….
Scaevola
Interesanta ideea ta, Pomodorini: cum am petrecut Revolutia. Eu am petrecut bine, desi era cat pe-aci sa ma petrec dintre cei vii. Aveam 16 ani si pe 21 decembrie, dupa-amiaza, frate-meu, mai mare cu opt ani, m-a luat cu el la Inter, “sa vad cum se scrie istoria”. A fost prima data in viata mea cand am simtit ce inseamna libertatea. E ceva ce nu poate fi descris in cuvinte, e ca o betie. Da, exact asta e sentimentul. Parca ai fi beat si nu mai stii ce faci. Am strigat “Jos Ceausescu!” pana am ragusit si tin minte ca plangeam si radeam in acelasi timp, si tremuram, ca de friguri, tremuram ca prostu’, uitandu-ma cum alte mii de tineri strigau si ei. Si ma gandeam: n-o sa traga, aici n-o sa traga ca la Timisoara, toti strainii din Inter sunt cu ochii pe ei. Cand au pornit trasoarele spre cer, am inlemnit. Si mi-am dat seama ca nu e de gluma. Si pentru prima oara mi s-a facut frica. Pe masura ce trecea timpul, tirul trasoarelor era tot mai jos. Pe la zece, am fugit pe langa zidul Universitatii, intr-un vacarm de gloante. Dimineata am aflat ce macel fusese acolo, la baricada si ma intreb si acum, care ar fi fost soarta mea, daca n-as fi plecat. Probabil ca as fi avut numele scris pe o cruce si Poponetz sau Ion Ion sau Iri ar fi trecut cu Jeep-ul lor ultimul racnet, prin rond, cu 150 la ora, scuipand seminte pe crucea mea…
Ciupercutza
Revolutia de la Timisoara vazuta prin ochii unei fetite de 6 ani – superb! Am citit postul ieri la birou, am vrut sa-ti raspund de acasa, dar n-am avut net … in fine.
Eu eram deja la liceu in perioada aia si tin minte ca pe 21 decembrie vroiam sa ma duc la patinoar cu o colega. Nu intelegeam de ce nu ma lasa mama sa ma duc 😉 Fratele meu a plecat in ziua aia sa-si viziteze prietena si s-a intors dupa 5 zile pentru ca nu se putea traversa orasul din cauza ‘teroristilor’. Blocul nostru era inconjurat din toate partile de unitati militare care trageau unele in altele. Cateva nopti am dormit si noi pe jos de teama sa nu intre gloantele pe geam. Plangeam cu mama de frica sa nu fie razboi si sa ii consemneze pe tata si pe fratele meu. Horror! Si totusi, nu trebuie sa uitam ce s-a intamplat atunci. Bine sau rau, nu judec eu acum. Pana la urma e o fila de istorie, ca ne convine sau nu. Te felicit pentru ca ai scris despre asta si mai ales pentru cum ai scris. Si sa speram ca fetitele noastre nu vor avea asa ceva de povestit.
che
nici macar nu eram nascut in ’89. de unde ti-ai dat seama ca ma bucur ca l-…? in concluzie, nu ma bucur ca l-am omorat.
dc sunt mai bun ca el? nu stiu, aici m-ai inchis. poate doar ca nu am omorat sute de oameni si nu am terorizat milioane, in rest, suntem la fel.
e adevarat, era un om, insa un criminal paranoic.
Tomata
@ unuzero –> Cateodata ne mai si bucuram de moartea oamenilor, desi nu e cel mai crestin lucru din lume. Te gandesti la criminali in serie, sau pedofili sau pur si simplu dictatori cum au fost atatia, care au omorat si au terorizat popoare intregi. Si oare ce ii doresti acelui “om”? Nu tot moartea? Si daca se poate in cele mai tragice chinuri ca sa simta nu durerea unui om, ci a catorva mii.
@ Scaevola –> Ma bucur ca am fost atat de micuta in ’89. Macar nu constientizam lucrurile atat de bine. Dar imi imaginezz ca la 16 ani ai o constiinta cat de cat formata si intelegi mult mai multe. Povestea ta este impresionanta.
@ Ciupercutza –> Poate daca eram mai mare as fi povestit altfel. Atunci ma preocupa doar cat de mult trebuie sa stau cuminte si cat mai trebuie sa fiu serioasa. Intelegeam situatia si vedeam pe fetele celor din jurul meu ca se intampla ceva trist. Erau momente cand uitam si continuam sa fiu copil. Strabunica mea s-a ocupat de mine sa nu aud prea multe, sa nu vad prea mulle, dar n-a reusit in totalitate. In bucuria lor la dobandirea libertatii am avut voie sa ma uit si eu la televizor. Nu-mi placea nici aia pentru ca nu intelegeam prea multe. Ma bucuram ca ii vedeam pe parintii mei fericiti si plangand pe strada si imbratisand vecinii. Atunci mi-a placut. Nu mai trebuia sa fiu solidara cu tristetea celor din jur. Sper si eu ca urmasii mei sa nu aiba de povestit asa ceva.
@ che –> Nu cred ca sunteti la fel, tu cu Ceausescu. El merita sa moara asa cum a murit, tu nu cred ca meriti.
Pingback:
Pingback:
Cartitzoiu'
Eu zilele astea am avut prea multe de făcut. Dar m-am gândit şi eu la Revoluţie. Aveam 5 ani şi am amintiri. Confuze, dar le am. Eu am dormit în baie, în cadă.
Tomata
@ Cartitzoiu’ –> 🙁 Trist, oricum… cateodata ma bucur ca o sa am ce sa le povestesc nepotilor, insa cand ma gandesc la anii ce au urmat acelor evenimente… imi dispare toate bucuria asta stupida.
Pingback: