Americanii-s de vina
De cand ma stiu sufar de scenarita (si logoree, dar asta e alta poveste). Inca din frageda pruncie imi imaginam situatii si imi puneam probleme pe care poate nu orice copil si le pune. Si imi imaginam treburile atat de bine incat incepeam sa vorbesc cu mine insami sau cu prieteni imaginari (fara sa am impresia ca ii vad, si nu vorbeam decat cand eram singura, nu in prezenta altor oameni, si nu tot timpul, deci nu era ceva patologic, nu incepeti sa ma analizati). La un moment dat imi puneam problema ca poate sunt infiata. Si de unde oare putea sa imi vina o asemenea idee, daca nu de la teveu. Nu stiu la ce filme sau emisiuni ma uitam, dar am ajuns sa ma gandesc la asta. Si ma gandem ca mami cu tati se poarta frumos cu mine numai pentru ca nu sunt copilul lor. Nu credeam cu tarie in asa ceva, pur si simplu ma gandeam “dar daca…?”. Ma consolam cu ideea ca toata lumea imi zicea ca seman cu taica-meu si ca am ochii mamei mele. Evident pana la urma am abandonat jocul asta si mi-am revenit din ipoteze.
Dupa mai multi ani, apucaturile mele (moarte dealtfel) de telenovelista mi-au adus din nou in minte ipoteza asta. In fiecare telenovela exista cate un fiu sau cate o fiica pierduta pe care unul din parinti o cauta si pentru ca acest parinte e personajul bun ajungi sa tii cu el si sa iti doresti sa ii para bine copilului ca s-au reintalnit. Gandurile mele de fata mare ziceau asa: “Cum ar fi daca as descoperi acuma ca parintii mei sunt de fapt parinti adoptivi si mama mea biologica ar aparea cu pretentii de dragoste si intelegere?” Fara sa stau nici o clipa pe ganduri as raspunde asa: “Mama mea cea pe care am avut-o e mama mea din toate punctele de vedere si tatal meu de pana acum la fel. Nu as pleca niciodata de langa ei si n-as putea sa ii spun mama sau tata niciunei alte persoane. Nu as iubi pe nimeni cum ii iubesc pe ei si pe ceilalti care m-au abandonat nu i-as vedea decat ca pe niste oameni obisnuiti pentru care cel mai nobil sentiment ar fi cel de prietenie.”
Na, si cu asta imi distram eu neuronii, cu situatii ipotetice si scenarii dramatice. Bineinteles ca mai am si altele, dar n-o sa va povestesc cum ma vedeam pe cate un pat de spital inconjurata de persoanele dragi sau cum ma salveaza vreun iubit dintr-un pericol si devine el eroul meu.
Bine ca nu sunt adoptata si ca mami e mami si tati e tati.
Cred ca de la filmele astea mi se trage si frica de a naste intr-un spital, sa nu cumva sa primesc alt copil. Of, americanii astia.
Na, si cu asta imi distram eu neuronii, cu situatii ipotetice si scenarii dramatice. Bineinteles ca mai am si altele, dar n-o sa va povestesc cum ma vedeam pe cate un pat de spital inconjurata de persoanele dragi sau cum ma salveaza vreun iubit dintr-un pericol si devine el eroul meu.
Bine ca nu sunt adoptata si ca mami e mami si tati e tati.
Cred ca de la filmele astea mi se trage si frica de a naste intr-un spital, sa nu cumva sa primesc alt copil. Of, americanii astia.
8 Comments
Cory
as spune ca latinii sunt de vina, din moment ce..te inspirai :p din telenovele
cred ca toti ne facem scenarii si vise, copii sau adulti.
ar mai fi de spus si altele, dar nu mai am kef acum de nimic, nici de scenarii nici de vise.
criss aka anonim
cory draga pentru vise trebuie sa ai tot timpul kef!;)
@hellen: si eu ma gandeam, copil fiind, ca se va afla la un moment dat ca de fapt parintii mei reali sunt extrem de bogati:))…idee culeasa tot din genu de filme mai sus mentionat…probabil la momentul respectiv imi doream cine stie ce dracie pe care pe moment mama nu putea sa mi-o cumpere, dar cu care sigur aparea in “zi de salar”….ce ti-e si cu imaginatia asta!
zapa
hm… cred ca trecem cu totii prin aceste perioade. Eu, ca si tine am trecut alaturi de multi altii prin acelasi ganduri periple. Eh… pana la urma ? Toate sunt bune cand … se termina 🙂
take care
Despina
Copii fiind cred ca am avut cu totii asa idei, scenarii! Toate niste mici aberatii! Asta este datorita imaginatiei noastre foarte bogate si a talentului nostru nemarginit de a crea scenarii foarte vaste din intamplari neinsemnate.
Dar ce imi place cel mai mult e ca astfel de idei se uita repede! Nu o dam in patologic pentru ca atunci cu siguranta ar fi o problema! 😀
baghy
:))))) :))))))) cate probleme :))))
Narcotourist
Foarte bine ca e moarta…foarte rau ca a trait odata…telenovelista din tine, that is…Fuck those soap operas !..
Fr3cky
Americanii astia! 🙂
Hellene
@ Cory –> Nu ma inspiram, bre, din telenovele. Aia a fost dupa ce eram mica…adica prin liceu cand savuram pe Jose Armando si pe Guadalupe, da? =))
Si acum serios…cheer up, dear, there’s a lot of fish in the sea. 😛
@ criss (ex-Anonim) –> Cory a picat biata de ea in butoiul cu melancolie, dar o scot eu, ca tot eu am bagat-o. 😀 . Si zici ca asa, si tu… Brutus. 😛
@ Zapa –> Nici nu m-as fi gandit ca mai sunteti atatia ca mine. Stii cum e zisa: „Pervert minds think alike.” 😛
@ Despina –> Bine ca astfel de idei se uita repede, ca altfel am da in chestii mai nasoale si mai nefericite, cum ai zis si tu. E frumos sa ne aducem aminte de ideile copilariei, eu mai am o droaie. 😀
@ Baghy –> You haven’t seen it all.
@ Narcoturist –> Mai, e moarta telenovelista, dar macar am ramas cu spaniola invatata. 😛 Nu ma mai uit acum, oricum sunt ca o placa stricata, repeta subiectele alea ca daca te-ai uita la primul si la ultimul episod ai putea considera ca ai vazut tot. Mi se face rau cand le vad pe fetitele astea lesinate dupa RBD…Ih…
@ Fr3ky –> Numa’ prostii invatam de la ei. 😛